default-logo

Mihai Cistelican: „Publicistica lui Ion Brad (1929-2021)”

 1. E un lucru îndeobște cunoscut că, indiferent ce poziții a ocupat în aparatul de partid și de stat, scriitorul ION BRAD (8 noiembrie 1929 – 6 februarie 2019) a avut un comportament moderat, nefăcând rău nimănui, după cum însuși a mărturisit și au confirmat mulți confrați de breaslă.

Într-un document lucrat la Secția Organizatorică și Cadre a CC a PCR, datat „27.X.1979”, se menționa, pe lângă atitudinea conștiincioasă în rezolvarea sarcinilor încredințate, o anumită „atitudine împăciuitoristă” și lipsa de „vigilență” față de un redactor care avea „manifestări dușmănoase” (a lăsat, ca redactor-șef, să se strecoare în paginile publicației Cravata roșie „articole cu caracter mistic”), fapt ce i-a atras „excluderea din rândul membrilor supleanți ai CC al UTC și din rândul candidaților de partid”… Însușindu-și critica și angajându-se „că va munci pentru reabilitarea sa”, în toamna anului 1958 va deveni redactor la revista „Luceafărul”, apoi șef de secție la „Scînteia tineretului”, mai târziu șef-adjunct la „Gazeta literară”, secretar al Uniunii Scriitorilor din România (1962-1965), fiind apreciat ca „unul din poeții reprezentativi ai generației tinere”, care din „lipsă de tact (…) nu s-a bucurat de popularitate în rândul scriitorilor”.

„Împăciuitoristul” și cam lipsitul de „vigilență” redactor-șef al revistei pentru copii „Cravata roșie” (1956-1958) fusese, însă, după absolvirea Filologiei, secretarul filialei din Cluj a Uniunii Scriitorilor, atrăgând atenția „patriarhului” prozator Ion Agârbiceanu, dar și a marelui Lucian Blaga aflat în dizgrația regimului comunist, care-i va scrie pe volumul de Poezii din 1942: „Lui Ion Brad – cu bucuria nespus de rară de a fi întâlnit uniți în aceeași ființă un poet și un om.”

Omul și scriitorul Ion Brad, uneori controversat din pricina ascensiunii sale biografice, s-a dovedit de o remarcabilă generozitate față de confrați, atașat de valorile culturale și naționale, îndeosebi de un vibrant transilvanism al obârșiei ardelene, de regăsit în întreaga sa operă literară și nonliterară.

 

  1. Recenta lucrare a dlui Mihai Cistelican, Publicistica lui Ion Brad (1929-2021), la origine teză de doctorat, este o abordare minuțioasă a acestui segment din creația de mai largă cuprindere a poetului, prozatorului, eseistului, publicistului, memorialistului și diplomatului, întinsă pe parcursul a circa șapte decenii de viață. Să menționăm că prezenta abordare doctorală, sub îndrumarea de recunoscut profesionalism a universitarului Ilie Rad, de la Școala Doctorală de Științe ale Comunicării din Cluj- Napoca, este a patra teză ce i se dedică scriitorului Ion Brad, după acelea care au avut ca obiect de cercetare proza și memorialistica (Angela Groza, la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia), numele proprii din proză și dramaturgie (Adriana Vârtopeanu, la Universitatea de Vest, Timișoara), valori stilistice și expresive ale operei (Carmen Vatamanu, la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu). Amintind aceste contribuții documentare la mai buna cunoaștere a operei lui Ion Brad, dl Ilie Rad, el însuși un apropiat al scriitorului și autor al unor Dialoguri epistolare (Ed. Eikon, 2014), menționează analiza „în premieră” a publicisticii unuia dintre cei mai controversați scriitori, cunoscându-se implicarea acestuia în destinele culturale și chiar politice ale vremii sale. Sub acest aspect, extrem de interesant este apreciat capitolul „în care sunt analizate documentele referitoare la Ion Brad, existente în arhivele PCR și în unele buletine informative ale Securității” (deși membrii CC ai PCR nu aveau dosar de urmărire informativă, diferite referințe la viața și activitatea scriitorului se pot găsi în dosarele altora). Este meritul autorului de a investiga atât arhivele centrale ale fostului PCR, dar și pe aceea a CNSAS-ului ori arhivele Filialelor clujene a Academiei Române și Uniunii Scriitorilor, ale bibliotecilor universitară și județeană din Cluj-Napoca, precum și arhiva personală a scriitorului.

