◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

 – ONOR… LIMBII ROMÂNE –

PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE

  1. LIMBA NOASTRĂ-I O COMOARĂ / În adâncuri înfundată / Un șirag de piatră rară / Pe moșie revărsată. // LIMBA noastră-i foc ce arde / Într-un neam, ce fără veste / S-a trezit din somn de moarte / Ca viteazul din poveste. // LIMBA noastră-i numai cântec, / Doina dorurilor noastre, / Roi de fulgere, ce spintec / Nouri negri, zări albastre. // LIMBA noatră-i graiul pâinii, / Când de vânt se mișcă vara;  / În rostirea ei bătrânii / Cu sudori sfințit-au țara. // LIMBA noatră-i frunză verde, / Zbuciumul din codrii veșnici, / Nistrul lin, ce-n valuri pierde / Ai luceferilor sfeșnici. // Nu ve-ți plânge-atunci amarnic, / Că vi-i limba prea săracă, / Și-ți vedea, cât îi de darnic / Graiul  țării noastre dragă. // LIMBA noastră-i vechi izvoade. // Povestiri din alte vremuri; / Și citindu-le -nșirate, – / Te-nfiori adânc și tremuri. // LIMBA noastră îi aleasă / Să ridice slava-n ceruri, / Să ne spuie-n hram și-acasă / Veșnicile adevăruri. // LIMBA noastră-i limbă sfântă, / Limba vechilor cazanii, / Care o plâng și care o cântă / Pe la vatra lor țăranii. // Înviați-vă dar graiul, / Ruginit de multă vreme, / Ștergeți slinul, mucegaiul / Al uitări-n care geme. // Strângeți piatra lucitoare / Ce din soare se aprinde – / Și-ți avea în revărsare / Un potop nou de cuvinte. // Răsări-va o comoară / În adâncuri înfundată, / Un șirag de piatră rară / Pe moșie revărsată. Alexei Mateevici (1888-1917), unul din cei mai de seamă scriitori români născuți în Basarabia, azi Republica Moldova,   preot ortodox, poet,  fiu de preot ortodox  și patriot
  2.  „LIMBA ROMÂNĂ este tezaurul cel mai de preţ pe care-l moştenesc copiii de la părinţi, depozitul cel mai sacru lăsat de generaţiile trecute şi care merită a fi păstrat cu sfinţenie de generaţiile care-l primesc. Ea este cartea de nobleţe, testamentul de naţionalitate al unui neam; semnul caracteristic prin care membrii aceleiaşi familii se recunosc în marea diversitate a popoarelor din lume; lanţul tainic ce-i leagă împreună şi-i face a se numi fraţi; altarul împrejurul căruia toţi se adună cu inimi iubitoare şi cu simţirea de devotament unii către alţii. A te atinge fără respect de acest altar este o profanare; a cerca de a-i schimba forma sa originală, spre a-i da o aparenţă străină, este un act de pură nebunie, într-un cuvânt a dezbina marea familie introducând diverse jargouri în diversele ramuri ale ei, este un fapt de desnaţionalitate, căci el naşte o fatală neînţelegere între fraţi şi poate cu timpul să producă înstrăinări între dânşii”. 

Vasile Alecsandri (1821-1890), scriitor, poet, om politic.

  1. „LIMBA ROMÂNĂ  a fost şi este una din puterile care până acum a conservat naţia română; ea ne-a păstrat şi ne-a condus prin furtunile cele grele a timpurilor barbare şi tot numai limba, leagă între sine membrii naţiei  răspândiţi sub diferite guvernări. Toţi aceia care se ocupă de conservarea şi cultivarea limbei române fac un serviciu însemnător naţiei, şi merită recunoştinţa publică”.

Gheorghe Asachi (1788-1869), scriitor, om de cultură.

    4.„LIMBA ROMÂNĂ este însemnul individualităţii poporului nostru,    este sigiliul dumnezeirii, luceafărul întipărit în fruntea naţiunii noastre drept martor nepieritoriu al patriei şi seminţiei antice şi glorioase”.

P.M. Cîmpeanu (? – 1893), cărturar transilvănean

  1. „LIMBA ROMÂNEASCĂ e la sine acasă o împărăteasă bogată, căreia multe popoare i-au plătit dare în metal de aur, pe când ea pare a nu fi dat nimănui nimic. Dar metalul aur ea l-a tipărit în tipariul ei propriu și e azi al ei pentru că tot poartă elegia ei neschimbată, neschimbabilă chiar. A o dezbrăca de averile, pe care, economică și chibzuită,  le-a adunat în mii de ani, înseamnă a face din împărătească cerșetoare”.

Mihai Eminescu (1850-1889), poet nepereche

 

Părintele Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *