default-logo

TENIS-SPORTUL INVENTAT DE DIAVOL (11)

Cum a ajuns Irina la tenis…

De ce v-am relatat in capitolul anterior cu lux de amanunte cum am descoperit eu tenisul? Simplu, ca sa intelegeti resorturile interioare care m-au determinat sa-mi dau fata la tenis… Pentru ca, e clar, aceste resorturi au existat…Si-atunci fara o demonstratie despre provenienta lor, toate explicatiile mele referitoare la intrebarea „De ce, dom’le, ai dus-o pe terenul de tenis?!”, ar fi fost mai putin intelese…
Tenisul pentru mine chiar ca nu a fost si nu este un moft, iar in copilarie si adolescenta, ati vazut, chiar a fost un mod de viata! Deci, eu nu am descoperit tenisul dupa ce am devenit in 1992 comentator de sport la Radio Romania, ci eram, deja, iertati-mi lipsa de modestie, doldora de experiente pe teren si de…informatii! Nu numai ca ma uitam la tot ce se dadea despre tenis la televizor, dar si citeam cat puteam despre acest sport. Fie in cotidianul de sport, fie in carti. Regretatul Ioan Chirila a scris o carte ” Ar fi fost prea frumos”, dupa ratarea celor trei finale de Cupa Davis de Nastase si Tiriac. Am citit-o si recitit-o, fara sa ma satur, pana cand i s-au desprins foile din cusaturi…Ca sa nu va mai spun cat am suferit la propriu cand ne-au batut americanii la Bucuresti. Tiriac s-a (z)batut ca un leu in cusca, reusind o victorie mare la Gorman si pierzand greu, in cinci seturi, in fata lui Smith, in timp ce Nastase, parca, juca in alt film…. C-asa-i in tenis! In 1977, la vreo luna si ceva dupa cutremur, am sarit gardul unitatii din Soseaua Oltenitei unde faceam armata si m-am dus cu Bebe Stoian sa-l vedem pe Ilie Nastase in meciul cu marele sau adversar, Jan Kodes, din meciul de Cupa Davis Romania- Cehoslovacia. Era lume ca la urs, noi n-aveam bilete, dar ne-au lasat sa patrundem in arena, soldatii in uniforma fiind foarte respectati in acea perioada pentru eforturile lor facute imediat dupa cutremur…Doamne, nu-mi venea sa cred ca-l vad jucand pe cel care mi-a fost idolul copilariei! Si nu numai mie, ci unei intregi generatii…Alt idol eu nu am mai avut in viata…Iata de ce nu-mi permit sa comentez recentele intamplari nefericite in care a fost angrenat campionul nostru! Eu am o vorba: unii imbatranesc frumos, altii mai putin…frumos! In 1984 l-am vazut pe Nastase ultima oara evoluand la cel mai inalt nivel cu prilejul unui alt meci din Cupa Davis Romania- SUA disputat in Sala Polivalenta din Capitala. Eram deja inginer la Intreprinderea de Contactoare Buzau, cu salariu de 2100 de lei, asa ca nu i-am mai cerut bani mamei, desi biletul de intrare luat la specula mi-a dat bugetul peste cap! Dar a meritat! I-am vazut „pe viu” pe celebrii John McEnroe si Jimmy Connors, primii jucatori ai lumii in acel moment. Nu am emis pretentii, racheta a doua era Florin Segarceanu, dar in multe momente, la 37 de ani, Ilie a fost magistral, venind cu niste „chestii” nemaivazute pana atunci. De pilda, la un moment dat, i-a dat un forhand lung de linie prietenului Connors, cum loveste acum, de multe ori, Wawrinka, plat si puternic, de n-a vazut americanul „obiectul”…Uimit, Connors l-a amenintat cu degetul aratator, facandu-i apoi semn sa nu mai repete figura…L-am auzit, la un moment dat, pe Ilie strigand ca nu-l mai ajuta picioarele! Trecusera anii si peste el…
Apropo, Tiriac a spus mereu ca cea mai buna lovitura a lui au fost…picioarele! In anii ’70 tinea cursuri de tenis la Televiziune, singura pe care o aveam atunci,

Tennis – Wimbledon – London, Britain – July 10, 2017 Romania’s Simona Halep in action during her fourth round match against Belarus’ Victoria Azarenka REUTERS/Andrew Couldridge

explicand tuturor, in cadrul emisiunii „Album duminical”,tainele jocului. Intr-adevar, in tenis este extrem de important ca sa fii in fiecare moment in cea mai buna pozitie de lovire! Si-atunci ai nevoie de …picioare! Ii sorbeam vorbele omului cu mustata celebra! Bine-i mai statea cand nu le stia chiar pe toate…Sa fie clar, in corespondenta trecuta eu nu m-am laudat cu marile mele meciuri din cariera! Sunt niste simple copilarii fata de ce-am vorbit inainte…Dar sunt „copilariile” mele!!! Eu, ca si marea majoritate a copiilor din comunism, ati vazut si cazul lui Ciuntea din Piatra Neamt, nu am avut alta sansa sa invat tenisul decat de al televizor, in lipsa antrenorilor specializati…Poate ca am facut-o „dupa ureche”, dar atunci cand descoperi niste taine SINGUR, sigur acel domeniu iti va ramane unul familiar toata viata, nefiind nevoie de improvizatii penibile ca sa dovedesti, de exemplu telespectatorilor si, de ce nu, cititorilor, cat tenis cunosti…

Ideea de a-mi da fata la tenis cred ca mi-a incoltit in minte destul de devreme dupa ce s-a nascut pe 17 aprilie 1996 la Maternitatea Giulesti sub supravegherea eminentului doctor Puia. M-am interesat eu cam la ce varsta se incepe tenisul si dupa ce a implinit 5 anisori si a incheiat anul de gradinita, m-am urnit catre terenurile de tenis de la Dinamo. De ce acolo? Simplu, pentru ca noi locuim pe Mosilor, foarte aproape de Bucur Obor, si cum o aveam pe mama la noi ca sa ne ajute cu cresterea fetitei, si eu si sotia fiind foarte ocupati, m-am gandit la Dinamo pana la care se putea merge cu tramvaiul vreo patru statii. Am aflat de la colegul meu Fane Alecsiu, om cu experienta in „materie” o data ce fata lui Ioana facea tenis de 5 ani, cine patroneaza activitatea la Dinamo si m-am infiintat la terenuri cu fata si mama care trebuia s-o duca si s-oa aduca acasa cand eu nu puteam sa fiu prezent, in acea perioada, iunie 2001, avand multe filmari cu Grupul Voua. am cautat-o pe doamna Moldovan, sotia cunoscutului antrenor de fotbal Ion Moldovan si mama lui Ionut, fost jucator de prima suta ATP si a Mihaelei, care si-a facut studiile superioare in SUA facand parte din echipa unei universitati din Tampa. Asadar, doamna care patrona pe-atunci baza de la Dinamo era toba de tenis!
M-am prezentat , i-am spus ca-mi doresc ca fetita sa se miste un pic, in primul rand si daca s-o putea sa invete si putin tenis ar fi minunat! Binenteles ca omiteam ce era cel mai important! Faptul ca eu, premeditat, mi-am adus fetita la tenis datorita dorintei din strafundurile fiintei mele de a-mi continua intr-un anumit fel activitatea mea din copilarie si cu speranta naiva si extrem de subiectiva ca mi-a mostenit ceva din talentuil meu.Care talent ?- asta-i alta poveste… Sotia nu are absolut nicio vina in aceasta „intreprindere”, ea fiind de acord cu ideea de miscare…De tenis pe-atunci nu avea habar! Acum stie mai multe ca mine, e la curent cu toate rezultatele din toate turneele mari si mici, sta noptile sa urmareasca meciurile de la US Open sau de la Australian Open, mult timp dupa ce eu m-am dus sa ma culc, cand joaca Federer nici nu pot sa ma misc prin casa, ca sa nu deranjez, elvetianul reprezentand un „obiect de cult”…Asa ca eu sunt SINGURUL VINOVAT ca Irina a ajuns la tenis …Ea era prea mica pentru a sti ce i se pregateste…Asadar, atentie, inainte de a lua o asemenea decizie, ganditi-va bine, deoarece alti vinovati decat parintii nu sunt! Nimeni nu va obliga sa va dati copiii la un sport care are durata de invatare cea mai lunga…De fapt, in tenis, exact ca-n medicina, inveti si tot inveti, nefiind ceva clar! Nimeni nu va pune sula-n coaste sa va angrenati copilul intr-o activitate care daca este practicata la nivel de pewrformanta provoaca serioase mutatii psihice si la nivelul jucatorului si la nivelul…parintilor! Nu zambiti! Cei care au trecut prin asta stiu ca ma dreptate, iar cei care intentioneaza sa guste din fructul oprit, ii rog sa fie foarte atenti sa nu se „inece”…
Doamna Moldovan mi-a recomandat o fata tanara care se afla pe terenul 1 cu o racheta in mana: „O cheama Alina Tecsor, e ultimul an la IEFS, a obtinut rezultate bune ca junioara si acum s-a apucat de antrenorat!”. I-am multumit si m-am dus sa discut cu tanara recomandata. Dupa amabilitatile de rigoare, Alina i-a spus fetitei sa faca vreo trei ture de teren, ca sa se dezmorteasca…Pentru ca Irina a avut parte, de la nastere, de trei „prapastiosi” in jurul ei, care si prin casa o tineau de mana ca sa nu se impiedice si sa cada, nu stia sa alerge normal, ci cu mainile indoite si lipite de corpul ei micut…Alina nu a zis nimic, si-a dat seama cu ce parinti si bunici are de-a face, si am continuat discutia stabilind reperele activitatii saptamanale…Am lasat-o pe mama la teren, iar eu am plecat la treburile mele…
Desi Irina, cum e normal, a inceput activitatea pe teren intr-o grupa cu mai multi copiii cu care speram sa se imprieteneasca ca sa-i faca placere sa vina la teren, la fiecare antrenament din vara aia venea la gard plangand, de ti se rupea sufletul si-i spunea mamei mele: „Ia-ma mamaie acasa, te rog eu mult!”. La care mama ce putea sa raspunda: „Nu pot! Ma omoara taica-tu daca fac asa ceva!”. Asa o ducea cu vorba…Binenteles ca a avut si Alina meritele ei de a o face ca usor, usor sa i se para normal sa vina la tenis, ceea ce s-a intamplat o data cu venirea toamnei si intrarea in balon…