Desigur, pe prim-plan s-a aflat interesul documentar acordat publicisticii scriitorului („strict publicistica”), risipită prin publicațiile vremii (unele efemere și chiar de negăsit), îndeosebi după 1989, în cea mai mare parte parcursă. Însă, ne previne autorul într-un „Argument”, a parcurs „filă cu filă” ziarele și revistele la care a colaborat, ceea ce i-a permis să realizeze „o imagine mult mai amplă asupra articolelor și atitudinilor sale”, apelându-se totodată și la memoriile, interviurile și mărturiile unor contemporani (inclusiv filmele din arhiva televiziunilor din Grecia „cu discursurile lui Ion Brad”, folosite în munca de documentare).

„Imposibilitatea inventarierii tuturor articolelor scrise de Ion Brad sau despre cărțile sale” este un fapt recunoscut, sistemul de referințe în privința publicațiilor respective fiind considerat una din „limitările” impuse autorului. Totuși, arhiva donată de scriitor Bibliotecii Județene „Octavian Goga” din Cluj-Napoca i-a fost autorului de foarte mare ajutor.

Lipsa de „referințe critice” în perioada 1948-1965, cu excepția revistei Almanahul literar/ Steaua, în care există indici pentru autori, îl determină pe cercetător să considere că este posibil ca Ion Brad să fi publicat și în alte reviste și ziare ale vremii, chiar cu pseudonim… Oricum, dincolo de aceste impedimente, trebuie să remarcăm faptul că dl Mihai Cistelican stabilește că debutul absolut al lui Ion Brad se produce nu cu poezie, cum declarase scriitorul, ci la 11 martie 1949 cu un articol privind cercul de studii studențesc din anul I al Filologiei clujene, în oficiosul comuniștilor „Lupta Ardealului”, poetul publicând în paralel în „Almanahul literar”. Articolele scriitorului din „Lupta Ardealului” (ulterior devenită „Făclia Ardealului”), în număr de 42, pe teme culturale și istorice, din perioada 1949-1955 (perioada de studenție) se înscriu „în comandamentele vremii”, corespunzând ideologiei militante de stânga. Mult mai interesantă este activitatea la revista mensuală a Filialei clujene a Uniunii Scriitorilor, „Almanahul literar” (1949-1955), cu articole, recenzii și poezii. În 1955, Ion Brad va pleca la București, devenind redactor-șef la revista pentru copii și preadolescenți (pionieri) „Cravata roșie” (1956-1958), la care va coopta pe Ion Agârbiceanu și Nicolae Labiș. În anii ’50 Ion Brad, născut într-o familie de confesiune greco-catolică, devenise un „apărător al Blajului” (Biserica Unită cu Roma fiind desființată de regimul comunist), capitolul „Ambasador (și) al Blajului” punând în relief dragostea pentru „Blajul nostru cel de toate zilele” (2004) și prezența sa „Printre oamenii Blajului”. Mărturisesc că am fost de față când Ion Brad, prezent acolo cu prilejul unei ediții a Festivalului Internațional „Lucian Blaga”, în deplasare de la Sebeș, și-a lansat cartea „Aicea printre ardeleni” (2007), moderatoare fiind regretata directoare a Bibliotecii Municipale, prof. Mioara Pop, scriitorul fiind răsplătit și cu o diplomă. Aproape octogenar, Ion Brad a vorbit cu deosebită însuflețire de Mica Romă, orașul studiilor sale liceale și al acelei pleiade de cărturari ardeleni ce au format Școala Ardeleană, moment (crucial) de istorie social-politică și culturală ce a animat sufletele și conștiința românilor ardeleni. El însuși mândrindu-se cu faptul că „părintele filologiei moderne”, cărturarul și patriotul pașoptist Timotei Cipariu provenea de pe aceleași meleaguri ale Pănadei aparținătoare de comitatul Târnava Mică.

