default-logo

Autoportret în apă!- nouă apariție la Editura UZP

Doamne, prin mila și divinitatea Ta, am trăit într-un timp al revelațiilor… când Nichita Stănescu m-a numit prietenul său….când Grigore Vieru m-a rugat să-i spun frate, când domnii academicieni Mihai Cimpoi și Nicolae Dabija mi-au spus că fac parte din inima Basarabiei…când l-am cunoscut și m-am împrietenit cu nepotul lui Mihai Eminescu, istoricul Gheorghe Eminescu, premiat de Academia Franceză… când Eugen Barbu m-a debutat literar… când mi-a apărut prima carte .. când Doamna academician Zoe Dumitrescu-Buşulenga mi-a prefaţat două cărţi … când trăiam o boemă absolută … când nemuritorii mei părinţi trăiau .. când am atins prima dată spiritul sacru al acestui pământ … când l-am dus pe Nichita Stănescu pe umărul drept la Bellu, iar de atunci partea mea dreaptă s-a lăsat puţin în pământ … când Doamna academician Buşulenga sau Maica Benedicta, numele primit după călugărie, m-a rugat pe patul de spital să rămân poet în lumea asta oricât de greu ar fi … când toată viaţa mea a fost fericită şi luminată de ei … când toată viaţa mea a fost ca şi când nu ar fi fost niciodată … Este mult sau puţin, aceasta a fost măsura lui Dumnezeu pentru mine… Mulţumesc pentru ce nu mi-ai dat, Doamne! Nici zeii nu au primit un asemenea dar de la Zeus…

Poezia este un Alfabet rescris mereu de Dumnezeu!

Toată viața am pribegit prin aura lui Dumnezeu, am găsit-o în țărâna copilăriei mele, în moartea bunicilor și a părinților mei, dar și în deșertăciunea lucrurilor. În adolescență am vrut glorie pentru poezia mea, astăzi vreau să-mi duc zilele rămase ..printre ruinele visurilor și a dorurilor mele. Adolescența și tinerețea mi-au fost nebune, dar le-am trăit cu sfințenie laică și providențială, le-am năruit sub o boemă de mitologie și o continuă crucificare nesfințită. Nu am găsit iubirea ideală, dar am trăit cu nebunie și deznădejde iluzia ei, mi-am vândut sufletul tuturor abisurilor ei, doar voi simți și eu dulcele blestem al iubirii. Poezia a fost dumnezeirea și deșertăciunea mea, a fost Pustia în care Dumnezeu mi-a lăsat semnele peregrinării spre divinitatea Sa, A fost suferința ființei mele, tragedia de a nu întâlni oameni asemenea lor, nenorocul de a nu întâlni oameni asemenea mie…nu știu dacă eram fericit în vreuna din întâmplările acestea netrăite. Ani nenumărați am răscolit imaginaţia Universului ca să dau de locul tainei cosmice, să pot scrie despre materia sa.. Pentru mine fapta este biblică, nu cuvântul, fapta are chip, are lumină de nou născut, are bătaie de inimă, fapta are armură de luptător. Oricât de înţelept şi de academic ar fi cuvântul, nu are elocvenţa şi virtutea faptei, nu are solemnitatea şi antichitatea conferită faptei. Eu sunt un soldat al faptei, nu un poet al cuvântului, cine merge cu mine are de împărţit numai această asceză. Nu am căutat niciodată fericirea, mi se părea un sacrilegiu în fața chinurilor Mântuitorului și a strigătului Său de pe Cruce…Am căutat Cuvântul Său, pildele Sale, iubirea și bunătatea inimii Sale de Miel sanctificat, am căutat mucenicia faptelor și a torturilor Sale, am căutat frăția Sa divină pentru frăția mea umană. Viața mea nu a fost cristică, biblică, nu a fost trăită sub semnul celor zece porunci, viața mea s-a pierdut între nimicnicie și revelații evanghelice, s-a înălțat și s-a prăbușit la picioarele Crucii Tale…locul iluminării și mântuirii trudniciei mele. Nu am avut o viață glorioasă, am fost doar biograful Creației lui Dumnezeu, biograful celor șapte zile… bolta și temelia existenței mele. Martirii și mucenicii neamului meu sfânt, mi-au fost călăuze și învățătură, mi-au fost chilie și penitență, mi-au desăvârșit asceza spirituală și mi-au dat gravitația cosmosului românesc. Nu voi vorbi aici despre rugăciunile ființei mele, ele sunt vitralii cerești prin care Dumnezeu și cu mine ne privim în ochi și în duh.. Uneori, cuvintele sunt singurele lumânări care nu se sting niciodată. Viața mea parcă a fost o apă în care s-a oglindit numai asceza luminii dintâi a Creației..de aceea – Doamne… fă-mi moartea nemuritoare, nicidecum Învierea…

 

Laurian Stănchescu, scriitor, istoric literar, jurnalist..!

 

Despre autor

Articole asemănătoare

  1. Macasoi Elena Reply

    Suntem un neam de viteji si suntem mandri de ei! Intr-o zi vom renaste din cenusa ca pasarea Fenix.Trebuie sa ne pastram graiul si virtutile nealterate.Oamenii de arta prin harul lor trebuie sa cante mereu eroismul si eternitatea poporului roman!Domnule poiet prin scrierile dumneavoastra va multumim pentru tot ce faceti! Traiasca natia!

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.