default-logo

Problema Holocaustului în România

holoO scrisoare deschisă adresată Preşedintelui Academiei Române.

Un  răspuns privat, de specialitate, documentat.

Puncte de vedere, diferite !

Scrisoarea – Liviu Beris către Ionel Haiduc

Posted on februarie 26, 2013

ASOCIAŢIA EVREILOR DIN ROMÂNIA

VICTIME ALE HOLOCAUSTULUI ( AERVH )

                                                                                    

Str. Vasile Adamache nr. 11, 030783 Bucureşti, sector 3.

                        ACADEMIEI ROMÂNĂ

                      SCRISOARE DESCHISĂ

D-lui Preşedinte Ionel Haiduc,

Am primit pe ziua de 15 februarie 2013 tocmai din Canada, o înregistrare a şedinţei desfăşurate în aula mare a ACADEMIEI ROMÂNE, purtând un titlu incitant,

“Bomba de la Academie”. Vizionarea înregistrării mi-a dovedit că titlul dat de media este pe deplin justificat.

În faţa plenului Academiei, a conducerii acestui înalt for ştiinţific, un profesor invitat din Germania, comunică “o mare descoperire ştiinţifică”. În România nu a existat Holocaust !

Aplauzele prelungite care au marcat încheierea expunerii şi lipsa oricărei obiecţii la comunicare, au evidenţiat acordul deplin al asistenţei.

Cred că nici o descoperire ştiinţifică comunicată până acum în această aulă, nu a făcut ca numele Academiei Române să facă atât de rapid înconjurul lumii. Depinde însă în ce sens.

La timpul când s-au desfăşurat evenimentele la care s-a făcut referire, aveam doar 13 ani. Şi doar pentru că m-am născut evreu, am trecut prin pericolul împuşcării în timpul execuţiilor efectuate fără nici un fel de judecată, de către armata română la intrarea trupelor în Herţa (5 iulie 1941), am trecut prin grozăvia convoaielor morţii pe drumurile Basarabiei, în care dacă rămâneai în urmă erai împuşcat, şi prin foame, frig şi tifos exantematic în timpul deportării în Transnistria.

Şi mă întreb acum, după această “descoperire”, eu care mă consideram până acum supravieţuitor al Holcaustului românesc, cărui eveniment i-am supravieţuit?

Şi cei aproape 80% din 1800 evrei deportaţi din Herţa, răpuşi de glonţ, de foame, frig, tifos exantematic şi febră tifoidă, datorită condiţiillor în care au fost puşi în Transnistria, cărui eveniment îi datorează moartea ?

Sau cei exterminaţi în trenurile morţii şi în pogromul de la Iaşi, cei din judeţele Bucovinei de Sud şi din judeţul Dorohoi, (teritorii care nu au fost niciodată sub ocupaţie) şi au căzut pradă deportării, cărui eveniment îşi datorează moartea?

Cum poate fi numită această politică de exterminare programată şi aplicată de un stat suveran asupra unor oameni vinovaţi doar pentru că s-au născut din anumiţi părinţi ?

Unii istorici au folosit termenul de Holocaust. România, prin oficialităţile reprezentative ale Statului, a adoptat acest termen şi a stabilit ziua de 9 octombrie ca Zi Naţională de Comemorare a Holocaustului.

Pentru autorul “descoperirii”, termenul de Holocaust nu poate fi aplicat decât în lagăre de tip Auschwitz, cum este cazul pentru Germania şi Ungaria. După acelaşi autor, în România evreii au fost doar “persecutaţi” şi au murit doar 100.000, cel mult 120.000 (o bagatelă pare-se pentru acest savant).

Numai că termenul Holocaust, ca şi alte cuvinte, a căpătat pe parcursul istoriei şi un alt înţeles pe lângă cel din antichitate care reflectă genocidul din cursul celui de al II-lea război mondial.

În acest sens, termenul de Holocaust se referă la exterminare şi nu la tehnologia folosită pentru exterminare.

În exterminarea evreilor şi a altor grupe de oameni, Germania nazistă a folosit şi tehnologii mai avansate precum camere de gazare şi crematorii. Holocaustul este german, chiar dacă unele lagăre au fost pe teritoriu polonez sau austriac, deoarece autoritatea era exercitată de guvernul nazist.

