default-logo

Unirea Principatelor Romane – Simeria

afis-mica-unire-2017-simeriaBiblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, în parteneriat cu Agenția de Dezvoltare Economico-Socială a județului Hunedoara, organizează în ziua de 25 ianuarie 2017, ora 1300, în Sala de conferințe a Parcului de Afaceri Simeria, un eveniment cultural-educativ dedicat Unirii Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859. Evenimentul va fi organizat în ambianța primitoare a acestei săli și va da astfel prilejul publicului de diferite vârste și profesiuni din orașul Simeria să cunoască îndeaproape una dintre activitățile pe care Biblioteca Județeană le desfășoară cu regularitate.
Prezentarea va pune în lumină atât importanța Unirii celor două principate române – Muntenia și Moldova – cât și premisele interne și externe care au favorizat realizarea acestui moment crucial din istoria modernă a României, pas determinant pentru înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Se va evidenția faptul că Unirea de la 24 ianuarie 1859 a fost rezultatul firesc al unui îndelungat proces istoric, vor fi prezentate, documentat, evenimentele care au premers acest act, în special Revoluția de la 1848, precum și personalitățile care au făcut din Unire un ideal de viață și scopul întregii lor activități politice.

Prin organizarea acestei activități la Simeria, Biblioteca Județeană își arată disponibilitatea de a merge și spre un public aflat în alte localități ale județului, public pe care dorește să-l angreneze tot mai mult în programele și proiectele culturale de pe agenda sa.
La eveniment sunt așteptați elevi de la cele două școli gimnaziale, liceeni, cadre didactice precum și oricine dorește să se bucure împreună cu noi de această îndrăgită sărbătoare a românilor, 24 Ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române.

Ioan Sebastian Bara

Despre Autor

Articole asemanatoare