default-logo

TENIS-SPORTUL INVENTAT DE DIAVOL(4)

„Mocirla” turneelor mici

Cand incepi sa participi la turnee de „zece mii”, de anul acesta de „cinspe mii”, cei care se pricep sau au trecut prin aceasta faza iti ureaza sa scapi cat mai repede de ele si sa treci la o treapta superioara! Totu-i sa poti…
Una din dilemele tenisului este cand treci pustiul sau pustoaica de la turneele de juniori la cele de seniori?! Din pacate, nu exista un raspuns ferm cum, de fapt, nu exista nicio reteta sigura in tenis! S-au pierdut foarte multi jucatori pentru ca fie au fost tinuti prea mult in concursuri de juniori, pana cand au „imbatranit” in ele, fie au fost fortati de parinti nebuni, si cati n-am vazut din astia, sa joace de mici in turnee pe bani, ajungand sa se uzeze sau sa capete frica din cauza unor
infrangeri usturatoare in fata unor jucatori mult mai experimentati! E ca si cand l-ai pune la box pe un junior sa se bata, fara nicio sansa(!), cu tip mai mare si cu osul mult mai tare…Nu se pot arde etapele, mai ales in sportul actual…Iar cand le-ai ars si fortezi peste limita nota, platesti decontul de nu te vezi…Iata ce li se-ntampla in aceasta perioada lui Eugenie Bouchard si Belindei Bencic, care au ajuns in Top 10WTa fiind considerate la varste fragede marile campioane de maine, si AZI nu mai bat pe nimeni…

Dar sa coboram din Olimp la muritorii de rand si la turneele lor marunte…Eu o sa va povestesc cum au decurs lucrurile in cazul Irinei, „caz” pe care-l cunosc foarte bine(!), dar nu pot afirma ca este cea mai sigura cale…Intotdeauna am ridicat ochii spre cer rugandu-ma ca, de-acolo de sus, Cineva sa ne lumineze calea si sa indrume pasii…E singurul sfat pe care-l pot da celor care insista sa faca tenis de performanta! „Diavolul” de tenis trebuie imblanzit cu ajutorul Cuiva…

Am amintit in „episodul” trecut de accidentarea in Slovenia a Irinei intr-un turneu de junioare…Se intampla in august 2012, anul in care implinise 16 ani. Pana la accidentare, in acea vara, am zis sa „incercam marea cu degetul” si am mers la doua turnee de „zece mii”, organizate la noi, la Bals si in Herastrau la fosta baza a BTT-ului. La ambele Irina a pierdut in calificari in fata a doua jucatoare mult mai experimentate, Alexandra Damaschin si, respectiv, Gabriela Porubin( Republica Moldova), apropo de ce va „vorbeam” inainte…In rest, am fost numai la turnee pentru junioare, facand o gramada de deplasari, incepand anul la Chisinau, cu o gramada de peripetii, asupra carora poate o sa revin, continuindu-l in Maroc, Bosnia si alte tari mai mult sau mai putin indepartate, si sfarsindu-l in… Slovenia, pentru ca dupa accidentare pana-n 2013 nu am mai mers la nicio competitie si nemaiputand sa acumuleze puncte in clasament!
Dupa parerea mea, dar repet, nu stiu daca este una autorizata, in anul in care juniorul implineste 17 ani, numai daca are un clasament bun(!), este bine sa se insiste cu turneele de juniori in detrimentul celor „pe bani”, pentru a-i oferi sansa sa joace la unul sau mai multe turnee de mare slem, aceste participari constituindu-se in experiente deosebite in carierele de jucatori profesionisti! In anul cand implineste 18 ani, la doar un pas de trecerea „cu acte-n regula” la seniori, nu cred ca a evolua in turneele de juniori la un „mare slem” mai are o asemenea relevanta…Cred ca cel mai fericit exemplu care-mi sustine teoria este parcursul Simonei Halep care la 17 ani(!) castiga turneul de junioare la Roland Garros, dupa care a „plonjat” cu curaj in turneele senioarelor, iar rezultatele…se vad!

Asa ca, pentru a nu-mi contrazice teoria( glumesc, desigur!), cum in clasamentul mondial al junioarelor Irina era doar 400 si ceva, in 2013, anul in care implinea 17 ani, ne-am axat exclusiv pe turnee de „zece mii”, sperand ca-si va face repede punctele necesare sa intre in clasamentul mondial si al senioarelor! Am zis puncte pentru ca Federatia Internationala de Tenis(ITF) a impus fetelor un criteriu cam ciudat pentru accederea in acest clasament: trebuie ca la trei turnee sa reusesti sa depasesti calificarile si sa mai reusesti, apoi, sa treci de primul tur pentru a strange trei(!) puncte, cate un punct de turneu,cu care, in sfarsit(!), esti admisa in clasament…Sau sa acumulezi zece puncte dintr-un turneu sau doua, dar e foarte greu pentru ca punctele sla turneele mici sunt la fel de „mici”: un punct pentru depasirea primului tur, doua pentru al doilea, patru pentru calificarea in semifinale, sapte pentru prezenta in finala si douasprezece pentru castigarea turneului de „zece mii”. Infiorator sistem!!! Si-n acelasi timp, nedrept! Multa truda, multe emotii si, de cate ori Doamne!, multe lacrimi(cand vad fetele palngand dupa infrangeri, fie ca e vornba de Irina, fie de altele, mi se frange inima, batranetea bat-o vina!), pentru mai nimic…Din miile de puncte date la turneele mari „olimpianelor” ar mai trebui impartite si „amarastencelor” aflate la inceput de drum…