In primii ani de tenis ai fetei mele, sincer nu prea am stat la antrenamente…Ei s-au suprapus peste perioada 2003-2009 in care eu am avut enorm de lucru la National TV, post la care am realizat, in calitate de producator, de actor si de regizor(la momentele zilnice) cu actorii din Grupul VOUA pastila umoristica difuzata in fiecare zi de trei ori(cred ca am lasat filmate peste doua mii de astfel de momente de zece minute!…) si, in acelasi timp, o suta(!) de episoade din sitcomul „Baronii”, regia Aurel Palade. Irina mergea la Stadionul Dinamo cu mama mea care, iata, la batranete dadea, din nou, de tenisul care marcase existenta fiului si care a fost cat pe ce sa-l indeparteze de telul „de a se face om”! Era o expresie des folosita in perioada comunista in care „a te face om” insemna sa intri si sa absolvi o facultate care-ti garanta un anumit statut in societate! Eu sunt sigur ca „insistand” cu tenisul nu as fi atins acest deziderat, de aceea am si luat hotararea radicala, deloc usoara, sa nu mai joc o lunga perioada…”M-am facut om”, am devenit inginer la o uzina din Buzau, profesie care nu mi-a placut deloc si pe care am abandonat-o cu primul prilej ivit. Acesta a fost examenul dat in 1992 pentru postul de comentator de sport la Radio Romania Actualitati la care nu ma puteam prezenta daca nu aveam diploma de studii superioare! Cercul vicios…Desi n-am agreat Politehnica, iata, mi-a asigurat diploma absolut necesara, iar strategia mamei de a ma face sa reusesc la facultate a dat roade peste ani! Dar eu am ramas cu anumita nostalgie, gandindu-ma ca, vezi Doamne!, ce talent neimplinit am fost eu in tenis, vremurile fiindu-mi vitrege pentru a realiza mai multe decat am facut-o in anii liceului…De aici si pana la marea greseala de a-mi da fata la tenis nu a fost decat un mic pas pe care l-am facut cu nonsalanta unui tata care spera ce? Ca fata sa mosteneasca acel talent si sa-l implineasca! Idioata idee, veti spune! Iar eu, acum, la batranete, va dau dreptate, intrebandu-ma daca, atunci, cand eram mai tanar, aveam, totusi, capacitate de discernamant?!
Dar sa revenim…Ani intregi, cu tramvaiul, patru statii, mama si nepoata au fost nedespartite, carand amandoua de rachete, hainute de schimb, sanvisuri, apa si…galeata de mingi! Cam la fel se proceda si-n cazul celorlati copii care faceau tenis in aceeasi grupa cu fetita mea sau in paralel cu ea, cu alti antrenori. Erau prezenti la antrenamente multi parinti si bunici, de multe ori venind familii intregi, de la mic la mare, mandri cu totii de progresele urmasului sau…urmasei, cum era cazul meu! Toti la inceput au fost foarte multumiti cand vedeau copilul alergand pe teren, ascultand antrenorul si incercand sa loveasca mingea conform indicatiilor primite…La inceput, fiind mai multi copii in grupa, totul parea o joaca…Mai tarziu, cand copilul a inceput sa trimita regulat mingea peste fileu spre mandria insotitorilor, sunt convins ca-n mintea acestora a inceput sa capete contur speranta ca acesta sa ajunga ca eroii de la televizor vazuti la Wimbledon sau Roland Garros, neconstientizand, din pacate, nimeni, ca in circuit sunt aproximativ 14 000 de jucatori si doar o mica parte din ei este vizibila!
Binenteles, ca si eu, cand am vazut ca fata mea a-nceput sa nimereaca mingea, am inceput sa ma laud ca am copilul la tenis! Cand veneam la antrenamente si observam progresele realizate sub indrumarea Alinei, nu mai imi incapeam in piele de mandria de-ai fi tata! Ca mine erau toti ceilalti cu care, in acea perioada de inceput, am strans multe relatii de prietenie. Fiecare era bucuros de realizarile odraslei, unii din copii chiar vadind de la inceput aptitudini pentru acest sport! Multi, cu calitati native pentru miscare, au promis enorm, au crescut sub ochii mei, au inceput sa castige la nivel de 10, 12 si 14 ani concurs dupa concurs, pentru ca, dintr-o data, practic, sa dispara din acest sport! Motivele sunt multiple, poate o sa incerc sa le „deslusesc” pentru dumneavoastra, dar dintr-un mare respect pentru acesti tineri si parintii lor, care cred ca au ramas cu o nostalgie a anilor de tenis in care au sperat enorm, nu o sa ofer niciun nume!
In primii trei ani Irina a fost initiata in tainele tenisului intr-o grupa de trei-patru copii de Alina Tecsor. Practic, Alina i-a pus racheta in manuta! Si racheta era una micuta, speciala pentru acea categorie de varsta…Sa nu va inchipuiti insa ca era „marca Reghin”, ca-n cazul meu…Nu, fiecare producator renumit are acum modele pentru orice categorie de varsta si pentru…orice mana! Bani sa ai, ca are balta peste…La inceput cand ai copilul la grupa, banii par sa nu fie o problema, cheltuielile pentru antrenor si teren impartindu-se la trei sau patru, insa, fara sa-ti dai seama, cand anii trec si jucatorul trebuie sa treaca la antrenamente individuale, apar si „presiunile financiare” din ce in ce mai puternice! Ca sa nu mai vorbim ca apar si problemele legate de echipament, toti vrand ce vad la televizor pe „particica” aceea de jucatori de care va vorbeam si care-i folosita de marile companii pentru reclama…Imbracaminte, rachete, racordaje, incaltaminte etc Si cum toti, repet, vor numai „produse de firma”, incepi sa te cauti indeluuung prin buzunare!
Dupa trei ani, Alina a trecut la un nivel superior in antrenorat, fiind solicitata de jucatoare din circuitul WTA sa le pregateasca. Cu parere de rau ca lasa in urma o grupa de copii care chiar promiteau, m-a anuntat ca trebuia sa ma orientez catre un alt tehnician. Eu cand am plecat la drum in tenis cu fata am facut un legamant interior, cum ca nu voi schimba antrenorul decat in cazuri de forta majora, sperand ca imi va indruma pasii Cineva catre tehnicienii de care Irina are nevoie! Auzisem povesti despre parinti nerabdatori, care la primele semne de „slabiciune” ale copilului au schimbat antrenorul, lucru care nu avea cum sa nu-l afecteze pe cel mic! Asa s-a intamplat si cu Irina care se atasase foarte mult de Alina! Apoi, am vazut cu ochii mei cum acelasi gen de parinti au trecut din antrenor in antrenor, cum jucatorul usor, usor, s-a „bulversat” dupa atatea si atatea tehnici si tactici cu care a fost bombardat si cum pana la urma a esuat, ajungand sa renunte prematur la tenis…
De aceea am rugat-o pe Alina sa-mi indice ea un antrenor care sa fie compatibil cu profilul de viitoare jucatoare a fetei mele, care nu avea date extraordinare pentru miscare, v-am povestit de jumatatea de platfus mostenita de la mine, care era extrem de cocolosita, CONSTIENT, de toti trei, eu, Ioana si mama si, care, intr-un cuvant, era clar mai COPIL decat ceilalti copii cu care facea tenis! Dupa cateva zile, Alina mi l-a indicat pe Nicu Olah, un ardelean din Zalau, stabilit nu demult in Bucuresti. Mergand pe mana ei, am trecut cu arme si bagaje in „curtea” tanarului tehnician, lucru care nu l-au facut si ceilalti copii din grupa, astfel ca Irina a inceput, paractic, la opt ani antrenamentele individuale!

