De ziua copiilor, am să mă adresez mai mult părinților, pentru că așa cum spunea Grigore Vieru „Mama este începutul tuturor începuturilor.” Femeia trebuie să fie mamă si să crească oameni, să facă oameni, iar bărbatul are responsabilitatea de a asigura traiul și siguranța familiei. Nu mai spun de faptul că de când locuiesc în Austria, primesc de la școala fiicei mele înștiințări unde părinții nu sunt menționați ca mama sau tata. ci părinte 1 și părinte 2. Trecem peste asta, că trebuie să ne aliniem la lumea modernă, deși dacă acceptăm aceste combinații, cum și de unde ar mai veni copiii pe care astăzi îi sărbătorim?! Cei care trebuie să fie viitorul țării…. Dar nu acesta este subiectul meu de astăzi, ci părinții care au copii. Așa cum am și eu, făcut de mine și pentru care mă preocup, mă implic și mă doare când nu iese așa cum mi-am propus.
Copiii sunt cel mai prețios lucru dintr-o societate. În ce mediu familial cresc, cum sunt sprijiniți financiar, cum sunt instruiți sau susținuți, este foarte important și face diferența. Ce observ din ce în ce mai mult în ultima perioadă este că acest mediu familial este sistematic dizolvat.
Astăzi, mai mult ca oricând, copiii au acces la oferte culturale sau sportive – toate acestea fiind planificate cu scopul de a ridica dezvoltarea lor și astfel viabilitatea viitoare a unei țări. Biblia ne spune cât de importanți sunt copiii pentru o societate:
„Copiii sunt un dar de la Domnul; rodul trupului este darul lui.” Psalmul 127: 3
În activitatea mea am lucrat o perioadă ca și pedagog în ergoterapie cu copii de diverse vârste și organizam activități creativ-cognitive cu ei. Îmi amintesc despre săptămâna pădurii în care mare parte dintre copii au spus că s-au plictisit și că nu știu ce să facă. Asta chiar m-a pus pe gânduri. A trebuit efectiv să îi instruiesc să privească gândacii, să se echilibreze pe trunchiurile copacilor, să construiască colibe. Majoritatea au participat, dar alții au fost plictisiți și dezinteresați de natură și implicare..
„Dacă esti părinte, deschide-i copilului ușile către direcții necunoscute pe care să le poată explora. Nu fă să-i fie frică de necunoscut, acordă-i susținere.” Osho
Mă gândesc la vacanțele petrecute la țară la bunici în mijlocul naturii în deplină libertate, ba chiar mai aveam și sarcini în gospodărie și nu exista nicio lege să-l sancționeze pe bunicul meu că mă lua cu el dis de dimineață la cules struguri, sau adunat porumb, ori când bunica mă trimitea să dau mâncare la animalele din curte, să adun ouăle din cuibarul păsărilor, sau să adun fructe pentru gemuri, și multe altele. Așadar, ne-am simțit liberi în natură dar și responsabili. Nu era o problemă, imaginația mea nu avea limite și nu mă plictiseam niciodată, eram total fericiți chiar dacă uneori mai eram și urechiați și poate chiar mai serios muștruluiți când greșeam ceva. Dar unde au acum copiii posibilitatea de a se juca în siguranță, complet singuri? Totul este amenajat, locurile pentru copiii adulților sunt definite și clar delimitate. Nu se mai cultivă decât spiritul, nu şi inima, în educaţia copiilor, care sunt făcuţi să devină neascultători, împrăştiaţi, vorbăreţi, rebeli şi nereligioşi…Părinţii îi iubesc, disimulându-le defectele, nu îi corijează, şi nu-i pun să respecte disciplina casnică..
Ați observat dragi părinți, că nu mai aveți timp pentru copiii voștri? Pentru că de multă vreme se lucrează cu sistem la spargerea definitivă a „Celulei Familiale”? Părinții sunt tot mai preocupați să-și păstreze locurile de muncă solicitându-le ore suplimentare sau cursuri de specializare peste orele de program, iar copiii sunt tot mai implicați în activități extrașcolare care îi țin tot mai mult departe de familie. Când se întâlnesc seara acasă cu toții, sunt epuizați și nu se mai interesează unul de altul, fapt ce va permite în sfârșit să reducă la zero orice autoritate părintească, făcând familia să explodeze în indivizi opuşi unii altora, pentru protecţia intereselor lor personale.
Cu ceva timp în urmă am primit în vizită o mămică însoțită de copilul ei care era cam răsfățat. Din discuții, oarecum jenată, mama copilului se scuză pentru faptul că nu intervine să corecteze copilul, deoarece sunt instruiți și chiar încurajați la grădiniță să-și reclame părinții dacă sunt autoritari în educarea lor. Eu, româncă obișnuită să am un cuvânt de spus… am replicat: – „Dar cu ce drept intervine o autoritate să-mi impună mie cum să-mi educ copilul meu, în casa mea și pe banii mei?!”
Ei bine, se vedea pe fața acestei tinere mame, așa o teamă și o convingere că există oricând o autoritate care să le amenințe statutul de părinți. Această autoritate Jugendamt(Protecția copilului) îi încurajează pe copii să-şi denunțe părinții prea autoritari prin faptul că sunt prea tradiţionali, prea religioşi. De asemenea, va contribui la a-i supune pe părinţi unei psihoze colective a fricii, ceea ce va provoca în mod ineluctabil, de manieră generală în societate, o subminare a autorității părintești.
Chiar eu personal, am fost neplăcut surprinsă să aflu că pentru a mă interesa de situația școlară a fiicei mele, trebuie să prezint o dovadă semnată de ea că este de acord ca mama ei să primească informații pe care tot ea le specifică. Mai concret, eu ca mamă nu am voie să merg la fiecare profesor, sau să întreb diriginta și despre matematică și despre fizică și despre chimie, dacă fiica mea nu specifică acest lucru? Vă dați seama în ce lume trăim?! Toate acestea duc la dezintegrarea familiei, a sistemului de învăţământ, a religiei, deci a societății în general.
Deși mai am multe de spus la acest capitol, vă doresc dragi părinți să vă înarmați cu răbdare și multă înțelepciune, căci statutul de părinte devine din ce în ce mai sensibil.
„Atunci când părinții fac prea multe pentru copiii lor, copiii nu vor face multe pentru ei înșiși.” Elbert Hubbard
Daniela Gumann / UZPR Salzburg