default-logo

TENIS-SPORTUL INVENTAT DE DIAVOL (1)

Adaugat pe 18 Ian 2017
De :
Comentarii oprite

rubrica-tenis„Nu va dati copiii la tenis!!!”

In urma cu vreo doi ani si jumatate ma aflam cu masina pe Podul Grant, cand suna telefonul. Ma uit pe ecran, Marian Ursescu, de la Gazeta Sporturilor. Fiind vorba de un bun si vechi prieten, raspund (ca sa inteleaga si politistii de la circulatie de ce am vorbit la mobil in timp ce conduceam-glumesc desigur…). „Tu mai ai fata la tenis?”- ma-ntreaba Marian.”Da, de ce-ntrebi?” „O stii pe fata asta pe care a batut-o taica-su la un turneu in Israel?”.”Da, o stiu. A si jucat de vreo doua ori cu fii-mea”. „Pe tata-l stii?”. „Il stiu si pe el, normal. O insoteste peste tot…”. Si vazand unde bate, am adaugat repede: „Dar sa nu ma pui sa comentez ceva, ca n-o voi face. Stiu bine ce tensiuni se acumuleaza la meciuri, asa ca ma abtin…”. Vazandu-mi prietenul putin dezamagit de reactia mea, i-am zis:” Totusi, daca vrei sa scrii ceva din ce-ti zic acum poti sa titrezi: <>. E titlul unei carti pe care o s-o scriu candva, poate cand s-o lasa fata mea de tenis…”. Si discutia a continuat timp de vreun sfert de ora, timp in care am trecut de Titulescu, de pasajul Victoriei si am intrat in infernul circulatiei de pe Stefan cel Mare…I-am dat mai multe argumente, iar a doua zi am avut surpriza sa-mi regasesc cuvintele emise in tensiunea condusului in Bucuresti in Gazeta Sporturilor sub titlul sugerat de mine. Sincer, nu credeam ca Marian se va arata interesat de „filozofia” mea, mai ales ca eram sigur ca intelesese ca voiam sa ma eschivez si sa mut subiectul in alta parte decat sa bat campii despre ceva de care nu-mi facea placere sa vorbesc….Se pare, insa, ca argumentele mele s-au dovedit de interes, asa ca o sa incerc sa le dezvolt in aceste corespondente, mai ales ca articolul din Gazeta a starnit anumite comentarii, unele acide, cum ca as fi un frustrat, deorece fata mea nu este in prim planul tenisului romanesc…

Asa ca, nu mai astept ca Irina, fata mea, sa-si incheie cariera, o sa-ncep de pe-acum sa-mi dau cu parerea si sa dezvolt argumentele din acea „conversatie-auto” purtata cu Marian Ursescu. Nu stiu daca voi reusi sa-ncheg o carte, dar situatia seamana, oarecum, cu plecarea mea la Rio, anul trecut, cand Doru Dinu Glavan m-a rugat sa scriu zilnic, doua-trei randuri pentru site-ul „Uniunii Ziaristilor Profesionisti”, si de la cele „doua-trei randuri” s-a strans de-o carte „RIO 2016- Ganduri razlete”, pe care am lansat-o in noiembrie trecut la Targul de carte „Gaudeamus”. Am avut bucuria si, in acelasi timp, onoarea ca la standul Editurii Corint, exact in ziua in care implineam 59 de ani, sa vina multa lume si majoritatea „eroilor” din carte, cei pe care i-am „urmarit” si comentat la Jocurile Olimpice din metropola braziliana: tenismanul Florin Mergea, luptatorul Albert Saritov impreuna cu presedintele federatiei Razvan Parcalabu, boxerul Mihai Nistor cu antrenorul Valentin Vranceanu, celebrul halterofil Nicu Vlad, in prezent presedintele federatiei de specialitate. Cel mai frumos compliment care mi s-a facut dupa aparitia cartii a venit din partea lui Florin Mergea care dupa ce a citit-o inainte de lansare, o treime fiind despre tenis, a subliniat ca „Adrian Fetecau nu numai ca scrie bine, dar si intelege despre ce scrie…”. Stiu ca suna a lauda, dar a spus-o, cu martori(!),unul care intelege tenisul! Si chiar foarte bine…

