default-logo

Unic Poetul şi totuşi mereu altul

„Un singur nai, dar câte ecouri în păduri!” Ion Pillat

N-am să-nţeleg şi pace cum se face de-i reuşeşte poetului „cel mai chemat din toţi şi cel mai teafăr” să-i înfurie pe toţi fonfii şi flecarii din vremea care tot creşte-n urma lui din acel 15 iunie 1889 de când el, Înaltul Domn al poeziei româneşti a învăţat de la floarea de tei cum trebuie să cadă. Dar înţeleg uşor cum ne ajunge prin valurile şi vânturile istoriei ecoul viu al verbului său cântător despre Voievodul Mircea, despre istoria neamului şi istorii – de iubire, suferinţă, credinţă, filozofie, sperare, disperare, cât stelele-n cer, deasupra mărilor se aprind şi se sting în necontenita lor rotire, despre codrii cei fără ploaie, fără vânt, legănători sub unduirea de sunet lung de dulce corn…
Eminescu este poate naiul fermecat prin a cărui lacrimă de cânt plâng doinele înfiorând de armonii izvoarele din sufletul românesc, este nai solitar în pădurea de ecouri prin care se îngână în „vecinică trecere” glasurile celor ce vor repeta de-a pururi „Ce te legeni, codrule?”, ori „Trecut-au anii”, ori „La steaua”, ori cine mai ştie care vers din bogatul cufăr de zestre poetică lăsată de Poet moştenire în veac de veac limbii române care ne este rădăcină şi râu vertical de seve în lumea cuvântului, cale şi popas în prea scurtul răgaz al trecerii noastre sub cerul cu stelele toate veghindu-ne.
Spre a nu-i uita chipul, pictorii şi sculptorii s-au întrecut în încercarea de a ni-l prezenta după cum l-au văzut ei cu ochii sufletului, fiecare scoţând în evidenţă o anume trăsătură a „modelului”, plecând de regulă de la vreuna din cele patru (patru!) fotografii păstrate în memoria hârtiei fotografice ca tot atâtea borne ale trecerii pe pământul oamenilor a strălucitului meteor românesc care ne-a revoluţionat limba, poezia, gândirea filosofică, jurnalismul, discursul politic, ideea de dragoste de ţară, mândria de a aparţine acestui neam înfrăţit cu râul şi cu ramul, altfel spus, cu ceea ce trece, cu ceea ce creşte, întinerind cu fiecare nouă înmugurire.
Aşa se face că avem un Eminescu tânăr, un altul adult cu mustăcioară, îmbrăcat elegant, în alb, ca pentru a marca vara spre care se îndrepta cu anii lui cu tot, un al treilea, portretul în care apare cu mustaţa bine cuminţită şi privirea înaltă – semn de cuminţenie-înţelepciune-toamnă bogată în rod de aur greu de gând şi, ultima – chip devastat de iarna pustiirilor toate.
Eminescu cel cu chip de zeu pogorât printre muritori de dragul unui „chip de lut”, tânărul luminat de o iubire în ale cărei flăcări a ars până a se mistui pe-al său propriu rug, este şi cel mai frecvent reinterpretat de artişti.
Nu, nu-i nevoie să fii luceafăr ca să pricepi imposibila contopire prin iubire a azurului cu pulberea. Dar să citeşti Luceafărul, iată calea spre a te înălţa dinspre firul ierbii spre lumina stelei care „era pe când nu s-a zărit”…
Pornind de la acel chip – fotografia aceea făcută în atelierul fotografului praghez Jan Tomàs, pe când Poetul avea nouăsprezece ani, avem cel mai mare număr de lucrări de grafică, pictură, sculptură, realizate de autori români sau străini. A-i enumera ar însemna să ne rătăcim printre nume. Să amintim totuşi câteva, emblematice: Aurel David cu al său „Arborele Eminescu”, Sabin Bălaşa – „Luceafărul” (Universitatea din Iaşi), Gheorghe Anghel, „Eminescu” (Bucureşti, Ateneul Român).
Pentru imensul număr de lucrări de artă reprezentându-l pe Eminescu sau, inspirate din poezia sa, Poetul a fost înscris în Guiness Book, biblia modernă a toate câte nu au egal pe lumea prin care, iată, trecem şi noi acum.
Dar asta e altă poveste.
Eram în acea sfântă duminică de 18 iunie a.c. împreună cu un mare număr de scriitori şi enoriaşi la biserica „Miron Patriarhul” din capitală şi ascultam predica rostită de Părintele Gheorghe Neagoe despre ce înseamnă să fii păstor de oameni.
Ne aflam în cea de a doua duminică după Rusalii (Chemarea primilor Apostoli), Ev. Matei, 4, 18-23. Iisus Le-a zis: „Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni” (Ev. Matei, 4,19).
