default-logo

Al Tompkins, jurnalist, editor, producător de emisiuni: „Mulțumim jurnaliștilor care au relatat din mijlocul uraganului Ian”

„Noi, locuitorii din Florida, suntem recunoscători jurnaliștilor care au urmărit fără oprire uraganul Ian, mai bine de o săptămână. Suntem binecuvântați să avem meteorologi profesioniști calificați pe piața tv din Tampa Bay. Este un moment în care ne dăm seama de importanța cunoștințelor instituționale a meteorologilor, prezentatorilor, reporterilor, producătorilor și directorilor de știri care se află de mult timp pe această piață. Unii dintre jurnaliști au acoperit furtunile de zeci de ani. Ei cunosc fiecare golf și fiecare pârâu. Posturile de televiziune au colaborat și cu posturi de radio – acest lucru este important – oamenii de la tv și-au amintit că ascultătorii radioului nu pot vedea ecranul, așa că meteorologii TV au explicat în detaliu ce difuzau”. Acestea sunt cuvintele cu care Al Tompkins, unul dintre cei mai respectați jurnaliști, editori, producători de emisiuni și profesori din SUA le-a adresat public jurnaliștilor care au înfruntat condițiile meteorologice extreme ale recentului uragan Ian și au furnizat informații vitale pentru comunitate. În același material, publicat de poynter.org, reputatul profesionist mass-media amintește despre ceilalți eroi, „armata lucrătorilor de utilități și echipaje de salvare din afara statului și membri ai forțelor de ordine locale (inclusiv dispeceri) care răspund calm și profesional atunci când ar vrea să țipe”… (redacția UZPR)
Foto: Wikipedia

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*