default-logo

Sportivii români au obținut patru medalii pe podiumul competiției de yachting internaționale Laser Europa Cup

In paralel cu Laser Europa Cup, la Eforie Nord, au mai avut loc în perioada 21-25 iunie, alte două competiții importante de yachting: Campionatul național de Laser Standard și Optimist Black Sea Cup

Trei competiții de yachting de anvergura au avut loc în week-end-ul care a trecut la Marea Neagra, găzduite de Marina Eforie Nord: Laser Europa Cup – un concurs de tradiție internațională, aflat la a IV-a ediție în România, deschis pentru clasele de Laser Standard, Radial și 4.7, Campionatul Național de Laser Standard precum și Optimist Black Sea Cup. Cele trei concursuri au fost organizate de CS Sailing Academy și Romanian Laser Class Association, primul sub coordonarea International Laser Class Association, iar celelalte două sub egida Federației Române de Yachting.
Europa Laser Cup a adunat sportivi din România, Serbia, Ucraina, Grecia, Bulgaria și Republica Moldova. România a reușit să obțină patru medalii dintre care aurul si argintul la clasa Laser Standard prin Tarkan Bolat (YCRR) și respectiv, Andrei Zitti (Saling Academy), aurul la clasa Laser 4.7 adus de Maximilian Roșca (Club sportul Studențesc) și bronzul la clasa Laser Radial prin Razvan Pislaru (Electrica Balkan).
Tarkan Bolat și Andrei Zitti au ocupat aceleași locuri – I și II și la Campionatul Național de Laser Standard. În acest concurs bronzul a fost adjudecat de Florin Olteanu (Club Sportul Studențesc).
Cei mai mici dintre sportivi, optimiștii, s-au luptat și ei cu valurile și vântul în cadrul Optimist Black Sea Cup. La clasa Optimist Băieți, câștigătorul locului I, Mihai Andronic a fost urmat pe podium de sportivii Costa Verioti (Nautic Yachting Club) – locul al II-lea și Andreas Boicenco (Nautic Yachting Club).
La clasa Optimist Fete, ocupantele primelor poziții, Iris Reșit și Sara-Nicole Stan au fost urmate pe a treia poziție de Ariana Teodora Pătrașcu (Electrica Constanța). La clasa Optimist Fete Junioare clasamentul a poziționat-o primul loc pe Sara-Nicole Stan, Ariana Teodora Pătrașcu ocupand locul al II-lea, iar Sara Cristina Patache (Electrica Constanța) fiind ocupanta locului al III-lea pe podium.

Departamentul de Comunicare și Relații Publice al FRY
27 iunie 2017

Despre Autor

Comenteaza

*