A cuvântat părintele Gheorghe zicând: Cuvintele acestea fac parte din minunata Evanghelie a zilei de astăzi, din acea Evanghelie în care ni se povestește de către Sf. Apostol și Evanghelist Matei, cum Domnul Iisus Hristos a chemat la Dânsul pe Apostolii Săi. A continuat spunând că este minunată această descoperire pe care ne-o face Evanghelia: Domnul caută ucenici acolo unde sunt inimi smerite, iar credința înseamnă, înainte de toate, o vedere a lui Iisus. Părintele ne-a amintit că noi nu suntem creați pentru timp, ci pentru eternitate. De la marea din care pescuiau frații Petru și Andrei, Iacob și Ioan, Mântuitorul i-a chemat la o altă mare! La marea veșniciei, la Împărăția lui Dumnezeu! ca ei să devină împreună cu ceilalți Apostoli pescari de oameni, adică de suflete.
Minunată și frumoasă predică a cuvântat părintele și noi toți deja ne-am obișnuit să-l ascultăm cu mare atenție pentru că, sfinția sa întotdeauna ne dă speranța mântuirii noastre și face mereu apel către noi să de venim adevărați creștini și mai ales buni misionari, adică ucenicii lui Dumnezeu apărând biserica, tradiția, obiceiurile străbune și unitatea țării după cum peste 2000 de ani au făcut-o strămoșii noștrii.
Despre povestea simplă ca o rugăciune de copil în faptul serii aş vrea să amintesc acum – acea repetabilă închinare colectivă la care participă un mare număr de poeţi şi scriitori, artişti ai scenei româneşti, interpreţi de muzică, critici literari, editori, pictori, sculptori şi, care se întâmplă în Sfânta Catedrală „Sfânta Maria – Miron Patriarhul”, ctitorită de Regina Maria, graţie înţelepciunii Părintelui Gheorghe Neagoe care a reuşit binecuvântatul act de a-i aduna pe toţi să asculte Sfânta Liturghie şi, lucru cu totul lăudabil, de a le da şi acestora cuvântul cu diferite prilejuri, în mărturisiri culturale specifice preocupărilor fiecăruia dar totdeauna cu referire la o temă bine aleasă în prealabil: comemorarea unei mari personalităţi române care a adus prin creaţia sa o îmbogăţire culturii şi creaţiei româneşti (Istoricul literar Ion Rotaru), comemorarea martirilor trecuţi prin închisorile comuniste de după al Doilea Război Mondial (în anul care, iată, este dedicat mărturisitorilor creştini!), acei fii ai neamului „care au umplut cerul cu sfinţi”, torturaţi şi umiliţi în numele urii omului faţă de om („religia” torţionarilor străini de neam, străini de adevăr, străini de omenie). Martirii ne-au lăsat mărturii de credinţă prin „scrierile” lor fără hârtie şi creion dar încrustate în memoria tuturor celor trecuţi prin „temniţele duşmane” până când vremea a îngăduit supravieţuitorilor (antologii adevărate!) să le scoată la lumină. Astfel că dureroasa întrebare „Unde sunt cei care nu mai sunt?” din poemul cu acelaşi titlu al lui Nichifor Crainic, ne-a permis să aflăm că de fapt ei s-au mutat în noi şi că nouă ne revine obligaţia de a mărturisi la rândul nostru că ştim ce li s-a întâmplat şi că nu vom îngădui uitării noastre să le şteargă numele lor curate din istoria României Profunde. Despre această Românie a conferenţiat aici de atâtea ori minunea aceea de om al lui Dumnezeu, artistul cu totul unic al scenei româneşti, maestrul Dan Puric, prietenul bun al parintelui Gheorghe, astfel că de fiecare dată Sfântul Locaş şi Parcul Regina Maria deveneau un singur suflet într-o mare de suflete româneşti cu adevărat, curate cu adevărat.
Cea mai recentă întâlnire de acest fel a avut loc, duminică 18 iunie 2017.
Cine nu a fost în acea binecuvântată zi la omagierea Poetului Mihai Eminescu spre a-şi amesteca glasul în marele cânt-rugă al prohodirii sale, cu privirea luminată de licărul de stea mutată în flacăra lumânării de ceară curată şi cu sufletul plin de lumina credinţei, a iubirii, a curăţeniei cugetului, nu va putea înţelege ce înseamnă sufletul românesc şi marea iubire pe care noi, Românii, i-o purtăm Luceafărului cel mutat dintre noi în locul lui menit din cer şi totuşi, rămas lângă noi prin splendoarea poeziei sale, prin luciditatea cu care a judecat „de-a pururi ziua cea de azi” de care ştim, o, cum mai ştim!…!
