default-logo

SPRE CHEILE BICAZULUI

Despre drumul care trece Munţii din Ardeal spre Cheile Bicazului. Un scurt popas pe malul Lacului Roşu

Ne aflăm pe drumul care urcă spre izvoarele Oltului nu departe de Băile Tuşnad, localitate situată în partea sudică a Depresiunii Ciucului, delimitată de Munţii Harghitei în partea de nord-vest şi de Masivul Ciumatu Mare în sud-est, munţi vulcanici acoperiţi cu păduri de brazi şi fagi.
Cheile săpate de râul Olt între Tuşnad şi Malnaş, aerul puternic ozonat, liniştea, confortul şi tratamentul cu ape minerale au făcut din această minunată zonă montană, un loc ideal de petrecere a vacanţei în orice anotimp.
Datorită munţilor, care se ridică aidoma unui un scut protector împotriva vânturilor, depresiunea beneficiază de un climat subalpin, cu veri răcoroase şi ierni reci.
Peisaje, sunete, miresme şi culori, rămân adânc întipărite în sufletul nostru ca nişte frumuseţi misterioase pe care cuvintele nu sunt capabile să le descrie.
Este de ajuns să visăm, să privim cu ochii larg deschişi pentru a cuprinde întreaga minunăţie şi esenţă a naturii într-o singură clipă ce poate valora ca intensitate cât toată axa timpului …
Ajungem într-o parte mai frământată a Carpaţilor… Peste vechile roci au rămas ca nişte ruine, colţi de piatră care au modificat decorul întregii regiuni…
Formele sunt acum mai îndrăzneţe… Relieful este mai zbuciumat… Întreaga fire îşi schimbă, astfel, îmbrăcămintea şi culoarea…
Prin metode numai de ea ştiute, natura a croit aici noi frumuseţi… La nord de Tuşnad se deschide privirii peisajul specific depresionar dominat de umbrele ameninţătoare ale vulcanilor de odinioară.
Aici, omul şi natura şi-au împletit existenţa în mod armonios prin legături subtile… Viaţa pare a fi protejată de uriaşe fiinţe fantastice ale căror « spinări » se zăresc în depărtare.
Lumina abundă… Spaţiul este larg … Ca într-o adevărată grădină botanică, florile împodobesc locul ca pe un altar măreţ.
Adevărat izvor de frumuseţe, uimitorul tablou ne fascinează… Privind, contemplând, admirând, ne simţim copleşiţi de puterea fără egal a naturii de a zămisli viaţă şi forme.
În bătaia vântului nemilos, spicele de grâu sunt demne şi încearcă să ne împărtăşească şi nouă, oamenilor, poveşti uitate demult.
Spre nord, drumul poposeşte la Gheorghieni, oraş secuiesc aşezat în Depresiunea Giurgeului la adăpostul Masivului Ditrău, despre care geologii susţin că este unic în lume, din punct de vedere mineralogic. Potrivit hrisoavelor, localitatea, considerată cea mai veche aşezare din această regiune, a fost atestată documentar în 1332.
La câţiva kilometri de Gheorghieni se află satul Lăzarea, unde pot fi văzute ruinele fostului castel al contelui Lazar, construit între secolele XV-XVII. Şi tot aici se află şi Joseni, supranumit « Polul Frigului » din ţara noastră.
Munţii Hăşmaş ocupă o poziţie centrală în cadrul Carpaţilor Orientali şi reprezintă un obiectiv turistic de prim rang prin multiplele valori peisagistice.
Fascinat de aceşti munţi, Geo Bogza, scria: « Acest poem simfonic al pământului e muntele Haşmaşu Mare, izbucnind deodată în plină câmpie, categoric, masiv, dominând nordul şi răsăritul ».
O pace eternă te învăluie aici şi reînvie parcă frânturi din viaţa fiecăruia dintre noi… Bucurii, neîmpliniri, realizări, dorinţe … Ce sentimente minunate trăieşti atunci când întreaga natură « respiră » alături de tine, odată cu tine ! Totul este sublim !
Ne mai oprim încă o dată şi ne lăsăm pradă acalmiei înconjurătoare… Ne « încărcăm » trupurile cu energia pozitivă ce emană din acest loc pentru a purcede iarăşi la drum…
Încet, încet ne apropiem de un loc fabulos despre care s-au scris multe nemuritoare poveşti şi legende care, din fericire, nu şi-au pierdut din farmec…
În peisajul care, în faţa ochilor noştri, se schimbă spectaculos muntele, prietenul nostru, se decupează ca un monument măreţ, răsărit din desişul de brad al pădurii care-l înconjoară….