Asa ca, apropo de drum, hai sa-i dam bataie la inceput de 2013 si sa strangem cat mai repede cele trei puncte! Dar stiti cum e cu socoteala din targ, fata de cea de-acasa…
„Balul” l-am deschis in Antalya(Turcia), in complexul hotelier „Riu Kaia Belek” in care s-a accidentat la inceputul acestui an si pe care-l cunosteam bine de alte competitii de juniori. Fiind ocupat joi 10 februarie cu Adunarea Generala Federatiei Romane de Box care l-a ales pe Leonard Doroftei presedinte si…pe mine in Biroul Federal, am plecat vineri in „buza” turneului. Ne-am trezit dimineata pe la 4 si am sosit la hotelul din Antalya dupa amiaza, cand ma gandeam ca Irina sa efectueze un antrenament…Dar a inceput sa ploua torential si nu a putut decat sa mearga la sala de forta pentru o miscare fizica…Si pentru ca tot am inceput „cu stangul”, arbitrul turneului i-a planificat meciul din primul tur de calificari sambata dimineata la prima ora, asa ca la 8 am fost pe terenul de zgura inmuiat de ploaie pentru incalzire de o jumatate de ora si…un prim contact cu suprafata de joc, iar la ora 9 a inceput meciul cu o italianca pe care, in mod normal, trebuia s-o bata fara probleme, dar pe care insa, in acea zi, nu a putut s-o depaseasca!
Am sosit in camera de hotel…Cautam sa nu-i reprosez prea multe, desi-mi bubuiau creierii-n cap! Ce sa fac, Dumnezeule! Ne planificasem sa ramanem pentru doua turnee…Ce-o sa facem pana sambata viitoare, cand incep alte calificari? N-o sa innebunim, o sa gasim resurse morale sa rezistam? Una-i sa ai meciuri si deci o preocupare concreta si…imprevizibila, cu sperante intr-o calificare in urmatorul tur, si una-i sa stai in acelasi loc si sa te antrenezi si sa te tot antrenezi „in orb”…Sa sun la agentie si sa schimb biletele de avion si sa ne intoarcem la Bucuresti? Incercam sa intorc situatia total neplacuta pe toate fetele…Ea continua sa planga, mie mi se rupea sufletul si-mi reprosam ca nu am venit mai devreme sa-i ofer macar o zi de acomodare si, pana la urma, am ales sa ramanem si sa incercam sa ne „echilibram”!
Ziua in care jucatoarea pierde este cea mai grea si recomand tuturor parintilor sa-si sprijine, moral, din rasputeri odrasla sa depaseasca acele ore in care amaraciunea infrangerii este maxima! In zilele urmatoare lucrurile revin, usor, usor, la normal, mai ales ca incepe antrenamentele, dimineata si dupa amiaza, cu fete diferite cu care „socializeaza”, seara in hol mai discuta, dupa masa, si cu altele sau mai butoneaza telefonul(facebook-ul bata-l vina!) si…incepem sa ne apropiem de o alta sambata cand incep alte
calificari, pentru ca tenisul nu se opreste niciodata! Poate ca asta-i farmecul acestui sport, in fiecare saptamana incepe un alt turneu de care-ti tot legi sperante, si tu ca jucator, si tu ca parinte…Sau poate ca asta-i „drogul” care-i tine „in priza” pe toti…Nu stiu…
Cert este ca la al doilea turneu, dupa ce a invins doua chinezoaice, a pierdut in al treilea tur de calificari in fata puternicei Bianca Hancu, una din jucatoarele noastre de perspectiva in acea perioada, care mai apoi a fost „macinata” de accidentari…Totusi, faptul ca ne-am apropiat la doar un pas de tabloul principal si a „stat” bine cu Bianca, mai ales in primul set, ne-a facut sa ne intoarcem in tara cu sperantele oarecum intacte si cu multumirea ca nu am „abandonat” dupa primul turneu…Asadar, de invatat din aceasta experienta, ca daca ai plecat la un drum, a se citi pentru un numar de turnee, mergi pana la capat si nu te lasa „doborat” de prima infrangere si, atentie, niciodata(!!!) nu trebuie sa ajungi in „buza” turneului, ci trebuie sa-i oferi jucatorului, chiar daca cheltuielile cresc, perioada minima de adaptare cu conditiile competitiei…Ca sa nu mai vorbim, cand e vorba de o diferenta semnificativa de fus orar trebuie mers la turnee cu cateva zile inainte!

