◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro25.04.2024

Olga  Delia  Mateescu: „Scena este pentru mine felul meu de a înțelege lumea, de a trăi multe ipostaze, de a mă vindeca”

IOAN  VASIU: Stimată Olga Delia Mateescu, la începutul dialogului nostru vă rog să vorbiți puțin despre debutul dumneavostră ca actriță.

OLGA  DELIA  MATEESCU: Debutul meu în viață a fost vijelios, fiindcă, asistând la naștere, am ieșit în lume cu o asemenea VITEZĂ,  încât tata abia m-a putut prinde în brațe. Debutul ca actriță, fără a pune la socoteală spectacolele de la POD (condus de Magda Bordeianu), când eram studentă la facultatea de limbi clasice, a avut loc în câteva etape: un rol mic la Nottara, altul la Național, apoi adevăratul debut a fost cu rolul Caterina, din „Furtuna”, de Ostrovki, la Teatrul Național – regia G.Rafael. Acela consider că a fost „botezul” meu ca actriță în teatrul pe care și acum îl iubesc.

I.V.: De ce ați ales această profesie?

O.D.M. : Poate trăind în teatru, mama fiind actriță, m-am atașat de acest miraj, de mirosul și de farmecul  lui. Scena este pentru mine felul meu de a înțelege lumea, de a trăi multe ipostaze,  de a mă vindeca și de a mă vaccina. A afla însemnătatea lăuntrică a lucrurilor, vorba lui Aristotel, este un drum fascinant.

I.V. : Care sunt marii regizori de teatru și film alături de care ați lucrat de-a lungul anilor?

O.D.M. : După G. Rafael, am lucrat cu  – iau amintirile în ordine cronologică: Cristian Munteanu, Letiția Popa, Anca Ovanez, Horea Popescu, Andrei Șerban, dar și cu Mihai Manolescu, Ingrid Bonța, Felix Alexa, Șerban Puiu, mai nou cu Felix Crainicu, Constantin A. Ionescu , în teatru.  Sorana Coroamă- Stanca a rămas un reper pentru min,e ca un extraordinar om de cultură, om-prieten, om-regizor și om-scriitor. Mi-a părut rău că Doru Năstase s-a prăpădit în plină tinerețe, ca Mircea Veroiu. Însă nu am o filmografie demnă de ceea ce am făcut pe scenă.

I.V. : Pentru meritele dumneavoastră deosebite ați primit mai multe premii. Vă rog să amintiți câteva dintre acestea.

 O.D.M. : Am multe premii prestigioase pentru dramaturgie, pentru basme sau proză scurtă, nu vreau să le înșir aici, cine vrea să le afle le poate găsi în informațiile din media, ele sunt o recunoaștere și o onoare doar pentru mine și pentru sufletul meu. Am însă amintiri cu marii mei prieteni, ca Irina Răchițeanu, Gheorghe Cozorici, Emil Botta.

I.V. : Ați scris și publicat mai multe cărți de teatru, proză scurtă și chiar romane. Vorbiți puțin despre această „latură” a activității dumneavoastră.

O.D.M. : Scriu proză sau teatru, fiindcă pot trage o perdea transparentă peste povești, legende, fapte reale, cu întâmplări de necrezut, cu personalități fermecătoare și lumi posibil viitoare.

I.V.: Mai sunt apreciați actorii astăzi așa cum erau altădată?

O.D.M.: Ca actriță , de cam 50 de ani pe scenă, observ cu inima plină de recunoștință că nu s-au uitat de zeci de ani, „Domnișoara Nastasia”, „Fata din Andros”, „Zbor deasupra unui cuib de cuci!” sau „Trilogia antică”. Desigur, mișcarea teatrală are acum alte curgeri, oamenii iubesc actorii cu care au fost și sunt contemporani, dar să nu uităm că noile generații vin tare din urmă și creează un mediu teatral divers, funcțional, potrivit timpului de azi. Din păcate, scena este de puține ori acel loc considerat de noi, cei în vârstă, sacru. Asta fiindcă din ce în ce mai puțin statul nostru, guvernele temporare nu iau în considerație creația în artă drept solul permanent cu care țara se poate recomanda în lume. Cultura, dar și educația, are de cele mai multe ori cele mai mici alocări financiare, are cele mai puține programe de susținere. Mă doare inima când aud discuțiile politicienilor despre orice numai despre teatru, literatură, film, arte plastice etc., nu! E drept că majoritatea au fost educați cu bani și spre bani, nu cu pasiuni. Domeniile acestea le consideră azi hobby-uri, ca un joc de biliard la care poți renunța dacă ai o afacere care te reclamă.

I.V.: Ați regretat vreodată că nu ați ales o altă profesie?

O.D.M. : Mă întrebați dacă regret acum faptul că am ales teatrul. Nu. Aș fi putut fi foarte bine numismat, aș fi fost pasionată de arheologie, de fizica nucleară, de cercetările faunei, de vulcanologie etc.! Îmi pare însă rău că nu le pot încerca pe toate decât două ore pe scenă! Dar, ce surpriză: le trăiesc scriind, lucru la care nu m-am așteptat! Ca urmare, deși m-am întors dintr-un turneu din Spania cu „Tinerețe fără bătrânețe”, basm unic românesc și spectacol al unui teatru independent, Coquette, pentru copiii și părinții din diaspora, acum am ceva de scris. 

 

                                            Interviu consemnat de Ioan Vasiu / UZPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *