Personal, port filosofilor sau, mă rog, celor ce se încumetă să filosofeze, o nefățarnică admirație, fiind eu, bietul filolog, ziarist sau pedagog, un filosof ratat, superficial și desigur ipocrit. În sala cea regală a Primăriei Arad (unde s-au recuperat din pandemie prezentările de volume), așezat în rândul întâi pentru a dibăci sensul cuvintelor, distorsionat de o amplificare râgâitoare, mi-am focalizat atenția asupra volumului cu iz de parfum filosofant, semnat de profesoara arădeană: Maria SINACI. M-am concentrat asupra limbajului puțin binevoitor al filosofiei actuale, aflată în căutare de personalitate, prin desprinderea de predominanța speculațiilor logicii și ale matematicilor înalte Textul poartă pe copertă titlul Bioetica și ameliorarea umană, Eicon, 2022, fiind mărturie că M. Sinaci este dăruită cu harul insidios al explicațiilor, operând analize subtile, într-o frazare frumoasă, dar amplu contorsionată de profunzime, seriozitate și abstracțiuni dificile pentru cel nededat cu perspectivele filosofice alimentate de bioetică. Priveam la ceilalți ascultători și mi se părea că sunt cuprinși de un duh ștrengăresc, cutreierat de năluci și umbre, scrijelite într-un limbaj blagoslovit de formidabile neînțelesuri și resemnări binevoitoare. Se vorbea în limbajul care împachetează idei, formulând „angajamentul ontologic” și „rădăcinile referinței”. Într-o asemenea sală înaltă, tronată de regele Ferdinand, vâjâiau cu măreție, „concepte filosofice” în aleanul lor de a evita crampele mintale ale programului de ”matematizare a experienței”. Ce vreți, ne aflăm în căutarea metodei prin care să înțelegem noile autostrăzi ale filosofiei spre a-și dibui identitatea. În acest eșantion de căutători ai explicațiilor menite să arunce lumină asupra enigmelor netulburate ale dansului ideilor filosofice, se regăsește Maria SINACI, publicând tulburătoare texte despre revigorarea filosofiei, ca aspirație spre eleganta gimnastică elitistă a minții.
Aflată la al doilea volum despre bioetică, Profesoara Maria SINACI scormonește ipoteza posibilității „ameliorării umane”, consumând referințele critice și propriile opinii pentru îmbunătățirea umană – morală și cognivită -, ceea ce ar dărui „minți mai bune” și „o lume mai morală”. Adoptând un limbaj aflat la intersecția dintre știința eticii și știința filosofică, Maria SINACI găsește argumente în gândirea contemporană pentru a lansa o considerație provocatoare: condiția umană, consecință a ameliorării bioeticii globale, poate fi supusă Regulii de aur („Tratează oamenii așa cum ai dori să fii tratat tu!”), prin care, concluzionează autoarea, exprimă „posibilitatea unei bioetici globale, din perspectiva drepturilor internaționale ale omului, a pluralismului cultural și religiilor lumii”. În sprijinul lămuririlor derivate din conceptul de „bioetică”, sare cu elanu-i caracteristic prefațatorul, prof. univ. dr. Ioan BIRIȘ, care-și începe „cuvântul înainte” cu o propoziție simplu de incitantă: „Fără îndoială, în viața oamenilor există multe lucruri importante”. Biotetica (termen – și concept – nou, datând de prin anii 1970) teoretizează și îmbină „cunoașterea științifică biologică cu cunoașterea valorilor umane”. Însăși sintagma „ameliorare umană” ridică o problemă de …bioetică: cât de sus poate fi dusă „ameliorarea” și cât de „etică” (morală) poate fi modificarea condiției biologice a omului? Care sunt procedurile de scurtare a distanței dintre omul comun – „fără însușiri” (după Musil) – și „omul ameliorat”, prin intermediul tehnologiei, medicinei, farmaciei, robotizării? Se pune întrebarea: „Până unde putem forța limitele naturii umane?”
Maria Sinaci oferă un elegant spectacol de demonstrație filosofică, măiestrind un limbaj argumentativ înalt și o coerență de idei fructuoase, fiind un prilej de bucurii și îndoieli despre condiția umanității, menită să se lase provocată de propriile amenințări. Maria SINACI are asigurat un loc de frunte în rândul filosofilor, plasându-se într-un spațiu nou al cunoașterii, în care o profesoară arădeană fascinează prin asumarea unui itinerar științific inedit, cu riscuri incitante. Rigoarea cercetării și familiarizarea conceptuală cu acest domeniu interdisciplinar dau autoarei aura indiscutabilă de a se înșirui în aventura unei fiice a filosofiei, ademenită de căutarea mirelui, înspăimântat încă de tabloul futurist din care e provocat să coboare. Adeseori fructul e mai dulce decât făgăduința staminelor. Maria SINACI a cutezat să provoace o știință îmbătrânită de tinerețea răsăriteană a fiecărei generații, sprijinită pe Pitagora, Platon, Kant, Hegel, Husserl, Carnap ori Habermans.
Maria SINACI gândește cum va fi lumea umană sub semnul lui „trebuie” și „va fi”, Scormonirea rădăcinii gândurilor subtile m-a determinat să îndemn lectura spre consistența sofianică a cititorului aspirant la înțelegerea neînțelesului. Nicio satisfacție nu are consistență dacă cititorul nu se ambiționează să-și învingă „crampele mintale” și să-și „amelioreze propria condiție umană”. Maria SINACI pășește pe un domeniu al cunoașterii din care răsar multe necunoscute, dar mai ales întrebări ce așteaptă răspunsuri.
Anton ILICA
UZPR, filiala Arad