default-logo

O ŞANSĂ ISTORICĂ

Adaugat pe 28 Mar 2017
De :
Comentarii oprite

Un popor dezmembrat, sau dezbinat, este un popor slab, neputincios şi mutilat sufleteşte. Încercările sale rare şi nesigure de a se ridica pe propriile picioare şi de a se afirma sunt chinuitoare şi istovitoare. Povara nedreptăţilor, înfrângerilor şi umilinţelor îndelungate se imprimă adânc în modul de viaţă a milioane de oameni, care moştenesc şi cultivă de la o generaţie la alta complexe de inferioritate, de sclavie şi spaime colective. Unitatea naţională şi demnitatea umană nu reprezintă repere fundamentale pentru popoarele dezbinate. Acestea mai lesne acceptă să se victimizeze în genunchi, decât să se ridice în picioare şi să lupte pentru propria libertate şi bunăstare. Elitele lor se formează extrem de încet şi, de regulă, servesc stăpânii, nu ţara şi neamul din care se trag. Episoadele de trezire, renaştere, sau de solidaritate naţională sunt de scurtă durată şi nu cuprind în adâncime mulţimile adormite şi îndoctrinate de ideologii învrăjbirii între fraţii de acelaşi sânge.
Chiar dacă, printr-o minune sau conjunctură favorabilă, popoarele supuse, fără memorie istorică, se trezesc brusc în afara închisorii şi, conform dreptului internaţional, devin independente, ele nu înţeleg rostul libertăţii şi tânjesc încă mulţi ani după stăpânii de robi şi după regimurile dictatoriale. Orice construcţie statală începută de un popor dezmembrat e strâmbă, caraghioasă, lipsită de trăinicie şi sortită prăbuşirii. Poate de aceea, dintr-o parte se vede clar că popoarele dezmembrate rătăcesc prin mlaştinile trecutului, îşi urăsc părinţii şi originea adevărată. Ele nu ştiu ce vor, nu pot să gândească un proiect de viitor, se tem să privească în propria lor istorie şi se adapă din minciunile străine. În loc să revină la vatra părintească, aceste bucăţi de popoare bântuie aiurea prin lume, cu paşaportul unei identităţi pe care, de fapt, o renegă. Cu un incredibil tupeu, pretind respect, deşi acasă sunt cei mai săraci, se chinuiesc şi bocesc la nesfârşit. Cu alte cuvinte, nici nu trăiesc şi nici nu mor, dar nici pe alţii nu-i lasă să trăiască în pace. Povestea, cât de cât, pare cunoscută, chiar dacă, tradiţional, o să ne gândim la alţii…
De un sfert de veac R. Moldova experimentează şi vrea să demonstreze lumii întregi cum dintr-o coadă de şopârlă poţi face o şopârlă întreagă şi încă şi una vie. Cât costă acest experiment oribil, întrebaţi-i pe cei peste 4,5 milioane de oameni, de pe ambele maluri ale Nistrului, care au acceptat statutul de cobai şi s-au îmbătat cu iluzia că dintr-un popor dezmembrat poţi face un popor întreg, unit şi solidar. Dincolo de clasa politică ghiftuită, hrăpăreaţă, iresponsabilă, făţarnică şi perversă de la Chişinău şi Tiraspol, în faţa ochilor mi s-a perindat timp de 25 de ani o lungă epopee a suferinţelor umane. Avem sute de mii de moldoveni înstrăinaţi de baştină, cu destinele mutilate şi familiile zdrobite. Mai mult de o jumătate de milion de pensionari sunt lăsaţi fără bani pentru medicamente şi pâine. Zeci de mii de tineri sunt marginalizaţi şi expulzaţi din societatea moldovenească. Copile şi tinere până la 25 de ani, viitoarele mame, sunt exportate pentru reţelele de bordeluri din Rusia, Turcia şi Europa. Peste o mie de sate au fost prăbuşite în uitare şi în ruină. Statul, confiscat de miliardarii cu patru clase, a capturat justiţia şi a pus-o în slujba nedreptăţii şi criminalilor. Trăim într-o societate nervoasă, învrăjbită, disperată şi fără viitor, în care valorile morale, creştine şi omeneşti, au fost degradate şi batjocorite. Viaţa cetăţenilor moldoveni