default-logo

Ion  Paladi: „Cântecul popular e viața mea!”

IOAN  VASIU: Când ai cântat prima dată într-un spectacol folcloric? Ce vârstă aveai atunci?

ION  PALADI: Prima dată am cântat într-un spectacol folcloric pe când eram copil, pe o scenă în satul natal, Chișcăreni. Aveam aproximativ 11-12 ani.

I.V.: De la cine ai moștenit harul cântatului?

I.P.: Darul cântecului l-am moștenit de la tatăl meu, Gheorghe Paladi.

I.V.: Care sunt dirijorii cei mai cunoscuți și apreciați sub bagheta cărora ai cântat?

I.P.: Debutul carierei mele muzicale fost alături de orchestra ,,Lăutarii”, de maestrul Nicolae Botgros și de Corneliu Botgros, dar pe parcursul anilor am mai cântat sub bagheta dirijorilor Ioan Cobâlă și Ion Dascăl. Astăzi sunt mândru, fericit și onorat să fiu solistul orchestrei naționale de muzică populară ,,Lăutarii”, din Chișinău.

I.V.: Aminteşte, te rog, numele unor mari interpreți de folclor, de pe ambele maluri ale Prutului, alături de care ai cântat în decursul anilor.

I.P.: Pe parcursul anilor am cântat în foarte multe spectacole, alături de mari artiști, ca: Maria Ciobanu, Ionuț Dolănescu, Petrică Mâțu-Stoian, Niculina Stoican, Irina Loghin, Marcel Pavel, Monica Anghel, Mioara Velicu, Laura Lavric, Cornelia și Lupu Rednic, Ionuț Fulea, Sofia Vicoveanca, Lidia Bejenaru, Nicolae Glib, Nicolae Ciubotaru, Zinaida Julea și mulți alți mari artiști.

I.V.: Cine compune versurile minunatelor cântece aflate în repertoriul tău?

I.P.: Majoritatea versurilor sunt semnate de regretata Mariana Honceru, dar mai am texte scrise de Doina Arseni și Radmila Popovici-Paraschiv.

I.V.: Unde te simți mai bine pe scenă, în Republica Moldova sau în România?

I.P.: Pe ambele maluri mă simt minunat, fiindcă sunt aplaudat, apreciat și iubit.

I.V.: Ce satisfacții îți aduce interpretarea folclorului românesc?

I.P.: Cu cântecul popular am crescut de mic copil. Să cânt, să devin artist a fost visul meu din copilărie, care a devenit realitate. Nu e zi în care să nu cânt. Folclorul îmi răscolește sufletul, îmi trezește niște emoții de nedescris, de la lacrimi până la fericire. Cântecul popular e viața mea!

I.V.: În afară de muzica populară, ce pasiuni ai?

I.P.: Îmi plac fotbalul, șahul și diverse jocuri de societate, în special cu fiul meu, Lucian.

                           Interviu consemnat de Ioan Vasiu / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*