default-logo

RIO 2016- GANDURI RAZLETE(4)

Adaugat pe 07 Aug 2016
De :
Comment: Off

rio gandDebutul lui Drăgulescu

Joi, 4 august, a fost o zi pe care mi-am petrecut-o, aproape in totalitate(!), in zona internaţionala a Satului Olimpic. Locuiesc impreuna cu colegii Redactiei Sport-Radio Romania Actualitati foarte aproape de „cartierul”sportivilor, aşa că, dupa un mic dejun rapid, am luat-o iar la pas cu Fane Alecsiu. Aici, subliniez din nou, totul pare aproape, dar e doar o iluzie, aşa că tot ocolim satul în căutarea intrării principale, prilej să ne dam seama ca nici vestita inchisoare de la Alcatraz nu a fost mai bine păzită. Practic, satul este înconjurat de soldaţi înarmaţi până-n dinţi, cu degetul pe tragaciul mitralierei, iar din loc in loc sunt postate si vehicule militare…Frica de atentate este mai mare ca niciodata si a ajuns si in Brazilia! Si controalele la intrări sunt foarte drastice, exact ca la aeroport. La arena de tenis, de pildă, nu te lasă să intri nici cu sticluţa de apa…Pe mine toate aceste masuri draconice de securitate nu mă deranjeaza absolut deloc! Paza buna…
In sfarsit, trecem de primul filtru şi pătrundem în zona care precede intrarea efectiva in sat, rezervată sportivilor, antrenorilor si…persoanelor „speciale”, cum era cea de care am dat cu ochii inainte să ne dumirim „ce si cum”. În stanga, cum am păşit in zona internaţionala am văzut o multime de oameni, de microfoane-girafa, de camere de filmat, de aparate foto ţinute deasupra capetelor! Totul în jurul unui om,dar cine sa fie acela că nu se vede, fiind practic acoperit de o garda de corp numeroasa, formată din tipi la costum, toţi de peste doi metri! Si cum Francois Hollande, preşedintele Frantei, e un tip mărunţel,pentru că el era,a fost greu să ne dam seama de ce s-a produs o asemenea agitatie, care s-a mutat la un moment dat in satul olimpic, nu înainte ca Fane sa reuşească o poza „de la înăltime” pentru site-ul postului nostru de radio…
Dupa vreo oră in care ne-am lămurit cu „topografia” locului(magazine de suveniruri, un magazin McDonalds, culmea, plin de sportivi, un punct bancar, o farmacie, platoul pentru ceremoniile de înălţare ale drapelelor ţărilor participante etc.), Fane Alecsiu a plecat spre redactia din IBC, iar eu am rămas la „vânătoare” de sportivi romani. La radio conteaza si comentariile noastre, dar, mai ales, ce spune eroul care ne va reprezenta in arena. Pentru el suntem prezenti toţi la Rio, si junalisti, dar si oficiali ai sportului nostru care conştientizează si nu prea(!) că fără performanţele Măriei-Sale, Sportivul, nu prea ar avea cum  să-şi justifice în viitor prezenta in fruntea bucatelor! Dar vă vorbeam in „episodul” trecut de onoare. Cum ea nu prea mai exista pe la noi, totul e posibil…Voi reveni in partea a doua a Olimpiadei cu o poveste, din păcate, adevărată, aflată astăzi, care demonstrează micimea unor funcţionari care ar trebui sa fie in slujba sportivului, nu „deasupra” lui… Din păcate, prin zona internaţionala s-au perindat multi sportivi,din multe ţări ale globului, dar foarte puţini