default-logo

TENIS-SPORTUL INVENTAT DE DIAVOL (9)

Zile dureroase…

Eram inca in Bosnia cand, intr-o dimineata, fiica-mea m-a anuntat ca unul dintre turneele de 15 000, cel de la Iasi, la care intentionam sa mergem in iulie s-a anulat! E vorba de un turneu de traditie, la care am participat cu regularitate de cand Irina a abordat astfel de competitii, anul trecut reusind acolo o semifinala la simplu si finala la dublu… Inseamna ca entuziastul antrenor Vergil Aghion, care coordoneaza activitatea sectiei de tenis a clubului local CFR nu a mai reusit, desi sunt convins ca a umblat cu caciula in mana, sa-i sensibilizeze pe potentatii zilei sa arunce niste „faramituri” si pentru niste tineri de perspectiva despre care maine, poimaine s-ar putea sa se vorbeasca laudativ la turneele mari! Si nu e vorba numai despre numele lor ci, fara a folosi cuvinte gratuite, si de cel al tarii noastre…Pentru ca in decursul vremii, printre altele, au jucat pe terenurile iesene de la Clubul Sportiv CFR Sorana Carstea, Monica Niculescu, Raluca Olaru, Patricia Tig…Iar cand acestea au fost anuntate in urma cu vreo doua saptamani, de crainicul arenei, la Roland Garros, a fost pronuntat si numele Romaniei! Dar cine sa inteleaga acest lucru? Cine sa priceapa ca, in conditiile cand sustinerea jucatorilor din tenis este lasata exclusiv in seama parintilor(!), macar organizarea unor turnee la noi acasa, pentru „usurarea” cheltuielilor, este o necesitate, ca sa nu spun o binecuvantare! Toate fetele amintite mai inainte, la care se aduga celelalte jucatoare consacrate, Simona Halep si Irina Begu,au beneficiat si au fructificat la inceputul carierelor lor un circuit bogat de turnee organizat pe plaiurile mioritice, nemaifiind nevoie sa-si rupa oasele pe-aiurea…Asa au acumulat puncte care le-au saltat consistent in ierarhia feminina…Acum numarul acestor turnee a scazut dramatic! Refrenul este binecunoscut: „Nu sunt bani!”.
Acum ma intelegeti de ce devin, cateodata, virulent la adresa unora carora le pasa doar de buzunarele lor? Si, binenteles, nu pot sa-i „mentionez” decat de cei de care-mi amintesc cand evoc niste amintiri legate de drumurile mele din tenis, pentru ca daca as sta cu picioarele-n apa rece si as „frunzari” internetul as reusi sa incropesc, fara probleme, un „ceaslov” mai mare decat „DEX-ul Enciclopedic” doar cu numele celor care au pus umarul la devalizarea acestei tari! La fiecare litera a alfabetului ar fi multi „musterii” si tot n-as putea sa-i cuprind pe toti, pentru ca unii au avut grija sa nu iasa in fata si sa-si externalizeze averile, ingrosandu-si conturile din paradisurile fiscale! Sa nu credeti ca am ceva personal cu vreunul sau ca sufar de vreo „invidie”…M-a ferit Cel de sus! Am eu multe pacate, dar niciodata(!) nu am ravnit la ceva ce are cel de langa mine…Din punctul acesta de vedere am avut intotdeauna un confort interior deosebit! Doar ca m-apuca pandaliile cand vad ca toti acesti „oameni alesi ai tranzitiei” nu arunca nicio faramitura de la „masa lor bogata” pentru ceva util societatii care…i-a creat!
Va vorbeam mai…lunile trecute de Alin Petrache, cel care din functia de presedinte al Comitetului Olimpic si Sportiv Roman(COSR) a girat participarea performerilor nostri la Jocurile de la Rio imbracati intr-un echipament jalnic si care dupa aceea a fost uns presedinte al Clubului „CSM Bucuresti”, care beneficiaza de niste sume colosale din partea Primariei Capitalei provenite din…buzunarele noastre! Ei bine, ce s-a gandit fostul rugbist cand clubul urma sa aniverseze 10 ani de la infiintare: sa organizeze in aceasta vara o petrecere grandioasa care sa coste 700000 de euro(da, cititi bine, saptesutemiieuro!!!), suma care urma sa fie incredintata direct, fara licitatie, unei firme de casa care urma sa organizeze evenimentul…Pai ce petrecere esta aia de trei sferturi de milion de euro?! As admite doar daca Petrache s-ar fi hotarat sa-i duca pe invitati cu naveta cosmica undeva pe…Luna! Aceasta „fantasmagorie financiara” l-a costat pana la urma postul pe cel care a „imaginat-o”! A fost o stire peste care, din nou(!), presa a trecut cu usurinta! Fara a fi populist, intreb si eu: cate lucruri utile nu s-ar fi putut face cu 700000 de euro?! De pilda…un circuit de turnee de tenis din primavara pana-n toamna! Si asta timp de vreo trei ani!!!
V-am demonstrat astfel, cred cu argumente solide, ca nu m-am inselat in privinta lui Alin Petrache, unul din „musterii” corespondentelor anterioare…Asa cum, sigur, nu l-am amintit degeaba pe Radu Berceanu, una din „figurile proeminente” ale „DEX-ului tranzitiei”…Iata de ce surpriza am avut parte dupa ce am scris despre „potentatul” craiovean, in hotelul caruia am stat si am mancat intr-unul din drumurile catre Serbia. Berceanu l-a atacat pe jurnalistul Dan Andronic in legatura cu intalnirea „de taina” din casa lui Oprea in noaptea alegerilor prezidentiale din 2009. Replica lui Andronic nu s-a lasat asteptata, confirmand litera cu litera ce am scris eu: „Cum a facut Berceanu o avere de 20 milioane de euro?! Eu am unele amintiri, el nu…Vrei sa ne aducem aminte imporeuna de un tanar, pe numele lui Liviu Nita, ca s-o luam de la origini? Putem avansa in timp, fara mare efort…Radule, erai mai simpatic, mai tanar si mai ager la minte cand se bateau nevasta cu secretar prin oras…Daca e sa vorbim despre lucruri serioase, poate explici cum aui sustinut timp de ani buni de zile ca Hotelul Jiul nu este al tau, iar cand adevenit Ramada, brusc, a intrat in portofoliul familiei! Intreb pentru un prieten…”. Auziti oameni buni, „20 de milioane de euro”, declarate! Dar cate sunt dosite? In conditiile in care, va reamintesc, Berceanu, din pozitia de ministru al transporturilor, a acordat fonduri generoase tuturor „regilor soselelor” pentru asfaltari si reasfaltari(!), dar n-a fost in stare sa se laude cu niciun kilometru de autostrada…Dupa amenintarile mai mult sau mai putin voalate ale lui Andronic, viteazul din Banie nu a mai scos niciun sunet! Nici macar vreun schelelait…V-am mai spus, tipii care au creat trilogia filmica „Nasul”, au suferit de o acuta lipsa de imaginatie…
Am obosit, credeti-ma, sa tot scriu despre asemenea specimene, dar nu am vrut sa las „acuzatiile” neargumentate pana la capat! Am mai vrut sa subliniez repetat si…apasat, de ce nu merg lucrurile cum ar trebui in tara aceasta, printre ele aflandu-se si tenisul…Intr-o tara, cat de cat, normala, poate ca nu as fi avut motive de „vaicareala” in tentativa de oferi fetei mele sansa unei cariere oneste in acest sport! Si-n situatia mea s-au gasit, se gasesc si, din pacate(!), se vor gasi multi parinti de jucatori de tenis…Si am mai avut un motiv sa tot amintesc astazi despre tara…Nu ne putem permite sa ne pierdem speranta! Altfel, putem stinge lumina…”Daca negam tara, ne negam pe noi insine, fiindca noi constituim tara. Daca Romania este o minciuna, si noi insine suntem astfel. Oare e posibil asa ceva, sa ne confundam cu neantul, cu raul, cu intunecimea?”- intreaba academicianul clujean Ioan-Aurel Pop in cartea „Istoria, adevarul si miturile”. Hai sa nu-i lasam pe toti „bercenii” sa ne tot impinga in „intunecime”! Ce putem noi face mai mult decat sa-i „demascam” si sa-i criticam „tovaraseste”, pentru ca mai spune Domnul Pop:”Altminteri, tara ne tine pe toti, fiindca toti suntem tara. Ea cere si tributuri(de munca onesta, mai intai), dar si critici (necrutatoare), spre a putea exista. Cu doua conditii:tributurile sa nu ne secatuiasca de tot si criticile sa nu ne ucida speranta colectiva. Iar speranta majoritatii romanilor trebuie sa fie Romania, o Romanie mai buna!”.
Parafrazandu-l putin pe reputatul intelectual ardelean,nu-mi ramane decat sa sper ca toate criticile mele din aceste „materiale” nu vor ucide speranta colectiva, a celor care dorim binele copiilor nostri angrenati in tenis! Si credeti-ma, desi „tributurile financiare” au fost uriase pana acum, inca nu am secatuit! Iata, mai am outerea sa mai scriu, desi, urmeaza niste randuri pe care mi-e teama ca le voi uda cu lacrimi…Nu va fie teama, ele vor ramane lizibile…

