Cu câteva zile în urmă am întâlnit un întreprinzător particular, care era revoltat de faptul că unul dintre angajaţii lui este extreme de comod, nu munceşte aşa cum ar trebui, dar aşteaptă cu nerăbdare ziua de salariu. Acest angajator a mai spus că ar dori să-l înlocuiască pe acest angajat ineficient, dar nu găseşte meseriaşi buni. Mai nou, unii angajaţi solicită angajatorului salariul săptămânal, iar încasările firmei uneori au un caracter sporadic, în funcţie de clienţi.
Adevărul este că meseriaşii buni, care nu au fost plătiţi aşa cum trebuie, că nu avea firma resurse financiare mai mari, au luat drumul străinătăţii, iar alţii, care au ajuns la vârsta senectuţii s-au pensionat. Problema cea mare este că noii angajaţi, care termină liceul sau facultatea nu mai au de la cine învăţa la locul de muncă. Se ştie că una este teoria şi alta este practica. Înainte vreme, tânărul angajat fără experienţă avea pe cine să întrebe, pe un angajat mai în vârstă, pentru a-şi putea clarifica anumite probleme de la locul de muncă. Acum, gata !, nu prea mai sunt meseriaşi de elită, iar tinerii se întreabă unii pe alţii, bâjbâiesc pentru a putea rezolva solicitările clienţilor.
În unele ţări, sistemul de învăţământ este armonizat cu solicitările firmelor, care au nevoie de meseriaşi buni formaţi încă de pe băncile şcolii. Există o sincronizare între teorie şi execuţia practică a unor lucrări de referinţă dintr-un domeniu sau altul de activitate. De pildă, unii oameni de afaceri încheie contracte cu viitorii absolvenţi, le plătesc şcolarizarea, iar după terminarea şcolii le asigură un loc de muncă bine plătit şi alte facilităţi atractive pentru ca tinerii să nu părăsească ţara lor de origine. Climatul de muncă este unul relaxat, iar respectul şi vorba bună sunt liantul care creează o relaţie de prietenie dintre angajat şi angajator.
La noi, unii angajatori se luptă cu dările la stat şi reuşesc cu greu să ofere angajaţilor un salariu net de 2000 de lei. Brutul este mult mai mare, ajunge la aproximativ 3 500 de lei, iar diferenţa de 1 500 lei trebuie plătită pe impozit, CAS şi alte cheltuieli specifice salarizării. Poate o reconsiderare a impozitării diferenţiate ar oferi posibiltatea patronilor, cum se spune, să majoreze salariile nete. Un mare om de afaceri din judeţul Satu Mare spunea că dacă ar exista o relaxare a fiscalităţii, atunci diferenţa ar putea să se regăsească în salariile angajaţilor şi implicit ar creşte consumul în economia de piaţă românească. Domnia sa mai spunea că va face tot posibilul să le ofere angajaţilor săi toate condiţiile pentru ca să nu părăsească ţara şi dacă s-ar putea să-i încurajeze şi pe alţi români să se reîntoarcă acasă.
Economiştii şi foarte mulţi politicieni cunosc aceste probleme, dar nu se prea încumetă să construiască o strategie eficientă astfel încât românii să nu mai plece la munci umilitoare în străinătate. În loc să avem parte de astfel de strategii constructive, politicienii noştri se pierd în dispute politice neproductive pentru destinele economice ale ţării şi ale cetăţenilor. Din cauza sistemului fiscal rigid, mulţi întreprinzători mici sunt nevoiţi să se refugieze în ,, zona evaziunii fiscale şi a muncii la negru “. Mai avem economişti profesionişti, chiar dacă mare parte dintre ei sunt pensionari, la care ar trebui să apeleze politicienii din zilele noastre, pentru ca ei să elaboreze un sistem fiscal deopotrivă benefic pentru bugetul consolidat al statului, dar şi pentru angajatori şi angajaţi.
Mai lăsaţi, domnilor politicieni, duelurile specifice campaniei preelectorale că e tare mult de lucru-n ţară. Unii politicieni au devenit nişte ,,lupi moralişti“ de toată frumuseţea Deznădejdii. Celebrul dramaturg francez Moliere spunea: ,, Moralistul este ca ochiul: le vede pe toate, dar nu se vede pe sine”. Aviz politicienilor moralişti, ahtiaţi după dulceaţa Puterii ! în timp ce ,, Ţara arde ” de durere.
Dumitru Țimerman / UZPR