a fost transformată într-un coşmar zilnic, fie că la putere se aflau agrosocialiştii, comuniştii sau pseudodemocraţii. E chiar atât de greu să înţelegem că, acum un sfert de veac, un monstru groaznic de urât şi puturos – conceput de Stalin şi Hitler încă din august 1939 – a ieşit de sub poala imperială a Kremlinului şi a devorat visurile de libertate şi destinele a milioane de români basarabeni? Ce valori a dat sau a impus statul moldovenesc? Ce modele demne de urmat ne-a oferit clasa politică după Declaraţia de Independenţă din august 1991? Către ce şi către cine ar trebui să se orienteze tineretul? Şi întrebările curg în acelaşi registru către un răspuns care, deşi este la îndemâna oricui, numai unii vor să-l audă…
În fine, dacă am pune sub lupă toţi cei 25 de ani de „guvernare moldovenească” am vedea că un grup restrâns de mediocrităţi – şmecheri, mercenari, pseudopatrioţi – au furat bogăţiile Moldovei şi au adus la sapă de lemn peste patru milioane de oameni. Urmăriţi atent ciclurile politice – de la agrarienii nesăţioşi până la pleava neocomunistă-socialistă – şi o să descoperiţi că statul moldovenesc a fost construit de vechea şi noua nomenclatură nu pentru cetăţeni, ci pentru o adunătură de lichele, nulităţi şi tâlhari de drumul mare. De la Sangheli la Lucinschi, de la Voronin la Dodon, cam o dată la 8-10 ani, de la un ciclu politic la altul, schimbarea în bine rămâne doar o promisiune electorală, goală de orice conţinut. În realitate, se schimbă doar cârdurile de lăcuste care au ruinat R.Moldova şi care au transformat milioane de moldoveni în refugiaţi pe toate meridianele globului. Ce facem mai departe? Ne autonimicim sau deschidem ochii şi ne salvăm?
La aceleaşi întrebări, marii noştri înaintaşi – cei din „Sfatul Ţării” – într-o situaţie similară, când băştinaşii erau seceraţi de foame şi de gloanţele dezertorilor ruşi, au dat un răspuns foarte clar la 27 martie 1918: pentru a-şi salva neamul, moldovenii au votat la Chişinău Unirea cu Patria Mamă–România. Da, ocupanţii ne-au învrăjbit şi educat împotriva părinţilor şi a Ţării noastre! Da, ei ne-au învăţat să dispreţuim şi să urâm naţiunea noastră, să n-avem ochi pentru România. Însă, oricât de scârnavă a fost minciuna şi îndoctrinarea, absolut nimeni şi niciodată nu va schimba originea noastră, fiindcă sângele apă nu se face şi, aşa cum a spus marele Eminescu, suntem români şi punctum!
Ce vă poate spune astăzi un om care a trăit din plin drama înstrăinării moldovenilor şi a votat Declaraţia de Independenţă? Nu vă mai chinuiţi, fraţii mei, încă 25 de ani, nu ruinaţi definitiv R.Moldova, nu lăsaţi clasa politică de la Chişinău şi Tiraspol să vă sugă ultima picătură de sânge, nu vă mai bateţi joc de copii şi de nepoţi. Puneţi cruce pe această epopee umilitoare a nedreptăţilor şi sărăciei dezonorante! Cei care se simt cu rădăcini adânci şi foarte adânci în acest pământ şi ţin cu adevărat la neamul moldovenilor, trebuie să-şi asume şansa istorică de a scoate Moldova din starea de comă şi de a-şi salva baştina şi viitorul prin voinţa comună de a ne uni cu naţiunea noastră cea românească şi cu Patria Mamă – România. Să facem Reunirea, să ne reîntoarcem Acasă, să facem o Românie întreagă, în care să încăpem cu toţii şi să trăim ca fraţii, să ne bucurăm de viaţă şi de cea mai frumoasă Ţară din Europa, o Ţară mare, de la Chişinău până la Timişoara, de la Soroca până la Oradea, de la Dubăsari până la Bucureşti.
Uitaţi-vă la harta reîntregită a Ţării şi o să descoperiţi o inimă mare şi puternică – inima a peste 25 de milioane de fraţi!

Alecu RENIŢĂ,
Revista națională NATURA, martie 2016

Despre Autor