Ca de obicei la astfel de evenimente evocatoare împlinite aici şi sfinţite de rugăciune, Părintele Gheorghe (nu voi conteni să-i laud generoasa şi binecuvântata iniţiativă!) s-a îngrijit şi cu ocazia comemorării robului lui Dumnezeu Mihail (Eminescu) şi a neamului său cel adormit (de neamul curat românesc este vorba!), ca totul să fie făcut după sfânta rânduială creştină. Toţi participanţii la ceremonie (absolut toţi!) au dat răspunsurile obişnuite la astfel de ritual, într-un singur glas, cu mâna ţinând strâns lujerul de lumină şi, deopotrivă, ştergarul, colacul şi vinul – ofrande de care s-a îngrijit tot amintitul Părinte.
Mulţumiri respectuoase celor patru Părinţi Preoţi care au împlinit sfânta ceremonie religioasă – preotul paroh Diaconu Traian Ioan, preotul Zarioiu Dorin, preotul pensionar Șurubaru Ioan şi bineînțeles prietenul nostru, preotul Neagoe Gheorghe și, deopotrivă cântăreţilor din Corul Tronos al Arhiepiscopiei condus de Înaltul Protopsalt Mihail Bucă.
După Sfânta pomenire a avut loc un recital literar-muzical din / despre Mihai Eminescu, la care au contribuit: Dl. Florian Laurenţiu Stoica, Preşedintele Fundaţiei Literar-Istorice „Stoika”. D-na Ambasador Iuliana Gorea Costin. Profesoara Floarea Necşoiu ( cu o comunicare pertinentă despre Eminescu şi poezia religioasă), actriţa Doina Ghiţescu, poeta Victoria Milescu, criticul literar Lucian Gruia, poeta Doina Bârcă şi compozitorul interpret Marin Ghioroiu. Din îmbinarea sfântă a muzicii semnată de Ciprian Porumbescu şi versurile eminesciene din Sara pe deal, soprana Dana Irina Gâju a făcut să plouă peste lume cu armonii ca nişte lacrimi de ape de lună ca mai apoi să cerem cu toţii într-un glas ca Eminescu să ne judece de-om avea sau nu dreptate că … suntem români, după cum ne-a lăsat mărturie de credinţă şi poetul basarabean Grigore Vieru şi Ion Aldea Teodorovici cu Doina lui, plecaţi cu toţii să-l întâlnească pe Poet în cerul lui (în cerul lor).
Mentionez dintre prezenţe poetice (tăcute dar văzătoare cu sufletul): Pasionaria Stoicescu, Ella Blue, Cornelia Violeta Popescu, Rodica Subţirelu, Eliza Roha, Ioan Raţiu, Corneliu Zeană, Viorel Speteanu, Florin Grigoriu, Dan Gâju, editorul Nicolae Roşu-Carpen, un fervent susţinător prin editura al cărei director este al scrisului multor poeţi şi prozatori ale căror volume le lansează cu fast în cadrul unor adevărate ceremonii literare – critica şi lectura publică prilejuind o bună receptare a noilor apariţii iar cronicile despre, semnate de critici literari pertinenţi, îşi găsesc spaţii în paginile revistei cu un titlu care nu mai are nevoie de lămurire privind demersul ei – Arena literară. Au fost prezenți de asemenea, renumita soprană Rodica Anghelescu și talentata violonistă Grațiela Marineață și sculptorul Constantin Sinescu, realizatorul unui foarte reuşit bust al lui Eminescu, în ipsos deocamdată, care-şi aşteaptă turnarea în bronz şi plasarea în spaţiul public spre a ne veghea trecerea … Şi ca din senin (cât de senin e gândul care ne poartă spre bornele de lumină din lumea ca o pajişte de cânt!) îmi apare-n oglinda păstrătoare de frumuseţi care ne este suflet, Eminescu acela în marmură albă nemurit o dată în plus de sculptorul român din Brăiliţa Nicăpetre devenit prin voia (?!) sorţii cea niciodată generoasă cu bieţii muritori, unul din marii sculptori ai lumii, nevoit să se auto-exileze din ţara lui în Lumea Nouă, cu escală pământească la Totonto şi, nepământească, în regatul pietrei şi al lemnului preschimbate în artă, adăugând astfel o treaptă mai mult coloanei fără de sfârşit a geniului românesc sub cerul lumilor.
Aici, la Biserica din Bucureşti, privesc cu pioasă admiraţie pictura de pe zidurile sale şi nu m-aş mira deloc să văd / să aud, coborând dintre sfinţii aureolaţi cu raze de lumină parcă de zugravii de subţire, chipul de azur şi vocea de taină a Poetului – Luceafăr: „Luceferi ce răsar din umbra de cetini, / Fiindu-mi prieteni o să-mi zâmbească iar.”
Cum să înţeleg dar furia cu care „nişte răi şi nişte fameni” încearcă să-l zăvorască pe Poet în debaraua sordidă a gândului lor de întuneric?
Poţi închide o stea într-o nucă seacă?

PAULA ROMANESCU
Membră USR, poetă și traducătoare

Despre Autor

Articole asemanatoare

Comenteaza

*