default-logo

Regina unui vis împlinit


Despre Regele Ferdinand și Regina Maria am auzit târziu, și nu dintr-o carte de istorie dupã cum s-ar fi cuvenit, ci din paginile îngãlbenite ale unor ziare interbelice aflate în podul casei bunicilor. Eram atât de fascinat și încântat de portretele lui „Ferdinand Întregitorul” și a „Reginei care ne-a unit” încât le-am decupat din paginile ziarului și le-am atașat în albumul de activitãți desfãșurate peste varã.

Și cum nici un lucru bun nu rãmâne nepedepsit, povestea a avut un sfârșit nefericit, pentru cã odatã descoperite dupã începutul anului școlar, au condus la convocarea pãrinților la școalã, și la o vizitã inopinatã la casa bunicilor finalizatã prin confiscarea cãrților, revistelor și ziarelor din podul casei. O problemã cu autoritãțile pentru familia mea, și o mare pierdere pentru mine, care nu citisem decât o micã parte dintre ele.

Pentru noi cei care nu am avut acces la istoria adevãratã a poporului român, necunoașterea acesteia poate fi o scuzã, dar pentru tânãrul de astãzi care stã pe Facebook în loc de a citi o carte de istorie și viseazã a deveni polițist, necunoașterea istoriei este un handicap asumat, care poate duce la repetarea acesteia și la consecințe dramatice pentru generațiile viitoare și pentru destinul națiunii române.

Personalitatea marcantã a Reginei Maria am descoperit-o mult mai târziu, dupã Revoluția din 1989 citind „Maria, Regina României. Povestea vieții mele” publicatã de Editura Eminescu în 1991. Lucrarea autobiograficã a Reginei Maria „The Story of My Life” fusese publicatã inițial la Londra în limba englezã, în care a fost de altfel și scrisã, între 1934 și 1936.
Maria Alexandra Victoria s-a nãscut la 29 octombrie 1875, la Eastwell Park, Kent, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei fiind fiica Ducelui Alfred de Edinburgh, al doilea fiu al Reginei Victoria, și a Marii Ducese Maria Alexandrovna, unica fiicã a Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei. Astfel Principesa Maria a fost nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii și a Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei. Ea a devenit soția Principelui Moștenitor Ferdinand al României în 1893 și Regina Maria în 1914 odatã cu moartea lui Carol I și cu încoronarea lui Ferdinand ca Rege al României.

Cum era Principesa Maria în tinerețe vedem din caracterizarea unui martor al adolescenței sale „Credea în regi și in misiunile lor, dar și in drepturile lor. Nu era trufașã, dar nici umilã, ci regalã din rãdãcina pãrului pânã la tãlpile picioarelor, imperioasã, aprinsã, activã, fetița plinã de bucuria vieții și de credințã în rasa ei”.

Cum era „Doamna noastrã Maria în mãrturisirile sufletului ei” ne spune Nicolae Iorga în articolul cu același nume din „Revista Fundațiilor Regale”, an V, nr.8 din august 1938. „O misticã sacrã se desfãcea pentru dânsa din dureroasele amintiri și din speranțele îndãrãtnice. Esența ei o adusese de acasã. Crescutã într-un protestantism oficial fãrã care nu poate fi cineva membru al dinastiei engleze, dar având înainte ortodoxia slavã a unei mame care nu-și închinase legea înaintea situației celei nouã, ea avea de la început o profundã religie proprie, în care-și cãuta îndemnurile cele mai puternice și mângâierile cele mai mari”.

Regina Maria a înțeles responsabilitatea monarhilor asumându-și acest rol încã de la început, a îmbrãțișat graiul românesc, cultura, obiceiurile, portul popular și s-a identificat cu aspirația de veacuri a poporul nostru cãtre unitate naționalã. Intrarea în Marele Rãzboi de partea Antantei, împotriva țãrii natale a Regelui Ferdinand, și legãturile de sânge ale Reginei Maria cu Anglia și Rusia (Regele George al V-lea și Țarul Nicolae al II-lea erau veri primari cu Regina Maria) au fãcut posibilã Marea Unire a românilor.

Regina Maria a fost comandant onorific al Regimentului 4 Roșiori a cãrui uniformã a purtat-o cu mândrie. În timpul rãzboiului a participat pe front la îngrijirea bolnavilor de tifos și holerã, ajungând sã fie cunoscutã drept „Mama rãniților” și „Regina soldat”. Iatã ce scria Nicolae Iorga în „Regina Maria. Cu prilejul încoronãrii”, „Numai din adâncul disperãrii era menit acest neam românesc sã se ridice la culmile spre care râvnise, și zilnica împãrtãșire a Regelui și Reginei cu imensa durere a unei națiuni zdrobite punea temelia moralã a Dinastiei, o prefãcea dintr-un respectat factor constituțional într-un element esențial al vieții naționale însãși.”

