default-logo

Peste 2000 de copii din medii defavorizate au văzut spectacolele Operei Comice pentru Copii

teatru-comicPeste 2000 de copii provenind din medii defavorizate au văzut, până în prezent, spectacolele Operei Comice pentru Copii (OCC), prin campania ”Bilet în așteptare”. De la lansarea acesteia, în octombrie 2016, spectatorii Operei Comice au achiziționat peste 1000 de bilete în așteptare, pe care instituția le-a dublat, oferind copiilor cu posibilități reduse ocazia de a ajunge într-o sală de spectacol.
Până acum, copiii de la Centrul Sf. Spiridon și Școlile Speciale nr. 1, 3, 5, 7, 9, 10 și Sf. Nicolae din București și de la Școala Specială pentru Deficienți de Vedere, precum și copiii aflați în programele fundațiilor FARA și Hope and Homes for Children s-au întâlnit cu personajele Operei Comice pentru Copii. Cei mici au văzut opereta Hapciu în RE major, baletul Fetița cu chibrituri, operele Răpirea din serai, Hänsel și Gretel și Flautul fermecat, precum și spectacolul interactiv Cu Nino la Milano – unele dintre cele mai apreciate producții din stagiunea curentă a Operei Comice pentru Copii. Campania ”Bilet în așteptare” continuă pe parcursul întregii stagiuni 2016–2017. Astfel, oricine poate oferi unui copil bucuria de a participa la un spectacol la Opera Comică pentru Copii, cumpărând un ”bilet în așteptare” la prețul de 15 RON. La fiecare asemenea bilet, OCC oferă încă unul și astfel dăruim împreună copiilor instituționalizați sau cu probleme de sănătate ocazia de a veni la spectacole pe parcursul întregii stagiuni. Tot din seria campaniilor sociale ale Operei Comice pentru Copii face parte și J.O.C. (Jucăriile Operei Comice), prin care, în luna decembrie, bucureștenii au donat peste 800 de jucării. Acestea au ajuns la copiii vulnerabili dintr-o comunitate marginalizată din Baia Mare, prin intermediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, la copiii din programul de prevenire a abandonului școlar al Fundației FARA din Suceava, la organizația ”Împreună Creștem Valori” și la Asociația de Tineret ”Ecou” din Sfântu Gheorghe, Covasna. Jocurile oferite de spectatorii Operei Comice pentru Copii au fost primite de programul educaţional ”Ajungem MARI”.

Biroul de presă
Opera Comică pentru Copii

Despre Autor

Articole asemanatoare