În exterminarea evreilor din România nu au fost utilizate camere de gazare. Au fost folosite tehnologii învechite precum glonţul (la intrarea trupelor în Basarabia şi în Bucovina de Nord), moartea prin asfixiere (în vagoanele închise etanş ale trenurile morţii de la Iaşi), incendierea şi aruncarea în aer prin dinamitare a unor magazii pline cu oameni (Odessa), spânzurători (Odessa) şi moartea lentă ( prin înfometare, frig şi condiţii de mizerie care au dus la izbucnirea epidemiilor de tifos exantematic şi febră tifoidă). Şi dacă exterminarea efectuată de Germania, pe care Hitler nu a reuşit s-o desăvârşească datorită înfrângerii în război, este denumită Holocaust, exterminarea săvârşită de guvernul Antonescu (pe care nici acesta nu a reuşit s-o desăvârşească din aceleaşi cauze) cum să fie denumită?

În calitatea dv de Preşedinte a Academiei unde a fost făcută comunicarea acestei “decoperiri ştiinţifice” din respect pentru opinia publică din ţară şi din străinătate, consider că aveţi datoria de onoare de a-mi răspunde pe aceeaşi cale la următoarele întrebări:

Dacă nu sunt supravieţuitor al Holocaustului românesc, cărui eveniment am supravieţuit?

Evreii şi romii care au murit datorită acţiunilor guvernului Antonescu, în teritoriile aflate atunci sub autoritate românească, victime ale cărui eveniment sunt, dacă nu victime ale Holocaustului românesc ?

   În aşteptarea răspunsului dumneavoastră,

    Cu respect,

    Liviu Beris

Preşedinte al Asociaţiei Evreilor din România Victime ale Holocaustului (AERVH)

Partea a II – a. Răspuns privat, al domnului Ion Coja.

   Către domnii Ionel Haiduc, respectiv Liviu Beris

Domnule Preşedinte Ionel Haiduc,

Scrisoarea ce v-a fost adresată de numitul Liviu Beris, prin funcţia înaltă pe care Domnia Voastră o aveţi, de reprezentant al excelenţei româneşti în toate domeniile, consider că mă priveşte şi pe mine, în calitatea mea de autor al, probabil, celor mai multe texte dedicate faptului că „în România nu a existat Holocaust!” Dacă, vreodată, Academia Română, în urma vreunui cataclism istoric, va atribui un fotoliu pentru activitatea ştiinţifică şi artistică (sic!) de negare a Holocaustului din România, s-ar părea că eu voi ocupa acel fotoliu… Dar până atunci, adică până la kalendele greceşti, daţi-mi voie să reacţionez „ca şi când” ! Ca şi când m-aş afla instalat în acel fotoliu…

Aşadar, din această perspectivă, examinând scrisoarea ce v-a fost adresată, îngăduiţi-mi să-i dau eu un răspuns, de specialitate, o pseudo-specialitate pe care, ca om serios ce sunteţi, n-aveţi cum s-o stăpâniţi. …Vă mulţumesc pentru încredere. Sper s-o merit.

Domnule Beris,

La prima întrebare răspund astfel: nu faptul că „v-aţi născut evreu” v-a expus pericolului de a fi împuşcat „de către armata română la intrarea trupelor în Herţa (5 iulie 1941)”, ci faptul că, mai înainte cu un an, în iulie 1940, armata română, nevoită să evacueze Basarabia şi Bucovina, inclusiv Herţa, a fost atacată în modul cel mai laş cu putinţă de civili evrei înarmaţi ! Evreii din speţa teroristă, mereu bine informaţi, au ştiut că militarii români primiseră ordin să nu răspundă cu foc de armă la provocările civililor. Nu discut raţiunea acestui ordin, după părerea mea justificat. Atacul murdar la care s-au dedat atunci evreii, „unii evrei”, nici până azi nu a fost denunţat ori regretat de ceilalţi evrei. Nici măcar evreii de la Bucureşti sau de azi nu s-au învrednicit să se delimiteze de comportamentul mizerabil al evreilor terorişti din Herţa şi celelalte localităţi care atunci, în vara lui 1940, au declanşat, de fapt, începutul holocaustului din România, holocaust care a făcut sute de mii de victime printre români!

(A greşit domnul Vladimir Iliescu afirmând că „în România nu a existat Holocaust”! Păi cum să-i zicem altfel hecatombei care a înghiţit sute de mii de români începând cu iunie 1940 ?! Căci după intrarea ruşilor în Basarabia şi Bucovina, a urmat primul act al tragediei: deportările în Siberia. Cumva nu cunoaşte domnul Beris ce rol au jucat evreii în stabilirea listelor, în instigarea ruşilor la deportarea unui număr cât mai mare de români, în primul rând a românilor din elita locală ?! A celor mai români dintre români?!… Deci pun şi eu această întrebare! Nu aştept răspuns…)

Se ştie că un mare număr de tineri evrei, unii copii – v-aţi numărat printre ei, domnule Liviu ?!, au atacat cu foc de armă şi grenade pe românii militari sau civili ! S-au adus în acest sens zeci, sute de dovezi pentru mii de morţi ! Niciun răspuns nu s-a primit din partea comunităţii evreieşti, a celor care pretind să-i reprezinte pe evreii năpăstuiţi ! Năpăstuiţi când ? După un an abia, când Armata Română a trecut Prutul înapoi ! Era absolut firesc să existe represalii împotriva nemernicilor ! De ce vă faceţi că nu ştiţi de acei evrei mizerabili, domnule preşedinte ?!