Usor, usor fata s-a adaptat la metodele domnului Nicu, cum ii spunea ea, dar…si eu! Acesta a inceput intr-un stil mai domol, propriu ardelenilor, sa-i formeze loviturile pentru competitiile care bateau la usa…A insistat mai intai la liftul loviturii de dreapta…In vara lui 2005, la noua anisori, Irina a debutat intr-un turneu oficial rezervat copiilor de varsta ei organizat federatie undeva la o baza din Rahova, numita daca nu ma insel „Vicina” si care nu stiu daca mai exista. A fost singura data cand am fost acolo. Sincer, nu-mi mai amintesc mare lucru despre „debut”, cu cine a jucat sau daca a castigat sau pierdut…Poate o s-o intreb, la ora cand scriu la redactie, la Radio, joaca in campionatul pe echipe al Germaniei. Dar nu mai conteaza, stiu ca am trait cu mari emotii desfasurarea meciului intre doua mogaldete care se chinuiau sa nimereasca suprafata de serviciu si sa… nu greseasca tinerea scorului! Pentru cei care nu stiu, la copii si juniori, la concursurile obisnuite, nu se pune pune problema prezentei arbitrilor…Ei apar doar la campionatele nationale si atunci, in general, doar in fazele superioare ale meciurilor de pe tabloul principal! De-aici apar mari „litigii” intre copii referitoare la mingiile care au fost in teren sau in afara lui…Arbitrandu-se singuri, micii jucatori striga atunci cand mingea adversarului iese afara, doar ca de multe ori, mai ales cand situatia scorului e una „pe muchie de cutit”, verdictul e unul fals, izvorat doar din dorinta acerba obtinerii punctului, lovitura fiind buna! In acel moment, copilul care se considera frustrat se duce sa vada urma mingii, de cele mai multe ori nu cade la intelegere cu adversarul, fiecare tinand-o pe-a lui si-n acel moment este chemat singurul arbitru care este, in general, cantonat intr-o camaruta pusa la dispozitie de organizatori la clubul unde se desfasoara turneul…Arbitrul vine intr-un tarziu, asculta explicatiile jucatorilor, fiecare prezentandu-si versiunea, se uita la urma mingii si da un verdict, dupa care se reia meciul…Ce te faci insa daca meciul nu se disputa pe zgura, asa cum se-ntampla mai ales iarna, multe din turneele organizate pentru cei mici fiind organizate fie la Centrul National din Capitala, pe „green set”, fie in salile de sport din tara construite in cadrul programului guvernului Adrian Nastase, unde suprafetele sunt rapide, dintr-un material ciudat?! Cum nu exista urma si cum multi copii sunt foarte dornici sa obtina punctul, ca sa ma exprim bland, apar multe situatii tensionate in care deseori se implica si parintii si de-aici un intreg circ, rolul arbitrului fiind unul important dar si…ingrat! Poate o sa mai revin asupra „capitolului arbitri”, este unul foarte interesant in tenisul nostru…Foarte important, cred eu, este ca tu, parinte, sa-ti educi cu fermitate copilul, inca de la inceputul participarii la turnee sa fie CINSTIT si FAIR PLAY!!! Sa strige „aut” doar cand mingea iese afara, sa nu incerce sa-si enerveze adversarul prin nu stiu ce trucuri ieftine, gen strigate gratuite dupa o dubla greseala sau dupa o ratare usoara…Intre copii, imediat se pun etichete si se avertizeaza unul pe altul: „Vezi, ai grija ca o sa te fure!’. Nu stiu daca o sa fiti multumiti daca o sa auziti asemenea cuvinte despre fiul sau fiica dumneavoastra…Mai ales ca o atitudine cinstita nu-i va face decat bine mai tarziu cand va juca regulat cu arbitri si cand nu va mai avea „de ales”…
Au urmat alte concursuri pentru Irina si uita asa a mai trecut o vara! A intrat din nou in balonul instalat la Clubul Dinamo unde, din nou aviz parintilor, plateam atat antrenorul, la ora, cate si terenul, tot la ora! Iar o ora, iarna in balon( pentru cei neinitiati, este ca o sala gonflabila cu care se acopera terenurile, lucru inimaginabil in Romania inainte de 1989!) costa, si atunci si acum, in jur de 60-70 lei(sase-saptesutemiileivechi)!!! Seara chiar 80-100lei. Ora!!! Si la varsta copilariei se antreneaza cam doua ore zilnic! Mai tarziu insa, numarul orelor petrecute pe teren creste…Ca sa nu mai vorbim de pregatirea fizica efectuata separat, cu un alt antrenor… Repet ce-am mai scris inainte. Atunci cand copilul se antreneaza intr-o grupa cheltuielile suint mai usor suportabile, cand incepe sa faca individual, incep „greutatile”! Asta ca sa stiti ce va asteapta sau ca sa va amintiti cat ati cheltuit si…unde sunt banii dumneavoastra! Sa nu va para rau, insa cum nu-mi pare mie absolut deloc! Ati incercat sa va introduceti copilul intr-o lume fabuloasa, cea a tenisului…O lume, din pacate, pe-atat de frumoasa pe cat e de nebuna!!! Sau poate, „din fericire”…Fara „nebunia” ei n-as mai fi scris eu nimic la aceasta ora cu aerul conditionat din redactie batandu-mi in chelie…