români. Mi s-a lungit gâtul uitându-mă, doar, doar voi zări vreunul… La un moment dat, au trecut repede Cristina Neagu si alte trei-patru handbaliste. Veneau din oras…Am renunţat din start sa le abordez, după experienţa serii trecute…Au trecut vreo două ore si…niciun intreviu! Dar, iată, şansa, în sfârşit, îmi surâde! Au ieşit din sat spadasinele. Ana Maria Popescu (fosta Brânză) o ia intr-o parte, Simona Gherman in cealaltă. Ezit… O iau spre Ana Maria. O salut, mă prezint, „Vă stiu”, „Poţi sa-mi acorzi un scurt interviu?”, „Nu! Azi nu sunt sociabilă. Dupa concurs”. Inghit în sec Nu mi s-a mai intâmplat demult aşa ceva, riscurile meseriei…Îmi stă pe limba sa-i spun că daca va pierde s-ar putea sa-i fie greu să fie „sociabila”, dar este o sportiva cu rezultate excepţionale, aşa că mă abţin, salut şi mă îndepărtez, gândindu-mă, cu ciuda, că rămân fără niciun interviu. Pentru că Ana Maria nu a înteles că si eu, ca şi ea, trebuie să-mi fac meseria…Poate ca era vorba de vreo superstiţie sau, pur si simplu, de vreo pasă proastă ( când scriu aceste rânduri, au trecut doar vreo trei-patru ore de când Ana Maria a părăsit intrecerea individuala de spada, încă din turul al doilea! Degeaba a fost sociabila cu presa după meci, spunând ca sud-coreeanca, în fata căreia a pierdut, nu face scrimă. Rezultatul este dezamăgitor…Ii voi tine pumnii, sincer, in proba pe echipe, dorindu-i ei si coechipierelor să întâlnească numai reprezentative care fac scrima…
Mi-a revenit culoarea în obraji când, stând şi tot admirând echipamentele diverşilor sportivi care forfoteau prin zona, o doamna mai în vârstă, citind pe şapca mea „Radio Romania”, m-a abordat strecurând printre cuvinte in engleza, in franceza si unele româneşti. Am înţeles că e din Uruguai şi că bunicul dânsei a fost roman şi a traversat oceanul cu mulţi ani în urmă şi s-a stabilit in Montevideo. Era mândra de originile sale! Ce frumos!
fetecau şi tvetcovAu mai trecut alte două ore…Ceva  mă făcea să nu plec! Şi toată aşteptarea a meritat!!! L-am zărit cu bicicleta la şold pe Seghei Tvetcov, singurul român din proba de ciclism pe şosea, proba programată in prima zi de intreceri a Jocurilor .Se opreşte fără fasoane şi a ieşit un interviu emoţionant, de „pus în ramă”. Seghei e un moldovean de peste Prut, se exprimă intr-o romana aproximativă, dar este mai român decât multi dintre noi, a sosit la Rio fără bicicleta de concurs, de vreo 10 000 de euro, care s-a pierdut pe la Paris şi nimeni nu-i dă de urmă,acum are o bicicleta de rezerva si, in picioare, pantofi de sport cumpăraţi de la super-market. E mândru că participa la Jocurile Olimpice. ” E ca şi când aş lua startul in Turul Frantei” şi speră sa ne reprezinte şi peste patru ani la Tokio. Are doar 28 de ani…Imi fac o poza cu el, pe care v-o trimit cu drag, si fug să „predau” interviul în redactie (azi Serghei nu a terminat cursa infernala din jurul Fortului Copacabana, era si greu in conditiile povestite, dar stiti ce spunea Baronul Pierre de Coubertin, „părintele Jocurilor Moderne”: Important este să participi!!!”)

