default-logo

Un gând de recunoștință generalului Eremia Teofil Grigorescu și bravilor săi ostași. Școala Europeană Danubiană: „Uniți în pace pentru Ucraina”

Între întâlnirile speciale organizate, în săptămâna 23-30 octombrie 2022, în cadrul Școlii Europene Danubiana  – „Uniți în pace pentru Ucraina”, este și cea de sâmbătă (29 octombrie), care a început la Mărășești, potrivit programului Asociației „Danubiana” – Galați. Reamintim că  susținerea financiară a proiectului a aparținut Departamentului pentru Românii de Pretutindeni din cadrul Ministerului de Externe.

Activitatea a fost realizată pentru  mai multe cadre didactice – profesori, învățători din sudul Basarabiei, Ucraina de astăzi – însoțite de doamna Natalia Ursu, de la Centrul de Informare al României din cadrul Universității Umaniste de Stat din Ismail, voluntar într-unul din centrele de primire a refugiaților din Ucraina.

Primul popas al zilei de sâmbătă a fost la Mausoleul de la Mărășești, acolo unde, în Primul Război Mondial, eroi știuți și neștiuți ai neamului românesc au scris cu jertfă de sânge pagini fundamentale în istoria României Mari.

Gălățenii și oaspeții din sudul Basarabiei au dus un semn de recunoștință memoriei generalului EremiaTeofil Grigorescu (1863-1919), „Străjerul de la Poarta Moldovei”, „cel ce – la Oituz și apoi la Mărășești – a înscris cu litere de sânge nepieritoare, faimoasa frază «Pe aicea nu se trece!» și căruia cei mai distinși generali japoneji, aducându-i omagiul cuvenit, i-au spus: «Voi ați făcut gloria țării!”, relata publicația „Galații noi”, în februarie 1918.

Întreg alaiul de pelerini s-a îndreptat înspre cripta centrală a Mausoleului de la Mărășești, acolo unde odihnește întru veșnicie generalul Eremia Teofil Grigorescu, alături de bravii săi ostași. Eroul de la Oituz și Mărășești s-a născut la Golășei, astăzi parte a oraşului Tg. Bujor, județul Galați.

De-o parte și de alta a celor două alei care duc spre mausoleu, ne întâmpină – privind din istorie –  chipurile sculptate în bronz ale sublocotenent Ecaterina Teodoroiu – singura femeie cu un bust în acest Memorial al gloriei Armatei Române – care a căzut răpusă pe front (+ 22 august 1917), îndemnându-și soldații: „Înainte, băieți! Sunteți cu mine!”

Veghează, pe aleea din dreapta esplanadei mareșalul Constantin Prezan, gen. Eremia Grigorescu, gen. Ion Dragalina, gen. Gh. Mărdărescu și căpitanul Grigore Ignat, iar pe aleea stângă: mareșalul Alexandru Averescu, gen. Henri Mathias Berthelot, gen. Henric Cihoski, gen. Constantin Cristescu… Numele miilor de soldați care au osemintele la baza Mausoleului de la Mărășești sunt scrise pe plăcile de piatră și pe tablele de carne ale inimilor noastre.

Întâlnirea cu istoria este întotdeauna un moment de aducere aminte și de puțină istorie…

Evenimentele din Primul Război Mondial l-au surprins pe generalul Eremia Grigorescu în Dobrogea, unde era comandantul Diviziei a 15-a infanterie, poziție în care obținuseră victorii la Mulciova și Arabagi.

În acele momente grele, Țara Românească era împânzită de armatele germane care râvneau la bogățiile noastre, în principal, petrolul și lemnul. Muntenia era ocupată de nemți, ajutați de bulgari, iar Transilvania era sub austro-ungari. După intrarea României în Război, în vara lui 1916, o parte a Guvernului și Casa Regală s-au retras la Iași…

În context, generalul Eremia Grigorescu a fost chemat „urgent” să preia campania de la Oituz (1916), unde, în trei etape a ținut piept inamicilor, oprind, efectiv, pătrunderea trupelor nemțești pe frontul din Moldova. Între 28 septembrie/11 octombrie 1916 s-a dat o primă bătălie, „Grupul Oituz” având misiunea de a apăra porțiunea dintre râul Doftana și Valea Cașinului. Cel mai puternic atac inamic asupra românilor a fost în  5/18 septembrie 1916. În aceste împrejurări, Divizia 15 infanterie -„Divizia de fier” – cum a fost supranumită, a reușit să țină piept inamicului și a confirmat deviza lansată de generalul Eremia Grigorescu: „Pe aici nu se trece!”. La Oituz, au urmat alte două asalturi, cărora generalul Eremia Grigorescu le-a făcut față, contribuind astfel la stabilizarea situației de pe front…

După Oituz, și după ocuparea Bucureștiului, generalul Eremia Grigorescu a primit o altă misiune, fiind trimis la Nămoloasa, județul Galați, unde este comandant al Corpului de armată VI, după care primește misiunea de a apăra Mărășeștiul, în calitate de comandant al Armatei I Română și al celei de a IV-a rusă.

