◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

Sistemul „uși rotative” pentru oficialități politice de top. De la politică la corporații și înapoi…

Invadarea Ucrainei de către Federația Rusă a readus în prim-plan prezența pe statele de plată ale unor giganți ai economiei rusești a unor foști oficiali de rang înalt din Europa. Gerhard Schroeder (foto), fostul cancelar al Germaniei, continuă să fie unul dintre cei mai reprezentativi oameni de stat europeni care este în prezent angajat la companii strategice ruseşti, el fiind de altfel recent nominalizat şi pentru un loc în consiliul de administraţie al Gazprom, cel mai important furnizor de gaz extern al Europei. Alături de fostul cancelar sunt însă foşti oficiali din Austria, care îşi menţin poziţiile, în timp ce Matteo Renzi, fost premier al Italiei, a demisionat după atacarea Ucrainei. La mijloc este un sistem numit „uși rotative”, prin care politicieni de rang înalt ajung să lucreze în mari corporații după ce se retrag, apoi eventual se întorc în prim-planul politicii, cu multă… experiență. În ecuație intră și un foarte sofisticat și opac sistem de lobby.

Günther Oettinger, fost comisar european pentru buget, care afirma, în 2018, despre România că, alături de Polonia, Ungaria și Guvernul Italiei „pune în pericol de moarte proiectul european”, a rămas cunoscut, pe de altă parte, ca membrul Comisiei Europene care a petrecut alături de lobby-iști mai mult timp decât oricare dintre colegii săi. Nu întâmplător; necruțătorul susținător al proiectului european, avocat de profesie, a creat o rețea de reintroducere a „foștilor” politicieni în tot felul de companii. De când a părăsit Comisia, în 2019, Oettinger a unplut sectorul privat în care el însuși activează – Consilii de administrație de la Deloitte, de la o bancă mare, de la o firmă de imobiliare etc. – cu politicieni. Fostul comisar European este un performer al sistemului, prin firma sa de intermediere. Notabile sunt, de pildă, trecerile fostului președinte al Comisiei Europene Manuel Barroso la Goldman Sachs, a unui fost comisar pentru Concurență, Peter Sutherland, în funcția de președinte al băncii amintite în 1995, a fostului comisar pentru Afaceri Martin Bangemann la Telefónica, cea mai mare companie spaniolă de telefonie, în 1999, a lui Neelie Kroes în funcța de comisar European pentru Competiție în 2004, deși pe CV-ul său erau 25 de joburi în diverse corporații, a lui Adam Farkas, director al Autorității Bancare Europene, în fruntea Asociației pentru Piețe Financiare a Europei, puternic grup de lobby. Tot ce a avut de spus o anchetă a Ombudsmanului European a fost că Farkas… n-ar fi trebuit să facă așa ceva. De altfel, cam acestea sunt reacțiile atunci când ceva este Cod de Conduită pentru foștii politicieni europeni. „Nu putem vedea cine sunt clienții lui Oettinger, nimeni nu poate controla acest sistem și este practic imposibil să se poată verifica dacă Oettinger respectă regulile de lobby”, spune Nina Katzemich, membru al ONG-ului german LobbyControl. Fost membru al Parlamentului din Baden-Württemberg din 1984 până în 2010, Oettinger a fost cea mai mare parte din acest răstimp și avocat și CEO al unei firme de audit. După ce a ieșit din Comisie, Oettinger a primit tot felul de aprobări pentru activitățile sale. Un alt mare european, premierul Italiei și fost președinte al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a fost director executiv la Goldman Sachs, divizia internațională, și a condus strategia europeană a băncii. A părăsit banca americană când a trecut în fruntea celei central-europene. Și Mario Monti, fost premier al Italiei la apogeul crizei economice, unul dintre liderii Grupului Bilderberg, a fost consilier internațional la aceeași Goldman Sachs, dar și la Coca-Cola. A devenit comisar european pentru Piața internă, apoi pentru Concurență.

