default-logo

Libertatea sufletului

Început de gând, încăput în cerc adânc şi intersectat de vânt, sprijină două maluri care curg până-n margini de extreme. Umbre prelungite, dintr-un timp orientat, răsucite în jurul nopţii, ne desprind în vârste spaţiul dintre stele. Chipuri vechi, subordonate aproximării, contopite-n clipe risipite-n nepăsare, se revarsă-n faimă temporară. Sensuri distincte, parcurse simultan, ne îndepărtează mersul şi ne suprapun idei, raporturi dezvoltate deodată pe o întindere profundă, se-nsumează în stări ce cresc în cercuri şi converg spre lină alunecare. Desprinşi din nemişcare, cu ceaţa pe umeri, ce din faţă părelnic se ridică, şi desfăşuraţi în aparenţe, ce plutesc mereu în alte ape, despică valuri – amintiri ce sparg extremele-n ecou – şi devin orice altceva ce se desface din oprire. O privire rece din afară este tulburare în adâncuri, vântul răsucit în palmă ne împovărează gânduri, golul creşte împrejur – într-un strop de rouă sau în adâncire nesfârşită -, şi ca un nod se strânge timpul. Rătăcite-n ochi, pădurile ne înalţă gânduri ce destramă ceruri, aripi, ca deschidere de devieri în existenţe, inundă relieful şi şterg distanţele dintre tăceri, iar clipele se irosesc în margini duse-n efemer. Răbdător şi măsurat, drumul, netezit de mers, nu ne mai încape, ne revarsă în afară, în multiplicări la nesfârşit. Într-un calm desăvârşit ne comparăm nepotrivirea cu priveliştea internă, apoi adânc şi tragic, într-o linişte subtilă, prelungită-n echilibru, ne ridicăm din starea de absenţă şi în farmec de lumină ne ascundem în muguri, când ning pomii primăvara. Între clipe, faima se scufundă în deschideri cu amânări ce răspândesc prăvăliri în adevăr printre ierburi în brâu de rouă-ncinse. Prin rădăcini, cu petreceri tulburate în mister, curg depărtări cu despărţiri apropiate, iar taina ce ţine cuprinsul în braţe, ca un început de rânduială-n neştiut, despică-n aripi cerul şi creşte-n zori aventuri imaginare de întoarceri înapoi. Calea nealeasă sporeşte paşii, încărcaţi de gânduri, în nelinişti şi nădejdi cu petreceri difuzate-n depărtări împletite-n aşteptări cu succesiuni de unduiri în orizont. Margini ne-mplinite din afară dau năvală printre pliuri de neant şi cu înaintări ramificate se apropie, în continuă schimbare, cu imagini care ne conţin, şi ne coboară în ordine şi armonie cu fixări în echilibru instabil ce ne împarte în tot şi în nimic, cu depline revărsări în cercul gol şi neîmplinit. Atâtea euri se revarsă, câte creşteri sunt pe dinăuntru, că nu ne ajunge spaţiul, iar timpul se umple până-n margini. Farmecul orbirii se destramă, din adâncul nopţii izvorăsc lumini, ca un vas golit, trupuri se revarsă în ţărână, semn ineluctabil că sufletul e-n libertate.

 

Doina Drăguţ

 

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*