Drumul asfaltat ne conduce spre popasul pe care îl vom face, preţ de câteva clipe, într-un loc numit semnificativ Lacul Roşu sau Ghilcoş-Ucigaşul. Este cel mai mare lac de baraj natural din România şi unicul care conservă o ciudată pădure înecată.
Lacul, aflat în plin proces de colmatare, are forma literei „L”, o circumferinţă de 2830 de metri şi ocupă o suprafaţă de 12,7 ha.
El s-a format în vara anului 1837 ca urmare a ploilor abundente. O impresionantă prăbuşire de roci desprinse din versantul nordic al Stâncii Ucigaşului a alunecat, blocând, astfel, drumul Pârâului Oii.
Atunci când soarele apune, razele oblice îl fac să se lumineze la faţă. Muntele se reflectă în apa lucie, dând naştere unui peisaj mirific – cel de pe oglinda apei, atractiv prin contururile şterse şi prin taina coloritului.
Ca nişte ţăruşi răsar din apă trunchiurile desfrunzite, dar neputrezite, ale pădurii de demult, restul căreia formează cadrul întunecos al lacului.
Una dintre legende spune că aici s-ar fi petrecut o crimă fioroasă: un om al pădurii ar fi ucis un mire şi i-ar fi luat mireasa… iar munţii, impresionaţi de această dramă, s-au răzbunat prăbuşindu-se peste trupul ucigaşului, de unde şi numele lacului …de la sângele celui ucis…
Urmând firul apelor, trecând printre lunci şi văi spectaculoase, se ajunge la Cheile Bicazului prin care trece drumul ce leagă Moldova de Transilvania. Ele s-au format la capătul de nord al masivului Hăghimaş prin acţiunea de eroziune a râului Bicaz.
Pereţii de calcar prezintă o interesantă, variată şi dură privelişte în care feţe netede alternează cu colţi de stâncă, crăpături, grote care uimesc prin sălbăticie privirile trecătorilor… La fiecare pas, pitorescul îmbracă noi forme.
Cheile prezintă interes şi pentru flora bogată care cuprinde nu mai puţin de 300 de specii de plante cu flori, unele dintre ele rarităţi botanice.
Râul Bicaz… Fără să vrei îi ţii tovărăşie, ascultându-i cântecul izbândei şi al puterii… Se încordează lovind piciorul stâncii ce îi blochează drumul. În calea sa nu rezistă nici o piedică….
Porţiunea centrală, numită sugestiv « Gâtul Iadului », impresionează prin aspectul său abrupt. În anumite zone, apropierea dintre pereţi este aşa de mare, încât dă regiunii un autentic aspect de canion. Mihail Sadoveanu scria: « Dintre aceşti pereţi de stâncă dreaptă până la cer, scapă cu vuiet Bicazul ». Verticalitatea şi înălţimea pereţilor nu îşi găsesc egal în Carpaţii româneşti. Asprele prăvălişuri ale peretelui din dreapta, cu surplombe atârnate deasupra şoselei, zgomotul apelor înghesuite ca într-un canal şi strălucirea luminii te duc cu gândul la o altă lume.
Ce huruitură satanică trebuie să fie aici când râul rămâne stăpân, în marile viituri, după ploi ori topirea zăpezii.
Timpul, ca şi râul învolburat, curge fără a putea să-i ţii socoteala… Viaţa apei te învăluie, îţi înteţeşte sufletul…. Zgomotele devin tot mai asurzitoare, iar realitatea dispare…
Despre frumuseţea Cheilor Bicazului s-a dus vestea peste mări şi ţări, peisajul lor rivalizând ca un simbol cu cele mai pitoreşti şi mai originale privelişti de pe întreg cuprinsul pământului…
Vârfurile munţilor între care se află cheile au o înălţime medie de 1.300 de metri. Amintim aici Suhardul, Vârful Făgetul Ciucului şi Vârful Surduc.
În chei, pereţii verticali ai munţilor sunt foarte apropiaţi şi se ridică la aproape 300 de metri deasupra albiei pârâului.
La gurile de revărsare s-au format stânci aparte, dintre care cea mai vestită este Piatra Altarului, de 1.154 de metri înălţime.
Fiecare crăpătură în stâncă îţi trezeşte iluzia unor castele ascunse, fabuloase, mascate geologic. Oricum le-ai privi, Cheile Bicazului îţi pun în faţă măreţia, sublimul, vraja…
O viaţă de om fără o călătorie prin aceste locuri n-ar însemna nimic. Aici parcă treci prin istoria planetei, iar când ştii cât de mic e pârâiaşul de pe dreapta şoselei, nu-ţi vine a crede că el a creat ceea ce acum ne taie nouă rasuflarea: Cheile Bicazului…

Teodora Marin

Foto: http://www.andreibartesch.com/tag/lacul-rosu/

Despre Autor

Comenteaza

*