Dar cea mai mare contribuție pe care Regina Maria a avut-o la edificarea României Mari a fost vizita ei la Paris din 1919 pe durata lucrãrilor Conferinței de Pace. Întâlnirile acesteia cu Georges Clemenceau, prim ministrul Franței, cu președintele Franței Raymond Poincare, cu prim ministrul Marii Britanii Lloyd George și cu președintele american Woodrow Wilson au contribuit decisiv la semnarea la 4 iunie 1920 a Tratatului de la Trianon care a consfințit în mod oficial nașterea României Mari.

Întrebatã fiind „De ce a venit la Conferința de Pace de la Paris?”
Regina Maria a rãspuns: „Fiecare țarã are nevoie de o fațã. Deci când vã adunați cu toții pentru deliberãri, vreau ca România sã aibã o fațã. Sunt aici sã fiu acea fațã, sã fac România ceva mai personal decât statistici și hãrți.”
Iatã mesajul pe care ar trebui sã-l dãm întregii lumi despre cine suntem, nu doar niște statistici, un popor din care o pãtrime a emigrat de foame, ci suntem și oameni cãrora ne pasã, și care chiar dacã ne ducem viața printre strãini, vrem ca România sã aibã o fațã de care sã fim mândri.

Cum ar fi fost ca la 100 de ani de la Marea Unire sã ne fi dat Dumnezeu o nouã șansã de reîntregire a țãrii?
Dar nu a fost sã fie, ori nu am meritat-o, fie nu ne-am dorit-o îndeajuns, fie nu a venit încã timpul sau nu s-a nãscut iarãși acea personalitate care sã ne uneascã în realizarea din nou a visului de unitate a românilor, acel caracter care odatã ajuns la putere sã se identifice cu poporul român așa cum a fãcut-o Regina Maria.
Poate cã forma actualã de guvernare, sistemul de educație și promovare socialã și lipsa modelelor umane care sã inspire o viațã trãitã pentru semeni, nici nu permite apariția unui astfel de om.

Regina Maria a fost membru corespondent al Academiei de Arte Frumoase din Paris, prima femeie din lume cãreia i se acordase o asemenea onoare și a fost invitatã de Președintele Franței sã treacã în revistã garda de onoare la Palatul Elysee, cinste ce nu i se mai fãcuse unei Regine prin cãsãtorie.

La 15 octombrie 1922 Regele Ferdinand și Regina Maria au fost încoronați, în Catedrala Reîntregirii Neamului de la Alba-Iulia, ca Monarhi ai României Mari.

„Și ne privirãm fațã în fațã, poporul meu și eu. Acesta a fost ceasul meu, un ceas ce n-a fost dat multor ființe pe lume, cãci în acel ceas, scumpii mei români nu aclamau numai o idee, o tradiție sau un simbol, ci aclamau și o ființã pe care ajunseserã s-o înțeleagã. Strãina venitã de peste mãri nu mai era strãinã. Era a lor.” Maria, Regina României, Povestea vieții mele”.

În toamna anului 1926 Regina Maria efectueazã a vizitã în Statele Unite ale Americii unde a fost primitã cu brațele deschise, fiind în viziunea multora, momentul de glorie al reprezentãrii României în lume.
„Maria!, Maria! Îmi auzeam numele strigat de mii de voci și, dupã obiceiul american, de la geamuri se aruncau lungi ghirlande de hârtie și tot felul de alte bucãțele de hârtie, de la miile de geamuri ale fantasticelor clãdiri, pânã când tot aerul se umpluse de fâlfâiri albe, ca de milioane de pãsãri mari și mici“ scria Regina Maria în jurnalul american.
Indienii Sioux din Dakota de Nord au numit-o „Femeia pe care o chemi” iar indienii Blackfoot din Montana au denumit-o „Luceafãrul de ziuã”.
Când cineva întâlnea un român îl întreba admirativ: „Sunteți din țara Reginei Maria care a fost la noi?”

Regina Maria a pus România pe harta lumii cum nici unul dintre conducãtorii țãrii noastre nu a mai reușit nici înaintea ei și nici dupã aceea. Fie-ți țãrâna ușoarã „Împãrãteasa tuturor românilor” cum te numeau soldații rãniți la cãpãtâiul cãrora aduceai o floare, sã știi cã Dumnezeu a auzit „Rugãciunea unei Regine” și românii nu te-au uitat, drept mãrturie stând aceste rânduri ale unui român pribeag care te pãstreazã în amintire ca pe „Regina unui vis împlinit”.

Iatã ce scria Nicolae Iorga:
„În amintirea vremurilor, Regina Maria va rãmâne, mai presus de toate marile ei însușiri și strãlucitele ei talente, ca însãși voința neînfrântã care a smuls împrejurãrilor vitrege îndeplinirea unitãții naționale”.


……………………….
pt Observatorul
Ioan Cojocariu
iunie 2020
Toronto, Ontario, Canada

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.