default-logo

TRADIȚII, OBICEIURI, DATINI la români.

Adaugat pe 05 Ian 2017
De :
Comentarii oprite

soarele-de-andezit-se-sparge-tot-mai-multIn vremuri imemoriale, omul a constatat că în universul său există forțe binevoitoare și forțe potrivnice – forțele răului. Atunci a simțit nevoia să intre și să fie în bune relații cu puterile supranaturale benefice care să-i fie aproape, să-l ocrotească. Cum a înercat să stabilească această legătută? Prin ritualuri, prin ceremonii specifice fie anotimpurilor, fie evenimentelor din viață ( naștere, nuntă, înmormântare) devenite obiceiuri care s-au îmbogățit de la o generație la alta până au ajuns un apogeu tabu, repetat an de an – ciclic, devenit tradiție, datină (după Dex: obicei păstrat din vechime, consacrat prin tradiție, caracteristic pentru o colectivitate).
Lumea din care face parte țăranul roman – pentru că despre lumea satului este vorba – a fost și este bogată în obiceiuri și tradiții. Multe din aceste obiceiuri își trag obârșia din perioada precreștină.
Pentru a demonstra acest lucru voi face o incursiune în istoria antică privind Cultul soarelui – legat de solstițiul de iarnă – în primul rând la geto-daci, apoi la alte popoare. Doveditor în acest sens este „Soarele de andezit” (cu un diametru de 7,1 m) de la Sarmisegetusa.
Trasul cu săgeți în nori, practicarea incinerației, obiceiul – încă păstrat la lăsata secului de Paști – cu roțile de foc rostogolite din dealuri, erau tot omagii aduse Soarelui. Denumirea probabilă data de daci Soarelui era „Dzio”. De la acest nume provin cuvintele actuale „ziua” si „zeu” (vezi colindul: Dziurel de dzio). Acest cult a dominat străvechile mari civilizaţii, prin figurile zeilor – eroi care erau întrupări ale forţelor creatoare, ale izvorului vital de lumină şi căldură (Cultul zeului Ra – la egipteni, Apollo – la greci, Mithra – la iranieni). Sărbătorile începeau în jurul datei solstițiului de iarnă (17 – 25 decembrie).
Mitraismul a fost o religie centrată pe zeul iranian solar Mithras, devenit popular în rândul militarilor din Imperiul Roman, între secolele I-IV DH, care a avut o mare influență asupra creștinismului în formare cu care a evoluat în paralel până în secolul IV dH ca și zalmoxianismul care se spune ca a dăinuit pe teritoril fostei Dacii până după anul 1000 dH.
Sărbătorile de iarnă. Deși există deosebiri de la o zonă la alta a țării, așa cum există și în straiul popular – în aceste obiceiuri ca și în portul popular, regăsim elementele esențiale comune, și anume ce au ele comun, același mesaj în care recunoaștem specificul gândirii conceptuale, al sufletului românesc reflectând unitatea în diversitate – fapt ușor de constatat în primul rând în analiza colindelor. La români Sărbătorile de iarna, încep din 30 noiembrie de la Sf. Andrei şi ţin până la Sf. Ion -7 ianuarie. Este o îmbinare de tradiţii, obiceiuri şi datini – unele venite din perioada precreştină – cu sărbători religioase creştine.
Binevenite în anotimpul alb, aceste sărbători dau un farmec aparte anotimpului friguros, impregnându-l cu bucurie, veselie, dar şi cu mister şi trăiri spirituale.
Sfantul Andrei este cel ce a propovaduit Evanghelia în părţile Traciei şi ale Scythiei, inclusiv în zona Dobrogei de azi. Este o sărbătoare religioasă, pe lângă care au loc o serie de practici tradiţionale (unele venind de la daci)cum ar fi: frecatul uşilor şi a ferestrelor cu usturoi (pentru a nu pătrunde spiritele rele), punerea de grău la încolţit (care să prevestească recolta anului viitor), ritualuri făcute de fetele tinere, pentru a-şi visa ursitul.
Sfântul Nicolae sărbătorit în ziua de 6 decembrie, este considerat ocrotitorul săracilor, este cel care transformat în „Moş Nicolae”, aduce daruri copiilor. Aceştia, îşi pregătesc de cu seară ghetuţele, în care Moşul va pune darurile. Pentru cei care nu au fost cuminţi, Moşul va aduce simbolic o „nuieluşă”, care în ziua de azi este privită de copii ca o jucărie.
Urmează cea mai importanta sărbătoare creştină a iernii, Crăciunul (Naşterea Domnului). Aceata a fost recunoscută oficial în anul 350 dH de papa Iulius, după ce în anul 313 fusese dat edictul de la Milano ( guvernator era Licinius) prin care era recunoscut cultul creștin pe întinsul Imperiului, în vremea Împătatului Constantin Cel Mare.