 În perioada 1958-1961 este numit redactor la „Luceafărul”, apoi la „Scânteia tineretului” (1960-1962), pentru ca în 1965-1966 să devină redactor-șef adjunct la „Gazeta literară”. Autorul analizează punctual activitatea publicistului și tânărului poet, care îmbrățișase „un parcurs profesional în domeniul culturii, și apoi în diplomație”. În perioada 1966-1989 scriitorul va ocupa funcții în diferite structuri ale statului, în sectorul cultural și diplomație (deputat în MAN în anii 1965-1974, membru supleant în 1965-1978 și membru plin în 1978-1989 al CC al PCR). În paralel, ajunge adjunct al Secției de Cultură și Artă al CC al PCR (1966-1968), vicepreședinte al Comitetului de Stat pentru Cultură și Artă (1968-1973), ambasador al României la Atena (1973-1982), director în MAE (1982-1984) și director al Teatrului Nottara (1984-1990). Imediat după căderea comunismului se pensionează (1990).

Potrivit fiecărei perioade, dl. Mihai Cistelican analizează subiectele și temele gazetăriei, îndeosebi culturale, inclusiv publicistica privind „subiectul Grecia” (șase volume de memorialistică), formulând judecăți de valoare corecte.

Foarte interesant pentru cunoașterea omului și preocupărilor sale este capitolul Vocația epistolară (VII), Ion Brad păstrând scrisorile primite de la contemporani, printre care amintim pe Ion Agârbiceanu, Mircea Zaciu ș.a., și valorificându-le în lucrările: Mircea Zaciu. Ion Brad. Dialoguri epistolare (ediție de Maria Cordoneanu, 2003), Ion Agârbiceanu. Sfânt părinte al literaturii române (Ed. Academiei Române, 2007). În alte volume, evocă și reproduce scrisori și dedicații primite fie de la ardeleni ca Lucian Blaga, Emil Isac, Veturia Goga, Teodor Murărașu, Basil Gruia, Ion Breazu, Al. Vaida Voievod, Radu Stanca, Ion Lungu, Vasile Rebreanu, Aurel Gurghianu, Ion Rahoveanu, Dumitru Micu, Al. Andrițoiu, Ion Oarcăsu, Mircea Borcilă, Augustin Buzura, D. R. Popescu, Ioan Alexandru, Aurel Sasu, Petru Poantă, Irina Petraș, Aurel Rău, Traian Brad, Al. Cistelecan și mulți, foarte mulți scriitori din toate generațiile (Aicea, printre ardeleni, 2007), fie de la cei de dincolo de munții Carpați, precum Tudor Arghezi, Mihail Jora, Ionel Perlea, G. Călinescu, Mircea Eliade, Marin Sorescu, Marin Preda, Eugen Simion, Fănuș Neagu, Ion Horea, Lucia Mureșan, Valeriu și Sanda Râpeanu, Anatol Covali, Paul Anghel, George Corbu ș.a. (Dincoace de munți, 2008). Se adaugă la aceste epistolare cartea Printre mii de scrisori (2009), – care sunt de fapt 128 -, menționând aici corespondență primită de la Ovidiu Drimba, Radu Popescu, Sică Alexandrescu, Ov. S. Crohmălniceanu, M. N. Rusu, Ștefan Aug. Doinaș, George Ivașcu, Grigore Vieru, Mihai Cimpoi, Nicolae Dabija, Dan Grigorescu ș.a. În 2010 apare epistolarul-continuare Printre alte mii de scrisori, iar în 2012, De dragoste în anii de zbucium, cuprinzând schimbul epistolar dintre Ion Brad și Olimpia Alexandrina Șuteu (Didi), viitoarea sa soție (din perioada 1947-1955). În toate aceste sute de scrisori există indiscutabil „interesante și utile informații de istorie literară contemporană” (Ion Buzași).

Într-un capitol între, dl M. Cistelican îl comentează pe „Ion Brad în interviuri”, pe baza cărților de convorbiri realizate cu scriitorul de către Alexandru Dumitriu (Plăcut sau neplăcut, adevărul, 2009), Maria Coroneanu (Ion Brad în interviuri, 2012), Ilie Rad (Convorbiri cu Ion Brad, 2013; Dialoguri epistolare săptămânale, 2014).

