default-logo

Un succes de prestigiu pentru presa sportivă românească

EMANUEL FANTANEANU şi DUMITRU GRAUR, ALEŞI ÎN CONDUCEREA AIPS şi AIPS EUROPE

Asociaţia Internaţională a Presei Sportive (AIPS), care reuneşte 160 de Asociaţii Naţionale, cu aproape 10 000 de membri, a ţinut, în perioada 8 – 13 mai 2017 Congresul cu numărul 80, la Seul, un Congres extrem de important pe multiple planuri, înainte de toate focalizându-şi atenţia asupra alegerii noului Comitet Executiv pentru perioada 2017 – 20121, atât la nivel international, al AIPS, dar şi continental, AIPS Europe, precum şi asupra unor probleme de interes pentru lumea presei sportive.
Între Asociaţiile Naţionale, România a ocupat şi ocupă o poziţie de prim-plan, fiind una dintre cele mai active, în istoria sa de 90 de ani (a fost creată în 1927, ea mai veche organizaţie de presă din România) fiind cu consecveţă în primul rând al contribuţiei la dezvoltarea presei. Drept urmare, Congresul AIPS, prin votul a peste 200 de delegaţi, a validat pentru a 4-a oară consecutiv (după Marrakesh 2005, Milano 2009, Soci 2013) alegerea ca Membru în Comitetul Executiv al AIPS a colegului EMANUEL FÂNTÂNEANU, membru UZP, dintre cei 24 de candidaţi de pe toate continentele. În acelaşi timp, DUMITRU GRAUR, preşedintele Asociaţiei Presei Sportive din România, membru UZP, a fost ales în CE al AIPS Europe, care îşi aniversează în acest an 40 de ani de existenţă, marcând, astfel, revenirea României în conducerea organizaţiei continentale, după o perioadă de 12 ani.
Emanuel Fântâneanu, fost președinte al Asociației Presei Sportive din România (1994-2007), s-a numărat printre cei 24 de candidați pentru cele 13 posturi de membru în Comitetul Executiv AIPS, fiind ales cu 64 de voturi din 96 țări care au participat la vot, obţinând cel mai mare număr dintre candidaţii europeni. Președintele de onoare al APSR a fost şi membru al Comitetului Executiv al AIPS-Europe şi președinte al Uniunii Balcanice. La rândul său, Dumitru Graur, preşedintele APSR, cunoscut commentator TV, a întrunit sufragiile delegaţilor celor 33 de ţări europene care au participat la vot, pentru a doua oară în istoria AIPS Europe un reprezentant al României făcând parte din conducere.
În istoria de 90 de ani a Asociației Presei Sportive din România — a fost fondată în 1927 și a avut o activitate continuă — încă trei ziariști din România au avut privilegiul de a face parte din conducerea forului internațional al presei sportive: A. Keppich (1924 – 1928), N. Papagheorghe (1936 – 1939) și Aurel C. Neagu (1973 – 1989), Emanuel Fântâneanu, prin această realegere, având cele mai multe “portofolii” în conducerea AIPS. Asociația Presei Sportive din România (APSR) are 124 de jurnaliști care posedă legitimații AIPS şi se află între puținele țări care au o creștere a numărului de membri cotizanți. Cele mai multe legitimații AIPS sunt în Japonia (613), Turcia (315), Marea Britanie (284) și Austria (267). România se află din acest punct de vedere înaintea unor națiuni mult mai puternice economic, precum Spania (120), Belgia (111), Olanda (107) sau Franța (61).
Aceste alegeri prestigioase, consemnează, în acelaşi timp, şi o premieră pentru presa sportivă românească, fiind pentru întâia oară când în structurile de conducere ale celor două prestigioase organizaţii internaţionale a presei sportive se înregistrează un astfel de eveniment.
Presedinte al AIPS a fost reales Gianni Merlo (Italia), prim-vice-presedinte Esat Yilmaer (Turcia), trezorier Jura Ozmec (Croaţia) iar vicepreședinți Nikolai Dolgopolov (Rusia), Ioannis Darras (Grecia), Mohammed Hiji (Qatar) şi Evelyn Watta (Kenia).
La nivel continental, preşedinrte al AIPS Europe a fost ales Charles Camenzuli (Malta).
Timp de 5 zile au fost dezbătute, de asemenea, împreună cu reprezentanţi de marcă ai Federaţiilor Internaţionale (Sebastian Coe, preşedintele IAAF este doar un exemplu), problemele ale jurnalismului sportiv de investigaţie, relaţiile cu organizaţiile sportive de înalt nivel pentru asigurarea unui cadru oprim de lucru pentru ziarişti etc. ”Avem o meserie care este în mare pericol. Internetul și new-media au creat o junglă în care oricine se poate exprima fără să se teamă de consecințe. Până la un punct lucrul acesta nu este rău, numai că așa au apărut în spațiul virtual ceea ce numim azi ”fake news”, știrile false. Pericolul este ca publicul să creadă tot mai des că și jurnaliștii veritabili dau tot ”fake news”, pierzându-se astfel credibilitatea fără de care nicio meserie nu poate să existe. Apoi, mai există o categorie de așa-ziși jurnaliști, cei de PR (public relations – n.n.), oameni care sunt interesați doar de promovarea intereselor companiei la care lucrează. Ei n-au nicio legătură cu jurnalismul adevărat. Dacă nu ne continuăm lupta pentru apărarea drepturilor noastre, vom pieri”, a declarat Gianni Merlo, preşedintele AIPS, în cadrul Congresului.
În 2018, Congresul AIPS va avea loc în Antalya (Turcia), la sfîrşitul lui aprilie.

Despre Autor