default-logo

Scurtă confesiune

Adaugat pe 15 Ian 2017
De :
Comentarii oprite

oandronic1-150x150Mă știam cu o hipertensiune pe care am dobândit-o în exercițiul cotidian al anilor de gazetărie practicați în ambele sisteme politice, care au numitorul comun al stressului cotidian. Am încercat să conviețuiesc pașnic cu ea, ajungând chiar să o sfidez (da de ce să iau atâtea pastile, când m-aș putea descurca și fără ele? – am cugetat eu într-un moment de irealism), pentru ca zilele trecute să capotez jalnic: o sincopă de niște secunde bune m-a desprins de realitate intr-un mod brutal. Reacția aproape instinctivă a fost să mă îndrept cât am putut de urgent la… Urgență. La Floreasca, unde am constatat că nu sunt singurul cu astfel de îngrijorări. După o așteptare de trei ore, în picioare (spitalul nu va avea niciodată atâtea scaune câți pacienți), și în condițiile în care în camera de gardă nimeni nu statea degeaba, am fost luat în primire când mi-a venit rândul, am fost descusut pe toate părțile, mi s-au făcut o grămadă de analize (consultația a durat vreo cinci ore!) pentru ca, într-un final, să mi se spună despre ce e vorba: pe lângă hipertensiune m-am căpătuit și cu o „aritmie extrasistolică”. Mai pe românește, inima mea bate cam neregulat și nu ar fi deloc exclus ca la un moment dat să… uite să mai bată! Era și motivul pentru care medicii au insistat să rămân internat, chiar dacă nu mai aveau nici un pat liber. Se putea gasi însă o brancardă pe vreun coridor, soluție la care se mai recurge în situații disperate. Am reușit, cu greu, să-i conving că așa ceva nu se va întâmpla până a doua zi, când voi reveni, cuminte, să mă supun investigațiilor aprofundate și propunerilor de tratament, după ce am semnat că îmi asum răspunderea în caz de… deces. (Ceea ce am și făcut, dealtfel).

Dar nu despre asta am vrut sa vorbesc aici. Două lucruri m-au frământat în acea seară. Primul – legat direct de această aritmie. O boală cu două aspecte: unul rău și altul bun. Cel rău este că te poate extrage din realitate în cel mai nepotrivit moment (dacă există și vreunul potrivit). Când nu apuci să-ți pui toate lucrurile în ordine, ca să nu le creezi probleme celor care rămân. Al doilea – cel bun – este faptul că între atâtea variante mizerabile, cu suferințe de durată și multiple frustrări, pare a fi o variantă de invidiat pentru a te despărți de trecătoarea ta existență.

Al doilea lucru la care vreau să mă refer este acela că am fost profund impresionat, pe parcursul prezenței mele (vă asigur, anonime ) în camera de gardă, de atenția, dedicația și profesionalismul personalului medical. De la tinerii medici, până la brancardieri, aceștia mi-au apărut animați de compasiune, înțelegere și dorință de a face binele cât mai bine. M-am gândit atunci, ca gazetar, cât de nedreaptă este branșa noastră „vânând” excepții și aspectele senzaționaliste ale celei mai umaniste dintre profesii. Ceea ce e profund nedrept. Si când o spun nu pot să nu mă gândesc cu recunoștință, la dna profesor Daniela Bartoș și la excelentul manager, dr, Claudiu Turculeț, ale căror bune gânduri și fapte mă ajută să mă remontez….

P.S. Sejurul meu la URGENȚĂ a continuat cu una dintre cele mai complexe investigații: coronarografia. In traducere libera – asta inseamna ca pe o arteră principală – din zona inghinală sau de la antrebraț – se introduce o sondă care ajunge pe acest traseu până la inimă pe care o cercetează amănuțit printr-o cameră minusculă. Investigația nu este dureroasă, nu necesită anestezie, dar îți induce o stare de neliniște și de rău vag. Însemnarea mea are însă ca obiect relevarea unei situații , intr-o măsură jenantă, iar în alta amuzantă. La intrarea in sală m-a întâmpinat o domnișoară asistentă, tânără și drăguță pe deasupra, care m-a rugat să mă dezbrac. Văzând că la un anumit punct m-am oprit, mi-a spus calm: scoteți-vă și chilotii! Mărturisesc că a fost prima dată în viață când o femeie mi-a cerut așa ceva! Jenat, m-am conformat și am supotat și umilința ca aceeași domnișoară să finiseze operațiunea de înlăturare a pilozității din zona inghinală. La sfârșitul operațiunii am avut parte și de o alta premieră: tot pentru prima dată în viață o femeie( care nu era mama mea) m-a ajutat să-mi pun chiloții pe mine! Pentru că eram nu doar amețit, dar și pentru că de mâna dreaptă – cea prin care se făcuse intervenția – nu mă puteam servi.
Dincolo de aspectul amuzant al întâmplării, m-a macat din nou atenția, precizia profesională și înțelegerea de care dau dovadă acești oameni, cărora nu prea le acordăm respectul cuvenit. Și chiar dacă unii dintre dumneavoastră vor manifesta scepticism, punând acest comportament pe seama unui tratament special determinat de relativa mea notorietate, vreau să îi asigur că prin periplul de trei zile pe coridoarele sau prin cabinetele de la FLOREASCA nu am întîlnit nici un semn de dezinteres sau de indiferență…(Același)

Octavian Andronic

Despre Autor

Articole asemanatoare