show_image_248Sincer, m-am saturat de cati „urechisti” isi dau cu parerea despre tenis, debitand aberatie dupa aberatie…La noi in casa, canalele Eurosport, care transmit turneele de mare slem, sunt setate pe comentariile in limba engleza ca sa nu ne imbolnavim de nervi. La cum se face presa acum la noi, nu mai intereseaza pe nimeni ce si cum se vorbeste pe post, daca se are habar cat de cat de fenomen, daca limba romana nu este siluita in fel si chip de asa zisii comentatori „de specialitate”. Se merge pe pricipiul ca „telespectatorii sunt niste neevoluati”- ca sa fiu bland in exprimare – asa ca „merge orice”… Mai, dragilor – ca sa citez dintr-un clasic emanat – nu-i chiar asa!. Nu-i subestimati pe iubitorii de tenis! Sunt convins, ca multi dupa ce rad cu gura pana la urechi de ce aud, trec la faza a doua, cea nervoasa, dupa care, fie trec „la englezi”. fie inchid sonorul…Daca cineva ar strange, ca tot a inceput azi Australian Open 2017, „perlele” emise timp de doua saptamani, ar reusi sa le faca sa „straluceasca” intr-o ditamai cartea care ar bate, va asigur, orice scriere umoristica aparuta dupa Revolutie!

Sa nu se inteleaga ca ma refer numai la comentariile de tenis de la Eurosport… In general, „specialistii” care-si dau cu parerea la posturile TV despre tenis se impart in mai multe categorii: unii care stiu cate ceva, dar nu stiu sa se exprime, cazand in ridicol cu „metaforele” gandirii lor; altii, care nu stiu si nu-nteleg fenomenul, dar care incearca sa suplineascabcabc0f7d00bc18c9390c2e284e44962 „handicapul” batand cu nonsalanta campii, vorbind vrute si nevrute, chiar si-n timpul desfasurarii punctului, doar ca timpul sa treaca si…meciul sa se incheie!; altii dominati de o suficienta suparatoare care incearca sa te convinga ca doar ei detin adevarul… Sunt, din fericire, si exceptii care ies din „tiparele” enuntate. Unul dintre cei pe care-i urmaresc cu mare placere este Cristi Mandru de la TVR. I-am spus-o si personal… De un lucru sunt convins: nu poti sa intelegi tenisul si sa-ti dai public cu parerea daca nu ai jucat la un anumit nivel ! Aici nu merge ca-n cazul altor sporturi, cand comentatori buni pot fi si „nepracticanti”. In tenis cei mai cautati specialisti de posturile TV sunt fosti mari performeri, care, binenteles, „au si verbul la ei”! Vezi Mats Wilander si John McEnroe . Ar mai fi multe de comentat pe aceasta tema, dar m-am departat de „subiectul” Doru Dinu Glavan, si el ziarist „de moda veche” cu anumite „printipii”…

