Mi-e dat să-mi rostesc gândurile, să visez în Limba Română, fiecare cuvânt un fagure, ca mierea luminii în degetarul macilor, ca vârsta arborilor în cercuri.
În fiecare din ele trudeşte un străbun, veghează o baladă. Patria Limbii Române e Istoria acestor plaiuri păscute de Mioriţa modelate de doine şi fiecare cuvânt al ei a fost cioplit cu grijă la izvoarele dorului.
Ea nu poate fi mutată, cum nu se poate înstrăina fântâna de izvoare.
Am spart coaja de nucă a cuvântului şi peste înţelesuri am dat de bine , dulce ca mierea, de duc şi ură, avea gust de zgură dar şi de păcat, simţeam eminesciană vibraţie, înţelepciunea lui Pann din gură în gură, era în sămânţa gata de germinaţie.
Am spart coaja seminţei cuvântului şi-am dat peste altă sămânţă, un alt înţeles, o altă cărare, o altă speranţă, o clanţă pentru o altă, o altă…până rămâne măduva Limbii Române.
Al.Florin Țene / UZPR