La ora 19,00 am fost din nou…in zona internatională a Satului Olimpic! In autobuzul in care m-am urcat la IBC, m-am intalnit cu Cristi Mândru (TVR), iar în sat şi cu „bruma” de ziarişti români prezenţi la Rio pentru evenimentul care urma sa se deruleze.
Apropo de numărul de ziarişti români, nu mai multi de 20 cu cameramani, fotoreporteri si tehnicieni  cu tot, „grosul” fiind de la TVR si Radio Romania… Americanii au deplasat la Rio vreo 3000 la vreo 500 de sportivi! Adică şase ziarişti la un  competitor… Şi situatia asta este valabila pentru toate natiunile CIVILIZATE! Noi avem aproape de 100 de sportivi… Calculele vă aparţin! Si nu asta ar fi problema, că ne revin fiecăruia mulţi sportivi, ci faptul că trebuie să ne pricepem la toate, să alergăm la toate bazele, deşi cu unele discipline  avem tangenţe vagi, lipsind, deseori, limbajul specific…Eu cred cu tărie în specializarea accentuată a jurnaliştilor sportivi, mai ales cei cu pretenţii, care, normal, trebuie să aiba habar de tot ce mişca în sport, dar care să poată să emită un punct de vedere competent, in una-doua discipline! Dar, hai să lăsam, din nou, consideraţiile teoretice, în care am talentul să mă pierd uneori, şi să mă bucur că sunt la a şasea ediţie a Jocurilor Olimpice, „specializat” sau nu..
In Satul Olimpic urma să se desfăşoare ceremonia înălţării drapelului. Despre ce este vorba? Din jumătate în jumătate de oră, organizatorii au grupat, timp de câteva zile, câte cinci naţiuni cărora, pe rând, li s-au inălţat pe cinci catarge drapele, în acordurile imnurilor. E o ceremonie simbolică, menită sa puncteze, încă o data, prezenţa şi importanţa fiecărui stat, mai mare sau mai mic, din cele 207 participante la aceasta a 31-una ediţie a Jocurilor Olimpice Moderne…
Observ, fără mirare, că noi am fost grupaţi cu câteva naţiuni africane. Normal, o dată ce România a ajuns, in aproape trei decenii, „Africa Europei”! Glumesc, si nu prea… Normal că organizatorilor nu le-a trecut prin cap ce-mi trece mie acum, dar realitatea exprimată mai înainte, sigur, n-o puteti nega!
Fiecare ţară a deplasat pentru ceremonie un număr rezonabil de sportivi si oficiali. Noi suntem onoraţi cu prezenţa de preşedintele COSR, Alin Petrache venit de mână cu sotia. Aşteptand să ne vină rândul, îmi scot pârleala şi reuşesc, de data aceasta fără nicio problema, să inregistrez câteva interviuri. Mai întâi cu singurul pugilist din delegaţie, supergreul Mihai Nistor, si antrenorul sau, Valentin Vrânceanu, şi el fost boxer de categorie mare! Amândoi sunt încrezători după tragerea la sorţi, derulată doar cu câteva ore inainte. Mihai n-ar avea un parcurs uşor, dar e unul care-l poate duce pe podiumul de premiere. După un tur liber, ar urma pe 13 august să încrucişeze manusile cu iordanianul de 20 de ani Hussein Iashaish, după care, în sferturi de finala, la un pas de medalie, cu campionul mondial, francezul de 2 metri(!), Tony Victor Yoka, 24 ani. Sportivul din Hexagon are 2-1 la întâlnirile directe, dar, ce este mai important, Mihai ii cunoaşte stilul de luptă şi stie la ce să se aştepte,, mai ales ca el este destul de scund pentru un supergreu. În interviu Nistor mi-a spus că se gândeşte chiar la medalia de aur…I-am replicat că eu nici nu îndrăznesc să visez ca el să repete unica performanţă de acest gen a boxului nostru, realizata de regretatul Nicolaie Linca la Mebourne cu şase (!!!) decenii in urmă… Bine ar fi sa cucerească o medalie, dupa 12 ani de „abstinenta”, la Atena Ionuţ Gheorghe urcând pe treapta a treia a podiumului de premiere. Dar, atunci Feri Vastag era incă la cârma lotului naţional, împărtăşind elevilor săi taine ale nobilei arte, numai de el stiute…Apoi marele campion s-a retras la Reşita, dezgustat de tot ce se intampla in boxul nostru, iar cineva, nu spun cine, persoană importantă (vorba vine…),a pustiit totul, acum trebuind sa fie reconstruit de la zero edificiul pugilismului nostru amator…
Am continuat seria „nocturna” a interviurilor cu atleta Bianca Răzor, alergătoare de 400 metri, si luptătoarea Alina Vuc(48 kg), ambele încrezătoare că nu au venit să facă simplă figuraţie la Rio.
Ma opresc. Începe ceremonia noastră, anunţată pe o scenă de „Primarul Satului Olimpic”, Janeth Arcain, fostă baschetbalistă, medaliată olimpica. Alexandru Epuran,şeful misiunii noastre,îi strânge mâna doamnei Arcain, înmânâdu-i un cadou simbolic, din partea delegaţiei României. Mă fulgera un gând privind spre scena,nemaivăzându-l demult, că s-a împlinit serios Andu Epuran, faţă de vremurile când eram, împreună, la început de drum in ale gazetăriei. Nu ştiu dacă-si mai aduce aminte de acea epoca romantica… Eu, sigur, da!
Începe ridicarea drapelului ţării noastre pe acordurile imnului national. Dupa terminarea festivităţilor, o trupa de dans profesionistă, pe ritmuri de samba, i-a angrenat pe toti sportivii prezenti la dans. Pe ringul improvizat s-a creat un cerc, multi sportivi etalându-si calităţile de dansatori si nu numai. La un moment dat, unul dintre „dansatori”, imbrăcat in trening, s-a desprins din cerc si a făcut câteva „tumbe”, folosindu-se de mâini.Apoi, văzându-l pe Marian Drăgulescu, l-a invitat să-l imite. Performerul nostru nu a stat mult pe gânduri şi a reuşit două „diagonale” de exceptie pe cimentul platoului de festivitati, primite cu urale de toţi sportivii tarilor prezente. Iată cum a debutat Marian la Rio inainte de startul oficial al Jocurilor… Imaginea sa din lumina reflectoarelor, imbracat intr-un trening alb, dezinvolt, zâmbitor, imi va rămâne mult timp pe retina…A meritat pentru o asemenea secvenţă, unică, să petrec o zi doar în Satul Olimpic… Cu câtă bucurie scriu acum, având-o proaspătă pe retina!
V-am ramas dator cu câteva consideraţii (bată-le vina!) despre patriotism. Aici,este iarna, dar la prânz se ajunge şi la 32 de grade!!! Seara, insă, temperatura coboara pe la 16-17 grade si atunci trebuie sa mai pui ceva pe tine. Acelasi lucru trebuie sa-l faci in sălile de concurs si in sediul redactiei din IBC, unde este un aer conditionat criminal (nu este nicio exagerare, multi jurnalişti răcind serios după doar câteva zile…). Eu îmbrac in aceste situaţii o bluză de trening in culorile naţionale,  pe spate fiind insripţionat numele României. Intr-o discutie purtata aici am subliniat că oriunde mă aflu în strainatate, mai ales la o competitie de o asemenea anvergura, imi place să „subliniez” din ce ţară sunt, fără rusine! Cineva, din generaţia mai tânăra de jurnalişti (iar nu spun cine…) a strâmbat din nas. Ştiam ca nu-i miroase prea bine noţiunea de „a fi roman” si am replicat acid! Nu i-am mai spus că eu tot mai sper ca intr-o zi, prin eforturile si bunul simţ al fiecăruia, o să ne recăpătam demnitatea interbelică, atunci când eram a şaptea ţară a bătrânului continent! Nu ar fi inteles…Atitudinea unor asemenea formatori de opinie ne-a făcut mult rău in anii scurşi după Revolutie…
Si pentru ca tot am amintit de Drăgulescu, mi-aduc aminte de o „intâmplare” din 2008, de la Beijing. Intr-o seara m-am dus simplu spectatorîin sala de gimnastica, special să-l vad pe campionul nostru in proba de sărituri. Asteptam un triumf, meritat de Marian, o data ce, prin valoarea si măiestria sa, a impus in gimnastica o săritura care-i poarta numele si care va rămane peste vremuri, la indemna multor generatii de performeri. Drăgulescu a efectuat prima săritura. Foarte bună! La a doua nu trebuia să cada. Atât! Si era campion olimpic! Îşi ia avant. Nu pot privi! Nu am putere! Las capul in jos… Secundele trec infernal de greu…Aud reactia de dezamagire a miilor de spectatori…Am inteles ca a cazut…Ma ridic instantaneu si părăsesc rapid sala…Sunt trist…Extrem de trist…Orbecăi timp indelungat prin Parcul Olimpic, fara să vad nimic, izbindu-mă de oamenii care forfoteau veseli…Aveam o stare greu de explicat acum…Drăgulescu nu a ratat pentru el, nici pentru mine, ci pentru Romania care merita, pentru că a rezistat tuturor furtunilor, tot aurul din lume, nu numai medalia ratata de un sportiv !!! Un sportiv uriaş care, asa cum am mai subliniat, peste patru ani, la Londra, nu a avut loc in delegaţia olimpica pentru ca nu au vrut Stoica si Suciu! Din cauza unor orgolii „de doi lei”…

Ca de obicei, al Dumneavoastră, Adrian Fetecău  

Despre Autor

Articole asemanatoare