default-logo

Reacția fetei UMILITE și AGRESATE la mitingul NORMALITĂŢII. Marșul care promovează IUBIREA versus marșul care susține URA și DISCRIMINAREA / Atitudinea INACCEPTABILĂ a jandarmilor

Tânăra care a fost luată cu forţa de jandarmii clujeni de la mitingul pentru susţinerea familiei tradiţionale este actrița Oana Mardare. Într-o primă reacție pe Facebook, aceasta a susținut că nu înţelege de ce jandarmii au avut un comportament agresiv, de vreme ce ea nu a fost deloc agresivă, și nici de ce a fost îndepărtată cu forța din acea zonă, de vreme ce era un spațiu public.

”Nu, nu sunt ok. Nu am înțeles nimic din ce s-a întâmplat azi. Din momentul în care am deschis gura într-un spațiu public, la o manifestare publică, într-un mod pașnic și pacifist și am fost luată pe sus… din momentul ăla nu am mai înțeles nimic. Asta e și problema mea în fond: nu înțeleg multe dintre lucrurile care se întâmplă în jurul meu. N-am înțeles de ce am fost azi dimineață la un marș de solidaritate în Cluj, la marginea Someșului, feriți de privirile oricărui clujean care s-ar putea simți jignit de câteva sute de oameni care promovau iubirea și drepturile omului. N-am înțeles de ce în Piața Avram Iancu e autorizată fără nicio problemă o manifestare care promovează ura și discriminarea.
N-am înțeles de ce, eu cetățean, nu am voie să stau să ascult ce zice celălalt cetățean și să îmi permit să corectez afirmațiile lui eronate. N-am înțeles de ce eu, cetățean, sunt scoasă cu forța din spațiul public când le spun că, dacă mă lasă, plec de bună voie după ce se termină manifestarea la care vreau sa particip, pentru că mă interesează sincer să ÎNȚELEG. N-am înțeles de ce jandarmeria este agresivă cu un om care nu e agresiv.

De ce sunt acuzată de violență când nu am fost violentă, de consum de alcool când nu consum alcool, de rebeliune când nu am fost rebelă. N-am vrut scandal. Revoluție. Atenție. N-am vrut să fiu curajoasă. Am vrut doar să văd câți oameni sunt în Piața Avram Iancu și să aud ce tip de discurs este considerat potrivit pentru „centru”. Dar mi-am permis să nu fiu de acord. În centru centrului. Și… asta nu se face.

Nu sunt ok. Nu mă așteptam la asta. Sunt și o să fiu câteva zile tristă și (mai) pierdută în toate neînțelegerile mele… Mulțumesc celor care s-au solidarizat cu tristețea mea“, a scris actriţa Oana Mardare, pe Facebook.
Sâmbătă, la Cluj a avut loc marşul susţinătorilor LGBT, dar şi marșul normalității (al Noii Drepte). Dacă primul a avut loc pe o stradă lăturalnică, cel de-al doilea s-a desfășurat într-o piaţă din centrul oraşului.
La un moment dat, organizatorii mitingului așa-zisei normalități au afirmat că marşul comunităţii LGBTQ a fost unul „obscen“: ”Antisociali, indecenţi, o reprezentare scârboasă care n-are ce căuta pe străzile oraşului nostru“.

Atunci, Oana Mardare a intervenit şi a spus că nu a fost nimic indecent: ”Am fost acolo. Nu era nimeni indecent. Erau nişte oameni aşa ca mine, care nu sunt gay. Şi am prieteni gay. Nu este normal ca o comunitate să se întoarcă împotriva altei comunităţi. Erau mesaje de pace şi dragoste. Şi nu e normal să fiţi agresivi“.
Participanții la marșul Noii Drepte, din prea multă toleranță și dragoste de aproape, au cerut atunci jandarmilor să o ia pe femeie de acolo. Zis și făcut: jandarmii au apucat-o pe fată cu forța și au băgat-o în dubă.

În jurul orei 16.00 a sosit un comunicat de presă al jandarmilor: ”Deşi a fost somată de către efectivele de jandarmi din dispozitiv să înceteze actele de tulburare şi întrerupere a adunării publice, precum şi să părăsească locul desfăşurării acesteia, persoana în cauză a refuzat. Pentru evitarea unei posibile stări conflictuale cu participanţii la adunarea publică, a fost condusă de către un echipaj de jandarmi la sediul Secţiei 2 Poliţie, unde s-a procedat la legitimarea acesteia şi stabilirea identităţii, precum şi efectuarea de verificări privind posibila încălcare a prevederilor Legii nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice“.

b1.ro

Despre Autor

Articole asemanatoare

Comenteaza

*