Cunoscutul scriitor și jurnalist Radu Vida, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști și al celor două organizații profesionale scriitoricești, este din nou în mijlocul cititorilor cu cartea “CEST cu înveliș de catifea “, apărută la Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2020, conținând 62 de reflecții asupra unor evenimente sociale, politice, culturale și filozofice, inclusiv un “Argument”. Carte ce -mi amintește de tabletele argheziene. și prin unele fine ironii de Caragiale.
Volumul l-am primit, cu următoarea dedicație: “Domnului Al.Florin Țene-stima și considerația autorului, 29.I. 2021.ss. Radu Vida. “, pe o terasă relativ pustie, care altădată era plină de animație și visuri, în condițiile când între noi amintirile se desfășurau de pe ghemul anilor.
Radu Vida este autorul a patru volume de poezie, a unui roman, apărut în anul 2018, despre care am scris la timpul respectiv, fiind prezent și în mai multe dicționare.
Titlul volumului mă pune în gardă, cunoscând sensul cuvântului “CEST”, fiind un substantiv neutru, ce exprimă mânușa din piele armată cu plumb sau fier, de care se serveau atleții în luptele pugilistice, venind din latinescu caestus În această situație, autorul a ales forma amortizării „ loviturii„ cu “ învelișul de catifea“, adică în loc să folosească verbele dure la adresa unor subiecți și evenimente, folosește adjective, interpretări filozofice și jurnalistice aluzive, uneori ironice, punând punctul pe faptă și nu pe personaj. Aceasta nu din menajamentul subiecților ci cu scopul de a pune în conul de lumină acțiunile, pentru generalizare și analiză.
Cartea, are motto-ul “Quot capita, tot sensu“, în traducere “Câte capete, atâtea păreri”, cu scopul de a releva ideea fundamentală a scrieriilor respective, nu pentru justificare, despre care autorul conchide în “Argument” cu următoarele fraze. ”Un sfat: Eliminați numele, persoanele și personajele! Ele au menirea doar să marcheze momentul. Dar nimic nu se vrea a fi atac la persoană. În acest fel rămân doar faptele și puterea lor de înrâurire asupra prezentului și viitorului. “Rabindranath Tagore spuea, completez eu, că”Cee ace e socotit de unii greșit poate văzut de alții ca o virtute. “
Prima tabletă din carte ”D.D.D”, inițialele latinescului “Dat, dicat, dedicat “, în traducere “Dă, spune, dedică “, rubrică pe care Radu Vida o ținea la cotidianul “Făclia”, din Cluj-Napoca, pe când era redactor șef, abordează tema poeziei, dacă se citește sau nu în această perioadă a internetului. Întrebare la care autorul răspunde afirmativ, abordând în câteva cuvinte istoria acestui gen literar în istoria omenirii.Autorul, pro domo face o pledoarie în favoarea veșniciei poeziei, ea existând atâta timp cât trăiește omul pe acest pământ. Sunt amintiți poeți care au trait prin poezie, ca: Shi Jin, Leopardi, Mistral, Valery, Dante, Esenin, Eminescu, Blaga, Li Bai etc. Iar citatele din poeziile lui Horia Bădescu, Al.Căprariu confirmă și întregesc afirmațile autorului. În acest context mi-am adus aminte de un poem de largă respirație al unui poet clujan contemporan în care se spunea: „Poezia trece/În vremuri ancestrale/Gânditorul din Hamangia/adăstând într-o vale/cu tribul său împreună/se temeau de apariţia scrisului,/sub lună,/acele semne de rău prevestitoare :“cine va mai asculta cântece şi gânduri/sub soare/când nimeni nu ştie să citească/şi scrisul pe piatră costă/cât un ciubăr de iască?”/Îşi ziceau ieşind dintr-o grotă/anostă…//Vremurile se rostogoleau vremuind generaţii/şi Gutenberg a înfipt un spin de teamă,/menestreli de prin toate castelele Europei/şi prelaţii/încălzeau saloanele cu incertitudini şi dramă:/“cine va mai asculta/cântecele noastre/sub fonta solară şi astre/când puţini ştiu să citească/iar cartea e scumpă şi fr agilă/şi poate să ardă ca o iască?/Nu e mai bine s-o facem din argilă?”/…şi Dumnezeu a mai întors/câteva secole de pagini/pe dos,/poeţii la colţurile pieţelor/unor simpozioane de imagini/prevesteau sfârşitul Poeziei,/sorbind laptele viei:/ “Nimeni nu mai citeşte o carte/şi internetul cititorii n-i împarte,”/nevăzând că Poezia/încălţată cu sandale/ din pielea cerului/şi talpă din scoarţă de tei/agale/venind din veacuri ancestrale/se strecoară printre ei/ca o femeie tânără/şi dornică de dragoste/în mână cu o carte/în mileniul viitor/mai departe…”(Al.Fl.Ț. ).
