În Top 100 Mari Români, realizat în anul 2006, de Televiziunea Română, Mareșalul Ion Antonescu a ocupat poziția a 6-a.
Ion Antonescu, fost premier și conducător al României, a fost executat la 1 iunie 1946, cu o zi înainte de ziua sa de naștere, de regimul comunist instalat la București.
La 1 iunie 1946, Mareșalul Ion Antonescu, fost conducător al statului român, a fost executat prin împușcare, în curtea închisorii Jilava.
Fost conducător al Statului Român, titulatură ce avea avea echivalent cu rangul de prim-ministru, Ion Antonescu a fost condamnat la moarte de către un Tribunal al Poporului, imputându-i-se că „a savarsit cea mai mare crimă petrecută în istoria poporului român, alăturându-se Germaniei hitleriste la agresiunea contra popoarelor din Rusia Sovietică, care doreau o colaborare pașnică cu poporul român”, dar și crime de război împotriva populației evreiești, scrie activenews.ro.
Trebuie menționat că Tribunalele Poporului fuseseră instituite prin lege de către Guvernul Petru Groza, prin legea nr. 312/1945.
Un proces cu oameni care n-aveau nicio legătură cu magistratura
Conform proiectului, locul procurorului era luat de „acuzatorii publici”, numiți direct de Ministrul justiției. Judecătorii Tribunalului erau numiți pe criterii politice câte cinci din partea fiecărei formațiuni reprezentate în „guvernul de largă concentrare democratică”.
Astfel, în completele de judecată au apărut oameni care n-aveau nicio legătură cu magistratura: Vasile Niță muncitor, reprezentant al PCR, Ion Păuna – muncitor, reprezentant al PSD, Jovita Dumbravă – plugar, membru al Frontului Plugarilor, Constantin Tiulescu – muncitor din partea Confederației Generale a Muncii. În mai 1946, profesorul Constantin Lăpușneanu, din partea PNȚ, a fost înlocuit cu Teodora Iorgulescu, de profesie casnică.
Un alt acuzator șef, Dumitru Săracu, era de meserie chelner.
Legat de execuția în sine a Mareșalului, fiul preotului închisorii a mărturisit că Ion Antonescu a murit împărtășit, cel care a refuzat fiind Mihai Antonescu, colaboratorul său.
„In afara de aceasta inadvertenta legata de numele sau, o alta informație eronata, inclusiv in filmul lui Nicolaescu, este aceea ca Mareșalul Antonescu a respins împărtășania. Da, este adevarat ca unul dintre Antonesti a facut acest lucru, dar nu Ion, ci Mihai, condamnat si el alături de Mareșal. Mihai Antonescu, fiind cel mai tânăr, nu a putut accepta ceea ce avea sa i se întâmple si poate de aceea a recurs la acel gest de fronda fata de reprezentantul bisericii. Asta e ce mi-a zis taica-meu”, spunea Mihail Totolici, fiul preotului Teodor Totolici.
Un alt detaliu interesant este acela că Mareșalul Antonescu a luat o panglică tricoloră dintr-o carte religioasă pe care o citea și a decupat mici benzi tricolore la pieptul fiecărui condamnat.
„Antonescu i-a spus: părinte pot sa iau o panglica de la carte, taica-meu avea panglici tricolore la toate cărțile. Sa tai si sa pun in piept la toți. Da, domnule Mareșal, i-a zis tatăl meu. Atunci a trimis un soldat si a adus foarfeca si ace de gămălie si Mareșalul a tăiat din panglica si a pus si lui si la ceilalți trei care erau cu el. Sunt lucruri care nu se stiu”, povestește Mihail Totolici.
Execuția lui Ion Antonescu
La orele 18.00, după ce comandantul grupei de execuție a dat raportul procurorului Alfred V. Petrescu, acesta a cerut grefierului Gheorghe Colac sa citească conținutul Hotărârii nr. 17/1946 a Tribunalului Poporului și sa prezinte o scurta expunere a faptelor săvârșite de condamnați. În momentul in care s-a încercat sa se procedeze la aplicarea art. 18 din Regulamentul nr. 12/1942 si sa se lege condamnații la ochi si de stâlpul de execuție, toți au declarat ca „vor sa stea cu fata către grupa de execuție si nelegați, cu exceptia condamnatului Constantin Z. Vasiliu, care a cerut sa fie legat la ochi, cu propriul sau fular”.
„După îndeplinirea tuturor formalităților de mai sus – raporta ceva mai târziu procurorul Petrescu – la orele 18.03, am ordonat comandantului grupei de execuție executarea. Conformându-se dispozițiunilor art. 19 din Regulamentul nr. 12/1942, comandantul grupei a comandat pregătirea armelor, ochirea si focul , care s-a executat cu arme de tip militar”. „In urma salvei – avea sa raporteze si inspectorul de politie Mihail Gavrilovici – au căzut toți la pământ. in clipa următoare, Ion Antonescu s-a ridicat, sprijinindu-se pe o mana si a strigat: „Domnule, nu m-ati omorât”, dupa care efort a căzut jos. Alexianu si Mihai Antonescu au rămas nemișcați, iar Constantin Vasiliu se zbătea gemând”. După încetarea focului, continua procurorul Petrescu, medicul legist, Alexandru Gr. Ionescu, a constatat ca „cei executați dădeau inca semne de viata”. In acest context, comandantul grupei de execuție „a executat loviturile de gratie, trăgând cu revolverul in capul fiecărui condamnat”. Din raportul lui Mihail Gavrilovici mai rezulta ca „in Constantin Vasiliu s-a tras si cu arma fiindca tot se mai zbatea”. La ora 18.15, medicul legist a constatat moartea tuturor celor ce fusesera împuscați, cadavrele rămânând pe loc, sub paza unei garzi formate din gardieni publici.