Luptele de la Mărășești din anul 1917 s-au încheiat cu o  victorie mult-râvnită, istoricii considerându-o cea mai însemnată izbândă a Armatei Române din vara lui 1917, deși efectivele, dotarea tehnică și mijloacele de comunicație ale românilor erau mult inferioare inamicului german.

Entuziasmul înaintașilor noștri a fost și mai mare, pentru că odată cu înfrângerea germanilor era înmormântă „trufia hoardelor lui Mackensen”, feldmareșalul care își dobândise renumele de „spărgător de fronturi”,  nota  savantul Nicolae Iorga, în Neamul românesc, 1919, după notele de război ale generalului Grigorescu.

În înfricoșătorul război, neamul nostru românesc și creștinesc – la acea vreme, împărțit pe vreo trei hărți – era din ce în ce mai încercat. Mulți soldați – de ordinul zecilor, sutelor de miilor – au murit; alții mii au fost răniți, mutilați… mulți au fost luați prizonieri, dar eroismul lor a uimit toată Europa.

 ***

  Întâlnirea gălățenilor cu istoria a fost emoționantă, iar pregătirile pe măsură. Slujba de pomenire de la Mărășești a fost  săvârșită de părintele Ionel Rusu, preot la Biserica „Sfânta Ana” din Galați, și preotul de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Mărășești.

Și această manifestare din cadrul „Scolii Europene Danubiana: „Uniți în pace, pentru Ucraina” a fost sărbătoare a sufletului românesc și creștinesc. Tricolorul, costumul militar de epocă, purtat de voluntarii de la amintita asociație, colacul și candela aprinsă au fost gesturi firești, făcute ca semn de recunoștință pentru înaintașii noștri, cei care au făcut gloria Țării.

  Revenind la generalul Eremia Grigorescu, „Străjerul de la Poarta Moldovei”,  mai reținem că – după sfârșitul Marelui Război – a fost ministru de Război (24 octombrie 1918 – 29 noiembrie 1918) și a îndeplinit funcția de inspector general de Armată.

S-a stins din viață la scurt timp de la terminarea războiului, pe 21 iulie 1919, la doar 56 de ani, suferind de gripă spaniolă. Inițial, a fost înmormântat, potrivit dorinței sale, în Cimitirul din Mărășești, apoi a fost așezat în cripta centrală a Mausoleului de la Mărășești.

Adormirea sa i-a luat prin surprindere pe apropiați. Iată ce scria academicianul și istoricul Alexandru Xenopol, fost profesor al bravului general gălățean, în Prefața volumului comemorativ: „Un erou al neamului – Generalul Eremia Grigorescu”, editat la un an după adormirea în Domnul.

 „Crezut-am eu că mâna mea slăbită, cari luptă cu moartea de cinci ani, în al 72-lea an al vieței mele va scrie aceste rânduri pe volumul care amintește și Funerariile tale?… Tu, atât de frumos, atât de voinic și atât de plin de viață? Tu, care mă urcai cu o singură mână pe treptele Academiei, ca să-mi dăruiești bucuria de a asista încă la ședințele ei…

Ertați-mă, iubiți cititori și voi alcătuitori pioși ai acestei scumpi amintiri, că nu pot să scriu gândindu-mă la dânsul, decât cu un singur cuvânt: Durere”.

De asemenea, Mausoleul de la Mărășești este așezat pe un loc donat de bancherul George U. Negropontes, care a trimis către Societatea Ortodoxă Națională a Femeilor Române suma de 50.000 lei și a dăruit 20 de hectare de pământ.

La 8 iunie 1919, la primul Congres al Societății Ortodoxe Naționale a Femeilor Române, de la București – sala Senatului, Mitropolitul Pimen al Moldovei și Sucevei, fiind preşedinte de onoare – s-a cerut construirea Mausoleului de la Mărășești. În fruntea doamnelor se afla principesa Alexandrina Grigore Cantacuzino.

În prima etapă, a fost zidit primul nivel al așezământului întru veșnicia celor care prin jertfa lor la Mărăști, Plaiul și Cornul Măgurii, în Munții Cașinului, la Mărășești, Oituz, Cireșoaia, Coșna au făcut posibilă împlinirea Marii Uniri…

Mausoleul de la Mărășești, în forma de astăzi, a fost definitivat între anii 1928-1938, în timpul Regilor Ferdinad – Întregitorul și al Reginei Maria. La baza sa odihnesc peste 5.300 de eroi, știuți și neștiuți. Mausoleul este unic și este un Memorial întru veșnicie al bărbăției, curajului, eroismului și al jertfei dată de Armata Română, în acele vremuri cumplite.

În amintirea acelor momente, noi – cei de astăzi – trimitem un gând de recunoștință acolo – Sus.

 O candelă aprinsă, o lacrimă și o rugăciune, pentru toți cei care au făcut gloria Țării…

 

Maria Stanciu

(foto: M. Stanciu)

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*