In ianuarie 2006 am facut un efort cu sprijinul unui sponsor si am reusit sa plecam toti trei, sotia, Irina si cu mine, la Australian Open. Eu ca trimis al Radioului National, ele ca… persoane implicate in fenomen! Fiica-mea, deja, jucatoare legitimata, cu concursuri oficiale la activ, Ioana, cu o mare capacitate de „absorbtie”, in doar patru ani si ceva de mama de campioana in devenire, doldora de informatii din lumea tenisului si, deja, cu doi mari favoriti in acesta lume: Maria Sharapova si Roger Federer, idoli si ai fetitei mele! Vorbind serios, am dorit nespus sa mergem la capatul lumii ca sa-i oferim Irinei posibilitatea sa patrunda in „lumea zeilor” si sa vada ca si acestia au totusi…trasaturi umane! Asta pentru a-si dori foarte mult ca mai tarziu sa aspire s-ajunga si ea in Olimp…
A fost o deplasare lunga rau, cu escale la Viena si Singapore…Am citit, am vazut filme, am mancat, am dormit, am luat-o apoi de la capat si am ajuns la Melbourne dupa vreo 26 de ore!!! Am stat in vila celebrului halterofil Nicu Vlad care la inceputul anilor ’90 a concurat pentru Australia cu mari rezultate sportive, dar si financiare, situatia sa din Melbourne fiind una infloritoare…Cu Nicu m-am imprietenit la Jocurile Olimpice de la Atlanta, in ’96, cand se-ntorsese sa reprezinte Romania si cand, in prag de „pensionare”, a mai facut o demonstratie de forta! Toata familia sa, Cristina, sotie, fosta canotoare de performanta, si Marta si Nicu-junior, copii,erau mari iubitori de tenis, in fiecare zi intre noi iscandu-se dispute legate de „zeii” prezenti atunci in turneu…Mi-aduc aminte ca Marta il diviniza pe Andy Roddick! Cand isi schimba americanul tricoul intre seturi din cauza caldurii sufocante, toate fetele din tribune cadeau secerate ca spicele…A fost o perioada foarte frumoasa! In fiecare zi mergeam la arena in gasca, reusind sa intram toti, desi biletele erau epuizate, mai ales pentru sesiunea de seara…Cum faceam? Nu ma-ntrebati, ne-am descurcat, intr-un stil pur romanesc…Eu aveam acreditare de jurnalist, iar Irina a beneficiat de amabilitatea lui Victor Hanescu, care avand dreptul ca jucator prezent pe tabloul principal la un numar de acreditari pentru insotitori a ales-o, la rugamintea mea, printre ei si pe fata mea! Inca, o data, multumesc Victor! Asa Irina a putut sa respire acelasi aer cu al idolilor, ba chiar sa-i atinga cand si-a facut poze cu ei, acreditarea dandu-i dreptul sa patrunda in toate spatiile arenei, cu exceptia restaurantului…A fost o experienta deosebita pentru varsta ei la nici zece ani! Exact cum mi-am dorit! Apropo de „ani”, la intoarcere, pe aeroportul din Singapore ne-am intalnit cu Sorana Carstea, care evoluase in competitia junioarelor si care avea alt avion catre Romania . Era singura, spre marea noastra mirare! Noi, eu si sotia, am lasat-o sa plece singura pe Irina, cu avionul, de-abia in aceasta vara, la 21 de ani, iar atunci Sorana nu implinise 16 primaveri! poate si de-aici, maturizarea mai rapida a unor jucatoare fata de fata noastra tinuta de mana pana foarte tarziu…Daca ma gandesc bine, de multe ori, si-acum cand coboram scarile sau, pur si simplu, mergem impreuna mai mult timp, o iau de mana…Nu ca sa nu se-mpiedice, ca pe vremuri, ci pur si simplu pentru ca-mi face o imensa placere! Va fi intotdeauna pentru mine un copil si nu o voi putea vedea niciodata altfel…

