default-logo

Vlad Ungureanu, unul dintre „motoarele” şahului ieşean şi românesc!

În perioada 21-30 aprilie 2017, Iaşul devine din nou capitala şahului mondial. În intervalul de timp amintit, Palatul Culturii din Iaşi va găzdui Campionatul Mondial Şcolar de Şah, cu participarea a peste 500 de copiii din peste 40 de ţări ale lumii.
Programată pe şase categorii de vârstă – U 7, U 9, U 11, U 13, U 15, U 17 ani – competiţia va promova Iaşul pe harta lumii sub toate aspectele şi cu siguranţă că oaspeţii de peste hotare vor fi extrem de încântaţi de obiectele turistice oferite de străvechea capitală a Moldovei din dreapta Prutului.
Printre participanţi se vor afla şi micii şahişti de la CS Politehnica Iaşi, antrenaţi de Vasile Manole, Vladimir Danilov şi Vlad Ungureanu, ultimul fiind şi preşedintele Comisiei Şah şi Şcoală din cadrul Federaţiei Române de Şah. Un dialog cu prof. Vlad Ungureanu se derulează de la sine, chiar la locul său de muncă, adică în sala de şah de la Clubul Sportiv Politehnica Iaşi.
– Vlad Ungureanu, iată că Iaşul găzduieşte o nouă competiţie la nivel mondial în şahul şcolar, după cea organizată tot la Iaşi, la Sala Polivalentă, în 2012…
– Da, aşa este. În 2012 a fost ediţia cu nr. 8 la Iaşi, acolo unde au participat 505 copiii-şahişti din toată lumea. Acum, în 2017, va fi ediţia a 13-a, care se mută într-un cadru arhitectonic minunat, la Palatul Culturii, care este simbolul Iaşului. Pe 21 aprilie, în Sala Mare a Primăriei Municipiului Iaşi, de la ora 11.00, va avea loc conferinţa de presă oficială de deschidere a Campionatelor Mondiale Şcolare de Şah. A doua zi, deci pe 22 aprilie, de la ora 11.00, în Grădina Palas va fi deschiderea oficială a competiţiei, pentru ca tot în acea zi de 22 aprilie, de la ora 15.00 să se facă prima mutare din prima rundă a turneului. Se va juca şah la Palatul Culturii în Sala Voievozilor, Sala Henri Coandă şi pe holul din dreapta de la etajul I. La parter, în Sala Ştefan Procopiu va fi sala VIP, pregătită special pentru oaspeţii noştri din ţară şi din străinătate.
– Cine ne vor onora cu prezenţa la aceste Campionate Mondiale Şcolare de Şah de la Iaşi şi mă refer aici la oamenii care conduc destinele „sportului minţii” la nivel mondial?
– Până în prezent şi-au anunţat prezenţa la Iaşi, la această mare competiţie, grecul Georgios Makropoulos – Vicepreşedintele FIDE (World Chess Federation), englezul Nigel Freeman – trezorierul FIDE, un om foarte puternic la nivel mondial, irlandezul Kevin O’Connell – Preşedintele Comisiei Şah în Şcoală din cadrul FIDE. Şi lista rămâne deschisă…
– Câţi elevi de la CS Politehnica Iaşi vor fi prezenţi la această mare competiţie?
– Majoritatea copiilor de la secţia noastră de şah vor participa la aceste Campionate Mondiale, alături de elevii-şahişti şi de la celelalte cluburi ieşene de şah. Vor fi mulţi sportivi ieşeni care vor juca şah, la nivel mondial, la Palatul Culturii.
– Care sunt obiectele Clubului Sportiv Politehnica Iaşi, vis-a-vis de acest turneu mondial de şah şcolar?
– Avem în obiectiv 2 medalii, dar de fapt, în sinea noastră vrem mai multe. Printre cei care au şanse la medalii sunt Miruna Lehaci, Ema Obadă, George Stoleriu, Matei Mogârzan, apoi Alexandru Ştefan, Alexia Andrieş şi Cleopatra Darie. Copiii noştri au şanse la medalii la majoritatea grupelor de vârstă! Ei sunt în creştere şi pot demonstra că au valoare şi la nivel mondial.
– Aţi făcut „antrenamente” speciale pentru acest Campionat Mondial Şcolar de Şah, aici, la CS Politehnica Iaşi?
– La noi, acest Campionat Mondial este ultimul din sezonul 2016-2017. Cu el se termină un ciclu, iar de la 1 mai începe sezonul 2017-2018 la şah. În prezent, mulţi copiii sunt obosiţi după concursurile la care au participat şi datorită acestui fapt ne bazăm în continuare de experienţa lor şi pe cunoştinţele acumulate în ultima perioadă. Ne bazăm în primul rând pe cunoştinţele lor şi de aceea nu am făcut o pregătire specifică pentru aceste Campionate Mondiale Şcolare de Şah.
– Ce reprezintă pentru comunitatea locală şi pentru lumea şahului ieşean organizarea acestor Campionate Mondiale Şcolare de Şah la Palatul Culturii, în anul de graţie 2017?
– Este o mare onoare pentru noi toţi organizarea la Iaşi a unei competiţii sportive de nivel mondial. Este un ajutor foarte mare şi pentru comunitatea ieşeană, pentru oamenii de afaceri din zonă şi mai ales pentru cei din zona hotelieră şi a turismului. Vor veni din toată lumea mulţi sportivi, părinţi şi bunici, arbitrii, oficiali etc. Repet, când peste o mie de persoane vor veni la Iaşi, pentru 10 zile, când majoritatea copiilor îşi vor petrece timpul la Palas, comunitatea nu va avea decât de câştigat!
– Cu sponsorii cum staţi?
– Stăm bine cu cei din Bucureşti, mai greu este cu cei din Iaşi. Dar ne-am învăţat!
– La ce competiţii viitoare vor participa şahiştii Clubului Sportiv Politehnica Iaşi în perioada următoare, după aceste Campionate Mondiale Şcolare de la Palatul Culturii?
– În iulie 2017 vom avea Campionatele Naţionale pe echipe – Under 20, probabil la Iaşi. Vor urma Campionatele Europene de la Mamaia, pentru categoriile de vârstă de la 8 ani la 18 ani, din 4-15 septembrie 2017. Tot în toamnă va fi Superliga Naţională de şah.
De pe 21 mai, la Alba Iulia va fi Cupa României la şah. În perioada 20-26 august se va organiza în urbea noastră Festivalul de Şah Mihail Sadoveanu, care se contopeşte anul acesta cu Iaşi Open 2017. În perioada mai-iunie vor mai fi multe competiţii populare la Iaşi, precum Şah în cartiere, Şah în şcoli şi grădiniţe. Avem multe concursurile la care vom participa şi pe care, unele dintre ele, le vom şi organiza.
– Cine luptă pentru binele şahului ieşean în acest moment?
– La Iaşi avem patru „motoare” mari şi late: Sorin Iacoban – Vasile Manole – Vladimir Danilov – Vlad Ungureanu. Fiecare dintre noi ştim ce avem de făcut şi vom face bine şi pentru aceste Campionate Mondiale Şcolare de Şah, care bat la uşă…

DAN TEODORESCU

Despre Autor