Știam cu toții că jurnalismul înseamnă ceea ce ne va interesa mâine mai puțin decât azi, dar iată că nemilostiva lege a firii ne învață că și, în breasla noastră, putem să fim, mâine, mai puțini decât azi! La sfârșitul anului trecut plecau la cele veșnice Doru Dinu Glăvan și Lucian Avramescu, iar în anul acesta i-au urmat pe căile veșniciei Nicolae Dan Fruntelată și Neagu Udroiu. Ieri li s-a alăturat Carol Roman. Decanul de vârstă al jurnaliștilor români, admirabil istoric al clipei, pe care cu câteva luni în urmă l-am sărbătorit la împlinirea a 90 de ani
Pentru mine – și sunt convins că nu numai pentru mine – moartea lui Carol Roman nu înseamnă doar despărțirea de un ilustru confrate, ci și pierderea unui om și condeier dintr-o generație care a dat viață și temeinicie ziarului ,,Scînteia tineretului’’. Ziar unde și eu am ucenicit și care, cu siguranță, va rămâne un reper în istoria trăită a gazetăriei românești. Intrat de tânăr în redacția ,,Scînteii tineretului’’, Carol Roman a avut șansa de a fi coleg cu Fănuș Neagu, cu Radu Cosașu, cu Ion Băieșu și cu mulți alți devotați ai cuvântului scris și tipărit care au lucrat în redacția cotidianului. Șansă pe care Carol Roman a dorit și a reușit să o onoreze depășind opreliștile și îngrădirile pe care niște puternici ai zilei le impuneau voioasei, liberei cugetări. Situație pe care Carol Roman a înțeles-o în întreaga ei complexitate și, în fața căreia fiind pus, a găsit și răspunsul pe măsură: „Realitatea trebuie acceptată așa cum este ea și nu cum vrem noi’’. Adevăr pe care îl confirmă și evocările despre anii în care autorul a lucrat în redacția ziarului: „Amintiri despre timpuri și oameni. Scînteia tineretului. Debut în ceață’’.
Stă mărturie, în acest sens, colecția ziarului în care, dacă dăm la o parte tributul pe care trebuia să îl plătim unor așa-zise comenzi sociale, cititorul de bună credință vă găsi, sub semnătura lui Carol Roman, texte care rezistă trecerii timpului prin încărcătura lor de adevăr și de înțelepciune. Texte din care, parcurgându-le cu exigența și rigoarea care i-au caracterizat gândul, scrisul și fapta, Carol Roman a ales pe cele care le-a considerat că merită să devină un nume adunat pe o carte. Și poate că nu este deloc o simplă întâmplare că una dintre cărțile sale care s-a bucurat de o largă apreciere și a fost reeditată în mai multe rânduri are ca titlu următoarea întrebare: „Există un secret al celebrității?’’. Interviuri cu 35 de laureați ai Premiului Nobel care, inițial, au văzut lumina tiparului în pagina externă a ziarului ,,Scînteia tineretului’’, ce-i drept în anii relativei dar realei deschideri politice și culturale căreia i-a pus capăt nefasta mini-revoluție culturală de după Tezele din iulie 1971 și aberantul cult al personalității care le-a urmat.
Nu este, atunci, deloc întâmplător faptul că evenimentele de răscruce din însângeratul Decembrie 1989 au avut în Carol Roman un om care le-a trăit cu sinceră intensitate și, deopotrivă, un cronicar fidel care le-a consemnat cu aceeași dreaptă măsură, rămânând fidel crezului său. Adică acceptând realitatea acestor evenimente de răscruce așa cum a fost ele și nu cum s-ar dori să fie și nici răstălmăcită în funcție de anumite interese partizane sau de comenzi și de tipare prestabilite. Împlinirea acestui efort fiind cartea „Misterele Revoluției Române de la 1989’’, scrisă împreună cu regretatul Aurel Perva, carte care merită a fi recitită și readusă în actualitate.
În temeiul aceleiași asumate misiuni de trăitor și de cronicar al clipei, ultimele trei decenii l-au aflat pe Carol Roman la datorie, numele și fapta sa fiind asociate cu multe, curajoase și necesare apariții editoriale de referință, dintre care, în mod deosebit, aș menționa cartea „O viață printre ziare: oameni, umbre și fantome’’. După cum noua configurație geostrategică în care s-a aflat România după decembrie 1989 i-a oferit ziaristului și analistului politic Caron Roman prilejul de a pune în act proiectul revistei „Balcanii și Europa’’, redutabilă publicație de consemnări și atitudini, precum și pe cel al editurii cu același nume.
Întregește acest sumar profil al personalității omului și ziaristului Carol Roman un gând de recunoștință pentru statornicul său devotament față de ideea solidarității, respectului și conlucrării în cadrul UZPR, asociația profesională și de creație a breslei noastre. Opțiune pe care Carol Roman a confirmat-o și în împrejurările în care Uniunea s-a confruntat cu unele încercări de destabilizare și când cuvântul demn, înțelept, echilibrat al lui Carol Roman a contribuit, în mod substanțial, la păstrarea unității și solidarității Uniunii.
Acestea sunt și rămân câteva dintre trăsăturile definitorii ale personalității lui Carol Roman, nobile și generoase calități pentru care el rămâne un nume de referință al jurnalismului românesc. Prieten și confrate de care ne va uni datoria de a fi martor, trăitor și cronicar al clipei.
Șerban CIONOFF