In sferturi de finala, la Banja Luka, fata mea a intalnit-o, cum va „anuntasem, deja, pe Schmiedlova cea mica. De la primele schimburi de mingi mi-am dat seama ca nu-i ziua Irinei! Parca nu avea determinarea din primele doua meciuri ale turneului…Stiam, cum am tot subliniat, mai ales in cazul fetelor, ca sunt zile si zile…Dar mai speram ca, usor, usor, va intra in meci…Ceea ce s-a si intamplat! De la 1-0 pentru slovaca s-a ajuns la 3-1 pentru…romanca, apoi Schmiedlova a revenit, 5-3, la 5-4 a ratat o minge de set, returul Irinei fiind unul de exceptie, apoi 6-5 pentru fiica-mea, 6-6 si…tie-break. La 6-5 Irina a vut si ea o minge cu care putea sa inchida primul set! Stiind ca a inceput tie-break-ul cu o dubla, i-am soptit de langa gardul terenului sa „bage” primul serviciu, ceea ce a si facut…Numai ca pe un serviciu moale, a venit randul slovacei sa returneze agresiv, sa conduca punctul, sa egaleze si sa castige, apoi, setul(8-6 in tiebreak!). Setul doi nu prea a mai avut istoric. Descatusata, Kristina, o jucatoare cu un fizic „solid”, a devenit din ce in ce mai agresiva si s-a impus cu 6-2. Stiam ca daca Irina ar fi castigat ea primul set, situatia ar fi fost alta…Mai stiam ca ne asteapta, pe amndoi, clipe grele! Irina si-a luat termobagul, a iesit de pe teren si nu a luat-o la dreapta, spre vestiare, acolo unde eu ajunsesem deja, ci a mers spre stanga, spre o mare pajiste a parcului de langa baza de tenis…S-a asezat pe iarba…O urmaream de la departare…Am lasat-o cateva minute, stiind cat de dureroase sunt, apoi am mers la ea…Plangea de ti se rupea sufletul, tie un strain care nu aveai nicio treaba cu ea, darmite mie, tatal ei! Regreta amarnic ca nu inchisese primul set cand a vut ocazia, iar eu la randul meu imi reprosam cu voce tare ca i-am recomandat prudenta! Fair-play, mi-a spus printre suspine ca nu am nicio vina, ei lipsindu-i curajul sa joace mai agresiv, asteptand greseala adversarei, care nu a venit, insa…Asadar, dragi prieteni din lumea tenisului, in situatii ca aceea descrisa mai inainte, INTOTDEAUNA sa-l indemnati pe sportiv sa fie curajos, sa fie el cel care sa incerce sa conduca punctul! Acesta-i SECRETUL tenisului modern, pentru ca s-ar putea ca eroarea adversarului sa nu mai vina niciodata, in acel meci, lucru pe care l-a simtit dureros, pana-n adancul fiintei, la doar o saptamana, cand am trait o zi mult mai neagra decat cea din Bosnia!!! E bine sa asteptati cadouri doar de la …Mos Craciun, nu de la un adversar de pe terenul de tenis!
Intr-un tarziu, am reusit sa opresc izvorul lacrimilor, spunandu-i ca desi nu a fost ziua ei, s-a mobilizat exemplar si a jucat, cel putin in primul set de la egal cu o jucatoare puternica si ca vrea prea mult dupa trei luni de pauza fortata din cauza accidentarii si alte doua de turnee! Din ianuarie si pana-n aprilie fetele au tot jucat, in timp ce ea facea recuperari peste recuperari si acest lucru nu avea cum sa nu se vada in evolutiile ei…Am reusit sa ne urnim, a mers sa se schimbe, dupa care am mancat la un restaurant din parc, unde am pranzit de obicei…Nu va mai plictisesc cu conditiile „de clasa” in care am fost tratati de fiecare data, cum aratau „bogatiile” de feluri de mancare, la jumatate de pret fata de noi…Poate reusesc sa ilustrez acest articol cu poze facute de Irina unor „farfurii sugestive”…
Am mers la hotel, am achitat sejurul,ne-am facut bagajele intr-o atmosfera apasatoare, le-am dus la masina si ne-am pornit catre tara, acolo unde era, deja, ora 18,30 de minute! Stiam ca ne asteapta un drum de vreo 12-13 ore, dar voiam sa-i mai ofer Irinei o zi in plus de odihna inaintea turneului de la Curtea de Arges…Si mai stiam ca daca ramaneam in orasul bosniac, orele din acea seara ar fi trecut foarte greu!!! Asa, mai bine, le petreceam pe drum, sperand ca Irina va dormi cat mai mult…Imi bubuiau creierii-n cap, dar nu voiam sa-i arat…Din cand in cand, ca sa am o ocupatie, mai butonam aparatul de radio, cautand o muzica adecvata, pentru ca nu prea imi convenea niciuna…Destul de repede am parasit Bosnia si dupa ce am trecut prin formalitatile vamale(unde esti Iugolavie mare?!) am ajuns rapid pe autostrada din Croatia catre Belgrad…Stiind ca-n aprilie nu am avut nicio problema in Croatia cand am cam „calcat” pedala de acceleratie, am inceput sa conduc mai „sportiv”…Voiam sa ajung cat mai repede pe „drumul plangerii” de pe malul sarbesc al Dunarii, pe care voiam sa-l strabat, stiind cat de dificil este, cat mai „treaz’ cu putinta! In general, pe autostrada, cand ma hotarasc sa merg mai repede, caut o masina care sa mearga in ritmul meu si stau in spatele ei sprand ca daca il prinde pe cel din fata mea radarul, eu am o sansa sa scap! Nu stiu daca aceasta-i o legenda, dar e o masura de precautie! Poate doar in mintea mea… Asa ca iata-ma in spatele unui Volkswagen Passat break cu numar de Elvetia al carui sofer o „frigea” serios…Cu gandurile aiurea ma uitam din cand in cand la bord: 170, 180, 190, la un moment dat chiar 210 km/ora! Eu nu ma pot lauda cu o super-masina, ci cu una super-decenta, adica un Renault Laguna 3, tot break, cu motor pe motorina, 2.0 si 150 de cai, care insa n-are nicio jena sa ajunga la asemenea viteze… In spate Irina este cufundata in lectura, fiind absorbita de actiunea romanului de care v-am vorbit. Bine ca deocamdata si-a mutat gandurile pe taramuri imaginare! Ma uit la un moment dat la un indicator care ma anunta ca mai aveam pana la granita cu Serbia vreo 30 de kilometri. Ma uit si la ceas si ma gandesc ca sunt in graficul dorit. Cel din fata continua sa goneasca…Eu dupa el…Hopa, in stanga ma depaseste o masina neagra! Uite, imi zic, unul si mai grabit decat noi! Dar ce face? De ce se baga intre noi? Devin brusc super-atent! Simt primejdia! Intr-adevar, pe luneta autoturismului negru din fata apare scris cu leduri rosii „Politia! Stop!”. Hait! E belea mare ma gandesc, stiind cam la ce viteze ajunsesem…O mana iese pe geamul din stanga si ne conduce, si pe mine si pe elvetian, cu masini cu tot, pe un drum care iesea din autostrada…Irina a ridicat ochii din carte si m-a intrebat ce se intampla…”Ei, nimic”-am cautat eu s-o linistesc. „Cum nimic? Cat ai avut?” „Da eu mai stiu, am cautat eu sa ma eschivez…”.Ne-am aliniat in spatele „pisicii” negre, a se citi masina politiei croate.Era pentru prima data in vreo 30 de ani de soferie in care eram prins cu viteza „din spate”! Erau doi tipi, unul in civil, celalalt in uniforma cu pistolul la brau…Civilul a venit la mine pentru acte. I-am dat pe geam permisul si talonul si mi-a facut semn sa raman in masina spunandu-mi intr-o limba „internationala” ca pentru viteza cu care m-au inregistrat video trebuie sa platesc o amenda de 500 de euro! Si eu si fata am crezut ca nu am auzit bine sau ca nu am inteles! Cautam sa-mi pastrez calmul… La un moment dat cel din fata mea s-a urcat la volan si a demarat…Cei doi mi-au facut semn sa ma dau jos din masina…M-am apropiat …Stiam ca nu am nicio sansa sa ma contrez cu ei…Pe capota masinii erau actele mele si aparatul portabil de incasat daca voiam sa platesc cu cardul…A doua varianta era sa platesc 500 de euro cash, in moneda locala, cred ca mi-au zis ca se numea „kuna”… N-o mai lugesc. Am scapat ieftin, doar cu o zecime din suma pretinsa…In drum catre granita sarba, ma gandeam ca, asa cum se stie, ce incepe prost, vezi parbrizul „ciupit”, se sfarseste si mai prost… Recunosc, daca in privinta parbrizului nu am avut vreo vina, in privinta vitezei doar o graba, mai mult sau mai putin justificata, m-a facut sa dau dreptate…legilor lui Murphy!
Pe „drumul plangerii”, dupa ce am trecut de Belgrad si am parasit autostrada, chiar ca imi venea sa plang! Parca nu se mai sfarsea, iar cu mai mult de 70-80 nu puteam merge…Irina, dupa ce a citit vreo 200 de pagini, pana a terminat cartea, in sfarsit, adormise! Mie imi tinea de urat Radio Romania Actualitati! Andrei Partos, „psihologul muzical”, il avea ca invitat in acea noapte, pana pe la ora 3, pe Mircea Florian.Dialog interesant, buni tovarasi de drum, amandoi…In sfarsit, pe la doua ajungem in granita de la Portile de Fier…Trecem repede…Hopa!Intr-o localitate, pana-n Filiasi, filtru al Politiei noastre, de data aceasta…Deschid geamul…Ma gandeam ca iar am depasit viteza…Nu, era vorba de alcool! Le spun ca vin de departe si sa nu mai consume vreo fiola…Unul dintre agenti, mai tanar, ma recunoaste…Vrea sa-mi dea drumul, dar altul, mai in varsta si mai…burtos, insista sa ma testeze! Mi se inmaneaza un „ceva” invelit in plastic. Nu stiu ce sa fac…Mi se explica sa scot”ceva-ul” si sa-l fixez intr-un aparat tinut de agentul mai tanar. Ma conformez gandindu-ma ca mai inregistrez o premiera: e pentru prima data cand sunt testat in acest mod! Suflu in mustiucul pe care l-am fixat cu mana mea pana-mi sar ochii din cap si pana cand spune agentul ca e suficient…Mi se dau actele inapoi si-i dau bataie! Mi-e ciuda ca Irina, care de-abia adormise dupa trecerea frontierei, se trezise din nou…A mai facut-o o data la Slatina cand am franat brusc din cauza unui biciclist care mi-a taiat calea! La timp sa urmarim impreuna un top alcatuit de Partos din melodiile trupei americane Kings of Leon care urma sa concerteze pe Arena Nationala din Capitala peste o saptamana…Era vreo patru dimineata. Florian plecase demult…Piesele americanilor au inceput sa ne „prinda” pe amandoi…Stiam doar vreo doua din ele…Cam atatea au fost, cat de cat, difuzate la noi! Ne-am dat seama ca-i o formatie excelenta, de care stiu doar „cunoscatorii”…Noi numai cu talmes-balmesul melodiilor interpretate de toate „cantacioasele”, care seamana ingrozitor intre ele, „te iubesc si te doresc pana la stele/ dar tu ai plecat pe aripi de vant si… m-ai lasat”, difuzate pana la saturatie de toate „FM-urile”…Alta forma de indobitocire…Pe la 5 si ceva intram pe „autrostrada lui Ceausescu”, Pitesti- Bucuresti…Se luminase deja! Am rugat-o pe Irina sa se mai culce o data! S-a conformat. Eu eram nefiresc de „fresh”! Vazand cat de „peticita” e autostrada mi-am adus aminte ca in urma cu cativa ani citisem ca s-a facut un calcul: cu banii bagati in reparatii se putea face lejer o alta, paralela cu cea veche! Cati nu si-au construit palate din „peticile” autostrazii de 100 de kilometri! Ca asa se intampla cand nimeni nu controleaza cat de gros e stratul de „ceva” pus in obisnuitele noastre gropi raspandite-n toata tara, care ne mananca nervii si…planetarele! La ora sapte eram deja in pat…Mai bifasem un „raliu” inter-balcanic!

Sambata dimineata am sosit din Bosnia, marti dupa amiaza am plecat la Curtea de Arges. Ne-am cazat la unul din hotelurile indicate de organizatori. In timp ce caram bagajele, ne-am intalnit in hol cu o tanara jucatoare din Serbia cu care Irina se antrenase o data la Banjia Luka si care ni s-a plans ca a facut o indigetie urata! Hopa! Daca m-ai aveam vreun dubiu, acesta a fost spulberat brutal! E clar, am sosit in Romania, trebuie sa constientizam serios acest lucru si sa avem grija unde vom manca..Colac peste pupaza, am mai citit pe net o stire care ar fi comica, daca nu ar fi „chiar de plans”. Fara nicio exagerare! Cititi-o si comentati-o…Daca mai aveti cuvinte! „Daca mergeti la mare aveti grija unde mancati”- ne avertizeaza inspectorii de la Protectia Consumatorului care au gasit la un restaurant din Mamaia carne de pui veche de 7(sapte) ani!!!. Iata ce a declarat unul din comisarii care au realizat „epocala” descoperire: „M-a socat puiul in varsta de sase ani care dupa parerea mea trebuia sa mearga la scoala, nu sa stea intr-o lada frigorifica. Avea varsta pentru prescolari, trebuia sa intre intr-un alt circuit decat cel de alimentatie public. Din opt pui, noua erau expirati. Unul de acum 6 ani, unul de acum 7 ani!”. Aceiasi inspectori avertizeaza ca jumatate din terasele si restaurantele controlate pana acum pe litoral pun in pericol sanatatea clientilor! Pai spuneti-mi dumneavoastra, in ce tara de fata planetei se mai intampla in 2017 asa ceva?! Sunt eu chiar nebun cand afirm ca suntem „Africa Europei”?! Desi, mi-e teama ca as putea fi dat in judecata de cineva de pe „continentul negru”, pentru ca nu cred ca i-ar putea trece cuiva de pe-acolo sa te „asasineze” cu pui din epoca „preistorica”. Daca veti tasta pe „Google” doar „toxiinfectii alimentare” va veti cruci de cate cazuri veti da? N-as vrea sa ma pronunt pentru ca nu-i politic corect(!), dar ce-ar merita acesti „asasini”, mai ales ca victimele lor sunt, in mare majoritate, copii?

Seara fiica-mea a batut mingea cu Andreea Ghitescu si, apoi, din discutia cu alte fete a aflat de existenta unei terase la care se putea manca omeneste! Si ca sa vedeti ca nu numai critic, ii dau si numele restaurantului la care, intr-adevar, am servit mesele fara nicio problema, in conditii civilizate. El este „Old House”, pe care vi-l recomand daca treceti prin zona care este una superba! Dar o sa ajung si-acolo…Aceasta-i partea frumoasa a lucrurilor, pentru noi urma cea…dureroasa! Extrem de dureroasa!!!
A doua zi dimineata, Irina a avut-o ca prima adversara pe…bulgaroaica Ani Vangelova, care venise la noi din postura de castigatoare a probei de dublu in Bosnia! Meciul a fost unul mai disputat decat in urma cu o saptamna, dar Irina a castigat si de data aceasta cu 6-3, 6-2, desi Vangelova a uzitat de toate tertipurile s-o scoata din ritm. Seara a fost organizata „petrecerea jucatoarelor”. a fost frumos mai ales ca angajatii muzeului local de istorie au prezentat costume si arme medievale, vorbind despre utilizarea lor de cei care au scris istorie pe meleagurile argesene! A fost o veritabila lectie de istorie! Au urmat tineri care ne-au incantat cu dansuri de societate. O pereche formata din doi foarte mici dansatori, cu aere de oameni mari, a constituit „deliciul” serii! Iti venea sa-i manaci, nu alta! La un moment dat tinerii s-au indreptat catre mesele la care stateau invitatii. Eu le aveam „companioane” pe Miriam Bulgaru, Cristina Ene si, binenteles, fiica-me. Trei baieti le-au „saltat” la dans, iar pe mine m-a invitat micuta din perechea de care v-am vorbit! Prima data nu am inteles ce dorea! Statea cu manuta intinsa…Apoi cand am vazut ce se petrece in jurul meu, m-am „prins” si am acceptat invitatia. A fost un dans „atipic”, intre un urs si un „inger”, dar cred ca a rezultat ceva simpatic, ca sa nu-i zic umoristic…Asta, ca tot fac parte dintr-un grup de umor…Puteti vedea dansul filmat pe pagina de facebook: Compania Teatrala Voua”. Binenteles, daca vreti sa va distrati…
La acea petrecere l-am cunoscut pe domnul Ioan Cozma, director general „Dr. Oetker Romania”, principalul sponsor al turneului de 15000$ premii, pe care l-am felicitat pentru baza de tenis pusa frumos la punct si pentru ca, iata, a gasit resurse sa indrepte fonduri catre o astfel de competitie in conditiile in care in multe orase, mult mai mari decat Curtera de Arges, nu s-au mai gasit astfel de oameni care vor sa intreprinda ceva si pentru comunitatile locale nu numai pentru fami(g)liile lor! Domnul Cozma mai sponsorizeaza anual si un important turneu international pentru juniori care se desfasoara in Capitala la Centrul National de Tenis.
Joi Irina jucat cu tanara, dar foarte ambitioasa Denise Stoica, care traieste alaturi de parinti in Spania, unde se si antreneaza, de altfel si care, ca si-n vara trecuta, vine sa joace turneele din Romania insotita de un antrenor iberic. A fost 6-1, 7-6 pentru fata mea. Setul doi a fost destul de solicitant pentru Irina, asa ca dupa ce am servit masa, am zis sa ne odihnim putin dupa masa. Ti-ai gasit! De-abia atipisem, amandoi, cand am auzit niste bubuieli in tavan! Am inceput sa ne foim, sperand ca vor inceta…N-au incetat! Chiar se amplificau…Ce sa fie? mi-am tras pantalonii pe mine si am urcat la etajul trei, noi stan la doi, foarte iritat, cu gandul sa-i rog mai „apasat” pe cei de deasupra sa se miste mai incet prin camera! Bat la usa, cand surpriza! nu aveai pe cine sa rogi ceva! Deasupra nu era o camera, ci un salon de petreceri in care in acel moment zeci de micuti sarbatoreau anului de…gradinita! O doamna educatoare mi-a spus ca-nchiriasera incaperea in urma cu o luna! Nu aveam ce sa mai zic! Doar nu puteai sa-i rogi pe copii sa nu se mai zbenguie…Am coborat. Nu mai putea fi vorba de nicio odihna! Am cautat in fisa ITF a turneului numarul de telefon al managerului hotelului, o domnisoara, care mi-a spus ca nu stie despre ce-i vorba, dansa ocupandu-se doar de funcionarea hotelului, evenimentele fiind programate de o alta persoana…”Nu va suparati, daca si maine, pe seara, fiind vineri, mai aveti vreo petrecere , noi ce facem? Ca am venit la tenis, nu la distractie…”. „Ma interesez si va spun…Poate o sa va mutam”. Nu stiu daca vineri a mai fost organizat vreun „eveniment zgomotos”, o sa vedeti de ce, dar ce pot sa mai adaug este ca am stat in singurul hotel din lumea asta, si am cam umblat ceva, in care timp de trei zile nu a intrat cineva pentru a face un pic de curatenie, sa schimbe prosoapele sau…sa aduca un sul de hartie higienica! Jenant! Cam multe premiere in ultima vreme in viata mea…O sa ziceti, de ce nu am reclamat? Cui? Ati vazut cati „responsabili de proiect” erau acolo…Si am cam obosit sa vad ca toate se naruiesc in jurul nostru…

Pentru ca intentia noastra sa ne odihnim fusese brutal inabusita in fasa, ne-am gandit, pana la masa, sa facem tot ceva util. Asa ca ne-am urcat in masina si ne-am dus sa vizitam Manastirea Argesului, pe care, spre rusinea mea, nici cand eram pioner si ne duceau sa vedem frumusetile patriei, n-o vazusem…Si intr-adevar, frumusetea parcului si intregului ansamblu arhitectonic este greu de descris in cuvinte! Nu pot decat sa va invit, pe cei care nu ati ajuns vreodata la Curtea de Arges sa vizitati aceste minunatii! Nu-ti vine decat sa te asezi pe o banca, la umbra batranilor copaci si sa incerci sa imbratisezi linistea locurilor…Plimbandu-ne printre cladiri am avut neplacuta surpriza sa gasesc intr-o micuta capela, aflata in spatele maretei biserici mormantul Regelui Carol II. Parea ca-i abandonat intr-un colt, cu un steag aruncat(!) pe el…Nu-nteleg de ce mormintele celorlalti membri ai familiei regale sunt la loc de cinste, in „biserica mare”, in timp ce ramasitele lui Carol II, aduse in tara in 2003, au fost „exilate” intr-un loc mai ferit de ochii curiosilor, in conditiile in care acesta a fost Rege al Romaniei Mari zece ani, intre 1930-1940, perioada de maxima inflorire a tarii noastre!? Carol II este acuzat ca a condus tara dictatorial, ca nu se misca un ac fara voia lui…Si totusi Romania de-atunci ajunsese una din fortele economice ale Europei, un adevarat focar de cultura, o atractie turistica! E o contradictie aici. Inseamna ca Regele Carol II nu a fost chiar un conducator „de dat la o parte”, ci chiar unul cu mari merite in dezvoltarea accentuata a Romaniei Mari intre cele doua razboaie, in conditiile in care, repet, era la curent cu tot ce se petrecea in ea… Ca a avut pacate, cine nu le are? Ca nu poate ierta aceste pacate actuala Curte Regala, din niste considerente extrem de personale, nu-i un aspect care ar trebui sa influenteze adevarata istorie a acestei tari! Fiecare trebuie sa ramana in aceasta istorie cu ce a facut cu adevarat pentru Romania! Ori ,cei din familia regala actuala, in afara de „exercitii de imagine”, nu prea au apucat sa faca ceva pentru biata noastra tarisoara…Stiu ca-i „de bonton” sa canti in struna monarhiei actuale, dar cam asta-i realitatea…Ar fi mai multe de comentat si de …argumentat, stiu ca-i un subiect sensibil, insist, trebuie sa conteze rezultatele „palpabile”, nu…patimile si afinitatile,iar, in conditiile in care nimeni nu se hotareste sa scrie o istorie ADEVARATA a Romaniei, va recomand calduros cartea aparuta la Editura Corint in 2015 ” Carol al II-lea al Romaniei. Regele tradat” scrisa de Doamna Lilly Marcou, istoric francez de origine romana, in care veti gasi o tratare echilibrata si ADEVARATA a primei jumatati de veac in Romania! Doamna Marcou nu este un istoric „urechist” ca Lucian Boia, ci unul foarte documentat si bine intentionat, as spune chiar un model pentru toti cei de la noi, cu ifose de „cronicari” de vremuri! Am parasit manastirea cu un gust amar…Pe parcursul vizitei am incercat sa-i explic Irinei cate ceva din „indoielile” mele, in conditiile in care manualele ei de istorie din liceu erau un „talmes-balmes”, in asa fel create incat copiii sa nu retina nimic, sa nu inteleaga ca, totusi, asa parliti cum tot incearca unii sa ne faca sa credem ca suntem, avem unele repere importante, ca au mai fost unii romani care nu au stat numai inconvoiati si au pus mana pe sabie pentru binele acestui pamant…

Vineri, 16 iunie, o data nefasta in „istoria tenisistica” sufleteasca, reala si dureroasa, pe care o traiesc de exact 16 ani, in sferturile de finala ale turneului argesean Irina Fetecau, favorita trei a avut-o ca adversara pe Georgea Craciun, favorita 8, una dintre jucatoarele de 18 ani de perspectiva ale Romaniei, cu rezultate foarte bune in concursurile din Antalya din acest an. Fata mea abordat cu incredere intalnirea, si pentru ca se simtea stapana pe mijloacele ei de exprimare, si pentru ca o batu-se pe Georgea, clar, in ultimele doua meciuri sustinute anul trecut…Si lucrurile decurgeau conform „traditiei”…S-a ajuns repede la 6-1, 5-1(!!!) pentru Irina care a jucat pana in acel moment „ca la carte”…Eram chiar impresionat de tenisul etalat, unul modern, cu lovituri puternice, stanga-dreapta, multe „winnere”-vorba lui Mouratoglu, desi Georgia este o fata bine cladita, cu o buna pregatire fizica! Nu eram eu singurul „impresionat”, ci si Doru Bobi, redactorul-sef al cotidianului „Arges Expres”, care se afla langa mine in tribuna si pe care avusesem placerea sa-l cunosc cu vreo doua zile inainte. La 4-1 in al doilea set mi-a spus ca „lucrurile sunt clare”! Nu stiu de ce, poate datorita „superstitiilor” pe care le-am capatat in aceasta perioada petrecuta in acest sport, care mi se pare o viata(!), i-am zis „sa nu ne grabim, s-au vazut multe…”. „Da, dar nu azi!”- mi-a replicat. Si totusi „a fost azi!!!”. Si-acum, la mai bine de o saptamana de la acea „intorsatura” inexplicabila imi vine greu sa scriu…A fost in final 1-6, 7-5, 6-3 pentru Georgea care de la un moment dat a fost atinsa de „sindromul Ostapenko”, adica a dat in toate mingiile, tusele i-au devenit aliate, i-a cam intrat tot, fiica-mea a facut un pas in spatele tusei, greselile brailencei nu au venit asa cum spera, teama de infrangere s-a instalat si…la sfarsit a trebuit sa mearga la fileu s-o felicite pentru o victorie! Intr-adevar, Craciun merita toate aplauzele pentru modul spectaculos in care a revenit, apoi a castigat turneul, dar trebuie subliniat ca Irina a fost la doar…patru puncte de izbanda si ca habar n-am cine si-a bagat coada si a schimbat dintr-o data cursul jocului! Stiu, stiu, de o mie de ori, stiu(!), ca-n tenis TOTUL e posibil, ca Halep a intors-o pe Svitolina la Roland Garros tot de la 1-5 in setul secund, dar cand ti se-ntampla tie te-ntrebi: „De ce tocmai mie ?”…Simona a declarat dupa finala pierduta la Paris ca in minutele imediat urmatoare i s-a parut „ca-i sfarsitul lumii!”. In mod sigur asa i s-a parut si Irinei…Mie imi bubuiau creierii in cap! Incercam sa par mai calm, sa minimalizez grozavia momentului, dar nu prea gaseam formule verbale coerente…Am ajuns in parcarea din spatele hotelului…Eram numai noi acolo…M-am dat jos…Soarele stralucea, dar eu vedeam doar negru in fata ochilor…Irina a refuzat sa coboare…A deschis portiera din dreapta si s-a sezat pe pragul masinii…Printre hohote, auzeam ceea ce nu voiam sa aud:”Nu mai vreau nimic de la viata! Cu ce ti-am pacatuit Doamne de ma supui la asemenea incercari?! Nici celui mai mare dusman nu i-as dori sa treaca prin ce trec eu acum… Nu mai vreau sa aud de tenis. Ma retrag de la toate turneele”!. Plangea de ti se rupea sufletul…Si strain sa fi fost si tot te-ar „fi pus pe ganduri”…Iar eu eram tatal ei…Ma plimbam pe langa masina, trei pasi la stanga, trei la dreapta, incecam sa nu plang si eu ca sa nu cadem intr-o „vagauna” din care sa nu mai putem iesi, dar in suflet simteam din plin „intunericul” acelui hau! Stiam ca fata mea nu are, deocamdata, niciun pacat, ca marele pacatos sunt eu, una din marile greseli facute in aceasta viata fiind initiativa, ca exact in urma cu 16 ani, s-o duc la tenis! O sa ziceti ca exagerez in acest moment! Nu,absolut deloc! Decat sa-ti vezi copilul in astfel de momente si sa nu-l poti ajuta decat cu cuvinte palide, mai bine te duci la o fierarie si-l rogi pe mesterul de-acolo sa smulga cu clestele bucati de carne din tine! Cred ca ar durea mai putin… S-ar putea sa nu fiu acum prea inspirat in descrierea acelor momente, v-am spus mi-e foarte greu sa-mi amintesc, este si ora 12,30 noaptea, sunt in Redactia Sport-Radio Romania, peste putin timp plec s-o iau pe Irina de la aeroport, a jucat in weekend in Campionatul pe echipe al Germaniei, deci viata merge mai departe si n-a fost sfarsitul lumii, dar incercati sa ma credeti ca, efectiv, am trait in acea zi acel sentiment ingrozitor cand „nu mai vrei nimic”…

Am reusit intr-un tarziu sa urcam in camera…Mi-aduc aminte de tot ca prin ceata…La un moment dat a sunat-o pe Irina sotia! Am coborat sa platesc cazarea, dupa care am mers la masina sa iau ceva. Stateam la etajul doi…Geamul era deschis si-i auzeam hohotele de plans care alimentau discutia cu Mami…Daca nu as fi avut responsabilitatea de „Tati”, as fi lasat totul si as fi fugit in lumea larga, sa nu mai aud nimic! Am spus-o mereu, Irina reprezinta pentru mine mai mult decat aerul pe care-l respir…Tot ce-am facut de cand a venit pe lume s-a raportat la ea! Sa-i fie bine, sa nu o dezamagesc…Si cea mai mica raceala am resimtit-o dureros, cu ingrijorare…Poate ca nu a fost buna aceasta afectiune „coplesitoare”, dar nu am putut fi altfel! La fel a procedat si sotia, dar raporturile lor au fost altfel, ca intre doua…parti feminine! Oricum, discutia telefonica a mai calmat-o…Am urcat si mi-am facut bagajele ca un robot…Am pus bagajele in masina si am plecat sa mancam, pentru ultima oara la „Old House”…Ca sa incerc sa-i mai alin durerea, am lasat-o sa comande… papanasi cu ciocolata, la desert! la noi in famile este o permanenta lupta cu dorinta „de dulce” sau, cum ii spune Irina, de „ceva bun”! Ei bine, in general, o las sa comande „ceva bun” doar la final de turnee, asa cum s-a intamplat si la Banja Luka…Atasez poza desertului de-acolo, ca sa va faceti o idee ca era extrem de tentant! Si pentru un om mare, darmite pentru un copil…Si daca ar fi fost numai unul! Oferta era, insa, extrem de generoasa…
Pana sa ne aduca mancarea, Irina mi-a „servit” ea ceva: „Vrei sa vezi ce mesaje am primit pe facebook?”. „Citeste-mi-le…”-ii zic, gandindu-ma ca a primit incurajari din parte celor apropiati…”Nu, ti le-arat…”. Si mi le-a aratat. Le-am privit pe telefonul ei…Gretoase!( „Ce jucatoare de rahat esti! De la 5-1 , te duci la 5-4. Ce clovn nenorocit esti Acum 5-6”- o „gratula” un italian suparat, parior, binenteles! Altul era si mai catranit: „Esti o tenismana foarte slaba. Mai bine te duci sa speli vasele. Esti scandaloasa!”). Atasez si poza acestor mesaje, ca sa vedeti cata mizerie-i in lumea asta si cate trebuie sa mai indure o jucatoare de tenis, la orice nivel s-ar afla, pentru ca nu numai fiica-mea a primit „dragalasenii” de tipul acesta…Ne-a intrerupt comentariile mai putin ortodoxe la adresa anonimilor pariori sunetul telefonului meu…Era antrenorul Bogdan Popovici, cu care m-am conversat minute bune…I-am spus ca, efectiv, nu stiu ce s-a intamplat, pentru ca pana la set si 5-1 Irina a respectat tactica stabilita, seara, la telefon, cu dansul, totul functiona perfect, dupa care un ” cineva misterios” a intors total cursul jocului si ca trebuie sa fim multumiti de ce-a aratat pana in momerntul fatidic…Incercam, binenteles, sa-i redresez cat de cat moralul fetei mele care asculta conversatia…”Important este sa nu ne grabim si sa avem incredere ca rezultatele asteptate vor veni”- am cautat eu sa-mi fac curaj si sa raman pozitiv…
Dupa masa, ca-n melodia aia, „Taxi du-ma unde vrei, da’ nu ma duce acasa!”, nu am indreptat masina catre Bucuresti, ci catre…Barajul Vidraru! Auzisem ca-i o zona de-o frumusete aparte…Incercam sa fac totul sa-i bat atentia de la durerea din sufletul ei…Am ajuns sus la baraj…Asa era! Totul era o incantare… De-o parte lacul de acumulare, de cealalta parte prapastia care te facea sa te retragi instantaneu un pas in spate infricosat de cat de adanca era! Pentru un asemenea peisaj trebuie sa ai o stare adecvata sa te bucuri de el, ori noi numai de asa ceva nu aveam parte…Mi-a scapat doar atat; „Ce tara frumoasa avem, Tati! E ca o floare… Pacat ca-i napadita de buruieni!”.”Nu-nteleg!”.”Pai, Tati, multi oameni pentru care conceptul de <> nu reprezinta nimic, sunt aceste <>”. Nu am mai insistat… Nu aveam cum sa-i explic ca, de pilda, pentru Carol II, ca tot i-am vazut mormantul „improvizat”, si pentru toti ceilalti politicieni ai epocii, mai putin…comunistii(!), conceptul de „tara” era unul sfant! Si nu numai pentru „oamenii alesi”, ci si pentru „palmasi”…La Marasesti, bunicul meu dinspre mama a luptat PENTRU TARA cot la cot in celebrele inclestari alaturi de tatal sau! Tataia Vasile s-a intors acasa, strabunicul nu, numele sau fiind trecut pe o cruce colectiva a eroilor care si-au dat viata pentru aceste pamanturi de care acum ne batem joc…Crucea e amplasata in curtea bisericii din satul Scortoasa, judetul Buzau…Si cate de astfel de cruci nu sunt in tara asta! Dar pe cine mai intereseaza? Astazi intereseaza doar buzunarul propriu, nu TARA! Iar am deviat, dar credeti-ma, incercam sa ma gandesc la orice, numai la clipele traite dupa meci NU! Am privit in oglinda retrovizoare…Irina se scufundase in lectura…Eu in gandurile mele…M-am interesectat cu o caruta…Apropo, cui ii pasa ca tataia Vasile, unul din cei care le-a demonstrat nemtilor ca „pe-aici nu se trece!”, s-a prapadit imediat dupa ce comunistii i-au luat caruta si boii din curte la colectivizare? De ce tinerii nostri habar n-au de ororile recente ale istoriei noastre, pentru a-i putea respecta pe cei cu adevarat patrioti si ai diferentia de hotii actuali? Binenteles ca nu se doreste acest lucru, mentinandu-se acel „talmes-balmes”informational din cartile de istorie care sporeste confuzia si scara rasturnata a valorilor…O sa revin asupra ororilor traite de acest popor, pentru ca am avut, intre timp, sansa sa le mai costientizez o data, dupa ce multe le-am trait pe propria piele,in timpul unei vizite intr-un loc sinistru!
Am intrat pe autostrada…Practic nu vedeam pe unde merg, desi nu se inserase afara…Masina cunostea bine drumul facut de-atatea si-atatea ori in perigrinarile mele in lumea tenisului cu Irina…Mi-au venit in minte versurile poeziei „Daca” scrisa de scriitorul englez Rudyard Kipling, pe care am recitat-o in finalul tuturor spectacolelor Grupului Voua din anii ’80 si pe care am inceput s-o spun din nou in aceasta primavara cand trupa a implinit 35 de ani de la infiintare. Cat de adevarat este fiecare vers:

„Daca poti sa ai incredere in puterile tale,
cand toti se indoiesc de tine,
dar sa fii cu ingaduinta fata de neincrederea lor…

Sau mintit, sa nu te amesteci in minciuni
si sa nu dai cale urii tale…

Si, totusi, sa nu te arati nici prea bun si nici prea intelept…

Daca poti sa visezi, dar sa nu-ti faci din vise stapan…

Daca poti sa astepti, fara sa fi ostenit asteptand…

Daca poti sa te-ntalnesti cu Triumful si cu Dezastrul
si sa-i tratezi la fel pe-acesti doi mari impostori…

Daca poti sa mergi alaturi de regi, fara sa-ti pierzi virtutea…

Daca poti sa vorbesti multimii, fara sa-ti pierzi bunul simt…

Daca nici dusmanii si nici prietenii iubitori nu te pot rani…

Daca poti sa faci o gramada din lucrurile tale
si s-o risti pe-o singura tura de ruleta
si pierzand, sa pornesti din nou la drum,
de la inceputurile tale
si, totusi, sa nu sufli o vorba despre pierderea ta…

Daca poti sa-ti fortezi nervii, inima, tendoanele
sa te serveasca mult timp dupa ce s-au uzat
si n-a mai ramas nimic din tine,
in afara de vointa care-ti spune continua…

Daca poti sa umpli neinduplecatul minut
cu valoarea celor saizeci de secunde parcurse…

Al tau e Pamantul
cu tot ce e-n el,
Ba mai mult,
vei fi OM, prietene!”

Ce spuneti? N-ar fi bine ca aceasta poezie unica sa se regaseasca in fiecare vestiar al arenelor de tenis?! Ce psiholog? O citesti si te echilibrezi…Ce bine ar fi sa poti sa-ti „fortezi” nervii atunci cand simti ca esti la pamant, dar cineva din interiorul tau iti striga sa continui! Sau „sa te-ntalnesti cu Triumful si cu Dezastrul”, si sa ramai cu picioarele pe pamant, nici sa crezi ca poti merge pe ape, adica sa ai impresia ca esti mai ceva ca Iisus Hristos(Doamne, cati inchipuiti de-astia ne otravesc existenta!), dar nici sa cazi intr-o vagauna psihica din care cu greu te-ar mai putea scoate cineva…
Din pacate, insa, e foarte greu sa-i „bifezi” pe toti acei „daca”! De aceea, nimeni nu poate spune ca tot pamantul este-al lui, iar Oameni(cu O mare!) sunt din ce in ce mai putini…

Adrian Fetecau, Bucuresti, 28 iunie,2017

PS1: Ca sa nu ne departam prea mult de „capitolul poezie” al acestui amplu „material”, vreau sa va descriu o experienta dura pe care am trait-o la doar cateva zile dupa ce ne-am intors de la Curtea de Arges. Stiu, veti spune ca n-are legatura cu tenisul…Iar eu va raspund ca toate o legatura intre ele, tenisul romanesc este produsul societatii in care traim cu totii, poate ca altfel ar sta lucrurile daca aceasta ar fi o societate normala! Si nu-mi dau seama, de ce, noi cei multi nu ne unim pentru a-i forta pe „cei putini” sa nu ne mai tina intr-o „anormalitate” aberanta!
Miercuri, 21 iunie si joi, 22 iunie am sustinut cu Grupul VOUA, la Satu Mare si Sighetul Marmatiei, doua spectacole umoristice extraordinar de bine primite de numerosii si avizatii spectatori care au venit in sala Filarmonicii si, respectiv, Casa de Cultura. Vineri am mers cu colegii din trupa sa vizitam „Memorialul Victimelor Comunismului si Rezistentei” aflat in Sighet pe strada Corneliu Coposu! Muzeul, desi are unele omisiuni, poate impuse de finantatori, este impresionant si as recomanda tuturor care au posibilitatea sa ajunga in nordul tarii sa-l viziteze pentru a nu uita, cei mai in varsta, si pentru a afla, cei mai tineri, cata suferinta si teroare au insemnat pentru acest popor anii comunismului! E bine ca sunt mentionate si numele victimelor si cel al calailor, e rau ca unii si-au gasit sfarsituri tragice, iar ceilalti nu au fost pedepsiti!!! La sfarsitul vizitei in fiecare celula a vechiului si sinistrului penitenciar, fiecare fiind la randul ei un mic muzeu, am iesit afara si am mers sa vedem ansamblul statuar „Cortegiul Sacrificatilor”, opera a sculptorului Aurel Vlad, precum si „Spatiul de Reculegera si Rugaciune” realizat dupa proiectul arhitectului Radu Mihaileanu, pe zidurile laterale fiind inscriptionate peste 8000 de nume a celor decedati in inchisorile si lagarele de munca in perioada comunista. „Spatiul” efectiv este circular, creeat din beton masiv, ca o grota, avand banci in jurul unei mese rotunde, cu nisip, in care am infipt fiecare lumanari aprinse in memoria eroilor! Ne-am asezat tacuti… Eram numai noi, cei din VOUA…Dupa cateva minute, s-a ridicat Florin si a inceput sa recite:

„Intrebat-am vantul,zburatorul
Bidiviu pe care-alearga norul
Catre albastre margini de pamant:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a vantul: Aripile lor
Ma doboara nevazute-n zbor.

Intrebat-am luminata ciocarlie,
Candela ce leagana-n tarie
Untdelemnul cantecului sfant:Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a ciocarlia:S-au ascuns
In lumina Celui nepatruns.

Intrebat-am bufnita cu ochiul sferic,
Oarba care vede-n intuneric
Tainele neprinse de cuvant:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a bufnita:Cand va cadea
Marele-ntuneric, vei vedea.”

E o poezie de-o sensibilitate incredibila compusa in gand in cumplita temnita a Aiudului de Nichifor Crainic si transmise tuturor detinutilor prin teava in alfabetul Morse! Andrei, Jean, Ovidiu, Dan, Silviu, Adrian, Vlad, toti cu ochii umezi, adica ceilalti din VOUA, ascultau glasul cald al colegului lor alaturi de alti vizitatori care intrasera in „spatiu” si care se oprisera uimiti de ce auzeau si care se potrivea uimitor cu maretia momentului trait! Usor, usor, privirile tuturor s-au pierdut in flacarile lumanarilor care parca adusesera pentru o clipa spiritele celor ucisi in acea incapere…
Scria cu o uimitoare intuitie in 1945, in jurnalul sau, Carol II, ca tot am amintit de el:” Cu toate succesele si cu ajutorul incontestabil ce l-au dat sovieticii in desfasurarea razboiului, mare bucluc vor avea Natiunile Unite din cauza lor si tare mi-e teama ca pacea nu va fi pace, daca URSS va avea mult de zis in alcatuirea ei.Ca si la sfarsitul Primului Razboi Mondial, suntem pusi in fata marii probleme: ce va da si ce va cere URSS? Azi este mai puternica decat atunci si prin actiunea ei militara a capatat prestigiu pe care nu-l avea inainte. Daca pacea se obtine datorita marii ei victorii din acest an impotriva Germaniei, in ciuda promisiuniilor ce se fac, nu va fi decat iluzorie, fiindca in locul dictaturii nazisto-hitleriste vom avea una comunisto-stalinista!”.
Am iesit bulversati… Am facut o poza in fata „Memorialului” si am postat-o pe pagina noastra de facebook „Compania Teatrala Voua” cu un scurt comentariu: „cata suferinta a fost in tara asta!”. Imediat a venit replica unei doamne, Georgeta Bucur, care urmareste postarile noastre: „acum este mai putina?”. Sunt convins ca doamna, pe care nu o cunosc, se gandea la ce ma gandesc si eu acum. E un alt gen de suferinta, iar Maniu si toti martirii se rasucesc in…gropile comune cand vad cat au degenerat lucrurile in aceasta tara! Pe drumul de intoarcere la Bucuresti o stire citita in „ritm vioi” de o crainica-radio ne vestea, cu prilejul clasicelor examene de la sfarsitul anului scolar, de capacitate si bacalaureat, ca jumatate din elevii nostri nu inteleg ce citesc!!! Ar fi de ras, daca nu ar fi…tragic! Azi am citi o „completare” sugestiva a acestei stiri. Iata ce afirma „celebrul” Catalin Maruta: „In anii astia de Pro TV am crescut o generatie. Generatia Maruta, cum imi place sa-i spun!”. Doamne, mare ti-e gradina! O alta stire de pe site-ul www.flux24.ro, care citeaza „Riscograma”(o gasiti usor, daca o cautati, dar puteti sa ma credeti, pentru ca, iata, caut sa-mi argumentez toate „fixatiile”) este realmente infricosatoare:

„Intre 2010 si 2015 in Romania judecatorii au aprobat 110 000 de mandate de interceptare telefonica la o populatie de 20 de milioane de oameni.In aceeasi perioada, in SUA, la o populatie de 15 ori mai mare s-au dat de patru ori mai putine!!! Asta inseamna ca daca esti roman ai o sansa de peste 60 de orti mai mare sa fii interceptat cu mandat decat daca esti american!”. Si vorbim, atentie!, de interceptarile legale, dar cate or fi fara mandat? Si sa nu va inchipuiti ca acest numar impresionant de interceptari a avut rezultate spectaculoase! Nici pe departe…
In SUA sunt trei milioane de oameni in puscarie, adica 1% din populatie, la noi sunt 30 000, adica 0,15%! Daca ar fi sa facem un raport intre interceptari si incarcerari, la noi este nevoie sa dam 400 de mandate de interceptare pentru abaga in puscarie cati oameni baga americanii cu un singur mandat! Iar interceptarile costa enorm! Si de unde bani, daca nu de la noi toti…Iar in puscarie sa nu va inchipuiti ca stau „baietii destepti” ai acestei societati! Acolo sunt foarte putini, dintre ei 18(optsprezece) fiind incarcerati pentru luare de mita! Jenant!
Apropo de banii publici, stiati ca suntem detasati campioni in Europa la numarul de agenti la suta de mii de locuitori? Noi avem 60(!), Polonia(pe locul doi) 13, Marea Britanei 6,2, Franta 5,Germania 3,3, Italia 2,7…Si vorbim doar de agenti SRI, dar, atentie, mai avem inca 6 servicii secrete, in timp ce media europeana este de trei, iar unele tari au doar unul…Sa fim noi neam de teroristi? Mira-m-as! Au fost prevenite fenomene grave in societate de acest numar nemaivazut in lume de „acoperiti”? Pai, din cate stiu, „scandalul Hexipharma” care a afectat grav multi, multi oameni bolnavi(nu se va sti niciodata cati au murit cu zile si cati s-au contaminat cu diversi virusi din cauza diluarii la scara nationala a dezinfectantilor…) a fost declansat de un jurnalist Catalin Tolontan, nu de un un gradat cu ochi albastri….Au fost stopate cumva defrisarile masive sau marile furturi prilejuite de privatizari sau asfaltari? Asta in conditiile in care cotidianul italian „La Republica” a titrat: „Romania-liderul spionajului mondial. Nici Ceausescu nu avea atatia agenti 007!”.
Si-atunci de ce atati „supraveghetori”? Simplu…Ca sa fie mentinuta „in picioare”, fara sa fie deranjata de „revolutionari” care s-o conteste, o societate unica in lume, a „baietilor destepti” care stiu sa se-nvarteasca si sa arunce, din cand in cand, in anii electorali, faramituri marii mase a „prostilor” …Pai cum am putea sa comentam urmatoarea aberatie: judecatorul Florin Costiniu, condamnat definitiv pentru coruptie la 4 ani cu suspendare(!) in dosarul fostului senaror Catalin Voicu are pensie de 16 000 lei(160 de milioane vechi)!!! Ce-i asta, ca nu-nteleg?! Auzi, 4 ani cu suspendare, coruptie, si totusi o pensie uriasa!!! De ce sa mentinem cu orice pret o asemenea societate cu aceste anomalii? Si cate de-astea nu sunt…Sa va mai zic una, cea mai tare, zic eu, dupa Revolutie, pe care sigur n-o stiti! Adela Loredana Popescu era secretara lui Gabriel Oprea… In aceasta postura presedintele Traian Basescu a decorat-o in 2010 cu Ordinul Virtutea Militara in grad de cavaler si in 2011 cu Ordinul National Serviciul Credincios in grad de cavaler!!! Dupa ce Oprea a ajuns vicepremier, in 2012 a ajuns si ea la Autoritatea pentru Supravegherea Financiara cu un salariu lunar de 12 3000 lei lunar(123 de milioane vechi)! Tot in acea perioada fosta secretara obtine titlul de doctor universitar in cadrul Academiei Nationale de Informatii care apartine Serviciului Roman de Informatii. Coordonatorul lucrarii de doctorat a fost, desigur, profesorul doctor universitar Gabriel Oprea, care fie vorba intre noi, este un mare adversar al limbii romane… Dar ce conteaza asta sau ca lucrarea a fost plagiata? In 2015 a venit randul unui alt sef de stat s-o decoreze pe „doctoranda”…Klaus Iohannis a batut toate recordurile in materie de aberatie: i-a oferit Ordinul Steaua Romaniei in grad de Cavaler, cea mai inalta distinctie pe care statul roman o poate acorda unui civil!!! Pe care front de lupta, in afara de cel al lui Oprea, sa fi fost madam Popescu sa merite asa ceva? Nu credeti ca un presedinte de tara ar trebuit sa puna o asemenea intrebare cand acorda o asemenea decoratie? E o chestie elementara, de bun simt, in conditiile in care nu cred ca acorda intr-un mandat asemenea distinctii exceptionale…Asadar, concluzionand, secretara lui Oprea a fost decorata de trei ori de doi presedinti!!! Rusinos! Elisabeta Rizea lacrimeaza acolo unde este acum privindu-ne cum rabdam asemenea aberatii…Sa stiti presedintilor Basescu si Iohannis ca Doamna Rizea nu a fost o secretara…Asta ca sa nu faceti vreo confuzie… Pai pentru o asemenea „democratie” au luptat in munti Arnautoiu, Ogonaru si toti cei care au fost vanati ca niste caini de securistii de-atunci? Cu gandul la „libertatea” de-acum, au suportat in temnite torturile barbare ale tortionarilor gen Visinescu si Ficior toti cei carora le-am simtit spiritul in „Memorialul” de la Sighet? Pentru o asemenea „societate stramba”, supravegheata vigilent de securistii de-acum au iesit tinerii in strada in decembrie 1989? NU!!! Toti s-ar fi lasat pagubasi…Astazi daca nu ai o scoala „informatica” la baza, esti cam „nimeni”…Si cate scoli de-astea nu au aparut! De-Academia SRI v-am zis… Stiati ca exista si o Academie de Stiinte ale Securitatii Nationale? Incredibil! Mai sunt colegii de aparare, de afaceri interne etc. Toate cu bugete impresionante! Si-atunci cum sa mai ajunga bani la adevarata educatie, la sanatate, la sport? Nu prea mai sunt in conditiile in care avem numai scoli „securistice” in care nu conteaza ca nu ai bacalaureatul sau ca spui „este multe”, ci conteaza doar sa raspunzi „sa traiti”! Toti demnitarii actuali sunt absolventi ai scolilor mentionate mai inainte!!! Inclusiv noul prim ministru care nu se stie daca are liceul, dar se stie cu siguranta ca este absolvent al Academiei SRI!