In vara Irina a participat la primul Campionat National, cel sub 10 anisori! Mi-aduc aminte foarte bine de meciul disputat pe unul din terenurile Centrului National in compania Mariei Naicu, fiica fotbalistului din Banie, o fetita foarte ambitioasa care pana la urma s-a impus dupa trei seturi foarte disputate in timpul carora am suferit, si eu si sotia, enorm, trecand de la extaz la o mare tristete dupa ultima minge. Ni se parea ca dupa aspectul jocului ar fi meritat victoria si ca, in general, nu era normal sa piarda chiar in primul tur la „Nationale”, asteptarile legate de participarea la aceasta competitie fiind foarte mari! Credeti-ma, aceasta stare de spirit o au 99.99 din parintii care tremura pe langa gardurile din plasa de sarma in timpul meciurilor odraslelor! Asa ca nu era nimic anormal in ceea ce ne privea, mai ales ca fetita noastra se afla prima intrecere de acest gen…In timp, din fericire, ne-am mai temperat asteptarile obisnuindu-ne cu duritatea si imprevizibilitatea vietii in tenis… Ca sa ii mai ostoiesc si ei amaraciunea, am inscris-o imediat dupa Nationale la un concurs la Strandul Tineretului unde a facut semifinala, fiind invinsa de Cristina Ene, mai mare ca ea cu un an…Din fetele care au participat la acea editie de vara a „Nationalelor” doar doua mai fac de performanta…Iar in clasamentul tarii erau cu sutele, asa ca trebuie sa va asteptati ca drumul in tenis este unul de durata si nu intotdeauna cei care pornesc foarte puternic pot tine ritmul pana la final. Sau s-ar putea ca sa sufoce pana la acel „final”…Asadar, nu va „panicati” la prima hartoapa din acest drum… Mai umblati la planetare, mai puneti un ciorap in locul curelei de transmisie rupte, nu uitati sa schimbati uleiul, lucru deosebit de important si vedeti-va de drum! Capatul lui s-ar putea sa fie ca podul acela din filmul de razboi, „prea indepartat”, dar regula de baza cand pleci la un drum este sa ajungi sa-l termini, nu sa te opresti, indiferent in cate gropi ai da! Nu dramatizati la primele nereusite pentru ca-i veti transmite copilului o stare de neincredere si-i va fi, in primul rand, teama de reactiile dumneavoastram, ca parinte, atunci cand va pierde din nou! V-o spun prieteneste, acum la „batranete”, dupa atatea si-atatea traite in tenis…Si pe mine, cand am pornit la drum, m-au sfatuit altii, mai varstnici, „patiti”, dar credeam ca le cam „infloresc”! De unde, aveau dreptate(!) si eu am repetat, ca Toma Necredinciosul, „greselile” lor…Nu pune presiune pe copil, nu te exterioriza imediat dupa ce pierde, fii ponderat, nu-i ultimul meci! Aiurea, mi-aduc aminte, tot dupa un meci pierdut la Centrul National,in cadrul nu stiu carui turneu de junioare in fata Andreei Rainea, 7-6 in decisiv, ca in drum spre casa, pana la Bucur Obor am facut o criza de nervi, am lovit puternic si repetat cu mainile in volan, am urlat, i-am reprosat cate-n luna si-n stele ca si cand acolo se oprea tenisul, fiica-mea facandu-se mica pe bancheta din spate…O atitudine oribila care nu stiu cui ii facea bine! Ei, in mod sigur NU!!! Poate mie, ca ma descarcam…Daca m-ar fi intalnit atunci cineva de la Spitalul 9, m-ar fi internat fara niciun consult si uite asa v-ar fi scapat si pe dumneavoastra de toate „nebuniile” pe care le cititi in momentul de fata…
Dar cum am ramas „liber”, iata, continui cu amintirile… Nu inainte sa va mai subliniez un aspect. Sa nu credeti ca mari rezultate la juniori garanteaza si mari rezultate la seniori! Nu-i o regula! Ca tot am vorbit de Hanescu…Sa stiti ca Victor nu a fost un junior cu performante deosebite. Asta nu l-a impedicat sa ajunga, ca senior, pe locul 26(!) in ierarhia masculina si sa fie sfert finalist la Roland Garros, dupa ce l-a invins pe celebrul argentinian David Nalbandian! Sa nu-mi spuneti ca nu-i o mare branza sa ajungi intre primii 30 de jucatori ai lumii…Vorbim „intre cunoscatori”… In epoca moderna a tenisului e o performanta deosebita sa intri in Top 100, daramite sa te apropii de varful ierarhiei, iar Victor este al treilea jucator roman ca loc in clasamentul computerizat, dupa Nastase(1) si Pavel(13)…Asadar, rabdare si tutun…
Prin octombrie 2006, intr-o miercuri , trebuia sa ajung acasa undeva dupa pranz, sa-mi iau sotia si fata, sa le duc la gara si sa le urc in trenul de Galati, orasul unde Ioana a urmat liceul si unde urma sa inceapa un alt turneu rezervat juniorilor mici. Zis si facut. Parchez masina in spatele blocului, era repet in jur de unu ziua, pe scarile de la intrare erau cateva persoane, cobor, inchid portierele cu telecomanda, urc, intru in casa, intreb ce bagaje sa cobor cand aud strigate si alarma de la Megan-ul meu facand „galagie”! Stau la etajul al doilea…Alerg pe scari, prea tarziu, insa! Cu locatarii la doar trei-patru metri de masina, doi tiganusi au dat cu o caramida in geamul lateral stanga pe care l-au facut praf si insfacat geaca mea caramizie lasata neglijent pe perna masinii. Cine sa se gandeasca la un asemenea gest indraznet, ziua in amiaza mare…Oricum, n-aveam nocio scuza…Eram naucit, privind si nevenidu-mi sa cred! Aveam in geaca telefonul si portofelul cu toate actele. Eram in acel moment cum ma nascuse mama…Noroc ca sus, in casa, era certificatul de nastere…De la el am pornit sa-mi fac toate actele…Dar ce puteam face in acel moment? Incercam sa-mi pun „rotitele” in miscare…Am urcat si le-am spus „fetelor” sa mearga singure la gara, cu metroul, pana ma dezmerticesc si vad pe ce carare apuc…Au plecat, iar eu am coborat si dupa ce m-am mai sfatuit cu cei care vazusera ce s-a intamplat am sunat dupa telefonul unuia dintre ei la Politie. Mi s-a transmis ca va veni cineva…Dupa vreo ora de asteptare in van, m-am dus eu la Circa 7 din Teiul Doamnei, unde mi s-a luat o declaratie si…cam atat! Descurca-te Fetecau singur, nu astepta sprijinul cuiva! Nu va veni…Nu stii ca traiesti intr-o jungla? Cine te-a pus sa-ti lasi geaca in masina, la vedere? Cine-i vinovat pentru asta? Nu vezi cu ce mila si…sila te-a privit politistul care ti-a inregistrat declaratia? Ca pe-un om care nu stie pe ce lume traieste….Si-nca unul batran, pe deasupra! Cam astea-mi erau gandurile care ma sacaiau…Am plecat abatut si m-am oprit mai intai la un centru de telefonie mobila sa-mi blochez cartela…Apoi am plecat la un service, pe langa ProTv, unde am lasat masina ca sa-mi schimbe geamul spart. Am luat de-acolo un taxi si am ajuns, in Regie, la National TV unde trebuia sa filmez la sitcomul „Baronii”…Si nu numai ca trebuia sa fiu actor, dar si producator, om care organiza toata treaba! Va dati seama in ce stare de spirit am dat drumul la filmari si l-am interpetat pe Traian Carpanu, prefectul Judetului Daramata…Eram chiar daramat sufleteste, dar ce le pasa telespectatorilor de starea ta interioara? Trebuie sa-ti faci meseria! Si mi-am facut-o…In paranteza fie spus, sunt foarte mandru de produsul numit „Baronii”, sitcomul fiind de mare actualitate si acum si fiind reluat non-stop de National TV…Ma bucur enorm cand multa lume, si acum. la mai bine de opt ani de la sfarsitul filmarilor, ma striga „Domnu’ prefect” sau ma opreste pe strada ca sa ma felicite pentru acest serial care, cred, ca-i cel mai bun produs TV al Grupului VOUA !
O sa intrebati de ce v-am povestit episodul cu spargerea masinii? Simplu…Duminica „fetele” mele s-au intors de la Galati…In acel weekend, ocupat fiind, nu mi-am luat telefon mobil nou, lasand aceasta treaba pentru inceputul saptamanii…Luni, pe la pranz, fiind liber, m-am dus eu cu fata la primul antrenament in balonul proaspat ridicat peste terenurile de la Dinamo. Am intrat cu galeata de mingi in mana si m-am uitat dupa antrenor. Ia-l de unde nu-i pe „domnu’ Nicu”…Ei, imi zic, a-ntarziat, desi nu-i statea in obicei…Mai stept un pic, dupa care intreb o tanara antrenoare daca nu l-a vazut? „Pai, nu stiti? A plecat in Italia! Nu v-a sunat?”. Am ramas cu gura cascata…De-abia am reusit sa ingaim: „Pai, m-o fi sunat, dar eu nu am avut telefon…”. Cand mi-am mai revenit din uluiala, am aflat ca tehnicianul s-a hotarat de azi pe maine sa dea curs unei invitatii a unui prieten sa mearga sa lucreze in Italia! Asa ca si-a luat sotia si dus a fost! Si cu noi cum ramane, imi venea sa strig? Ne uitam, si eu si fata dezorientati in balon cum se desfasurau antrenamentele. In perioada verii, martea si joia, Nicu Olah si un alt antrenor care activa pe terenurile de la Dinamo, Catalin Micula, convenisera sa grupeze fetele pe care le antrenau in acelasi timp. Asa ca Irina a facut foarte des sedinte impreuna cu o fata pregatita de domnul Micula si sub ochii acestuia. Mizand pe acest aspect, am asteptat o pauza si m-am dus la terenul unde jucau doua fete indrumate de Catalin Micula. „Domnu’ Catalin, vad ca am ramas pe nepusa masa fara antrenor, asa ca m-am gandit sa va rog frumos s-o acceptati si pe Irina, in conditiile in care o stiti destul de bine!”. „Domnu’ Fetecau, m-ati luat si dumneavoastra pe nepregatite, dar asa la prima mana, va spun ca-mi vine foarte greu s-o integrez si pe Irina in programul de antrenamente din aceasta iarna. De-abia am stabilit toate pozitiile zilnice pe terenuri pentru fetele mele, e greu sa mai gasesc altele la doamna Moldovan si pentru Irina…Si oricum ,am multe fete, mi-e greu sa mai iau una si sa fac regulat cu ea!”. Nu m-am lasat si am insistat:”Eu ma gandesc ca Nicu o fi rezervat niste pozitii pentru Irina. O sa merg sa vorbesc cu doamna Moldovan. Gasim niste solutii, mai ales ca nu-s gratis terenurile, ci le paltesc, stiti bine! Totu-i sa vreti s-o pregatiti si pe Irina!”. S-a mai codit, dar pana la urma, a doua zi, am batut palma! Si bine-a facut, pentru ca in timp, din fetele pe care le antrena, toate foarte talentate, a mai ramas doar cu Irina, rand pe rand, din motive diferite acestea lasandu-se de tenis! Si uite asa am inceput o colaborare cu Catalin Micula de…opt ani!

Antrenorului ne-am adresat intotdeauna, si eu si fata cu „domnul Catalin”, dar in continuare, pentru „fluiditatea” povestirii o sa folosesc doar numele mic…Asadar, Catalin a avut o contributie foarte mare in formarea Irinei ca jucatoare in adevaratul sens al cuvantului! A continuat munca lui Nicu Olah care insistase foarte mult asupra liftului loviturii de dreapta si urma in acea iarna, 2006-2007, sa faca acelasi lucru cu cel de stanga. Ca o parere personala, cred ca un antrenor inteligent, cand i se aduce un copil care a mai lucrat inainte cu un alt tehnician, intuieste si ia partile bune ale muncii predecesorului si incearca sa remedieze ce i se pare ca-i in neregula. Am vazut multe cazuri cand antrenorii au incercat in termen scurt sa schimbe total ce stia copilul bulvesandu-l total! De-aici si riscul urias al schimbarilor dese de tehnicieni…Mai bine cantaresti tu ca parinte de zece ori situatia inainte de o schimbare care reprezinta clar un moment de cotitura in cariera odraslei! Totul e ca acea cotitura sa insemne inscriera pe un drum corect si nu unul infundat…Si mai e un aspect! Catalin trecea drept un antrenor sever si nu unul cu care, tu, ca sportiv, sa te „tragi de bretele”! Ca om care am vazut multe in sport si considerand ca antrenorul trebuie sa afiseze un anumit tip de severitate fata de elev, i-am spus din start lui Catalin ca nu ma deranjeaza, doar ca in ceea ce o priveste pe Irina „tonul face muzica”! Poti sa-i ceri sa munceasaca pana la epuizare, nu cracneste, doar ca este foarte important modul de adresare! Daca te-ai rastit la ea si-o certi, la un moment dat, pe un ton ridicat, obtii efectul invers, se inchide in carapacea ei, cu lacrimile in ochi… Catalin, un timisorean educat si civilizat, a inteles unde bat si s-a pliat pe felul de-a fi al fetei mele si a avut cu ea raporturi excelente care au dus la obtinerea primelor rezultate notabile, atat pe plan national, cat si, mai ales, pe plan international, in „perioada lui”, Irina reusind primele puncte si ca junioara si ca senioara. Despre calvarul intrarii in clasamentul WTA v-am vorbit intr-o corespondenta anterioara, acum o sa va povestesc despre emotiile patrunderii in ierahia mondiala a junioarelor de 18 ani…