Sa nu uitam ca-n aceasta perioada, dupa ce ne-am intors, pe langa antrenamente si pregatire fizica, mai exista si…pardalnica de scoala! Ca o paranteza si… ca sa ma laud, Irina a obtinut cea mai mare medie, 9,96 la examenul de capacitate, dupa 8 clase parcurse la Scoala Generala 307, si, apoi, a fost sefa de promotie dupa alti patru ani petrecuti in Liceul „Emil Racovita”, clasa de fiologie-engleza, un colectiv de care am fost foarte multumit si care a beneficiat de profesori competenti si…intelegatori fata de activitatea sa sportiva! In acea primavara mergea la cursurile semestrului doi al anului doi de studii, asa ca am mai plecat la alte turnee de „zece mii” de-abia la inceputul lunii aprilie.Destinatia a fost statiunea egipteana Sharm El Sheikh. De data aceasta am ajuns joi dimineata, dupa un dublu zbor de noapte, cu schimbare la Istanbul, pentru a se adapta cu terenurile de ciment ale complexului hotelier „Jolli Ville”. Sambata, insa, nu s-a regasit, tot in compania unei italience cu un joc total neregulat…Desi nu ne-a picat bine,n-am mai facut o tragedie, gandindu-ne ca generosul „soare egiptean” va rasari intr-una din zile si pe ulita noastra, mai ales ca eram hotarati sa „rezistam”(fara #…) trei turnee…Si zilele au trecut relativ usor, cu antrenamente, internet(mai ales ea, lecturi(mai ales eu…) si… ceva plaja,drumul dintre hotel si malul marii, pe langa o piscina uriasa, in forma de rau si printr-un parc cu o vegetatie luxurianta, fiind de vis!
Si, iata,dragii mosului,ca atunci cand crezi si-ti doresti cu adevarat, se-ntampla!Noi ne doream sa depasim o data calificarile si sa bifam prima prezenta pe tabloul principal! Vedeti ca vorbesc la plural, desi doar Irina evolueaza pe teren! Dar, pentru cei care nu stiu, si viata pe langa teren este deosebit de grea…Dar sa revin…La al doilea turneu, in ultimul tur de calificari, fata mea a depasit o jucatoare experimentata, Verena Schimdt din Germania. Verena era in Egipt de mai mult timp si s-a hotarat sa mai ramana un turneu la care nu se inscrisese, asa ca afacut calificari. Cand meciul s-a incheiat si arbitrul a anuntat victoria Irinei cu 7-5, 4-6,6-2 nu-mi venea sa-mi cred urechilor! Irina Fetecau era in premiera prezenta pe tabloul principal al unui turneu de „zece mii”! Bun, hai mai departe…Sortii i=au harazit ca adversara pe cimentul egiptean pe Rebecca Peterson, una din marile sperante ale suedezilor, care mai apoi a confirmat, anul trecut ajungand aproape de Top 100!Meciul a fost deosebit de echilibrat, scorul final, 7-5, 6-4 pentru scandinava,reflectand acest lucru…Mi-aduc aminte ca, desi bucuros de nivelul jocului, i-am reprosat Irinei faptul ca Rebecca a reusit in fiecare set cate un breck, in conditiile in care in acea perioada serviciul ii mergea incredibil pe suprafata dura a terenurilor…Una peste alta am asteptat cu incredere al treilea turneu, de data aceasta Irina depasind fluierand calificarile si bifand al doilea tablou principal de „zece mii” din cariera!Din pacate sortii nu au fost, din nou, prea generosi satbilandu-i in primul tur o intalnire de gradul III cu favorita unu! Era vorba de Elitza Kostova din Bulgaria din Top 200, alta jucatoare experimentata care nu se inscrisese la turneu, dar care venise in Egipt sa participe in calificari pentru ca…prietenul ei evolua intr-un turneu de „zece mii” intr-un complex hotelier vecin! Si pentru a fi cu el, mai ales ca sa cum v-am spus conditiile de plaja erau intr-adevar
paradisiace, avenit sa ia painea de la gura micutelor aspirante la glorie…Si pe 17 aprilie 2014, exact cand Irina implinea 17 ani, bulgaroaica i-a facut un „cadou” de neuitat, o infrangere severa cu 6-1, 6-0!V-am zis mai inainte de intalnirile diproportionate care nu fac bine deloc(!) jucatoarelor tinere aflate la inceput de drum…Ne-am intors totusi acasa cu satisfactia celor doau tablouri reusite si…cu alte sperante,ca vom reusi(din nou vorbesc la plural…)si prima victorie si, implicit, primul punct! Nu stiam, insa, ca mai avem muuult de asteptat!
Urmatorul turneu a fost de-abia in iulie(!), la Iasi, pentru ca Irina a avut o problema la spate care a necesitat o lunga perioada de pauza care s-a vazut imediat in jocul ei:a pierdut in ultimul tur de calificari!
Avantajul turneelor din tara este ca poti pleca imediat acasa, nemaidepinzand de data biletelor de avion.Ca un sfat, mai in gluma, mai in serios, nu va pot imdemna
decat sa conduceti prudent oricat de suparati ati fi dupa o infrangere neasteptata si foarte dureroasa! Stiu ca-i usor de dat sfaturi, dar, repet ce-am mai „spus” aici, tenisul nu se sfarseste in acea zi, iar orele dupa o astfel de infrangere sunt cele mai greu de suportat si pentru parinte, dar si pentru copil…Orice cuvant la nelocul lui il poate afecta nespus de mult, mai ales ca-n acele momente are sufletul extrem de expus la orice „agresiune”…Nu-i o solutie nici sa nu spui nimic si sa-ti versi focul pe masina. M-a prins de cateva ori radarul in astfel de situatii.Mi-aduc aminte, o data, cand ne-ntorceam din Macedonia, dupa ce fusese invinsa in sferturi de finala la un turneu de junioare, eram cu gandurile aiurea lucru taxat imediat de politistii locali, insensibili la starea mea de spirit cenusie…Sau cand ne-am intors anul trecut de la galati, dupa ce fusesese invinsa in finala unui turneu de „zece mii” si aveam intre Braila si Buzau o viteza mare si pentru autostrada darmite pentru un drum judetean…De fiecare data am avut sansa, scapand ieftin, dar insist, ziua infrangerii trebuie gestionata cu tact,nu cu reprosuri usturatoare, dar nici cu taceri apasatoare care au, aproape, acelasi efect…Desi e foarte greu, se pot gasi cuvinte de incurajare, urmand ca in ziua urmatoare sa fie analizat ce n-a mers si de cautat cauzele anumitor blocaje, mai ales psihice, aparute in timpul jocului…O sa mai insist in corespondentele mele asupra comportamentului parintelui de jucator de tenis, eu nefiind vreun „sfanr” in aceasta privinta, dar cautand tot timpul sa-mi cenzurez manifestarile dupa aproape 16 ani petrecuti…pe langa terenurile de tenis!Dupa Iasi, am plecat in Serbia, la Palici, o statiune gen Amara, nu departe de granita noastra de vest. Cand te duci in spatiul ex-iugoslav, ca si in cel ex-sovietic,e ca si cand te-arunci singur in gura lupului, pentru ca vei intalni multe tinere jucatoare „locale” exponentele unor scoli redutabile de tenis, multe dintre ele neavand bani sa participe la competitii in strainatate!Stiam acest lucru si ne-am asteptat la o serie infernala in calificari, de care Irina a reusit sa scape dupa lupte ca la Verdun cu doua sarboaice si o slovaca! Al treilea tablou principal, dar…cam atat!In primul tur, in a patra zi consecutiva de joc, stoarsa din punct de vedere fizic a pierdut, 6-7, 5-7(!), in fata altei jucatoare din Serbia… ora a plans in hohote in parcul de langa terenuri! Nu stiam ce sa mai fac si ce sa mai zic pentru a o impaca…Nu reusea sa depaseasca un tur pe tabloul principal si sa”cucereasca” un amarat de „punctulet” care sa-i dea senzatia ca exista ca jucatoare profesionista…Atat, pentru ca, asa cum stiti deja,ca sa ajungi in clasament, si-atunci, si trebuie sa treci de trei astfel de tururi, si noi(sic!)nu reuseam aceasta uriasa performanta, cel putin asa o priveam in acea vara, la un turneu!