Scandalul de lobby în care a fost implicat fostul premier britanic David Cameron a generat o trecere în revistă, de către presa insulară, a numărului enorm de politicieni care trec prin amintitele „uși rotative”. Politicianul George Osbourne a avut mai bine de zece joburi în privat, de la căderea cabinetului Cameron, Philip Hammond a intrat și în cabinetul Theresa May, ca ministru de Externe în plin Brexit, apoi a intrat în mai bine de zece consilii de administrație private, în timp ce propria firmă de consultanță, Matrix Partners, are interese de afaceri în Kuwait și în sistemul bancar japonez. Fostul vicepremier Nick Clegg s-a mutat în Silicon Valley pentru a deveni unul dintre șefii Facebook, cu un salariu de pornire de 656.000 de dolari pe an, fără bonusuri. Foarte multe joburi în companii private, firește, pe post de consultant, sunt și în dreptul fostului ministru de Externe Amber Rudd, care are interese inclusiv în compania norvegiană de energie Equinor, în dreptul fostului ministru al Energiei și Schimbărilor climatice Greg Barker, unul dintre directorii companiei anglo-ruse EN+, fondată de Oleg Deripaska, cu care demnitarul britanic avea întâlniri frecvente pe iahturi în anul 2008, Jo Johnson, fratele actualuilui premier Boris Johnson, fost ministru al Cercetării, este consultant în privat la companii care se ocupă cu spațiul cosmic sau cu investiții… pământești, fostul ministru al Sănătății Andrew Lansley dă sfaturi prețioase companiei farmaceutice elvețiene Roche și altor grupuri private de același tip, iar Michael Fallon, fost ministru al Apărării, care și-a dat demisia după acuzații de hărțuire sexuală, este consultant la firma petrolieră Genel, din Kurdistan și, de asemenea, la o firmă căreia i-a acordat un contract pe vremea când era ministru al Energiei, Wilton Engineering Services. Exemplele oferite de The Guardian sunt mult mai multe…

După ce a părăsit postul de ministru al energiei al SUA, în 2005, Spencer Abraham a acceptat un job de director al Occidental Petroleum, cu un salariu de 60.000 de dolari pe an. Imediat, compania cu pricina devenea prima în două decenii care aducea petrol libian în SUA. Tommy Thompson, fost ministru al Sănătății, a lucrat sau a făcut lobby pentru 42 de companii din 2005 încoace. Lângă aceștia pot fi menționate oficialități americane în fața standardelor extraordinar de înalte au stat drepți oficialii multor state ale lumii. Doar două exemple: fostul vicepreședinte Dick Cheney, ale cărui interese se învârt în jurul contractorilor military și fostul ministru al Apărării Donald Rumsfeld, care în 2004 era decorat cu prestigioasa Medalie a Libertății, alături de alte zeci de distincții, și care, aflat concomitent și în funcția publică, dar și în consiliul de Administrație al unei firme care a inventat un îndulcitor controversat, legat de apariția unor tumori, l-a schimbat dn funcție pe directorul Agenției Americane pentru Alimente și Medicamente, care interzisese produsul, astfel că îndulcitorul a fost imediat aprobat. Au trecut 30 de ani și astăzi controversatul îndulcitor este omniprezent în nenumărate alimente.

Una peste alta, 17 din cei 24 de foști miniștri ai fostei Administrații Bush au obținut funcții în cel puțin 120 de comanii, dintre care 65 fac lobby pe lângă Guvern și alte 40 pentru agențiile pe care le conduc, arată un raport al organizației Citizens for Responsibility and Ethics, din Washington, al cărei director, Melanie Sloan, afirmă că „acești politicieni și-au asigurat posturile în timp ce își efectuau mandatele. Poate fi legal, dar este foarte departe de moralitate”,

Cât despre efectele sistemului „ușilor circulare”, acesta este atât de prevalent în sistemul politic și financiar internațional, încât a fost citat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare și numeroase ONG-uri internaționale ca „una dintre principalele cauze ale crizei financiare care a debutat în 2008”. (Roxana Istudor)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *