default-logo

Obiceiuri şi tradiţii de Paşti la români: Toaca păzită, Junii Brașovului, vestea Învierii și coșul pascal

Adaugat pe 14 Apr 2017
De :
Comentarii oprite

Moștenite din moși-strămoși, tradițiile și obiceiurile de sărbători sunt perpetuate și duse mai departe, deși sunt depășite de noile tehnologii și aspecte ale vieții moderne. Unele dintre cele străvechi sunt păstrate cu sfințenie, făcând parte din identitatea culturală și folclorică a zonelor geografice din care provin, informează Jurnalul Ardelean.

În Țara Moților, de exemplu, în noaptea de Paști, toaca de la biserică se duce în cimitir și este păzită de feciori. Dacă nu este păzită bine și este furată, tinerii sunt pedepsiți să dea un ospăț, din care să se înfrupte atât hoții, cât și păgubașii. În Țara Bârsei, grupurile de tineri sunt organizate asemeni cetelor de călușari, cu vătaf și casier, strâng ouă de la fete tinere și merg pe Pietrele lui Solomon, la picnic, unde au loc diferite întreceri.

În zona Câmpulung Moldovenesc, în zorii zilei de duminică, credincioșii ies în curtea bisericii și, așezați în cerc, poartă lumânări aprinse, în așteptarea preotului care să sfințească și să binecuvânteze bucățele din coșul pascal. În fața fiecărui gospodar este pregătit un astfel de coș, după orânduiala strămoșilor. După sfințirea acestui coș pascal, ritualul de paști se continuă în familie.
n zona Lăpușului, în prima zi de Paști, copiii merg la prieteni și la vecini să anunțe Învierea Domnului. Gazda dăruiește fiecărui urător un ou roșu. Aproape în toate satele românești, de Paște, bărbații trebuie să treacă primii pragul unei case, astfel încât să fie pace și armonie tot anul în acea gospodărie.

În Banat, micul dejun din ziua de PAști este de obicei tămâiat. Fiecare mesean primește o linguriță de paști (vin și pâine sfințită). Masa festivă include, în această zonă, ciolanul de porc fiert, ouă albe și mâncăruri tradiționale. După acestea, se continuă masa cu friptură de miel.

În Moldova, în dimineața următoare după noaptea învierii, se pune un ou roșu și unul alb într-un bol cu apă ce trebuie să conțină monezi. Copiii trebuie să își clătească fața cu apă și să își atingă obrajii cu ouăle din apă pentru a avea un an plin de bogății.

Despre Autor

Articole asemanatoare