De la Palici am ajuns la inceputul lui august la Arad, unde an de an se disputa „Trofeul Ilie Nastase”, gratie eforturilor neobositei Anela Freer. Aici Irina s-a comportat „in nota obisnuita”, adica a depasit calificarile, dar a pierdut in primul tur pe tabloul principal, 6-3,2-6,4-6,in fata Anastasiei Vidovenco, o jucatoare foarte incomoda, mai mare ca ea cu doi ani, din Republica Moldova. Am fost insa multumit de nivelul tenisului practicat in acel meci de fata mea, lucru subliniat la o discutie particulara si de arbitrul de scaun, Dumitru Bucur, un domn cu experienta care mi-a spus ca Irina are un potential deosebit si ca-i prevede un frumos viitor! Multumesc! Ce
bine ar fi sa fie asa…
La Arad mi-am revazut
si bunii prieteni Adrian Mateias si Traian Ciharean, campioni la haltere, cu care am depanat amintiri si frumoase, si mai putin placute, vezi Jocurile Olimpice de la Sydney…Dar anii au trecut ca vantul si toate se pierd intr-o nostalgie dupa anii in care eram mai tineri si mai…luptatori!
Dar, gata, cu „melancoliile” si la drum! De al Arad la Bucuresti e cale lunga, de-o zi, dupa care trebuie sa te refaci alte trei zile! Tronsoanele Arad-Deva si Sibiu- Ramnicu-Valcea pe Valea Oltului iar pune nervii la incercare si lui Sebastian Ogier, campionul de la raliuri, darmite unui sofer amator, oricat de experimentat ar fi…Va povestesc toate aceste „aventuri”pentru ca si ele fac parte din viata parintelui de jucator de tenis. Trebuie sa ai nervii tari sa faci drumuri „la greu”, alergand cu autoturismul spre competitii raspandite in mai toata Europa, pentru a face economii la biletele de avion…Cand ma gandesc ca-n toamna lui 2015 am facut drumul Bucuresti -Kiev cu masina prin Republica Moldova si Transnistria, trecand prin granite „utilate” cu militieni cu mitraliere la piept, parcurgand portiuni de sosea cu niste gropi inimaginabile, nu-mi vine nici acum sa cred! Dar a meritat: Irina a depasit calificarile la un turneu de „25000 de dolari” si a trecut si de primul tur pe tabloul principal, dupa carea fost invinsa de experimentata turcoaica Cagla Buyukakcay…
Dar hai sa va termin odiseea intrarii in clasamentul WTA…