La inceputul lui 2012 Catalin mi-a sugerat ca ar fi bine ca prin februarie Irina sa participe la doua turnee in Maroc, la Casablanca, unde stia dintr-o deplasare facuta ce ceva ani in urma ca sunt cluburi in regula acolo unde se vor desfasura meciurile si ca vom gasi conditii bune de cazare si masa. Si asa a fost…Din fericire, alte doua fete care se antrenau in acea perioada cu Catalin au agreat deplasarea, asa ca, in mod fericit, cheltuielile legate de plata antrenorului le-am impartit la trei…Fiind inca mica in mintea mea si, binenteles, a sotiei, si mai prapastioasa ca mine, am insotit-o pe Irina in Maroc, desi, normal, daca era cu antrenorul, ar fi trebuit sa stau acasa si s-o las sa inceapa sa se mai descurce un pic si singura, adica sa-si tina la ea pasaportul si sa nu stea in permanenta la mine, sa-si care singura termobagul prin aeroporturi, sa-si comande si sa plateasca la restaurantul in care lua masa, etc. Am zis „normal”, desi, credeti-ma, ii car si acum oricand am ocazia, cu o imensa placere termobagul si celelalte bagaje, pe principiul ca va avea ea timp toata viata sa faca acest lucru…Repet ce-am mai scris, intr-un mod CONSTIENT am cautat s-o degrevez de multe „greutati” care poate ca ar fi maturizat-o mai devreme, chiar daca mi s-a mai atras atentia ca nu procedez corect… Deci, ceea ce-i „normal” pentru unii, nu prea a functionat in cazul nostru, ea neavand nocio vina…Daca exista vreo „vina”…
Am ajuns in Maroc unde ne astepta mult doritul soare…Eram o delegatie de 6 persoane, trei jucatoare, Catalin, eu si…mama uneia din fete, dovada ca nu eram eu singurul „nebun” ingrijorat sa nu se-ntample ceva neplacut odraslei in Casablanca. Nu a fost cazul, nici atunci, nici altadata. V-am mai spus, am revenit la Casablanca de cel putin patru ori dupa acele turnee rezervate junioarelor…

La primul turneu, un G5, adica treapta cea mai de jos a clasificarii acestor competitii, Irina, neavand niciun punct in clasament, a facut calificari de care a trecut nu foarte usor. In ultimul meci a chinuit-o o „localnica”, cu un joc de siguranta si care tinea mingea in teren zi de vara pana-n seara…Ne-am bucurat pentru calificarea pe tabloul principal unde trebuia sa obtina o victorie pentru a intra in ierarhia mondiala a junioarelor. A jucat cu o alta marocanca, foarte dezvoltata pentru varsta ei si cu un stil foarte „incurcaret”, cu mingi inalte, doi metri deasupra fileului, sau stopuri sau orice alta lovitura care s-o scoata din ritm pe adversara…E vorba de jocul acela imprimat copiilor de multi antrenori menit sa obtina rezultate imediate, care sa-i multumeasca pe parinti si sa le mentina iluzia ca drumul odraslei e unul corect! Din pacate, jocul acesta tine pana pe la 14-15 ani, dupa care tanarul performer in devenire nu mai face fata loviturilor „curate” si puternice! Nici el si, mai ales, parintii nu inteleg de ce nu mai obtine victoriile din anii trecuti? Raspunsul e simplu. Antrenorului ii este greu sa-i mai schimbe stilul de joc, iar altii cu un mod de a evolua mai apropiat de cerintele tenisului modern, trec pe langa elevul lor ca acceleratul pe langa personal! Deci, atentie, dragi parinti, cum face primii pasi copilul in acest sport! Primele rezultate obtinute cu „baloane”, pot fi entuziasmante, pentru ca mai tarziu sa nu mai vada obiectul…Tenisul actual este „pe lovitura”! Vezi finala de ieri de la Wimbledon intre Garbine Muguruza si Venus Williams, vezi cum a batut-o Ostapenko pe Halep la Roland Garros…
Din fericire, Catalin i-a imprimat Irinei acest stil de joc, in care sa loveasca din orice pozitie mingea, care in primii ani de competitii nu a adus mari rezultate, dar care mai tarziu si-a dovedit eficienta…Insasi finala de anul trecut de la Campionatele Nationale de senioare, a fost castigata de Irina in tie-break-ulul setului decisiv, cu o lovitura puternica de dreapta in cros scurt, la care talentata Miriam Bulgaru nu a mai ajuns! Astazi, atentie(!), e clar, nu-ti mai permiti sa astepti „cadouri” de la adversar, ci trebuie sa-ti castigi singur punctele…Si cum sa faci acest lucru daca nu ai arme, adica deprinderi capatate de mic? Cu „baloane ” de siguranta? In niciun caz!
Sa revenim la meciul cu marocanca „masiva” din primul tur al „G 5-ului” pe care, din pacate, Irina l-a pierdut! Emotiile, jocul atipic al adversarei, au facut-o pe fata mea sa nu se regaseasca si sa fie invinsa in doua seturi stranse, dar…pierdute! Suparare mare dupa meci…Cand este cu antrenorul, eu stau in partea opusa de tribuna fata de acesta, ca sa fie atenta la el si nu la mine…Am crezut intotdeauna in rolul esential al tehnicianului in ceea ce priveste activitatea sa sportiva si nu am cautat sa ma substitui niciodata acestuia! Dupa ce a pierdut, Irina a urcat plangand in mica tribuna unde era Catalin. Mi-amintesc de parca a fost ieri…Era o zi cu un soare generos, dar, din pacate, era multa negura-n sufletele noastre! Catalin a incercat sa-i stopeze lacrimile cu cuvinte de incurajare… Vaznd scena,la un moment dat, m-am ridicat de la locul meu, m-am apropiat de ei si-n loc sa merg pe-aceeasi linie cu antrenorul am inceput, cu un ton rastit, sa-i fac reprosuri, ca nu a facut aia, ca nu afacut ailalta, ca nu s-ia dominat emotiile, ca nu si-a facut jocul obisnuit, etc. Degeaba incerca tehnicianul sa ma calmeze! Eu ma ambalam mai tare, in loc sa realizez ca in niciun caz nu era momentul pentru astfel de cuvinte care dovedeau, de fapt, cata minte aveam in acele clipe…Sau mai bine zis, cata intunecime era in capul meu! Nu am nici acum o justificare pentru o astfel de atitudine…Doar ca eram un „tip aberant”, lucru pe care cred ca-l gandea atunci si fiica mea…Singurul cu capul pe umeri a ramas Catalin care, cu rabdare, i-a refacut moralul, a facut antrenamentele necesare si, in saptamana urmatoare la al doilea turneu, un G4, la alt club, Irina, mult mai adaptata la clima calduroasa, a trecut usor de calificari si a ajuns , din nou, pe tabloul principal. Adversara nu era una usoara. Era vorba de o englezoaica, tunsa scurt, pe care noi o poreclisem „baietoiul” si care chiar ca avea ceva din stilul masculin de joc. Lovea puternic, cu mult lift. Chircit pe un scaun langa teren, ma gandeam pana la 3-1 pentru britanica si o minge de 4-1 ca Irina nu are ce sa-i faca! Si totusi, Cineva de sus nu a fost de acord cu mine si Irina s-a a intors soarta meciului. Eliberandu-se, usor, usor de emotii ea a eliberat si bratele si lovind din ce in ce mai puternic si mai precis s-a impus in doua seturi care au parut pentru mine doua secole…La sfarsit am eliberat si eu un strigat de bucurie, nu prea lung ca sa nu para ostentativ la adresa taberei adverse, antrenor si jucatoare, care nu prea intelegea cum au scapat victoria care la un moment dat parea sigura dupa cum decurgeau ostilitatile…
De la agonie la extaz! In urma cu o saptamana eram in „prapastie”, acum comentam, in trei, bucurosi, cum am reusit, in sfarsit, sa „contam” in clasamentul junioarelor! Descatusata, cu punctele dupa care venisem in Maroc in buzunar, Irina a batut in turul urmator, lejer, o jucatoare din Casablanca, favorita 4 a intrecerii. In sferturi de finala, intr-o vineri, a intalnit-o apoi, din nou, pe marocanca din primul turneu, cea care o invinsese in primul tur pe tabloul principal si care ne intristase atat de tare. Irina a inceput in forta si a castigat primul set cu 6-0! Chiar ma gandeam ca va trebui sa schimbam biletele de avion daca se va califica in penultimul act al competitiei, plecarea fiind prevazuta pentru sambata. In tenis insa e suficient ca doua-trei mingi sa te bulverseze in momente cheie si sa-ti pierzi concentrarea si increderea in tine. Asa s-a intamplat si atunci. La 5-4 pentru Irina, a fost un net, o tusa si o greseala usoara, toate in favoarea marocancei si s-a ajuns la 7-5 in al doilea set si la 6-1 in al treilea! Pierdeam inca o data in fata unei fete care parea ca se chinuie pe tren si ca face tenis numai impinsa de la spate de parintii, cu dare de mana, care se agitau pe langa teren. Si nu m-am inselat, ea abandonand acest sport destul de rapid dupa acea perioada in care, fiind mai buna, ne-a „mohorat” de doua ori! A doua infrangere, insa, am digerat-o mai usor…Eram prea bucurosi ca Irina avea clasament la junioare si ca perspectivele pentru turneele urmatoare sunt mai roze! Si-apoi, una peste alta, a fost o perioada foarte fructuoasa cea petrecuta atunci in Maroc. Pentru prima oara, Irina a intrat in acel sistem de incalzire de 30 de minute facuta cu o ora inainte de debutul meciului, pe care-l practica orice jucatoare, de recuperare dupa sfarsitul disputei, de antrenamente in zilele in care nu are programata vreo intalnire. Cu alte cuvinte, a inceput sa devina, cu adevarat, profesionista!
Tot in acea vineri a pierdut si-n semifinale la dublu, asa ca ne-am intors acasa…fara sa mai schimbam biletele de avion! Inutil, cred, sa mai repet, dar o fac totusi pentru „neinitiati”, ca toate costurile legate de acea deplasare care a durat mai bine de doua saptamani le-am suportat din buzunarul propriu, in conditiile in care la juniori nu exista nicio „renumeratie”, ba mai mult platesti in afara de cazare(100$ camera pe noapte) si masa si o taxa de participare! Mai adugati si biletele de avion si aveti, cat de cat, dimensiunile „afacerii”! Dar fara turnee internationale nu poti sa patrunzi in clasamentul mondial, nu poti sa avansezi apoi in aceasta ierarhie pentru a merge la competitii si mai importante, nu poti sa-i calesti mentalul jucatorului facandu-l sa aiba increderea ca poate bate adversari, buni, cu stiluri diferite,de pe toate meridianele, nu prea poti nimic… Asa ca pregatiti-va buzunarele si spor in tentativa de a le umple ca fiti pregatiti pentru aceste turnee absolut necesare. Si nu numai pentru ele…Eu am mai dus-o pe Irina si-n alte locuri in care se „preda” tenis, in primul rand sa-i fortific partea psihica si apoi sa vedem cum mai „fac” si altii… O mare calitate a antrenorului Catalin Micula a fost ca nu s-a impotrivit niciodata acestor „experimente”, stiind un lucru pe care eu i l-am spus Irinei inca de la inceput, ca are ceva de invatat de la fiecare tehnician cu care vine in contact! Chiar daca e doar pentru o perioada scurta…Dar despre aceste „perioade”, in „capitolul” urmator care se va intitula: „Sistem? Care sistem?!” .