In urma cu vreo zece zile m-a sunat sa ma invite la lansarea unei carti scrise de prietenul Mircea M. Ionescu. I-am zis ca-mi pare rau ca nu pot fi prezent pentru ca trebuie sa o insotesc pe fata mea la trei turnee in Antalia.
„Scrie ceva pentru site-ul nostru de-acolo”- mi-a zis, senin, Doru. „Iar, incepi?”- am ripostat eu. „Iti multumesc ca ai insistat si m-ai impulsionat la Rio, dar acolo am avut despre ce sa scriu. In Antalia la ce sa ma refer, sunt niste turnee mai mici de 15 000 de dolari premii…”.”Lasa ca gasesti, tu…”- a insistat Doru, cunoscand „timiditatile’ oricarui individ cu ifose scriitoricesti…”Bine, dar nu promit nimic! Daca voi simti ca pot scrie ceva interesant, iti voi trimite pe mail, ca de obicei…”
Aceasta convorbire a avut loc vineri, 6 ianuarie 2017. Duminica am vrut sa zburam spre Istanbul, dar cursa a fost anulata din cauza ninsorii, lucru pe care l-am aflat la aeroport… Dupa vreo doua ore de nervi, am amanat cu mare greutate, din cauza balamucului de la cele doar doua(!) ghisee Turkhis Airlines, biletele pentru a doua zi dimineata! Iar trezirea la ora 3,30(!), iar cautarea taxi-ului pana la aeroport, iar trambalarea bagajelor, care nu erau deloc usoare, fiind pregatite si supradimensionate pentru trei saptamani in care fata are nevoie de mult echipament de joc si antrenament…La „Henri Coanda” am avut surpriza placuta sa aflam ca avionul de Istanbul va decola, doar ca mai apoi au urmat surprizele neplacute! La „check in” o domnisoara, dupa ce a inregistrat bagajele pentru Antalia ne-a dat boarding pass-urile pentru Istanbul, anuntandu-ne zambind ca acelea pentru Antalia le vom ridica din aeroportul turc pentru ca”nu mi se deschide zborul de Antalia! Nu stiu de ce?!”. Neincrezatori am acceptat argumentele „oficialei de la bagaje”, care, ca sa fie si mai convingatoare, s-a consultat cu colega ei… Oricum, n-aveam ce sa mai facem! Bagajele luasera, deja, calea Antaliei…
La Istanbul, avionul s-a rotit vreo ora-n aer, dupa care a reusit sa aterizeze pe un aeroport troienit! Ningea mai rau ca la Bucuresti! Si, colac peste pupaza, toate cursele, inclusiv cele spre Antalia erau anulate…Fata a izbucnit in plans! Stia ca daca nu plecam luni, nu va mai prinde meciul de marti, cu o rusoaica…Supervizorul Federatiei Inter778662-irina-fetecau-1nationale(ITF) fusese intelegator si, dupa ce fusesese anuntat ca am pierdut cursa de dumnica, a programat-o sa joace marti…L-am sunat de pe aeroport sa-l rugam, daca poate, sa amane meciul pana miercuri…Ne-a raspuns sec ca nu poate, ca nu-l lasa regulamentele: ori sosim pana la ora meciului, ori va intra un „lucky-loser!”. Au urmat doua zile de cosmar pe aeroportul din Istanbul! Nu am gasit nicio cursa nici spre Antalia, nici…spre Bucuresti! Mii si mii de oameni erau disperati…Ne-am intalnit cu romani veniti din diverse puncte al globului, care se aflau la a treia sau a patra zi de tentative de parasire a Istanbulului…Majoritate calatorilor alergau de la un ghiseu la altul cu speranta unui avion care sa se ridice de la sol…Multi, epuizati, se intindeau pe jos pentru a fura cateva minute sau ore de somn…Noi noaptea am petrecut-o la un hotel cu care am fost”ademeniti” de un samsar care circula printre calatorii aiuriti de oboseala….Nu va spun la ce pret sau cat au costat taxi-urile dus si-ntors, aeroport-hotel… Dar nu puteam sa las fata sa doarma pe jos…Nu mai vorbesc de preturile indecente din aeroportul din Istanbul pentru mancare si apa! Asa ca, si franti de oboseala si de nervi, si cu banii luati, am reusit, marti spre miezul noptii sa ne intoarcem la Bucuresti, participarea la primul tuneu al anului fiind un esec…Si asta pentru ca o domnisoara de la aeroport nu s-a informat, foarte simplu, intr-o epoca atat de „rapida”, ca sa ne spuna ca la Istanbul ninge de rupe si ca nicio cursa nu pleaca spre Antalia! Iar noi, ca niste oameni rationali, am fi ramas acasa…Din pacate, am plecat la drum si pe aeroportul din Istanbul am avut multe momente de „irationalitate”! C-asa-i omul, in momente limita…
Ziua de miercuri am rezervat-o odihnei, dupa care am inceput zbaterile ca sa incercam din nou sa plecam catre Antalia, pentru un alt turneu, turcii organizand tot anul, in fiecare saptamana, astfel de competitii, si pentru baieti, si pentru fete… Stateam cu ochii pe prognoza meteo si cu urechile la telefon pentru ca nu stiam nimic despre bagaje si le dadusem pierdute la intoarcerea pe „Henri Coanda”. Vineri dupa amiaza am plecat la aeroport si cu sprijinul unui functionar am dat de ele in…Antalia! Asa ca sambata ne-am mai trezit o data la 3,30 dimineata ( a treia oara intr-o saptamana…) si ne-am imbarcat fara alte incidente catre Istanbul unde pe aeroport nu se mai vedea pic de zapada! Cursa de Antalia a decolat normal, am ajuns cu bine la destinatie si ne-am linistit total cand ne-am gasit voluminoasele bagaje care ne asteptau cuminti intr-o incapere a aeroportului! A-ti spune ca totul e bine, cand se sfarseste cu bine, dar „distractia” ne-a costat mult consum nervos si, de ce sa nu o spun, multi bani! Dar stiti proverbul cu hora…Aceste turnee ii sunt necesare fiicei mele pentru a incerca sa acumuleze puncte ca sa avanseze in clasamentul WTA…Alta cale nu exista!