La sfarsitul lui august am participat din nou la turneul din Herastrau, unde, din pacate, Irina a fost depasita in ultimul tur de calificari(6-4, 7-5) de o alta moldoveanca, extrem de muncitoare pe teren, Daniela Ciobanu. Si tot din pacate, nu s-a regasit, in septembrie, nici la Varna(Bulgaria) cand in primul tur de calificari a fost invinsa cu 6-2, 7-6(13-11!!!) de o Stolkovska, o jucatoare din Macedonia, cu rezultate bune la junioare, dar pe care, atunci, Irina ar trebui s-o bata si trezita din somn… Mi-aduc aminte ca plecand de la teren spre hotel, pe aleea unui parc am facut nu m-am mai putut controla si am facut o criza teribila de nervi reprosandu-i ca ajucat cu frica, si ca in aceste conditii nu putaea sa castige! Tot ii repetam obsesiv ca tenisul jucat cu frica nu poate sa duca la nimic fericit, in cazul nostru, obtinerea „parlitului” de punct dupa care alergam de la inceputul anului…Binenteles ca mai tarziu am regretat amarnic ca „am scapat caii”,dar, cum stiti, in teorie toti suntem tari, practica ne omoara…Noroc ca urma un alt turneu, bulgarii organizand mai multe toamna de toamna…
Si la Albena, la inceputul lui octombrie, s-a produs, in sfarsit, minunea: Irina a depasit calificarile si a invins o bulgaroaica in primul tur pe tabloul principal! In sfarsit avea un punct, dar inca nu intra in clasament! Dar sezonul inca nu se incheiase, iar octombrie 2013 a fost o luna magica pentru Irina! La fel s-a intamplat si trei ani mai tarziu cand a devenit campioana nationala…Sunt perioade si perioade in viata unui jucator de performanta…
Dupa Albena am revenit la Bucuresti pentru Campionatele Nationale rezervat echipelor de juniori(18 ani), competitie care a inceput intr-o sambata si trebuia sa se incheie marti 15 octombrie.Legitimata la Dinamo inca de cand a facut primii pasi in tenis, lucru despre care o sa va vorbesc in alt „material”, Irina le avea colege de echipa pe Alice Banica, Cristina Adamescu si Francesca Ciutescu. Conform pronosticurilor, marti in finala urmau sa se intalneasca Dinamo(antrenor Constantin Cosmescu) si Steaua( antrenoare Daniela Paval ).As putea sa scriu mult despre acea intalnire incrancenata, despre marea rivalitate a fetelor, dar incerc sa nu ma lungesc, desi credeti-ma, cred ca atunci am imbatranit accelerat cu cativa ani… Irina a intrat pe unul din terenuri in compania unei alte „Irina”, „stelista” Preotescu, o jucatoare foarte harnica pe teren, capabila sa-ti tina mingea in joc pana ameteai! „Montata” bine dupa Albena, fata mea, „dinamovista” nu i-a lasat tim
p sa respire adversarei si a castigat lejer primul set, moment in care a inceput sa ploua torential. Toate meciurile s-au amanat pentru a doua zi, lucru care le-a incurcat planurile serios mai multor fete din ambele echipe si care, daca mai continua sa ploua, ne putea perturba si noua o deplasare despre care o sa va vorbesc putin mai tarziu…
In acea saptamana se desfasura si ultimul turneu de „zece mii” din circuitul bulgar, la care se inscrisesera si Cristina Adamescu de la Dinamo, dar si Gabriela Talaba si Oana Simion de la Steaua. Toate trei stiind ca Nationalele se vor termina marti l-au rugat pe arbitrul turneului, programat in tara vecina intr-o statiune sudica, sa le programeze intalnirile miercuri, urmand sa plece cu masinile imediat dupa meciurile finalei…Ploaia insa a perturbat toate calculele, neprezentarea la competitia bulgara atragand amenzi usturatoare…Va dati seama ce insemna pentru organizatori anularea a trei meciuri, intr-o zi(!), de pe tabloul principal de simplu si a altora de pe cel de dublu…
Miercuri dimineata ambele echipe au venit la terenuri sperand ca adversarele au cedat si au plecat in Bulgaria, urmand sa fie inlocuite cu rezervele…Cand le-am zarit, de departe, pe Oana Simion si pe Gabi Talaba ne-a cazut fata(eu le insoteam pe dinamoviste…), dar si lor nu le-a picat bine cand au vazut-o pe Cristina noastra gata de joc! Asadar, toate trei au ales sa se bata pentru culorile cluburilor, urmand sa primeasca sanctiunile „in plic” de la Federatia Internationala…
Si cum timpul era insorit, meciurile au inceput, jucandu-se dupa sistemul „castiga primul care ajunge la trei victorii”,in caz de egalitate la doi urmand sa se dispute si un meci de dublu decisiv. Cum Banica a pierdut la Talaba, iar Ciutescu a castigat in fata jucatoarei cu nr,4 din echipa stelista, pentru a nu se ajunge la meciul de dublu, cuplul Simion-Talaba fiind unul redutabil, era necesar ca Adamescu si Fetecau sa castige neaparat la simplu. Cristina a depasit-o in doua seturi pe Oana, dar in meciul Irinei „mele” cu Irina „lor” lucrurile s-au complicat ingrozitor! Hotarata sa nu se mai ia „la tranta” cu fiica-mea si bine sfatuita de doamna Paval, Preotescu a inceput sa „baloneze” mingiile, stil de joc care a incomodat-o vizibil pe dinamovista…S-a facut 1-1 la seturi, iar in cel decisiv s-a ajuns la 4-2 pentru stelista, aflata la doar doua ghemuri de o victorie care insemna,practic,castigarea titlului national…Meciul se juca pe unul din terenurile laterale de la Centrul National de Tenis. Toti cei prezenti, parinti, jucatori, oficiali, se stransesera in micuta tribuna de la unul din capetele terenului sau , in picioare,langa ea pentru a vedea finalul acelei intalniri. Eu ma chircisem undeva in m
ijlocul tribunei stiind ce-i in sufletul fetitei mele care stia ca in manutele ei sta soarta tricourilor de campioane! Una-i sa pierzi o intalnire oarecare, in care esti doar tu implicata, una-i sa pierzi una care poate scufunda sperantele coechipierelor…
N-o mai lungesc…Irina Preotescu parea stapana pe situatie, pe mine pica cerul, de-abia reusisem sa-i mai ridic moralul fetei mele la Albena, acum stiam ca daca pierde acesta ajunge sub nivelul marii si ne astepta un drum lung, gandurile imi bubuiau in cap, clipele pana la final inseamna acei ani de batranete accelerata, nici nu prea mai reuseam sa-mi ridic capul sa privesc, stelista continua sa inalte zmeele, iar fii-mea sa le priveasca neputincioasa, stiam, nu i-au palcut nicioda
ta „balonistele”, o „blagosloveam” in gand pe Preotescu, dar ce sa-i fac, isi folosea armele pe care le stapanea cel mai bine, fa Doamne te rog o minune, nu ne lasa!, 4-3, il aud ca prin vis pe prietenul Francescai Ciutescu, aflat langa mine, „Hai c-o-ntoarce”, nu indraznesc sa sper desi s-a facut 4-4,continui sa tin capul in jos dandu-mi seama din reactiile celor prezenti, bucurie sau dezamagire, 5-4 pentru Irina F., ridic capul si-i soptesc „Ramai calma, tati! Si curajoasa!”, incepe sa serveasca, baloanele Irinei P. nu mai gasesc terenul, mingiile bum-bum ale fetei mele se duc cuminti, in interior, langa linii si…6-4 pentru Dinamo, si 3-1 la general, si gata, s-a sfarsit supliciul, si indraznesc , in sfarsit, sa ridic privirea spre cer „Multumesc, Doamne!”.