Întrebarea care se pune este simplă, copilăresc de simplă: „Cine a dat primul”, neprovocat ?! Cine a ridicat sabia fără niciun motiv, altul decât ura animalică, irepresibilă şi inexplicabilă, ura faţă de cel care te-a îndatorat prin omenia sa ! Ce i-a făcut pe evreii din Herţa, domnule Beris, să atace convoaiele de refugiaţi români, în iunie 1940?

Nu veţi da un răspuns la această întrebare. Căci, iată, sunt mai bine de 70 de ani de când nu răspunde niciun evreu la această întrebare ! Niciunul, în frunte cu preşedintele evreilor victime ale holo… etc., etc., bla-blauri neruşinate ! Mincinoase !

A doua întrebare a dlui Beris se referă la Iaşi, la evenimentele din iunie 1941, care au produs sute de victime printre evrei. Au fost atunci două categorii de evrei: evrei arestaţi de poliţia română (circa 500 de evrei) şi evrei arestaţi de armata germană. Dintre evreii arestaţi de poliţia română toţi au fost judecaţi şi condamnaţi la închisoare pentru actele lor de terorism, dar la sfârşitul războiului toţi erau în viaţă şi au fost eliberaţi. Repet, la Iaşi, toţi evreii arestaţi de poliţia română au rămas în viaţă! S-ar putea spune că pe acei evrei i-a salvat însăşi arestarea, căci prigoana propriu-zisă, pogromul, a început după ce germanii s-au plâns că autoritatea românească a arestat un număr prea mic dintre evreii vinovaţi de cunoscutele acte de terorism în spatele frontului ! Pentru evreii din Iaşi, arestaţi de armata germană, care au avut parte de cu totul alt destin, interesaţi-vă, domnule Beris, la tribunalul din Haifa, ca să aflaţi de ce au fost ucişi şi cine i-a ucis ! După război, la Haifa s-a ţinut un proces cu vinovaţii de moartea evreilor din „trenurile morţii” de la Iaşi ! Niciun român nu a fost pomenit printre vinovaţi. Dimpotrivă, românii au intervenit ca să diminueze efectele represaliilor nemţești ! Care nemţi au avut şi ei motivele lor!…

Iar un comunicat al Yad Vashem din urmă cu vreo doi ani spune că „nu există niciun motiv pentru a-l face pe mareşalul Ion Antonescu vinovat de pogromul de la Iaşi”! Pogrom pentru care, ca să fim drepţi, au fost vinovaţi şi unii evrei. Mereu „unii” evrei. Nu toţi ! Dar nici puţini ! Din păcate „ceilalţi” evrei, având interdicţie de la legile Talmudului, niciodată nu au putut să-i demaşte pe evreii criminali, evreii terorişti, anarhişti, bezmetici, netrebnici, fără nicio cenzură morală în comportamentul lor ! Evreii ne-evrei !

Aşa se face că atunci când s-a reinstalat administraţia românească în Basarabia şi Bucovina, în iunie 1941, nu au putut fi identificaţi cu exactitate toţi evreii care se făcuseră vinovaţi de crime împotriva românilor în perioada iulie 1940 – 21 iunie 1941. Populaţia evreiască a refuzat să colaboreze cu autorităţile la identificarea evreilor criminali, s-a solidarizat cu ei, propriu-zis. În această situaţie, Ion Antonescu a luat măsura logică – căci există o logică a războiului !, măsura izolării evreilor neloiali ţării, a strămutării de pe teritoriul românesc a evreilor suspectaţi de colaborare cu inamicul. Prin comportamentul lor aceşti evrei nu meritau să mai fie cetăţeni români! Se făcuseră complici cu inamicul! Aşa ceva se pedepseşte cu moartea, de obicei.