Si aici in Antalia timpul a tinut cu… Doru Dinu Glavan! De cand am venit, adica de patru zile, ploua non-stop, asa ca Irina este mai mult la sala de forta a resortului hotelier, iar eu in hol, in fata laptop-ului…Am stat si am cantarit „oferta” lui Doru si am avut o „revelatie”:de ce sa mai astept ca fiica mea sa-si incheie cariera de jucatoare de tenis pentru a incerca sa scriu un „tom” despre tenis si sa nu incerc s-o fac acum, cand iata, vremea de toamna tarzie de-afara ma imbie sa „caut” in „cutia” cu amintiri si cu… sfaturi pentru cei care vor sa-mi calce pe urme si sa devina parinte de jucato(a)r(e) de tenis. Pentru ca, va asigur, si sunt convins ca toti parintii care au trecut printr-o asemenea experienta imi vor da dreptate, nu-i o „intrepridere” deloc usoara!!!

Si mai e un motiv care m-a facut sa-i „dau bataie”… Acum nu va putea sa mai zica nimeni, sa spuna ca nu stiu ce frustrari ma domina! Irina Fetecau este in acest moment 500 si ceva in ierahia mondiala feminina, dar la 20 de ani, pe 2 octombrie anul trecut, a devenit campioana tarii la senioare in proba individuala! Nu au participat jucatoarele consacrate, Halep. Begu, Niculescu, Carstea, dar au venit multe tinere fete de mare perspectiva, fiica mea „prinzand” o saptamana de vis! Finala cu Miriam Bulgaru, care-n semifinala a batut-o pe Gabriela Ruse, a fost dramatica; Miriam a castigat primul set cu 7-5, fiica-mea pe-al doilea cu 6-1, iar in decisiv Miriam a vut 5-2, dupa care Irina s-a „dus” la 6-5, ratand doua mingi de meci! Tensiunea atingea cote insuportabile! Intalnirea se disputa pe o vreme foarte frumoasa la Centru National de Tenis de langa Arena Nationala din Capitala. Era multa lume in micutele tribune si pe langa gardurile de langa terenuri… Finala masculina dintre „veteranii” Victor Crivoi si Dacian Craciun se terminase demult… L-am auzit, la un moment dat, ca prin ceata, langa mine pe preparatorul fizic al Irinei, Alex Rusu, spunand: „Nu mai rezist, cred ca ma lasa inima!”. Am plecat, prin spatele tribunei, in cealalta parte a asistentei, unde m-a intampinatfetecau6-400x250 cu un ton rastit antrenorul fetei mele, Bogdan Popovici: „Domnul Fetecau, va rog frumos, nu va mai agitati atat! Ii transmiteti si ei starea dumneavoastra!”. A fost ca un dus rece…M-am trezit: e clar, nu mai rezist! De ce sa-mi stea si mie inima?! Asa ca am plecat si am asteptat terminarea tie-break-ului in parcarea unde intorc troleibuzele…Stateam pe o bordura auzind din cand in cand strigatele lui Miriam si aplauzele spectatorilor…Imi bubuiau creierii-n cap! La un moment dat am mai auzit un strigat prelung si mi-am dat seama ca s-a terminat pentru ca lumea a inceput sa „curga” pe aleea de iesire din centru…M-am ridicat ca „pentru decapitare”…Ii promisesem vicepresedintelui federatiei, Razva Itu, ca voi prezenta festivitatea de premiere a Nationalelor…Eram convins ca ultimul strigat, de victorie, apartinuse adversarei fetei mele, Irina neuzitand, in general, de asemenea „practici”…Ma gandeam cum imi va fi sa prezint o festivitate in care fiica mea va fi pe locul doi, dupa ce a fost atat de aproape de victorie si de o performanta deosebita in cariera oricarui sportiv?! Voi reusi sa-mi indepartez nodul din gat?! Am mai prezentat eu multe manifestari de premiere in tenis in decursul anilor, dar niciuna cu o asemenea implicare emotionala… Iata care erau gandurile care-mi tocau starea de spirit…Cand am intrat pe alee indreptandu-ma catre terenuri m-am intalnit cu un tanar cu ochelari pe care l-am intrebat: „A castigat Bulgaru, nu-i asa?!”. „Nu, a castigat Fetecau!”. M-am oprit buimacit, neincrezator: „Sa nu ma pacaliti!”.”Cum mi-as permite?”- a
mai zis tanarul departandu-se…Mi-au dat lacrimile…Am stat un moment ca sa-mi revin, dupa care, imbarbatandu-ma, m-am indreptat catre locul unde s-a derulat festivitatea de premiere oficiata de medaliatul olimpic, Horia Tecau. Intr-un mod curios, am fost foarte calm, fara nicio efuziune, totul decurgand intr-un mod profesional…Dupa ce s-a terminat totul, au urmat pozele de rigoare cu echipa din jurul Irinei in care trebuie s-o includem si pe doamna Monica Stanescu,specializata in psihologie sportiva. Am mai facut o poza „in trei”, si cu Ioana, sotia, cealalta „preparatoare psihica” si nu numai, a proaspetei campioane, dupa care am facut un interviu pentru Radio Romani Actualitati cu Horia Tecau care a laudat calitatea deosebita a finalei feminine si a subliniat dramatismul tie-break-ului pe care eu l-am trait in parcare…Am avut sansa, insa, ca bunul meu prieten Stefan Gavan sa vina cu un operator si sa-l inregistreze total pentru uzul federatiei! Mi l-a transmis pe mail in acea seara. L-am vazut cu mari emotii, ca si cand as fi fost „in direct”! Irina a avut la un moment dat 6-3 in tie-break! A ratat alte doua mingi de meci, la 6-4 rupandu-i-se racordajul…Dupa fiecare punct castigat Miriam a strigat puternic, pentru a se incuraja! La 6-5 a servit fiica-mea, a urmat un raliu indelungat, Irina a condus in permanenta punctul si, cand adversara nu se astepta, a trimis cu dreapta un cros scurt care a inchis meciul si i-a adus titlul! Din fericire, m-am inselat! Ultimul strigat, un „daaaaaaa” preluuung, i-a apartinut Irinei…Asa ca ,aviz carcotasilor, am trait sa-mi vad fata campioana nationala la simplu senioare! Acele clipe sunt de nedescris…Din cand in cand, ca sa-mi demonstrez ca nu am visat, privesc imaginile primite de la Stefan Gavan, care includ si festivitate de premiere oficiata de un mare campion! Am totul pe mail.Cine nu crede ca a fost un tenis de calitate poate sa ma contacteze si-i trimit pe mail imaginile…Glumesc si nu prea! Doar doresc sa subliniez ca tot ce voi scrie in continuare nu-i rodul vreunei frustrari legata de cariera fiicei mele! In acest moment nu stiu ce va urma…Multi din tenis, si nu numai de la noi, spun ca are toate datele sa ajunga acolo unde-si doreste din tot sufletul…Dar cel care va decide este Cel care le randuieste pe toate pe acest pamant…