Era al doilea titlu pe echipe la care Irina contribuise, dupa cel de la 14 ani, cand mi-aduc aminte, la Baza Enache” din Herastrau, a invins-o pe talentata jucatoare din Deva, Maria Orban, atunci trupa dinamovista fiind condusa de Daiana Samungi…Anul trecut la senioare, Steaua si-a luat revansa in finala, dar am fost extrem de multumit ca Irina, continuand forma deosebita de la Nationalele individuale, a invins in doua seturi pe Raluca Serban, o tanara jucatoare, foarte talentata, de care sigur veti mai auzi…
V-am povestit meciul cu Preotescu si am insistat asupra incarcaturii sale emotionale pentru a va face sa intelegeti ca stiam ca de rezultatul lui depindea deznodamantul „expeditiei blitz” pe care o planuisem in taina! Nu ne inscrisesem la tuneul de „zece mii” din Bulgaria pentru ca joi dimineata am plecat la Casablanca(Maroc) sa facem calificari la un turneu de „25 000” . Iata de ce spuneam ca, daca si miercuri ar fi continuat sa ploua, ni se incurcau toate planurile, avand biletele cumparate deja! Din fericire, joi dimineata ne-am imbarcat intr-un avion Alitalia si dupa o escala la Roma, dupa amiaza faceam primul antrenament la unul din cluburile de tenis din oras, acelasi in care Irina a facut primele puncte in clasamentul international al junioarelor!!! Iata de ce am ales Casablanca, poate si superstitiosi, poate si sentimentali, cert este ca Irina a jucat mereu bine in Maroc, tara in care am mers de multe ori…Aici a facut prima semifinala la un turneu de „zece mii” la simplu si prima finala la dublu!
Atunci, in octombrie 2013, insa, am mers, va spun extrem de sincer, cu speranta ca Irina sa depaseasca faza calificarilor si sa ajunga pe tabloul principal, moment in care ar fi primit automat inca un punct WTA, fiind vorba de un turneu de „25 000″…Deci, repet, ajunsesem sa batem atata cale pentru un amarat de punctulet, in conditiile in care era pe cale sa se implineasca anul si noi inca nu intrasem in clasamentul WTA…Nu crezusem ca va fi atat de greu! Iata de ce in aceasta ierarhie apar doar vreo 1500 de fete din atatea mii care fac tenis de performanta pe toate meridianele…
Si, dragii mosului, joi seara Irina s-a antrenat cu o rusoaica, vineri cu alte doua fete, dimineata si dupa amiaza, apoi s-a inscris pentru calificarile pe care le-a depasit cu brio, ii conveneau aerul, terenurile, se simtea in elementul ei dupa rezultatul de la Nationale, eram foarte bucurosi, ne atinsesem scopul, ne mai trebuia doar un punct pentru atingerea o
biectivului acelui an, asa ca ne-am culcat linistiti in dupa amiaza ultimei zile a calificarilor…Cand ne-am trezit se facuse deja tragerea la sorti pentru tabloul principal, Irina mi-a spus ca va juca a doua zi cu Olga Parres Azcoitia din Spania, foarte bine,vom vedea, important era, repet, ca ne atinsesem telul in Maroc, nu prea ne mai faceam planuri de viitor legate de acel turneu, dar atunci cand Celui de Sus ii ramane privirea asupra cuiva, mai ales in tenis(!!!), se pot intampla alte minuni, fiica-mea a castigat cu 6-2, 7-5, revenind in setul doi de la 2-5, ne-am imbratisat fericiti si-n acel moment Irina imi spune, dar nu e sigura, ca s-ar putea ca sa acumuleze deja punctele care sa-i permita sa intre in clasament.” Pai, cum asa?!” „Pai, am un punct de la Albena, unul ca am ajuns pe tabloul principal si opt pentru victoria din primul tur al unui turneu de 25 000(asa era atunci, acum se dau doar cinci…)”.In total 10! Cred ca cu zece se intra in clasament.” Noi care eram calati doar pe cele trei puncte „de aur” nu luasem in calcul acesta varianta si bine am facut pentru ca,poate, incarcatura emotionala si-ar fi pus amprenta asupra evolutiei din primul tur a Irinei cu iberica…Am intrebat arbitrul principal al turneului, un tunisian, care insa nu prea stapanea aceste calcule, am sunat prin tara, si de-abia intr-un tarziu, un arbitru vechi, cu conexiuni in spatiul ex-sovietic, domnul Nicorici ne-a linistit si ne-a spus ca asa e: Irina, din saptaman viitoare, va aparea in clasamentul WTA cu 10 puncte!!! Incredibil! Si noi care aspiram la trei punctulete…Cine ar fi sperat direct la zece?! Ce s-ar fi intamplat daca Irina ar fi pierdut meciul cu Preotescu? Cu ce moral ar fi mers in Maroc? Iata de ce am vorbit de un „octombrie magic”…Si, poate,din tot ce v-am „detailat”se desprinde acea idee ca de multe ori, si-n tenis, este bine sa nu ai asteptari prea mari…Deceptiile sunt mai usor de suportat, iar bucuriile…mult mai usor de savurat!
Cred ca v-am convins ca Federatia Internationala a pus la punct pentru fete un sistem diabolic de intrare in clasamentul WTA! Toate jucatoarele trec prin furcile caudine ale acestui infern, unele faorte putine, scapa repede de el acumuland repede punctele necesare, cele mai multe, insa, alearga dupa ele pe toate meridianele ca dupa o himera, iar dupa ce le „agonisesc” traiesc cu spaima ca vor ramane fara ele daca nu mai starng si altele, pentru ca „nebunia” este impinsa la limita superioara: dupa un an punctele cucerite cu multa truda fizica si psihica ies din clasament si ca sa ramai in el trebuie in permanenta sa pui ceva in loc! Sigur, vorbesc de nivelul turneelor mici, unde orice punct conteaza, sistemul de punctaj fiind unul foarte stramb: se dau asa cum am exemplificat foarte putine puncte la turneele mici si foarte multe, de nivelul sutelor sau chiar miilor la nivelul turneelor mari la care au acces doar o mana de jucatoare…
Acesta-i unul din motivele pentru care trebuie scapat cat mai repede din „mocirla” competitiilor mici… Mai sunt si altele…In aceste turnee, tu, jucatoare la inceput de drum, intalnesti tot felul de adversare care te pot surprinde cu o multime de stiluri de a evolua…Pot fi junioare foarte talentate, unele cu rezultate deosebitae la turneele de mare slem care vin cu un tupeu si un entuziasm debordane…Si ai mai pierdut un turneu si sansa de a face puncte…Chiar daca acea junioara, cum s-au intamplat cu multe se va pierde pe parcurs, ai avut ginionul sa te invinga intr-un anumit moment pe tine…Sau ai ghinionul sa intalnesti o jucatoare de top care revine dupa o accidentare si care incearca sa-si gaseasca ritmul in turnee mici, cum este in aceasta perioada Alexandra Dulgheru…Sau alta care dupa ce a nascut evolueaza doar de placere, cum este tot acum elvetianca Patty Schnyder, care te bate numai cu „stiinta jocului”! S-a mai dus un turneu…Sau altele care au fost la un moment dat in jurul pozitiei 200, ca
re si-au pierdut cadenta si care-s in cautarea formei de altadata…Foarte periculoase, pentru ca-s ca un animal ranit care poate „musca” „mortal”! Si, in sfarsit, altele „imbatranite in rele” in turneele mici, care stiu tenis, dar care nu s-au inhamat niciodata serios la munca,multumite sa traiasca din expedimente si „aranjamente”, acesta fiind un subiect asupra caruia nu doresc in niciun fel sa insist, nefacandu-mi deloc placere! Asadar trebuie sa-ti urmezi neabatuta(!) calea ta in acest „codru”in care te pandesc toate „pericolele” pana la „luminisul punctelor”, din care sa vezi taramul fericit al turneelor mai mari…