Adrian Fetecau, Bucuresti, 16 iulie 2017

PS 1: S-a mai incheiat un turneu la Wimbledon. La fete a castigat pe merit Garbine Muguruza, iberica avand intr-adevar statura de mare campioana! In finala a reusit s-o stopeze pe Venus Williams, care pana in ultimul act, practic, isi demolase adversarele, cu un joc nefiresc de puternic pentru 37 de ani. Sa servesti cu 190 de km/ora, „amenintator as putea spune”-cum s-a exprimat comic cineva la Eurosport, sa alergi mai iute ca-n tinerete, sa tii la raliuri cu jucatoare care ti-ar putea fi fiice, vezi „cazul Ostapenko”, mi se pare ceva de domeniul paranormalului! Am vazut-o la o conferinta de presa pe cea mai mare din surorile Williams raspunzand dupa un meci, plictisita, ca o diva de cinema, intrebarilor ziaristilor acreditati la Wimbledon. Numai banalitati, si intrebarile si, mai ales, raspunsurile…Repet, insa, ca si la Australian Open, de ce nu pune cineva o intrebare simpla; „Domnisoara Williams, am o mica curiozitate! Ati venit la Londra sanatoasa sau evoluati sub acoperirea unei scutiri terapeutice care va permite sa ingurgitati multe stimulente, asa cum s-a intamplat des dupa 2010?”. E o intrebare legitima, am mai scris de ce, voi reveni intr-un capitol special rezervat folosirii acestor „stimulente” in tenis.
La baieti, Roger Federer a defilat imperial pe iarba londoneza! I-a lipsit doar uniforma de general, Ilie Nastase nefiind prezent sa i-o imprumute. Elvetianul nu prea a avut, practic, adversar in conditiile in care Murray si Djokovic au devenit brusc suferinzi, ba cu soldul, ba cu cotul sau, poate, cu umarul, lucrurile nefiind prea clare…Nadal a anuntat imediat dupa triumful la Roland Garros unde in 7 meciuri nu a pierdut decat 35 de ghemuri si niciun set ca” vom vedea cum va reactiona genunchiul meu, jocul pe iarba este foarte special, trebuie sa joci intr-o pozitie mai joasa”. Asa ca el si-a „motivat” o eventuala infrangere, care a venit devreme. Del Potro cand apare cand dispare din tenis, iar talentatul Wawrinka, practic, a venit fara chef la Wimbledon, asa ca intrecerea masculina nu prea a avut sare si piper, generatia tanara nefacandu-si simtita prezenta. Zverev cel mic, Thiem, Kyrgios, Coric au trecut neobservati, dand impresia ca, deocamdata, mai castiga si ei cate un turneu cand „cei mari” ii lasa! De cei de varsta medie ce sa mai spunem? Gulbis, Dimitrov, deocamdata, nu au confirmat uriasul talent pe care-l „anuntau” la varsta junioratului…Asa ca nu-i de mirare ca Federer nu a pierdut niciun set pe durata turneului pe iarba, lucru nemaintamplat din 1976 cand triumfa legendarul Bjorn Borg! Stiti pe cine batea in finala atunci tanarul suedez? Pe Ilie Nastase, care la aceasta editie a competitiei a fost dat „in consemn” la portile de intrare sa nu fie lasat sa intre in incinta. Se zice ca au fost distribuite oamenilor de ordine chiar poze cu infatisarea de-acum a fostului campion .Nu stiu daca pe ele scria „Wanted”! Trist capat de drum pentru compatriotul nostru, „fugarit” la toate competitiile, chiar si la cea feminina care incepe maine la…Bucuresti!
La fiecare editie a turneului de la Wimbledon publicatia britanica „The Times” realizeaza sondaje pentru afla care sunt cei mai buni jucatori din istorie, la diverse categorii. Ei bine, Simona Halep a fost aleasa jucatoarea cu cea mai buna conditie fizica din istoria tenisului…Compatrioata noastra a primit 76% dintre voturi intr-un sondaj la care au participat fosti si actuali performeri. Pe locul doi, la mare distanta, s-a clasat Bjorn Borg care a primit 13% din voturi, urmat de Djokovic cu 5%, Stefii Graf, Andy Murray si Ivan Lendl cu cate 2%. daca sondajul e facut „pe bune”, trebuie sa fim mandri! Atata satisfactie s-avem si noi dupa acest „Wimbledon”, daca nu am mai putut vorbi de inca o finala, cel putin, a Simonei! Sa ne reamintim in meciul cu Konta, foarte disputat, a avut set si 5-4 in tie-break-ul celui de-al doilea! A urmat de doua ori la serviciu, putand sa inchida meciul daca ar fi avut taria mentala sa joace punctele si sa nu astepte greseala adversarei…Despre aceste „blancuri” in psihicul Simonei si unde isi au ele radacinile, dupa parerea mea, voi vorbi tot in „materialul” urmator despre sistemul pe care l-au „ratat” cu brio „federalii” nostri, mai vechi sau mai noi…Ca sa mai zambim un pic, tot conform unui „comic” de la Eurosport cu suficienta unui fost jucator, Simona a avut ;la Wimbledon „o mai mare intensitate in defensiva”! Tare, nu? In aceasta meserie suficienta ne omoara!
Eu am vazut o mare parte din turneu in redactia noastra de la Radio, unde nu avem setate monitoarele pe comentarii in engleza la Eurosport, de unde si observatiile pe care le fac. Ca sa nu credeti ca sunt singurul „chitibusar” si apropo si ce i se-ntampla lui Nastase iata ce scria pe site-ul GSp-ului un tip „petrache”, pe 7 iulie 2017, la ora 16,16; „In loc sa-i criticam pe enmglezi, nu ar fi rau sa mai invatam de la ei. Nu doar in a considera comportamentul de tip Nastase inacceptabil. La <> acesta am ascultata comentariul Tv de tenis la englezi si comentariul TV de tenis la romani. Diferenta de la cer la pamant. Diferenta dintre premiantul clasei a 12-a si repetentul clasei a 6-a. Poate e mai bine sa mai invatam de la ei decat s-o tot dam cu complexul persecutiei.”
Si fiindca telespectatorul avizat sublinia ca „ar fi bine sa maiu invatam”, n-ar fi rau ca „federalii”, ca tot am amintit de ei, sa arunce o privire si-n gradina unor tipi care chiar fac bine lucrurile-n tenis! Astazi, turneul juniorilor de la Wimbledon a fost castigat de un spaniol, Alejandro Davidovich Fokina. El s-a putea sa le calce pe urme lui Nadal, Verdasco, Ferrer, Feliciano Lopez, Bautista Agut, ca sa-i amintim doar pe cei care joaca in prezent. Despre marile nume ale trecutului nu mai vorbesc! Ce fac spaniolii si nu facem noi? Nu-i greu de aflat! Totu-i SA VREI! Lucru pe care o sa vi-l dovedesc tot in „scrierae” urmatoare. Nu-i nicio rusine sa mergi sa inveti de la altii! Asa cum au facut si ei in materie de handbal, unde candva eram „tatici” si acum ne dau lectii…Dar pentru asta trebuie sa-ti misti fundul din birou!