Antonescu a fost mai blând, aşa că evreilor care se făcuseră atât de vinovaţi faţă de români li s-a stabilit domiciliu obligatoriu în Transnistria ! Nu în coteţe sau grajduri, ci în case de oameni, în sate şi oraşe ! Nu în lagăre de exterminare ! Da, în Transnistria evreii au ajuns să fie păziţi de jandarmii români, dar nu ca să nu fugă în Rusia – erau liberi s-o facă dacă doreau !, ci ca să nu fie omorâţi de ucrainienii localnici, care aveau motive foarte serioase să se răzbune „pe evrei”! Nu mai intru în detalii. Am scris zeci, sute de pagini pe acest subiect şi niciun Liviu Beris sau Radu Ioanid etc. nu mi-au făcut onoarea de a mă prinde cu vreo minciună ! Aşa cum i-am prins eu şi pe Sonia Palty, şi pe Matatis Carp, şi pe Lya Benjamin etc. E drept: nu pe toţi evreii ! Ceilalţi însă, care nu se ţin de minciuni, evreii evrei, sunt nevoiţi să tacă şi să recunoască adevărul numai când discuţi cu ei „între patru ochi” ! Sfiiţi şi jenaţi de situaţie… Am mulţi colegi evrei cu care am purtat astfel de discuţii!

Minciună este şi povestea cu zeci de mii de evrei ucişi la Odessa!… Au fost mult mai puţini şi nu fără o justificare foarte, foarte serioasă! Acea justificare pe care, în cazuri absolut similare, au pretins-o şi americanii sau, mai recent, însăşi armata Israelului! Faptul că evreii comunişti din Odessa au aruncat în aer clădirea în care au murit 80 de militari români, ofiţeri mai ales, inclusiv câţiva generali, produce în mod automat represalii asupra civililor! A le reproşa militarilor români asemenea represalii este, mai înainte de orice, o prostie! Ne iei de proşti, domnule Beris?!… Ai greşit adresa!

Repet: după aceeaşi „reţetă” acţionează orice armată ! Legile războiului nu condamnă asemenea represalii ! Numai legile Cahalului interzic oricărui evreu să spună adevărul când acest adevăr lezează alt evreu ! Nu contează că acel evreu este un criminal, un iresponsabil, un ne-om ! Evreii colaborează cu adevărul, cu dreptatea, numai atât cât convine unor interese evreieşti, unor directive evreieşti!… Vestitul şi jalnicul dublu standard evreiesc! Care a tulburat şi tulbură sufletul şi mintea a milioane de evrei ! Teribila dramă pe care o trăieşte orice evreu în care palpită scînteia de om !…

Aveam, de la câţiva prieteni comuni, unele referinţe bune despre dl Beris ! Mă lepăd de ele fără nicio satisfacţie! Tare mult mă întristează minciunile din scrisoarea sa… Să minţi chiar şi când te adresezi Preşedintelui Academiei, instituţia care este pretutindeni sediul cel mai autorizat al Adevărului ?!… Imprudent gest pentru un mincinos! Oricât de preşedinte ar fi şi dumnealui!…

Domnule Beris, spuneţi că, dacă în România nu a fost holocaust, nu mai ştiţi a cui victimă sunteţi ! Ca ins care minţiţi şi care ştiţi bine că minţiţi, sunteţi o victimă a evreilor, a „unor evrei”, a evreilor care, unii au scornit legile, iar alţii le aplică, legile acelea nenorocite care vă obligă să minţiţi ! Da, sunteţi o victimă a Holocaustului în măsura în care orice om care minte, care este obligat să mintă, devine o victimă a propriilor minciuni, o victimă a celor care l-au împins sau obligat să mintă ! Sunteţi într-adevăr victima Holocaustului, sunteţi victima minciunii numite Holocaustul din România ! Din pricina acestei minciuni nu vă puteţi implini ca om. …Doare ? Doare tare ?… Cred şi eu !

Cu urări creştineşti de regăsire a drumului drept, căci niciodată nu-i prea târziu să descoperi calea adevărului,

Ion Coja

27 februarie 2013

POST SCRIPTUM  Au aplaudat academicienii români când sub cupola Academiei au răsunat cuvintele „în România nu a existat Holocaust” rostite de savantul german Vladimir Iliescu? Asta ne pune în situaţia de o constata că aplauzele pot avea valoare de dovadă ştiinţifică, de argument, de probă indubitabilă! Când cei care aplaudă sunt ditamai academicienii, nu mai este nevoie de niciun argument! De niciun alt argument! Interesantă demonstraţie ştiinţifică!… Şi astfel, prin aplauze, se pune capăt discuţiilor ce ţin de atât amar de vreme! Originală şi inedită cale şi-a ales adevărul de data asta! Adevărul formulat limpede, inechivoc, prin aplauze! Inovaţie pur românească!…

Aplauze pentru aplauzele academice! Bravo, băieţi!

PS. Această polemică nu încheie capitolul cercetării Holocaustului. Au fost prezentate două puncte de vedere, două argumente, care merită să fie cunoscute. Aşa este în democraţie, dar şi în deontologia profesională.

Despre Autor

Articole asemanatoare