Recent, în prezența unui număr mare de invitați, am fost prezenți și noi la inaugurarea unui modern azil de bătrâni (foto), denumit metaforic REȘEDINȚA PENTRU SENIORI, aflat în municipiul Hunedoara, str. Rotarilor nr. 141 E care își va desfășura activitatea sub bagheta doamnei Daniela PETROVICI în calitatea sa de general manager, și care ne-a declarat în exclusivitate: „Reședința azilului este amplasată într-o zonă liniștită și are dotări la un înalt standard. Se funcționează în regim rezidențial pentru persoane în vârstă. Azilul are o capacitate de 60 locuri și asigură inedite condiții de îngrijire și supraveghere, ca de altfel un mediu variat și atent selectat”.
Am văzut aici camere de tip hotelier, cu două, trei și patru paturi, cazarea fiind pe o perioadă minimă de 14 zile, în limita locurilor disponibile.
Nu lipsește cabinetul medical, biblioteca, cât și petrecerea timpului prin activități de divertisment și recreere într-o frumoasă și spațioasă grădină dotată cu băncuțe.
Se vor organiza mese festive, petreceri, aniversări sau evenimente deosebite.