Apoi, unele competitii de „zece mii” sunt organizate bine,oferind conditii omenesti de cazare, masa si joc…Altele, desi platesti acelasi pret piperat, nu! La unele, cum sunt cele din Antalya sau din Sharm El Sheik,nu ai ce sa reprosezi din punct de vedere al cazarii sau mancarii, dar terenurile lasa mult de dorit: in Antalya, pe zgura, nu numai fata mea
s-a aciidentat pe zgura valurita, iar in statiunea egipteana, terenurile din ciment, daca va vine sa credeti, erau „compuse” din suprafete diferite: intr-un fel era cea din careurile de serviciu, intr-un fel restul, de nu mai stiai cum iti vine mingea…Cate surprize nu am trait in periplul nostru prin lume! In Sao Paulo, Brazilia, hotelul oficia
l era din categoria „Ibis Budget”,cu camere bune pentru tipi in delegatie sau altii dornici…de amor cu pra! Credeti-ma, era loc doar pentru un „patut matrimonial”, pe langa care te strecurai cu greu…Ce loc pentru bagaje sau sa mai pui un tricou la uscat! Nimic! Cand am intrat in camera Irina a izbucnit in plans,,,M-am dus la receptie crazand ca-i vreo gresala, ne-a dat vreo debara care costa 100 de dolari noaptea, doar cu mic dejun inclus… Nu, asa erau toate camerele cum m-a asigurat si tatal surorilor Ana si Ioana Bogdan…Iar ei „locuiau” trei in „debara”… Cum, nu ma-ntrebati! Atunci mi-am adus aminte de turneul de junioare din Slovenia de care v-am vorbit…Tot la fel, cand am intrat in camera
hotelului oficial am avut un soc: arata mai rau decat camera in care am locuit in caminul studentesc din Regie! Si costa 70 de euro pe noapte…La juniori!!! Iar in Chile, unde am ajuns din Brazilia si unde camera costa 120 de dolari, vreo trei nopti am fost agresati auditiv de o echipa de fotbal…feminin din Paraguay care statea pe acelasi etaj cu noi, de-a trebuit, exasperat, sa ies in pijamale si sa ma rastesc la fetele puse pe sotii ca sa le potolesc…
Ce sa va mai povestesc de conditiile in care locuim, acum,aici la vreo 70 de km de Cairo? Ca sa va faceti o idee trebuie sa va imaginati ca unul sau mai multi investitori au luat o suprafata de teren uriasa, cred cam cat Otopeniul, si au incercat sa construiasca un orasel de vacanta luxuriant, cu multe locuri de distractie, pentru turisti dar si pentru locuitorii capitalei egiptene, dar criza si prabusirea turismului din cauza atentatelor si violentelor i-au prins cam cu doua treimi gata…Multe cladiri sau vile in acest perimetru au ramas neterminate, iar in ceea ce o data a aratat bine nu s-a mai investit nimic, cred ca de vreo zece ani!
In acest complex a fost construit si un complex hotelier, cu doua corpuri de cladiri intre care se afla o piscina impozanta, care atunci cand era „tanar” arata „intr-un fel”, dar acum cand in el de o buna bucata de vreme nu s-a mai investit niciun cent arata extrem de prafuit, cam cum au ajuns pe litoralul nostru sau in unele statiuni anumite hoteluri din care propietarii dupa Revolutie doar au incercat sa obtina profituri fara sa mai investeasca ceva, cu un mobilier desuet si instalatii invechite…Cand am intrat in camera repartizata am gasit un praf nesters de la turneele gazduite in ianuarie… Adevaratele probleme, insa, au aparut mai apoi! Ziua ne bazaiau mustele, numeroase si agresive, noaptea nu puteai sta afara sau in holul hotelului din cauza tantarilor! Parca erai in Delta Dunarii…Din pacate,accesul spre balcon se facea pe doua usi mari, fara plasa protectoare, asa ca am avut serios de luptat noptile cu tantarii „vampiri”, care parca erau hotarati sa nu te lase sa dormi…Stiti ce infiorator este sa-l auzi pe „agresor” bazaindu-ti la ureche cand esti gata sa adormi? Poate ati uitat…Va spun eu: infiorator!!! Si, hai, eu sunt un tip tabacit, dar cand iti auzi copilul din patul alaturat „Tati, iar a venit!” si ca e doua noaptea si ca a doua zi are meci, ce poti sa faci, decat sa aprinzi veioza furios si sa-l cauti cu privirea pe nemernicul care atenteaza la somnul fara de care nu te poti misca cum trebuie pe teren si sa-l lovesti, daca-l vezi cu papucul cu o ura nemarginita! Problema este ce faci daca nu-l identifici sau sunt mai multi?! Te culci la loc si te bazaie in scurt timp un altul…Nervii ti se intind la maxim…In prima noapte „lupta” a durat doua ore, intre unu si trei, noroc ca a dimineta a avut meci la dublu, iar in a doua o ora, la miezul noptii…Norocul nostru a fost Andreea Ghitescu, o alta jucatoare din Romania n-a mai rezistat si nu a mai ramas si pentru al doilea turneu si cand aplecat ne-a lasat un mic aparat de bagat in priza cu un lichid in el care a mai alungat tantarii din preajma noastra si cateva nopti am dormit mai linistiti…De ce „doar cateva nopti”? Pentru ca lichidul s-a terminat si-n ultimele patru nopti din cinsprezece, cate am „locuit” in camera terorii, am avut de furca iar cu lighioanele care se constituiau in instrumentele acestei terori…Ajunsesem sa stau treaz la panda, incordat ca un arc, pana cand o auzeam pe Irina ca respira linistita si ca a adormit… Pare o experienta minora, dar va asigur ca e una foarte dura, mai ales cand, repet, stii ca dimineata urmeaza o intalnire dificila si ca tu ai batut atata drum pana aici, platind o caruta de bani tocmai pentru a castiga aceste meciuri…
Ca sa nu considerati ca ma „prea” vaicaresc, va mai vorbesc doar de un singur aspect grav de-aici. Andreea nu a plecat singura, ci impreuna cu Cristina Adamescu, aceasta din urma acuzand niste dureri accentuate la stomac care au mai tinut-o vreo cinci zile dupa reintoarcerea in tara! Dureri de acest gen, cu mers foarte des la toaleta, au acuzat multe fete, inclusiv Irina, in a doua saptamana, si asta din cauza conditiilor igienice precare de servire a mesei…Cel putin pranzul servit la terenurile de joc de la fereastra unei baraci pe niste cartoane si cu tacamuri ca acelea din avion era de toata jena…Luai cartoanul si bazait de muste, si tu si mancarea, mancai pe unde apucai cautand sa indepartezi din rasputeri „vietuitoarele” de pe orezul si bucatile de „nustiucecarne’ din fata! Fara succes. insa…Si toata distractia a costat 120 de dolari pe zi, doua persoane, fara bauturi incluse, apa si sucurile fiind cumparate separat!
Cand ai rezultate si esti „ocupat” zilnic, reusesti sa strangi din dinti si sa treci peste toate „incovenientele”…Cand n-ai si trebuie sa mai stai o saptamna pana la urmatorul meci oficial, situatia e mai greu de suportat…Din fericire, Irina la primul turneu a facut un sfert de finala la simplu, iar la al doilea a castigat cu o cehoaica competitia de dublu si a evoluat astazi(!) in finala la simplu, dupa o saptamana entuziasmanta, binevenita, mai ales pentru moralul ei, dupa accidentare grava la genunchi care a tinut-o pe tusa trei luni! Asa ca o sa uite repede si de durerile de burta pe care le-a avut si astazi, si de mustele care nu le lasau pe fete nici sa serveasca, trebuind indepartate inainte de aruncare mingii, si de terenurile de zgura tari , pe care aceeasi minge sarea de multe ori ciudat…O sa raman cu amintirea unor rezultate care-i dau dreptul sa spere din nou!

