default-logo

Situație uluitoare la Ministerul Educației: Două mari sindicate cer o anchetă după ce contractul colectiv de muncă semnat cu precedentul ministru a dispărut

situatie-uluitoare-la-ministerul-educatiei-Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” solicită Ministrului Educației, Pavel Năstase, să demareze o anchetă internă după ce toate cele patru exemplare originale ale contractului colectiv de muncă semnat în decembrie 2016 au dispărut, informează HotNews.

Cele două mari sindicate susțin că ancheta se impune, având în vedere consecințele neînregistrării contractului asupra sistemului de învățământ preuniversitar și a salariaților, dar și informațiile false care s-au vehiculat pe rețelele de socializare.

”Unde este acest document? Pentru că, după semnarea contractului de ministrul Mircea Dumitru, departamentul juridic l-a luat pentru a-i da număr de înregistrare (după cum vedeți, în varianta scan el nu este înregistrat). Acesta trebuia apoi să fie înregistrat la Ministerul Muncii, după care, publicat în Monitorul Oficial.

Acum, dacă documentul e la Muncă, mă gândesc că se poate vorbi cu doamna ministru să fie înregistrat la departamentul de specialitate, că doar ne interesează binele profesorilor, nu? Și acel contract colectiv a fost negociat pur tehnic, între departamentele ministerului și cele ale sindicatelor.

Iar dacă e undeva pe la Monitor, iară se poate vorbi pentru publicarea contractului colectiv, că doar la Monitorul Oficial se lucrează și noaptea, nu?”, a scris, pe Facebook, Mirela Amarandei, fostul purtător de cuvânt al ministrului Mircea Dumitru din Guvernul Cioloș.

Reacția sa vine în contextul în care Liviu Pop, secretar de stat la Educație, l-a acuzat pe precedentul ministru, Mircea Dumitru, că nu a semnat contractul colectiv de muncă.

b1.ro

Despre Autor

Articole asemanatoare