Explozia din 1990 din teritoriile presei era una dintre marile câștiguri ale libertății noastre. Puteam recupera fără niciun fel de restricții, ceea ce fusese ținut în cătușe. Tarabele erau pline de publicații de tot felul, nu mai era nici criză de hârtie, nici de timp, oricine putea să aibă o publicație a sa, după ce mai bine de o jumătate de veac doar Partidul avea acest drept.
Am avut și eu tentative înainte de 1989 de a scoate noi publicații, și ca suplimente ale revistei „Vatra”, la care eram redactor, dar și publicații de sine stătătoare, sub egida UTC-ului.
Toate au fost sortite eșecului, sita ideologică devenise atât de deasă încât era greu să mai treacă ceva.
Eram destui împătimiți ai jurnalisticii, care aveam mult mai mult de spus decât puteam publica, așa că nu puteam să nu dăm frâu liber elanurilor noastre în 1990.
În același timp, foamea de lectură atingea pragul de sus al lăcomiei. Se cite aproape totul, pe nemestecate!
Între acești împătimiți ai presei postdecembriste se număra și Valeriu Bârgău, cu care mă intersectasem și la Cenaclurile „Vetrei” și la SLAST și la concursuri literare de la Deva.
Era limpede că valeriu Bârgău nu putea rata șansa de a avea o publicație a lui, de a-și da drumul în orizonturile editoriale ale momentului.
Valeriu Bârgu a devenit repede vârf de lance al presei devene, dar a devenit și editorul numărul unu al zonei.
Săptămânalul „Călăuza” (1990 -2009) umplea un gol, dar acumulările gazetărești au făcut ca acesta să fie completat și cu o revistă literară „Constelația Dragonului” (1994), devenită inițial „Ardealul literar și artistic” și, finalmente, „Ardealul literar”, care a rămas să ducă mai departe un ideal.
Cu siguranță, geografia publicistică a zonei ar fi arătat cu totul altfel, dacă Valeriu Bârgău ar fi rămas pe baricade, dar în 2006 timpul nu a mai avut răbdare cu el, deși era în plină putere creatoare și putere de muncă.
Greul, și la propriu și la figurat, a rămas pe umerii poetei Mariana Pândaru, soția lui, care a preluat din mers întregul arsenal editorial al lui Valeriu Bârgău.
Cei care au făcut presă după 1990, înțeleg foarte bine cât de mare e greul presei, ca dovadă (e adevărat, și sub presiunea înnoirilor tehnologice, spectaculoase chiar) că din puzderia de publicații din anii nouăzeci au tot dispărut nu doar multe gazette în provincie, ci și dintre cele cu ștaif de Capitală.
Nu e perspectivă fatalistă, dar soarta presei tipărite va fi decisă de asaltul presei electronice, lipsită de „scrupule”, necruțătoare.
„Ardealul literar” rezistă totuși, chiar dacă a devenit revistă semestrială. Ea nu a coborât însă niciodată ștacheta valorică, ba aș spune chiar că a ajuns între publicațiile de elită, că vor, că nu vor unii să accepte această realitate. Și, chiar dacă apare în provincie, „Ardealul literar” n-a căzut în păcatul provincialist!
„Ardealul” a rămas „literar”, rezistând eroic tuturor „cenzurilor” economice, pentru că în spatele ei nu se află conturi grase, ci munca, pasiunea și talentul Marianei Pândaru care, iată, a adus revista dincolo de un sfert de veac de apariție.
Sigur, Mariana Pândaru n-a fost singură, n-a rămas singură, ci înconjurată de o mână de entuziaști și devotați ai presei literare din țară: Gheorghe Grigurcu, Liviu Ioan Stoiciu, Daniel Corbu, Ioan P. Iacob, Anca Sîrghie, Passionaria Stoicescu, Mircea Moț, Marin Iancu, Miron Țic, și din străinătate: Theodor Damian (S.U.A.), Mariana Zavati Gardner (Anglia), Dumitru Ichim (Canada).
Actualmente, revista apare sub egida Uniunii Ziariștilor profesioniști din România, o egidă onorantă pentru publicație, dar și pentru breasla care s-a solidarizat cu „Ardealul literar”.
De aceea, ca s-o invocăm pe Mariana Pândarul din editorialul numărului jubiliar, „Povestea merge mai departe”!
NICOLAE BĂCIUȚ