◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro24.04.2024

Brâncoveniana – în memoria domnitorului Constantin Brâncoveanu

În localitatea Potlogi din Jud. Dâmbovița există un Forumul Cultural Național ”Brâncoveniana” care, din anul 2019, de ziua martiriului Constantin Brâncoveanu organizează în Palatul de la Potlogi, pe lângă cinstirea binecuvântată de Biserica Ortodoxă și o festivitate a concursului” Sub crucea Sfântului Martir Brâncoveanu”, anul acesta fiind la a treia ediție.

Cred că știți cu toții că domnitorul Constantin Brâncoveanu a devenit un martir și un erou național, a condus țara timp de aproape 26 de ani, o domnie destul de lungă, ani de pace, de înflorire culturală și de dezvoltare a vieții spirituale, în urma sa rămânând un mare număr de ctitorii religioase și un stil arhitectural ce-i poartă numele.

 

Și-a plătit regulat dările, cumpărându-și bunăvoința turcilor, el fiind foarte bogat, vărsând sume uriașe sultanului și funcționarilor de la Constantinopol, nu numai din vistieria țării, ci și din veniturile proprii, fiind unicul moștenitor al unei averi considerabile.

Faptul că era un domnitor școlit, inteligent, diplomat în politică externă și foarte bogat, a atras invidia și dușmănia atât a boierilor din țară cât și a sultanului, care, nu numai că îl împovăra de dări aproape în fiecare an, dar își dorea toată averea lui Brâncoveanu. Astfel că, fiind trădat de prietenul său mai vechi, Capugiul Mustafa-aga, a fost detronat și închis la Constantinopol împreună cu toată familia sa, sub pretextul a nouă capete de acuzare destul de subiective.

Sacrificarea domnitorului împreună cu cei 4 fii și a ginerelui său a fost făcută chiar în ziua de sărbătoarea creștină ”Adormirea Maicii Domnului”, astfel că, prin gestul său final de sacrificiu a intrat în legendă și în conștiința poporului român.

 

Am participat și eu la acest concurs cu trei poezii, ele au fost apreciate de juriu și am luat un premiu special din partea revistei ”Arena literară”/Editura Betta.

Ceremonia de decernare a premiilor, după cum am scris mai sus, s-a făcut la Potlogi, la Palatul Brâncovenesc, după un program stabilit de Forumul Național Cultural ”Brâncoveniana”, director executiv fiind prof. Valentina Vasile.

 

La ora 10.00 s-a deschis Forumul prin cuvântul prof. Valentina Vasile și mesajele primite din partea președintelui Academiei Române, Arhiepiscopia Târgoviștei, Primăria comunei Potlogi, precum și un cuvânt de suflet rostit de prof.dr. George Coandă.

Elevul Aurelian Alexandru Badea de la Școala Gimnazială din Potlogi a interpretat ”Balada lui Brâncoveanu”, o adevărată poveste impresionantă a sacrificării marelui voievod, a fiilor acestuia și nu în ultimul rând a ginerelui. La ora 10, 30 a început Simpozionul ”Constantin Brâncoveanu și moștenirea sa”, comunicări de dr. Claudiu Turcitu, dr. Laurențiu-Ștefan Szemkovics, prof. Honoris Moțoc, prof. Valentina Vasile, prof. dr. George-Coandă, cu scurte intervenții din partea unor invitați.

Au fost și două lansări de carte: Antologia celei de-a doua ediții a Forumului și Honorius Moțoc cu ”Cei ce nu se pot odihni”. Între orele 11.45- 12.15 a fost o pauză de cafea și un intermezzo muzical literar: formația lăutărească ”Panseluța Feraru”. După 12.15 a început Gala premiilor concursului de poezie ”Sub crucea Sfântului Martir Brâncoveanu.

Au oficiat: prof. dr. George Coandă, criticul istoric și literar Aureliu Goci și poetul Marian Ilie. A fost și un recital poetic cu actrița Doina Ghițescu. În încheiere au vorbit prof. Valentina Vasile și prof. dr. George Coandă, director executiv și, respectiv, președintele de onoare al Forumului.

A fost o adevărată sărbătoare această zi frumoasă și călduroasă de august, în care, parcă am simțit spiritul martirului Constantin Brâncoveanu în acest palat.

 

Am plecat de acolo cu o sacoșă plină de cărți primite în dar de la Editura Betta, cu antologia participanților la ediția a II a acestui concurs unde au fost incluse: mesajul Academicianului Ioan-Aurel Pop, o ”Sinteză Culturală Orient-Occident în Epoca Brâncovenească” scrisă de prof. dr. George Coandă, un cuvânt despre ”Apărarea Legii Strămoșești prin Tipar, Grijă de Stat în Timpul Domniei Sfântului Constantin Brâncoveanu” cu note la subsol, scris de Conf. Dr.Ion Marian Croitoru, Facultatea de Teologie Ortodoxă și Științele Educației, Universitatea Valahia din Târgoviște, despre ”Sigilii și Blazonul Domnitorului Constantin Brâncoveanu” cu fotografii și note la subsol, cuvânt scris de Laurențiu-Ștefan Szemkovics, și ”Potlogi Urbani. Destin și Afirmare Sub Pecetea Brâncovenilor”un fel de monografia a acestei localități pe timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, scrisă de prof. Valentina. Vasile. La sfârșitul acestei cărți găsim un sumar al ediției despre acest concurs scris de Marian Ilie, președintele juriului concursului de poezie și o postfață scrisă de George Coandă, Președintele de onoare al Forumului.

Am ajuns acasă mai bogată spiritualicește, având în vedere că am fost și în biserica de lângă Palat. Mulțumesc organizatorilor pentru această frumoasă ceremonie, membrilor juriului care mi-au apreciat cele 3 poezii, mulțumesc ”Arena literară”/Editura Betta pentru cărți. (14 august 2021)

Vasilica Ilie

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *