default-logo

Secretul bujorului de stepă de la Zau de Câmpie

S-a vorbit mult despre impactul negativ pe care îl are asupra mediului progresul în orice formă ar îmbrăca acesta : economică, socială sau politică. Şi dacă pădurile sunt o rană deschisă în trupul spaţiului carpato-danubiano-pontic, nu acelaşi lucru îl putem afirma despre unele dintre rezervaţiile naturale, declarate adevărate grădini botanice, cu care România se poate mândri nu numai în plan european ci şi mondial. Una dintre aceste rezervaţii este cea de la Zau de Câmpie (jud.Mureş), un loc în care bujorul de stepă continuă să înflorească în ciuda faptului că în alte ţări precum Franţa, Olanda, Anglia, Rusia sau China, Paeonia Tenuifolia este pe cale de dispariţie.

Înainte de a dezvălui secretul prin care câmpul cu bujori de la Zau de Câmpie, unica rezervaţie de bujor de stepă din Europa, reuşeşte să atragă în fiecare an până la zece mii de turişti, trebuie să ştim că această plantă este de o sensibilitate rară. Pentru a creşte şi a înflori, unei seminţe îi sunt necesari în medie 10 ani (cu trei – patru ani mai mult sau mai puţin în funcţie de condiţiile climatice la care este expusă şi structura solului în care este semănată). Apoi, dacă o singură floare este ruptă din tufa care creşte la o înălţime de 10 până la 30 de centimetri, întreaga plantă se usucă iar floarea ruptă nu trăieşte mai mult de câteva minute. Datând din perioada postglaciară, în urmă cu mai bine de zece mii de ani în urmă, bujorul de stepă a pătruns în stepele pontice, găsind un mediu propice înmulţirii în nisipurile mişcătoare din Rusia şi Ucraina. În România, pentru prima dată, prezenţa sa a fost semnalată în Munţii Măcinului, mai precis în judeţul Constanţa la Hagieni, Techirghiol, Mangalia şi Basarabi. În prezent, în aceste locaţii dar şi în judeţul Caraş-Severin la Fântâna Fetei se mai găsesc doar pâlcuri izolate de bujori de stepă.
La Zau de Câmpie, câmpul cu bujori este împărţit în două parcele. O parcelă de 2,5 hectare, pe care bujorul de stepă creşte la cea mai înaltă cotă din interiorul arcului carpatic, respectiv 477 m şi o parcelă joasă, de 1 hectar, cu o înclinaţie a pantei de 18-20 de grade. O statistică realizată în anul 2014 a consemnat existenţa pe suprafaţa celor două parcele a unui număr de aproximativ cincizeci de mii de exemplare aparţinând unui număr de 279 specii, subspecii şi varietăţi, printre care şi bujorul galben (Adonis Vernalis) sau bujorul alb (Iris Humilis). Custodele actual al rezervaţiei, Octavian Călugăr, povesteşte cu tristeţe cum întreaga zonă cunoscută de localnici sub numele Valea Botei Mari a fost plină de bujori de stepă, aceştia dispărând treptat pentru a mai rămâne doar în rezervaţie. Ar fi dispărut şi de aici dacă n-ar fi existat o mare iubire faţă de aceste plante speciale.
Secretul permanenţei bujorului de stepă la Zau de Câmpie stă tocmai în intervenţia omului, o altfel de intervenţie, de data aceasta non-distructivă. Observând ritmul în care aceste flori dispar, atât fostul custode cât şi actualul custode, pregătit de fapt în ani buni de înaintaşul său, urmăresc an de an seminţele de bujor de stepă, iar în perioada în care ele se înnegresc, le culeg, le selectează şi le seamănă în pământul fertil al celor două parcele înlocuind plantele dispărute. „Când văd an de an câţi turişti vin să se încarce cu energia acestor flori, mă simt fericit” spune Octavian Călugăr de fiecare dată după ce îşi termină de spus povestea, poticnindu-se pentru câte o gură de aer, căci este operat pe cord şi uneori pierde ritmul respiraţiei în focul relatărilor.
Timp de două-trei săptămâni în fiecare an, uneori de la sfârşitul lui aprilie, alteori de la începutul lui mai, bujorul de stepă înfloreşte bucurând sufletele iubitorilor de frumos. Şi aşa cum îi stă bine oricărui loc de pe teritoriul ţării noastre, şi câmpul cu bujori are o legendă a lui. Se spune că pe un mal al lacului de la Zau de Câmpie locuia o fată tare frumoasă, care se îndrăgostise de un băiat de pe celălalt mal. Când să treacă lacul cu barca să se întâlnească cu aleasa inimii lui, băiatul a căzut din barcă şi s-a înecat. Fata a început să plângă cu lacrimi de sânge care s-au transformat în bujorii care au acoperit tot malul lacului.
Dacă drumul vă poartă prin judeţul Mureş în toiul primăverii, nu ocoliţi câmpul cu bujori de la Zau de Câmpie. Din centrul localităţii, la nici cinci kilometri pe drum de ţară, vă poate aştepta o experienţă mai mult decât zen, o bucurie a triumfului naturii în ciuda progresului în orice formă ar fi îmbrăcat acesta.

Mihaela Raşcu

Despre Autor

Articole asemanatoare

Comenteaza

*