default-logo

TRAMVAIUL IEI LA IAŞI

După cum ştim deja prea bine, tramvaiul este un mijloc de transport util.
Dar dacă el ni se înfăţişează într-un veşmânt special, deplasarea noastră, a călătorilor, deşi în interes de serviciu, poate aduce un surplus de frumuseţe, destindere şi încântare.
Iar dacă acest veşmânt artistic evidenţiază tradiţii şi obiceiuri ale respectivei zone, publicul călător nu va fi doar sensibilizat, cât, mai ales, va dobândi un plus de informaţie artistică.
Personalizarea tramvaiului, în oraşul Iaşi, este o iniţiativă care a culminat, în ziua de 7 mai 2017, cu o mare şi UNICĂ surpriză: „TRAMVAIUL IEI”.
Vopsit în alb – pentru a aminti de pânza de in şi de bumbac a costumului nostru tradiţional românesc – caroseria exterioară a tramvaiului imortalizează un limbaj grafic colorat, care redă motive florale ale iei de provenienţă ieşeană. Asemenea, în interiorul tramvaiului, putem admira o mare diversitate de altiţe originale, croiul cămăşii femeieşti, croiul cămăşii bărbăteşti. Scaunele sunt împodobite cu huse, asemenea personalizate – cu motive tradiţionale.
Acest tramvai este o mică bijuterie, iar versurile care atrag atenţia, surprind plăcut:
„Semne magice, discrete,
Doruri prinse-n fir de aţă,
Parcă-s tainice versete
Plâns şi slavă pentru viaţă” (Angelina Nădejde).
La realizarea acestui unicat proiect tematic au conlucrat: Primăria Municipiului Iaşi, Asociaţia TRAMCLUB Iaşi, UAGE, Fabrica de Vopsele Naţional Paints România – şi fireşte – Compania de Transport Public Iaşi, beneficiară a imaginaţiei şi efortului artistic al grupului de studenţi de la Facultatea de Arte Vizuale şi Desing, din cadrul Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi, îndrumaţi de profesorii lor, care au dat viaţă acestui istoric demers cultural-artistic.
Avem convingerea că multe alte proiecte, care să evidenţieze portul popular tradiţional din Zona Iaşi, vor fi promovate şi pe viitor.
Aceasta ne aminteşte şi de culegătorii de folclor, precum ELENA NICOARĂ şi ELENA CUPARENCU, care – cu mulţi ani în urmă – au desfăşurat o minuţioasă cercetare prin toate satele din judeşul Iaşi, culegând, fotografiind, reproducând motivele florale de pe ii, cămăşi, bluze, năframe etc., lăsându-ne, spre cercetare, volumul: „Izvoare din Zona Iaşului”.
Gestul materializat de tinerii noştri viitori artişti ieşeni este un omagiu ţărăncii din zona Iaşului, care a ştiut, încă din vechime, să ţese la război sau să coase cu acuşorul, motivele specifice satului natal, pentru ca astăzi să ne bucurăm de aceste frumuseţi.
Iar noi, generaţia de astăzi, avem sfânta datorie, să transmitem şi pentru mâine aceste frumuseţi unicat.
Cu acest prilej, se cuvine să adresăm mulţumiri distinsei doamne FELICIA POPESCU, prezentă întotdeauna cu aparatul foto, pentru a imortaliza frumosul din această urbe moldavă, pentru ca apoi, cu ales meşteşug, să realizeze filmuleţe care să-şi ia zborul… online, spre încântarea ochiului oricărui privitor, indiferent în ce spaţiu geografic s-ar afla.
Dragi români, vă invităm la Iaşi, să admiraţi TRAMVAIUL IEI – unic în România, să ne cunoaşteţi oraşul, cu muzeele sale, cu monumentele sale, cu toate amintirile sale, cu trecutul şi prezentul care înfloreşte încet, dar promiţător!

Livia Ciupercă / U.Z.P.R.

Despre Autor

Articole asemanatoare

Comenteaza

*