Sa nu va inchipuiti ca numai in anumita parti ale lumii apar „probleme”, ci si la noi acasa…Si multe as putea adauga! Mi-amintesc cum, acum cativa ani, la un sfarsit de august, am mers la un turneu international de junioare la Mamaia, gazduit de celebra baza „Idu”. A venit si sotia cu gandul sa petrecem cateva zile agreabile pe „insoritul nostru litoral”…Din pacate, debutul acelor zile a fost unul de cosmar! Am ales sa ne cazam la hotelul indicat de organizatori aflat vis a vis de complexul de tenis. Am sosit seara, am gasit hotelul. era unul din cele de pe vremea lui Ceausescu, de-acelea stil camine de nefamilisti,dar m-am gandit ca la doua milioane si jumatate camera pe noapte s-o mai fi investit ceva in el, ne-am inregistrat la receptie, ni s-a comuinicat ca nu merge liftul, asa ca am tarat de bagaje, mai mult eu, binenteles, pana la etajul al patrulea, am intrat in camera, cele trei paturi erau aniliate ca la spital, m-am prabusit pe unul din ele, bagajele fiind clar(!) blestemul vietii mele, sotia a intrat in baie si am auzit un tipat…Ne-am speriat, si eu si fata, am crezut ca s-a intamplat ceva grav, acazut, Doamne-fereste, m-am ridicat instantaneu si-am vazut-o pe Ioana livida in usa baii: „Am gasit, din belsug, excremente uscate pe colacul de la baie! Nu le-a spalat nimeni!”. Stiu ca vi s-a intors stomacul pe dos citind aceste „cuvinte tari”, dar va dati seama ce-am simtit noi atunci…Cui sa te plangi, daca nu exista un minim de bun simt?! Iar noaptea, ca sa fie tacamul complet, nu ne-a terorizat vreun tantar, ci in frigider dupa vremea bunicii, care a „bazait” non-stop…Stiu ca puteam sa-l scoatem din priza, dar apucasem sa bagam cate ceva in el, asa ca ne-am trezit chiauni si fara orizont… Am pus mana pe telefon si-am sunat-o pe doamna Nuti Francu, in acea perioada sefa Directiei pentru Tinert si Sport din Constanta: „Doaman, va rog sa ma scuzati ca va deranjez, dar sunt intr-o situatie mai greu de explicat…Va rog sa ne ajutati sa gasesc o camera la Hotelul Sport!”. Si ne-a ajutat, multumesc si acum!,si ne-am mutat cadabalacul, Nicu Vlad ar fi invidios pe mine,la un hotel, in Constanta care stiam ca e foarte curat si unde se poate manc in conditii de siguranta, fiind rezervat in primul rand pentru loturile de sportivi de performanta…Am vorbit de mancare pentru ca pe litoralul nostru, spre deosebire de cel bulgaresc, nu e vara de la Dumnezeu sa nu auzi de o gramada de cazuri de indigetii alimentare grave, pentru ca romanul care face turism vrea sa traga tunul cu orice pret si-n orice fel, servind clientilor care vin in weekend mancare din…weekendul trecut! Sa nu-mi spuneti ca nu-i asa! V-as putea da exemple, an de an de fete care au venit la Mamaia la turnee, fie de junioare, fie „de 25 000”, care au fost duse la spital ca sa li se puna perfuzii! si asta dupa ce au mancat pe la asa zisele resraurante de pa langa baza sau de pe faleza…In general, zic eu, trebuie sa fii doritor de senzatii „tari” si sa-ti bati joc de tine, daca alegi sa stai sau sa mananci vara pe litoralul romanesc in loc sa te duci cateva zeci de km mai jos pana pe cel bulgaresc, unde nici nu esti jupuit din punct de vedere finaciar si unde-ti raman si stomacurile intregi…Turneele de tenis organizate de vecinii nostri, din aceste puncte de vedere sunt niste exemple…

As mai avea de facut cateva consideratii finale la acest capitol rezervat turneelor mici, dar trebuie sa ne facem bagajele…Ne asteapta o nopate de zbor catre tara unde o sa ajungem maine dimineata. O sa continui pe acesta tema la Bucuresti. Deci, pe curand!

Din Cairo, Adrian Fetecau, 30 aprilie 2017

Despre Autor

Articole asemanatoare

Comenteaza

*