Un alt capitol, referitor la „Descoperirea istoriei literare”, aduce în atenție figura militantului poet Emil Isac, considerat de Ion Brad în monografia din 1972 „un tribun al ideilor noi”. Însă de o importanță cu totul aparte sunt lucrările în care este valorificat tezaurul documentar din arhive personale : „Comorile unui prieten tânăr: George Corbu-Junior” (2016), „Printre mii de dedicații: călătorii în zigzag” (2017), „Întoarceri la arhivele personale” (I-II, 2018), „Un catastif ciudat și personajele sale” (2018). În ultima lucrare menționată (4 caiete tip registru), este valorificată condica de prezență („jurnalul de redacție”) de la „Almanahul literar”, începând din 21 iunie 1951 până în martie 1952, din inițiativa poetului Geo Dumitrescu, responsabilul-adjunct al revistei conduse de Miron Radu Paraschivescu. Catastiful-condică avea menirea de a urmări, zilnic, activitatea angajaților, întrucât trebuiau menționate obligatoriu de aceștia: ora venirii și plecării din redacție, manuscrisele de care se ocupau fiecare în parte cu „refaceri” și „stilizări”, discuții intercolegiale pe marginea celor publicate și publicabile, păreri reciproce, răspunsuri la scrisori și contactarea colaboratorilor, înarmarea ideologică cu diferite materiale de partid ș.a.m.d. A. E. Baconsky, Iosif Pervain, Cornel Regman, George Munteanu, Victor Felea, Aurel Martin, Aurel Gurghianu, Aurel Rău, la Ion Brad, Tiberiu Tretinescu, Zorina Mocanu și Mircea Zaciu și-au lăsat semnătura în acest prețios document de istorie literară, intrat mai târziu în posesia lui Ion Brad. Cele patru caiete ale „Catastifului” din perioada iunie 1951 – martie 1952 constituie un document prețios de epocă nu atât pentru cei ce se mai războiesc cu trecutul, ci pentru istoria literară românească în general. Este o oglindă fidelă a stării de spirit pe care o trăia acea mână de scriitori tineri care editau cu justificată mândrie prima publicație literară postbelică din Ardeal („o făclie românească, într-un Cluj și Ardeal încă ocupat de sovietici și de oamenii lor de încredere”). Dintre cei ce au publicat în „Almanah” creații de început amintim pe Dumitru Vatamaniuc, Ștefan Augustin Doinaș, I. D. Sîrbu, Mircea Zaciu, Dumitru Micu… Colaborând la „Almanah” încă de la primul număr (decembrie 1949), dl Ion Brad a intrat în redacție acestuia în 1950, în locul lui D. Micu plecat la București. El a înțeles că Geo Dumitrescu fusese trimis „să-l supravegheze ideologic” pe Miron Radu Paraschivescu, inițiatorul revistei. Era mereu „un cenzor activ și vigilent”, „rigid”, „sever”, „antipatic”. A. E Baconsky îi ținea uneori locul lui Geo Dumitrescu, preluându-i rolul de redactor-șef după plecarea acestuia, în 1952, la un ziar de șantier din Bicaz, împreună cu dactilografa redacției.

Timp de aproape un an redactorii „Almanahului” notează tot felul de activități de rutină, precum lecturi, stilizări, refaceri de texte, corespondență cu colaboratorii, participarea la ședințe, chiar unele reproșuri intercolegiale, deplasări în tipografie, diferite întâlniri la partid și la Uniune, probleme specifice „resoartelor” de poezie, proză, traduceri, însușirea lecturilor ideologice, citirea presei de partid și culturale ș.a.m.d. Toate acestea în propoziții și fraze în care se simte nu atât oboseala cât sâcâiala și indispoziția transcrierii acestor activități… Aurel Gurghianu, spre exemplu, se dovedește laconic: „lucrat la tipografie”, „lucrat la revizii”, „citit materialele predate” etc.