Radu Vida plonjează în lumea economică și a impozitelor, subliniind că dincolo de poezie există lumea impozitelor (Ciobănaș cu 300 de…baiuri ), fapt ce mă duce cu gândul la ce spunea Heinrich Heine: ”Legile nu sunt libertatea însăși, ci doar garanțiile ei. “ O altă temă este abordată este situația învățământului de la noi, autorul stăruind asupra ingerinței politicului în acest domeniu și al dorințelor învățăceilor de a studia în străinătate. Autorul dezvoltă un evantai de informații despre învățământul din Japonia, sau o întâmplare cu un copil ce-și dorește să studieze în țara lui Goethe, care spunea că : “Unde este multă înțelepciune, acolo este și multă suferință. “
În tableta unde se analizează politica din Orientul Mijlociu ( Cu cine se luptă? ) și situația emigrației, se concluzionează faptul că fenomenul globalizării impinge Europa spre Evul Mediu prin “ciocnirea civilizațiilor.“Această problemă mi-a adus aminte despre teza cărții lui Samuel P. Huntington, extrem de provocatoare, despre amenințarea crescandă ce rezultă din acutizarea conflictelor dintre țări și culturi care se fondează pe credința religioasă și pe dogmă.
Această idee se află dincolo de noțiunea de etnicitate, analizând influența culturilor majore – Vestica, Estic-Ortodoxă, Islamică etc. – în actuala luptă pentru putere.
Așa cum scrie Samuel P. Huntington profesor de științe politice la Harvard, fost consilier pe probleme de politica externă în administrația Clinton
Cu ocazia Zilei Mondiale a Urbanizmului, Radu Vida dezbate problema planificării orașelor, a amenajării teritoriului şi urbanismul ce constituie componente principale ale activităţii administraţiei publice centrale şi locale. Această activitate este minuţios reglementată de către legiuitorul român şi suscită un mare interes atât în doctrină, cât şi în practica administrativă şi judecătorească, dată fiind tendinţa de dezvoltare continuă a localităţilor din România, începând cu anul 1990. Constatăm o creştere a numărului cererilor de autorizare a construcţiilor private cu destinaţia de locuinţe sau comercială, dar şi a numărului construcţiilor cu caracter public.Insistând și pe dinamica marilor aglomerări urbane.
În “Lecția de istorie “ autorul aduce o policramie de date din istoria omenirii, oprindu-se asupra construirii Zidului chinezesc Marele zid chinezesc care a fost construit în secolul 7 I.Hr., când China era înca impărțită în multe state. După unificare, în anul 221 I.Hr., primul împărat al dinastiei Qin, care a unit zidurile a 3 state din nord. De atunci, Marele Zid a fost reconstruit, modificat și extins de-a lungul istoriei Chinei, pe mai bine de 2000 de ani.O mare parte din Marele Zid de azi a fost construit în timpul dinastiei Ming ce a domnit între anii 1368-1644. In cateva zone, 2 ziduri construite în 2 dinastii diferite merg unul lângă altul. în funcție de tehnologia avută de fiecare dinastie, Marele Zid Chinezesc a fost ridicat cu resurse locale, în mare majoritate pământ și piatră. Autorul face această scurtă incursiune, amintind de rolul zidului în oprirea invadatorilor, pentru a explica migrațiile înspre Europa a islamiștilor.
Cartea ce se încheie cu un mic poem având acrostihul “Pandemia Covid “, intitulat “Acrostih în proză blitz“ este un arghezian arpegiu cu mari rezonanțe intelectuale din aproape toate domeniile. Aceasta fiind o specie aflată la intersecţia jurnalismului cu literatura. De altfel, întreaga ei istorie explică şi justifică această situare, cel puţin în spaţiul românesc. Avem în vedere faptul că ea este creaţia unui scriitor, Tudor Arghezi, şi a fost cultivată de alţi scriitori, precum G. Călinescu şi Geo Bogza, inclusiv Radu Vida în toată activitatea sa jurnalistică, spre a-i aminti pe cei mai importanţi. Mai mult, aceştia şi-au găsit descendenţi printre contemporanii noştri, care susţin asemenea rubrici în publicaţii literare şi culturale. În paranteză fie spus, atunci când îşi denumesc rubrica respectivă Tabletă de scriitor, ei cad în capcana unui involuntar pleonasm, căci, aşa cum am afirmat, tableta este un apanaj al acestei bresle. Tudor Arghezi nu numai că a creat această specie, dar i-a dat şi numele, printr-o subtilă asociere între dimensiunea redusă a respectivului articol şi forma sub care se prezintă anumite medicamente. Scurtimea textelor numite aşa nu a fost premeditată de marele poet, ci i-a fost impusă de dimensiunea, de asemenea redusă, a publicaţiei în care a impus-o. Este vorba de propria sa revistă, intitulată semnificativ „Bilete de papagal”, care a apărut începând cu 2 februarie 1928. De altfel, obsesia brevilocvenţei, a cuvântului concentrat, transpare mereu dintre rândurile poetului, dar şi dintre rândurile comentatorilor lui: „Mai este ceva: nevoia de ordine a spiritului arghezian şi oroarea lui faţă de ‚obezitatea textului’. Nimeni, cred, n-a arătat în literatura română o mai mare împotrivire faţă de scrisul lăbărţat, scrisul improvizat şi faţă de artificiile omului de litere. Poate doar, în alt registru, I. L. Caragiale.” Radu Vida care este poet și jurnalist, precum Arghezi, îşi fabrică un model literar şi modelul acesta se bizuie pe talent, ordine, cinste, cultură şi modestie.