default-logo

Părintele ziaristicii române moderne

SUCCESOR Aşa e supranumit Constantin Mille, cel care i-a urmat lui Alexandru Beldiman la conducerea ziarului „Adevĕrul”. În perioada în care ziarul a fost condus de Constantin Mille au avut loc cele mai importante schimbări din istoria “Adevĕrului” şi din istoria presei române.

Pe Constantin Mille istoria l-a reţinut drept scriitor, avocat şi înfocat militant socialist. A luptat cu toate forţele pentru emanciparea ţăranilor şi s-a alăturat, în primă fază, nou creatului Partidul Social-Democrat al Muncitorilor din România (PSDMR). Înainte de toate, însă, Mille a fost un ziarist desăvârşit.

Din 1893, când a început să colaboreze la „Adevĕrul”, până în 1920, când a cedat – nu se ştie din ce motive – ziarul bancherului Aristide Blank, Mille a revoluţionat presa din temelii. În perioada în care a condus el ziarul „Adevĕrul” (şi, din 1904, şi nou-înfiinţata „Dimineaţa”), au avut loc progrese remarcabile.

Care-au făcut ca Mille să-şi capete, pe bună dreptate, eticheta de “părinte al ziaristicei române moderne”, aşa cum scrie pe piatra sa de mormânt de la Cimitirul Bellu.

Care-au făcut să se spună, iarăşi, pe bună dreptate, că „Adevĕrul a fost întotdeauna cel dintîiu cu inovaţiile; progresele presei române sunt, în definitiv, progresele lui, căci el le-a realizat întîiu, pentru ca pe urmă să şi le însuşească şi alte ziare” („25 de ani de acţiune”)

Beldiman l-a preferat pe Mille

Vestea că Alexandru Beldiman a hotărât să-i vândă lui Constantin Mille, în 1895, gazeta lui de suflet, „Adevĕrul”, i-a surprins pe unii dintre membrii redacţiei şi i-a supărat la culme pe alţii. Într-un articol din 5 ianuarie 1895, Beldiman îşi motiva alegerea şi anunţa că îşi rezervă, cât va trăi, „direcţiunea politică” a gazetei.

Nu voia ca după atâţia ani în care se străduise să menţină independenţa ziarului faţă de partide, „Adevĕrul” să devină conservator sau naţional-liberal. “Am ales pe d. Const.

Mille ca să’i trec proprietatea ziarului Adevĕrul, pentru că d-sa este un intransigent în politică; fiindcă onorabilitatea d-sale este mai presus de orice bănuială; şi, în fine, pentru că am convingerea că Adevĕrul va rămânea un organ independent al cauzei democratice”.

Timpul avea să confirme că Beldiman făcuse cea mai potrivită alegere: sub Mille, „Adevĕrul” avea să devină cea mai importantă şi mai serioasă publicaţie a perioadei. O instituţie de presă în adevăratul sens al cuvântului.

„Millu copilu…”

În 1895, gloria „Adevĕrului” nu se întrezărea încă, iar noile atribuţii ale lui Mille au stârnit discuţii: grupul socialiştilor l-a renegat, pe motiv că a trădat partidul, portretul său, aflat pe peretele unei săli de întruniri a fost smuls şi „transportat în closet, ca nevrednic de a figura în incinta clubului”, aşa cum punctează Al. Nora în lucrarea „Un om uitat: Const. Mille”.

Iar prietenia dintre Anton (Tony) Bacalbaşa, prim-redactor al gazetei, şi Mille s-a sfârşit cu totul, o dată ce Beldiman a preferat să-i încredinţeze gazeta celui de-al doilea.

Tony Bacalbaşa a părăsit cu totul „Adevĕrul” şi n-a încetat niciun moment să-l jignească pe vechiul său amic, prin revista „Moş Teacă” şi, mai apoi, din funcţia de prim-redactor al ziarului „Dreptatea”. Iar mai târziu, când Mille a iniţiat un cenaclu, chiar la el acasă, la care erau invitaţi „slujitorii artei şi ştiinţei”, Bacalbaşa a reluat atacul furibund şi i-a dedicat lui Mille o parodie a baladei „Mihu Copilu”: „Millu copilu, Millu stilu, Millu crocodilu…”

Mille păstrează titulatura „Adevĕrul”

După moartea lui Beldiman, Constantin Mille a eliminat din frontispiciul citatul lui Alecsandri, „Să te feresci, Române! de cuiŭ strein în casă”, dar a menţinut titulatura, în forma ei iniţială, cu ĕ, chiar dacă regulile se schimbaseră. Corectorul Al. Nora punctează: „Potrivit ortografiei curente, capul ziarului purta în mijloc pe ĕ (dela latinescul veritas) şi noul proprietar i-a păstrat aspectul şi după introducerea regulelor fonetice (…)- Şi o făcea aşa, cu intenţia de a săpa în mintea cititorilor tradiţia unei aceleiaşi norme democratice, căci, cu toată nota categoric antidinastică, ce se imprimase, dela întemeiere, ziarului – şi aceasta având numai ca obiect pe regele Carol – foaia lui Beldiman era, altminteri, dedicată binelui public”.

Mille modernizează „Adevarul”

Anii petrecuţi de Mille în fruntea „Adevĕrului” au constituit un lung şir de hotărâri curajoase, într-o perioadă în care să investeşti în presă era, în sine, o decizie ce necesita curaj. Convins că un ziar nu poate respira în două-trei cămăruţe – redacţia era instalată pe-atunci în pasajul Băncii Naţionale – Mille ia în calcul mutarea într-un sediu potrivit aspiraţiilor sale.

Alege o parcelă năpădită de buruieni pe strada Sărindar, în apropierea ziarului „Universul”, arhitectul Ştefan Ciocârlan face proiectul, iar în mai 1898 se inaugurează Palatul „Adevarul”.

Cu adevarat un palat, cum nu mai avea nimeni pe-atunci în ţară, un palat al presei şi al artei realizat după modelul redacţiei „Figaro” din Paris: săli numeroase, impresionante, pentru redactori, decorate modern, cu afişe colorate ale unor autori renumiţi şi faianţă verde de Meissen, cu cantină, centrală telefonică, secţie de desen şi pictură, bibliotecă, arhivă, sală de compoziţiune, sală de vânzare, sală de expediţie, unde, la poartă, aşteptau trăsurile să ducă ziarele proaspăt ieşite din tipar către gară.

Căci „Adevarul” are, în scurtă vreme, tipografia lui, instalată în palat, cu rotative noi şi moderne şi, din 1907, cu linotipuri, primele linotipuri introduse vreodată în presa românească.

Inovaţii marca „Adevarul”

„Adevarul” e şi primul ziar care dezvoltă serviciul telegrafic, angajează stenografi, angajează corespondenţi în ţară şi în străinătate, introduce premii în bani, în „voiagii” şi în imobile, primul ziar care obţine dreptul de a fi vândut la sate prin intermediul factorilor poştali.

În 1904, altă hotărâre curajoasă: Mille decide că „Adevarul” va avea o soră, „un organ de informaţiuni şi reportagii”, care să apară dimineaţa, să completeze pe fratele mai mare, „organ independent de luptă”, care să mai taie din avântul „Universului”, gazeta lui Luigi Cazavillan, şi să recruteze şi public feminin.

După modelul „Le Matin”, pe 2 februarie 1904, apare „Adevarul de dimineaţă”, care se emancipează în scurtă vreme şi, în decembrie 1904, apare cu titlu scurt, „Dimineaţa”. În 1912, „Dimineaţa” apare în culori: altă inovaţie. Primul ziar cotidian din lume, care apare în culori.

Plata produselor gândirii

Dacă nu din alte motive, Mille trebuie să rămână în istoria presei drept „cel dintâi care a orânduit, în ţara românească, plata produselor gândirii”, aşa cum punctează Al. Nora, pentru o bună bucată de vreme corector la „Adevarul”: „Până la el, erai fericit să-ţi găseşti adăpost în coloanele câte-unui ziar sau reviste, fără nicio retribuţie.

Era o cinste – platonică, ce-i drept, – ce ţi se făcea, publicându-ţi-se bucata; nici prin minte nu-ţi trecea că s’ar putea şi ar fi logic să te alegi şi cu o răsplată bănească.

Noul director al Adevĕrul-ui a găsit, însă, cu cale că se cuvine şi în acest domeniu o revoluţionare a unei tradiţii inechitabile şi, statuând un precedent salutar, acesta a câştigat teren, căpătând, pe măsura anilor, uz de lege”.

„Când gazeta e proastă, vă amintesc de Carcalechi!”

Citeste mai mult: adevarul.ro

Despre Autor
  1. Valentin Uban Reply

    Iata un articol cu informatii de valoare, care merita toata atentia noastra.

Comenteaza

*