default-logo

UZP nr. 3/Vara 2016: O revistă fără moguli, cu patroni ziarişti

Adaugat pe 05 Aug 2016
De :
Comment: Off

coperta_800xCel de-al treilea număr din acest an al publicaţiei oficiale a Uniunii Ziariştilor Profesionişti are un sumar bogat şi dens, scris de ziarişti pentru ziarişti.

Articolul de fond este dedicat celor 88 de ani de emisie ai radiolui public. Constituită în 22 decembrie 1926 (!), Societatea de Difuziune Radiofonică debutase pe unde la 1 noiembrie 1928. Adresându-se, la început, Bucureştiului, postul şi-a extins treptat aria de difuzare emiţând neîntrerupt şi afirmându-se ca un promotor şi susţinător al culturii şi valorilor. Astăzi, radioul public înseamnă nouă posturi naţionale, o reţea regională de 10 posturi, o agenţie de presă, o editură, şase formaţii muzicale, un târg de carte şi festival internaţional.

Tabloid sau Quality – este ancheta semnată de Bogdan Gheorghe care concluzionează că de cele mai multe ori tabloidul, într-un trust de presă, are rolul de a susţine financiar pierderile pe care le fac produsele Quality.

Interviul pe care Melania Ciucă îl ia Brânduşei Armanca duce spre o concluzie tristă – nu există protecţie socială pentru jurnalişti! – iar prof. Ion Marin salută promulgarea de către preşedinte a Legii privind creaţia jurnalistică prin afirmaţia: „O lege de care are nevoie societatea, nu doar jurnalistul!”

Despre condiţia jurnalistului glosează Corneliu Vlad, în timp ce Ana Maria Sandor pune accentul pe condiţia ziaristului de provincie.

Corina Popescu evocă o festivitate de suflet a jurnaliştilor – „Glose la Seratele UZPR”, iar veteranul breslei active, Carol Roman, descifrează condiţia omului de presă ca un „tălmăcitor de serviciu”. Rodica Lăzărescu evocă personalitatea unui autor de marcă dintre cele două războaie – I. Pelz, redacţia îşi face o onoare din a consemna momentul tragic al dispariţiei înainte de vreme, dintre noi, al Georgianei Capuerde…

Benone Neagoe revine pe „frontul” preferat al reportajelor sale, relatând din „arşiţa afgană” schimbarea de gardă a „lupilor”…

Reproducem, în rândurile care urmează, editorialul ediţiei semnat de secretarul general al UZP, Benone Neagoe: „Să moară capra vecinului şi, dacă se poate, să moară şi vecinul!”

“Nici nu a apărut bine ştirea privind adăugarea jurnalisticii în sfera activităţilor de creaţie, că un val de comentarii apocaliptice aparţinând unor ziarişti care nu prididesc să se recomande „in­dependenţi” străbate media cu mânie proletară. Pronunţându-se fără nicio legitimitate asupra „datoriilor morale” pe care le-ar avea sau nu jurnaliştii, deontologii cu pricina vorbesc „după ureche” despre legi cărora nu le-au citit nici măcar titlul ori expunerea de motive, darmite să le mai înţeleagă şi sensul argumentaţiei, şi raţiunea adoptării.

O „lege specială” pentru jurnalişti? „Nu este oportună”. „Să fie cât se poate de clar, NU suntem de acord”. „Jurnaliştii au datoria morală să nu ceară statut special”. Nicio vorbă despre faptul că modificările adoptate re­cent de Parlament repară o omisiune, asigură o coerenţă legislativă, corec­tează o nedreptate provocată breslei jurnaliştilor ale căror pensii sunt, pen­tru mulţi dintre ei, la limita supravieţuirii.

Pretinzând că ar fi printre aleşii deţinători ai Adevărului Absolut, alţii din tagma lor se precipită şi întreabă, combativ şi critic: „De ce ei şi nu noi? Cum vine asta, nu suntem toţi la fel?”, „Cine este UZP? Câţi membri are? Şi cine sunt ei? Ce pile au avut aceştia?”.

Nu ştiu însă că noi, ăştia din generaţia pe care ei o socotesc expirată, existăm ca organizaţie încă din 1919 şi că tinerii care au înfiinţat-o: Ion Minulescu, Ion Pas, Cezar Petrescu, Mircea Grigorescu, I. Peltz, Brunea Fox, Pamfil Şeicaru, George Macovescu, Geo Bogza şi mulţi alţii au deve­nit, peste ani, personalităţi ale literaturii şi gazetăriei româneşti. Că printre principiile statutare fundamentale ale Uniunii Ziariştilor Profesionişti se aflau: sprijinirea intereselor ziariştilor profesionişti, îmbunătăţirea stării lor materiale, acordarea de pensii suplimentare la bătrâneţe, editarea unei re­viste profesionale şi înfiinţarea unei şcoli de ziaristică.

Privind însă şi în „ograda lor”, descoperi cu stupoare că deşi vânează imperfecţiunile altora, pe ale lor şi le ţin cât mai ascunse, pentru a nu se vedea ironia unei situaţii de-a dreptul hilare. Au aparţinut şi ei unor uniuni sau asociaţii jurnalistice pe care, între timp, din cauza cer­turilor care s-au iscat pe mncţii, le-au şi îngropat.

Şi, atunci, de ce atâta zgomot? Să fie asta un fel de terapie psihologică în grup, baza­tă pe parabola „caprei vecinului” ? De ce ne este aşa de greu să ne recunoaştem, promovăm, susţinem valorile şi de ce „să moară capra vecinului” tronează pe toate gardurile amărâtei noastre culturi, de ce putregaiul frustrărilor individuale este mai important decât bucuria unei reuşite?! Simplu. Pentru că e o modalitate de autoprotecţie pentru in­competenţa lor.”

Octavian Andronic
Amosnews.ro

Despre Autor