PS 2 : Ca sa nu para ca, legand lipsa cronica de bani in sport si, in special in tenis, de praduirea acestora de un grup restrans de indivizi, bat campii cu plasarea lor in paradisuri fiscale, iata, ca-n 6 iulie 2017, deci cu doar zece zile-n urma unul de-al „lor” imi vine-n ajutor! E vorba de sociologul Alin Teodorescu, fost deputat PSD, care explica pe intelesul tuturor cum „se fura en-gros”, cu miliardele, in emisiunea „In fata ta” la Digi 24.

„Politicienii au participat la gestiunea fondurilor publice. În România, în ultimii 30 de ani, au fost aproape 1000 de miliarde de euro. Dacă 3% s-au furat, dar s-au furat, după primul raport SRI cel din 1997 se furau 30%, dar hai să zicem că s-au furat 3% înseamnă 30 de miliarde de euro, pentru 500-600 de oameni care se aflau în funcții de conducere”, a spus Alin Teodorescu.
Întrebat cum au putut politicienii să ascundă acești bani, el a explicat că este vorba de „un rând” în legea 15 și legea 30 din 1990, care permite să ai acțiuni la purtător nenominale.
„E o copie după o lege interbelică și care se poate modifica imediat, sunt 350 de firme cu acțiuni la purtător, printre care si Teldrum, care nu are nici o legătura cu Dragnea. Dacă se modifică legea, aceste firme ar trebui să-și dezvăluie proprietarul. Sunt 350 de firme în țară în această situație. Prin ele se scurge, după unele estimări, aproximativ 1% din bugetul anual”, a spus Alin Teodorescu.
Sociologul a explicat că, dacă vor fi modificate aceste legi din 1990, fie prin inițiativă guvernamentală, fie prin inițiativă parlamentară, atunci proprietarii acestor 350 de firme care rulează aproximativ 1% din bugetul României în fiecare an ar trebui să-și declare proprietatea și atunci ar putea fi cunoscuți.
Întrebat de unde are datele, sociologul a răspuns că acestea sunt publice, la Registrul Comerțului și Ministerul Finanțelor.
„Sunt anumite grupuri care fac studii. Veți vedea că proprietarii lui Teldrum sunt în Brazilia, Madagascar, Cipru și probabil Indonezia, nu știu, inventez, sunt off shore-uri. Uitați-vă câte off-shore-uri câștigă licitații mari pe SEAP”, a afirmat Alin Teodorescu.

Asadar nu am batut campii, bani ar fi, inclusiv pentru sportul de performanta, dar ei sunt „sifonati” de un numar restrans de „specimene” necunoscute, ascunse dupa „fustele” actiunilor la purtator( o gaselnita legala pentru…a putea fura!) carora putin le pasa ca sunt atatea domenii in suferinta in tara asta, intre ele fiind cele mai sensibile! Pe „Bugetul.ro”, pe 29 septembrie 2016 aparea sub semnatura redactorului sef, Anca Andrei un material cu titlul: „Rusinos! Pe ce loc este Romania in lume la invatamant, infrastructura sau sanatate?” Iata si raspunsurile. „Forul Economic Mondial(WEF) a intocmit un top al unui numar de 138 de state. In privinta infrastructurii Romania ocupa locul 105 sub tari ca Tanzania(104), Cambodgia(102), Ghana(101), Etiopia(83), Tadjikistan(86), Trinidad @Tobago(72), Kenya(67), Sri lanka(55) sau Namibia(52).
In domeniul sanatatii tara noastra se afla in intreaga lume pe locul 68 sub state ca Jamaica(65), Iran(63), Barbados(59), Bulgaria(54), Liban(34), Chile(29) sau Grecia(19).
In cazul calitatii sistemului de invatamant Romania este depasita de catre aproape intreaga planeta(!!!), tara noastra fiind pe locul 121 din 138…Suntem sub state precum Gabon(116), Congo(113), Tanzania(96), Uganda(90), Nepal(77), Ucraina(55), Laos(54), Albania(34)”.
Doamne, cat ne-am prabusit…Si e clar,cu cat vor „analfabetiza” tara asta, cu-atat „actionarii la purtator” vor „asalta” mai puternic „pusculita” in care, printre altii, se afla si „banii dumneavoastra”! Ei mizeaza in acest proces de prabusire a mintilor tinerilor in intuneric ca , in curand, nu va mai avea cine sa-i intrebe ceva care sa-i deranjeze! Pentru ca, pur si simplu, nu vor mai sti cum sa formuleze o intrebare corecta si pertinenta…Iar noi astia care, iata, scriem la miezul noptii despre aceste grozavii, ne iluzionam ca trezim interesul unor oameni…Aiurea! Iata ce scria astazi pe blogul sau de pe GSp. ro Oana Dusmanescu: „Citim repede, uitam repede, ne refacem sufleteste nepermis de repede dupa anchete devastatoare sau stiri pline fie de miez, fie de cruzime, fie de amandoua. Scriem uneori pe masura, aceasta masura grabita, alerta, in cuvinte putine, simple. PARCA PENTRU ZIDURI CARE NU PRICEP SCRIEM, NU PENTRU OAMENI.”

Despre Autor

Articole asemanatoare

Comenteaza

*