default-logo

ZIUA TATĂLUI 2017: Duminică, 14 mai, este oficial sărbătoarea taţilor din România

Zilele Părinţilor sunt marcate în România prin lege, oficial ca Ziua Mamei în prima duminică a lunii Mai şi ca Ziua Tatălui în a doua duminică a lunii Mai. Obiectivele sunt asigurarea unui echilibru social şi evidenţierea importanţei ambilor părinţi în viaţa de familie şi în societate. Sărbătorirea anuală atât a mamei cât şi a tatălui confirmă aşadar perfecta egalitate în drepturi a celor 2 părinţi, onorându-le deopotrivă importanţa în universul copilului. Sunt promovate astfel familia şi valorile fundamentale ale acesteia, aducând în prim-plan problematica complexă cu care se confruntă părinţii în societate. Zilele Părinţilor sunt dedicate părinţilor responsabili, implicaţi în creşterea şi educarea propriilor copii, fiind potrivite prilejuri pentru promovarea modelelor pozitive în societate. Sărbătorirea distinctă a celor 2 părinţi demonstrează că ei sunt complementari, fiind un gest firesc de întărire a rolului fiecărui părinte.

calendarintercultural.ro

Despre Autor

Articole asemanatoare

Comenteaza

*