În ceea ce-l privește pe dl. Ion Brad, aflăm că se împărțea între facultate și redacție, că „reface” ori „stilizează” texte, ajută la traducerea unor poezii din franceză și maghiară, poartă corespondență cu unii autori, se duce de mai multe ori la comisia militară, contribuie la realizarea „planurilor de perspectivă” ale „resoartelor”… Uneori se exprimă critic la adresa unor „resoarte”: cel de critică „suferă din cauza lipsei tov. Munteanu”, iar cel de poezie „ar putea face mai multă treabă”. La 5 februarie 1952 notează: „Tov. Regman pare să nu dea suficientă atenție cronicei.” De asemenea, recomandă, la 7 februarie 1952, lui G. Munteanu să „completeze” și să „adâncească” unele observații făcute în cronica la poemele lui Baconsky…

În totul, documentul editat sub semnătura inspiratului colecționar și bibliofil George Corbu Junior, Un catastif ciudat și personajele sale, constituie o prețioasă recuperare de istorie literară postbelică legată de prima revistă română din Ardeal, inițiată în iarna lui 1949, făcând concurență periodicelor maghiare clujene „Kórunk” și „Ǔtunk”.

Alături de precedenta lucrare alcătuită din fondul de documente preponderent al scriitorului Ion Brad (Comorile unui prieten tânăr: George Corbu Junior, 2016), lucrarea ne restituie o pagină interesantă de arhivă literară fără de care nu am putea avea imaginea exactă și distinctă a vieții literare și scriitoricești din Clujul începutului de presă românească postbelică.

  1. L-am cunoscut pe Ion Brad în ultimul două decenii ale vieții sale, în cadrul unor ediții ale Festivalului Internațional „Lucian Blaga”, la care participa împreună cu fratele său, poetul Alexandru Brad, vivacele redactor al revistei „Acasă”, distribuită și cu acest prilej. Am publicat și eu, la solicitarea Poetului, unele comentarii literare în această publicație de ținută, dar mult mai importante erau schimburile de cărți. Îmi amintesc de unele deplasări literare, tot cu acest prilej, fie la Blaj („Mica Romă” de la confluența Târnavelor în care tânărul venit din Pănade terminase liceul, evocând apoi tradițiile culturale ale Blajului în câteva cărți și devenind mai târziu „cetățean de onoare” al urbei aureolate cu spiritul atât de viu acolo al faimoasei Școli Ardelene), fie la Cetatea de Baltă, prilej cu care autocarul a oprit, la întoarcere, la casa părintească a scriitorului din Pănade, sora dumnealui înv. Marioara tratându-ne cu tradiționala slană și cu vin din producția proprie… Mare mi-a fost bucuria în 2020, când scriitorul din Dumbrăvenii Sibiului, Nicolae Suciu, mi-a trimis cărțile sale de eseuri în care evocă personalitatea poetului, prozatorului și eseistului Ion Brad, dar și locurile din zona Sîncel-Pănade în care liceanul blăjean și-a petrecut copilăria într-o familie de țărani mijlocași – „De la Pănade la Zăpadia și înapoi”, cronici și eseuri, 2019 (să amintim că Ion Brad citise, la rândul său, cărțile mai tânărului confrate animat și el de spiritul vizionar al marelui pănădean Timotei Cipariu, văzând în el un „scriitor până-n măduva oaselor”, „creator dibaci”, cu „pregătire filosofică și estetică” și „un limbaj al criticii moderne pe care îl stăpânește pe deplin”).

M-am bucurat de asemenea de recenzarea unor cărți ale mele în revista „Cultura” și am scris despre cărțile de poezie și comentarii literare, pe care scriitorul Ion Brad mi le trimitea de la București. Pe coperta finală a unuia din volumele „Lecturi particulare”, scriitorul reținuse un citat din aprecierile mele critice, care rămâne valabil: „Remarcând comentariile cu suflet larg, calde, multe din acestea pe un fond memorialistic și confesiv, meticuloase în a etala problematica respectivă a cărților despre care scrie dar și pertinentele aprecieri la adresa operelor sale exprimate de o seamă de critici literari și comentatori de azi, apreciem sursa documentară directă pentru viitorii comentatori, monografiști și exegeți ai unuia din clasicii literaturii române de azi, scriitorul polivalent și de valoare patrimonială Ion Brad.” (Lecturi particulare, II, 2018)

E vorba de pilduitor proiect editorial bibliografic, inițiat cu volumul Cărțile prietenilor mei (2014),  continuat cu Alte cărți ale prietenilor mei (2 vol., 2016) și Oameni și cărți (2 vol., 2017), cărora le va adăuga alte două volume substanțiale sub genericul Lecturi particulare (Vol. I și II, Ed. Anamarol, București, 2018). Ion Brad practică un comentariu de obiectivitate așa-zis empatică, stăruind asupra lecturilor, cu exemple și reflecții de ținută, și nu comițând acea critică „de frunzăreală”, expeditivă, practicată cu o lamentabilă suficiență, atât de familiară unor condeie care se mai vor și „polemice” și de luat în seamă! „Bucuria lecturii cărților altora și a scrisului cărților mele”, precizase cândva autorul (într-un cuvânt înainte, la volumele Oameni și cărți din 2017), dă întru totul măsura acestor texte, care capătă, în contextul proiectului editorial mai de amploare, un farmec bibliografic și de consacrare canonică.

Optând pentru „estetismul în judecățile criticilor și istoricilor literari”, Ion Brad rămânea departe de răutatea, invidiile ori orgoliile atât de specifice lumii scriitoricești. De pe promontoriul vârstei sale nonagenare, scriitorul privea detașat spectacolul culturii române, pe care a servit-o cu devotamentul sufletesc și cugetul unei minți curate de român ardelean, înzestrat cu cipariană înțelepciune, așezat temeinic în rosturile sale cultural-spirituale.

  1. Lucrarea doctorală a dlui Mihai Cistelican (428 p., format academic) beneficiază de o foarte bogată secțiune de „Referințe critice” (pp. 300-345), de o bună Bibliografie (alcătuită din „Cărți consultate”, „Articole consultate”, „Bibliografie generală în volume” și „Filme vizionate”), făcând loc unor interesante „Anexe și ilustrații”, în care sunt reproduse, pe lângă o iconografie adecvată, interviurile acordate de scriitorul Ion Brad dlui Mihai Cistelican, în 2017 și 2018 (2), ultimul din cele trei având loc în octombrie 2018, cu puține luni înainte de moarte. Un bogat și foarte util „Indice de nume” încununează această primă cercetare („inedită”, cum ne asigură dl M. C.) a publicisticii lui Ion Brad, reușind a ne restitui una din fațetele cele mai vizibile ale omului și scriitorului care a trăit în două lumi, una comunistă (vreme de 60 de ani), alta capitalistă de după 1989, globalizată, la cumpănă de milenii și de mari răsturnări și prefaceri istorice. Autorul s-a ferit să transforme cercetarea sa într-un „document acuzator” (comentariile au ținut cont de „imperativul timpului” în care a trăit Ion Brad și care ulterior s-a distanțat de publicistica din tinerețe, din anii 50), necăzând nici în cealaltă extremă, aceea de a realiza o „monografie romanțată”. A optat pentru o evaluare neutră, sine ira et studio, arătând „onest și obiectiv cum a ales autorul să se poziționeze în publicistica sa”.

Nu putem să încheiem comentariul nostru fără a preciza că scriitorul Ion Brad este „un caz” fericit de istorie literară, căci, personalitate puternică fiind, a ajuns să judece obiectiv lumea prin care a trecut și să se aureoleze în deceniile din urmă cu o înțelepciune, o blândețe și o generozitate recunoscute îndeobște, având conștiința că nu a făcut rău vreunuia dintre confrați, chiar dacă a fost la un moment dat promovat în funcții politice și administrative. Dimpotrivă, a ajutat, iar dacă nu a putut ajuta, rău intenționat vreunuia nu a făcut. Poet, prozator, eseist, editor, Ion Brad este, incontestabil, unul din scriitorii de prim-plan ai generației sale, unul din puținii care s-au bucurat de longevitate pentru a-și rotunji armonios destinul literar, prezentându-se la judecata istoriei literare ca un dârz ardelean încrezător în propria-i stea.

Zenovie Cârlugea

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*