Inchei aceasta prima corespondenta din Antalia subliniind ca anul acesta, cand voi implini, sper, sase decenii de existenta, imi propusesem sa-mi fac cadou lansarea unei carti numita „Cacealmaua libertatii”. Credeti-ma, in peregrinarile cu Irina, in ultimii trei ani, am tot scris…Cred ca-i gata vreo doua treimi din ce mi-am propus…Si mai cred ca nu-i lipsit de interes ce-am insailat… Sansa unui individ de a face comparatie intre cele trei decenii traite in comunism si cele trei traite „in libertate”… O sansa pe care un occidental sau un american nu o poate „savura”…Dar cand si de-aici vad ce ni se-ntampla, mi se face-o lehamite care-mi taie orice elan! In ce tara din lumea aceasta, in epoca tehnologiei avansate, poate sa dispara un individ, care apoi da lectii prin inregistrari TV, fara sa fie localizat?! Spuneti-mi dumneavoastra una… Copolla, Pacino, de Niro, toti artistii care au lucrat la trilogia „Nasul”, ar trebui sa vina in Romania, sa se documenteze temeinic si apoi sa faca filme veridice, nu „fantasmagoriile” cu care au luat „Oscar-urile”! In ce tara un tip care detinea multe secrete, despre afaceri de miliarde, Codrut Marta, dispare fara urma, apoi vine la TV o tipa, fosta nora a lui Magureanu, si spune ca a auzit ca-i „zidit” in beton si nu se intampla nimic?! Spuneti-mi, repet, dumneavoastra una! Nu-i asa ca Mario Puzzo, scenaristul „Nasului”, pare un „copil nevinovat” cu ‘inchipuirile” lui?! Iar eu ce sa mai scriu cand realitatile mioritice bat orice imaginatie?! Nu am dreptate, cand de multe ori, la intrebarea: „Ce mai faci?” raspund „Incerc sa exist intr-o tara care nu mai exista!”?

Asa ca in mod sigur aman, nu abandonez (!), proiectul „Cacealmaua libertatii’ si, poate, cadoul din noiembrie va fi „tomul” despre tenis! Asa ca „la treaba”! Pe curand!

Din Antalia, Adrian Fetecau(17 ianuarie 2017)

Despre Autor

Articole asemanatoare