default-logo

Smaranda Jelescu

La ora când consemnăm aceste gânduri, sufletul poetesei Smaranda Jelescu se află deja undeva, sus de tot, dincolo de Stratosfera Planetei noastre albastre, pe care a poposit un timp scurt, spre a o cunoaște, a se minuna de frumusețile ei și chiar a o iubi.
Pe ea, pe Planetă și desigur și pe noi toți, cei ce i-am fost contemporani, admiratori și poate chiar prieteni.
Ființă specială, deosebit de înzestrată și expresivă, de multe ori categoric spectaculoasă, a complectat și a înnobilat, în felul ei aparte, generația admirabilă de poetese, care în anii 60, la Cenaclul Nicolae Labiș, ridicau în picioare pe cei din Sala Oglinzilor de la Uniunea scriitorilor, la rându-Ie și ei căutători de Himere, de Frumos și de Mister.
Golul lăsat de ea în sufletele noastre, este imens și nu va putea fi înlocuit de nimeni, niciodată.
Scriitorii, actorii, regizorii, muzicienii, pictorii, criticii, eseiștii, colegii de televiziune, ziariștii și toți cei pe care i-a atins cu aripa sa, o să-i simtă mereu lipsa și o să-i ducă dorul.
Ea era poate chiar acea umbră a unei idei de care vorbea mereu prietenul ei de tinerețe și de o viață, Nichita Stănescu, cu care se va întâlni curând.
Au trăit în aceeași Epocă, a Clepsidrei și vremelnic despărțiți, se vor așeza din nou și pentru totdeauna la masa poeților din Grădina Raiului, spre a-și vorbi, a-și aminti și a melancoliza.
De undeva, din Celest, îi va însoți bineînțeles taragotul fermecat al lui Fărcașu și de dragul lui, poate, vor vedea încă odată, acel Eseu unic și irepetabil, pe care i l-a dedicat la TVR, atunci, în 12 mai, 1994, la Casa Americii Latine, de ziua lui.
Va mai veni, de multe ori, în nopțile cu lună, să-și vadă Marea ei dragă, martora statornică a copilăriei și adolescenței fericite.
Dar va fi discretă și nu o s-o putem vedea, poate doar auzi șoptindu-i acesteia versuri ce i le dedica mereu, când Dorul era prea puternic și ea era foarte singură.

Adio dragă Smaranda

Despre Autor

Articole asemanatoare

Comenteaza

*