Crăciunul este sărbătoarea în jurul căreia gravitează o multitudine de cântări – colinde, urări şi tradiţii specifice, care trimit spre vremuri demult apuse, dar care se regăsesc, surprinzător, în contemporaneitate. În folclorul românesc Colindatul de Crăciun este cel mai important ciclu sărbătoresc popular tradiţional, cel mai bogat şi colorat prilej de manifestări spiritual – artistice. Sărbătoarea începe cu o zi înainte de Crăciun în Ajunul Crăciunului (24 decembrie).
În Ajun, se împodobeşte şi bradul şi se pregătesc darurile, ce vor fi aduse de Moş Crăciun, care „va intra pe hornul sobei cu desaga plină de daruri”. Unii considera bradul ca fiind o reprezentare a „arborelui lumii”, pe cand alții spun că acesta este o aluzie directa la arborele Paradisului, împodobit cu mere de o culoare roșu aprins, amintind astfel de păcatele pe care primii oameni le-au comis înainte de alungarea din rai.
În noaptea sfântă, ”Noaptea de vis” și în zilele care urmează se cântă cele mai frumoase colinde în care este slăvit și preamărit copilul sfânt.
În toate inimile, în această noapte sfântă, cresc sentimentele de bucurie, magia sărbătorii învăluie sufletul, așa cum am redat trăirille în poezia Seara de Crăciun (din volumul Joc tainic)
În ziua de Crăciun copiii se organizează în grupuri, umblă cu Steaua, simbol al stelei ce a călăuzit pe cei „Trei Magi de la Răsărit”, în căutarea pruncului Iisus. Unul din membrii grupului are în mână o stea realizată din carton, frumos pictată și împodobită cu clopoței și panglici colorate. Pe stea sunt pictate scene biblice. Pentru a demonstra unitatea mesajului de care aminteam, voi exemplifica prin recitarea cântată din trei zone diferite: Galați, Sălaj și Maramureș .
Irozii
Este o scenetă care se joacă în curțile gospodarilor, cu flăcăi costumați în personaje pentru a reda cât mai exact realitatea din vremea lui Irod, împăratul Iudeii în vremea când s-a născut Iisus. Melodiile acolindelor u un melos fermecător, iar textele poetice ale lor sunt simple, directe, unice, inegalabile, merg direct în suflet. Tinerei generaţii îi revine rolul sacrul de a duce mai departe acest inestimabil tezaur popular.
Adevarata înnoire a timpului are loc însă, de Anul Nou. întâmpinat cu mese îmbelşugate, petreceri şi distracţii deosebite printr-o serbare laică numită Revelion. Anul Nou este marcat de „urări”, făcute prin intermediul mai multor ritualuri populare: Pluguşorul, Sorcova, Buhaiul, Vasilca obiceiuri care încă se păstrează, datorită caracterului lor spectacular, dar şi prilejului de a petrece. Cercetătorii văd în obiceiurile populare care se desfăşoară în această perioadă, ritualuri de renovare simbolică a lumii, de alungare a spiritelor rele, sau de divinaţie.
A doua zi, de ziua Sfântului Vasile, copii cu sorcove frumos ornate, transmit urări oamenilor mari:
Urmează, pe 6 ianuarie, Boboteaza (Botezul Domnului). Este o sărbătoare religiosă. La sfârșitul sfintei liturghii, în această zi, din nou întâlnim diferite obiceiuri: oamenii se stropesc cu apă, unii se aruncă în râuri pentru a aduce „crucea” aruncată de preoţi.
Ciclul sărbătorilor de iarnă, se încheie cu prăznuirea Sfântului Ioan Botezătorul, cel ce l-a botezat pe Domnul Iisus Hristos – așa cum amintesc și în poezie – în apele Iordanului. Cei care poarta numele de Ion (Ioan) , Ioana și derivatele, sunt udaţi şi aruncaţi în sus, obicei ce se numeşte, Iordanit. Există colind și pentru această zi! Cel mai cunoscut și cântat este colindul : In sara de sf ION (cu multiple variante). Mai puțin cunoscut dar extrem de profund este Colind vechi de Sf IOAN : Aghiosul Aghios (agios = sfânt).
Încheiată și această ultimă zi din lungul șir al sărbătorilor, oamenii revin la preocupările lor zilnice și încep să se gândească la sărbătorile care vor veni, Sărbătorile primăverii, care nu sunt puține!Așa au străbătut românii veacurile și au rezistat în fața vicisitudinilor istoriei!

SĂRBĂTORI FERICITE! LA MULȚI ANI!

Elena Armenescu

Despre Autor

Articole asemanatoare