Ca sa-ncerc sa ies putin din aceasta stare de incrancenare care cateodata ma cuprinde, trebuie sa recunoasteti insa, din cauza unor „aberatii” care ne sufoca, de-aici si replica de pe facebook a doamnei Bucur…..,Hai sa-ncerc sa va fac sa zambiti…Poate stiti bancul, dar merita amintit! Se spune ca atunci cand a facut lumea Dumnezeu a rasturnat sacul cu minuni in locul unde este acum Romania. Uimit si putin socat de bunavointa excesiva a Stapanului sau, un inger Il intreba: ce faci Doamne, le dai prea multe! La care Dumnezeu ii raspunde: Stai sa vezi ce conducatori le dau!”
Si ne-a dat! Unde-s formatorii de opinie? Marii intelectuali De ce nu iau atitudine fata de toate aceste realitati strigatoare la cer, fata de toti acesti profitori? Cine-i impiedica acum? La Sighet am vazut clar ca dizidenti, dupa Paul Goma in anii ’70, in ultima perioada a dictaturii ceausiste au fost DOAR Doina Cornea, Gheorghe Ursu, Gabriel Andreescu si Radu Filipescu! Atat! In urma cu vreun an Gabriel Liiceanu a recunoscut: „Nu am fost dizident de frica!!!” Bun , am inteles, frica-i ceva omenesc…Dar in aceste conditii de ce ai venit dupa ’89 sa dai neincetat lectii? Ce cadere morala ai in conditiile in care ai girat un deceniu un presedinte care acum desfiinteaza bruma de justitie pe care inca o mai avem? Ce diferenta este intre tine si Sadoveanu care a fost unul din marii profitori ai regimului comunist? Niciuna! Atitudinea pasiva e plecata tot din conservarea marilor privilegii dobandite pe cai oculte…Stiu, nu te intereseaza ca nu ai nicio mentionare in muzeul de la Sighet, ca te-ai fi opus in vreun fel comunismului, o data ce o duci material excelent! Si tu si multi dintre acolitii tai care n-ar trebui sa taca! Macar sa-si spele din marile pacate…
Vorbeam de „conducatorii care ne-au fost dati”…Cu cine am plecat la drum: cu Iliescu si cu Roman…N-am avut sansa unul Havel sau Valessa si ei mentionati la Sighet! Dar am avut-o pe firava dar foarte viteaza Doina Cornea…Stiti ce scria Mircea Cartarescu, in 1990, in numarul 3 din revista „Contrapunct”? Cititi si va cruciti, asta apropo de reperele morale care ni se tot indeasa pe gat. Deci, zice eternul candidat la Premiul Nobel:” In ultimul timp ma cam deprima unele supozitii ale Europei Libere, apelurile Doinei Cornea si, fireste, in alt plan,comentariile agramate ale cate unui <>, care deja vad in Front o cospiratie a comunistilor.(…) Cele ce voi spune, in continuare, vor parea frivole. Dar a gandi politicul doar in termeni politici mi se pare insuficient. Omul obisnuit nu gandeste asa. Sau nu doar gandeste, mai si simte. Oricum,profit de conditia mea de <>(adica de naiv, in limbajul familiar) ca sa spun ca imi plac, imi sunt simpatici cativa membri ai actualei conduceri. Fiziognomia e o stiinta veche si cu implicatii profunde(…). Imi plac, deci, expresia fetelor si felul de a fi ale lui Ion Iliescu si Petre Roman. Intuitia imi spune sa merg pe mana lor. Mi-0a absolut imposibil sa-i banuiesc de joc dublu, de „comunism camuflat”, de sete de putere, de vointa de ditatura personala, sub o forma sau alta. Nu-i greu sa-ti dai seama ca sunt extrem de inteligenti si ca au o competenta politica indiscutabila. Petre Roman ( a carui expresie imi aduce, uneori, vag, aminte de cea a lui N. Manolescu) a iesit excelent din clenciul atent si viclean construit al televiziunii franceze. Despre Ion Iliescu auzisem de cativa ani tot felul de legende. Mi-e neclar prin ce mecanism a ajuns in locul unde se afla acum, dar mi se pare omul cel mai potrivit!”(„document” publicat de „Ziaristi Online”).
Cat o priveste pe „multi-decorata” Adela Loredana Popescu(acum Neagu) nu am pretentia sa stie unde-i Sighetul…Si chiar, daca prin vreo minune, ar sti, nu cred ca ar intelege ceva daca ar vizita „Memorialul’! Dar Cartarescu, ar putea sa mearga, periodic, acolo, si sa aprinda o lumanare si sa-si ceara iertare pentru cea scris tuturor ANTICOMUNISTILOR care au la randul lor au scris file in istoria noastra cu sangele lor!

PS2: Fetecau, baiatule, revin-o la tenis! Stiu, asta-mi exclamati acum, reprosandu-mi ca m-am departat prea mult de subiect! Iar eu o sa ma conformez, spunandu-va, totusi, ca tot ce v-am „relatat” in „ps-ul” de mai inainte nu-i „strain” de situatia actuala a tenisului romanesc la care face referire unul din marii imbogatiti ai eternei noastre tranzitii. Miercuri, 21 iunie 2017, Ion Tiriac a tras un semnal de larma la Smart FM :”Este foarte trist si de neconceput ca la Roland Garros am fosat singura tara din Europa care n-a avut un junior sau o junioara in competitie! O tara care i-a dat pe Nastase, Ruzici, Hanescu… Si asta pentru ca nu am semanat nimic”.
Aceasta afirmatie vine din partea unui om care n-a mancat usturoi si nici gura nu-i miroroase! Pai ce sa semeni daca noi suntem la stadiul „de sapa” si nu sunt bani pentru a cumpara utilaje moderne si ingrasaminte performante?! Oare de ce nu mai vin copiii la tenis ca-n vremea cand am dus-o eu pe fiica-mea la arena? Erau terenurile pline la „Dinamo”, mai ales in perioada vacantei…Iar in tribune o multime de parinti si de bunici! Acum, bate vantul! Raspunsul e unul simplu: parintii nu mai gasesc bani, acestia fiind dositi de toti cei pe care tot i-am „evidentiat” in paradisuri fiscale…
Pe 26 iunie 2017 bunica Simonei Halep ii dadea raspunsul, involuntar, miliardarului, declarand, in „Libertatea”, ca numai datorita sacrificiilor familiei nepoata a putut sa faca tenis de performanta. „Ce-au muncit Stere si Iancu, cei doi fii ai mei, i-au dat Simonei!”- a subliniat, cu responsabilitate, batrana. Ma mir ca acest lucru nu-l stie venerabilul Tiriac…Ma mai mir ca nu a intrebat-o pe Simona, pe care tot a intalnit-o, cu ce bani a facut tenis? Pentru ca, asta sunt sigur ca stie, totul in acest sport, nu obosesc s-o repet, se-nvarte in jurul banilor! Ca-asa-i in tenis, spunea regretatul Toma Caragiu cand il imita pe jucatorul care atunci nu era miliardar si nu dadea lectii atat de des ca acum…

Despre Autor

Articole asemanatoare

Comenteaza

*