◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro28.03.2024

Ziua Ursului și a Stupilor

În vechime, primei zile a lunii august i-au fost atribuite puternice valențe totemice. Macoveiul Ursului, Ziua Ursului, Împuiatul Urșilor, Macoveii Stupilor sunt denumiri care au ajuns până la noi, relicve ale unor sărbători precreștine ce coincideau cu începerea perioadei de împerechere a urșilor.

În accepția etnologului Ion Ghinoiu, „Macavei” este o „divinitate protectoare a urșilor, celebrată la 1 august, care a preluat numele celor șapte frați Macabei, fiii Salomoniei și mucenicii lui Eleazar, sau al Sfântului Mucenic Macobei. Întrucât în această perioadă a anului se împerechează urșii iar apicultorii extrag ultima miere (folosită de leac pentru mai multor boli), ziua este numită și Macaveiul Ursului sau Macaveii Stupilor (Oltenia)”.

De Ziua Ursului, țăranii nu-i spuneau pe nume, îi spuneau „Moş Martin”, situându-l astfel în galeria strămoșilor totemici. „Ursu’ ce îmblă pe la noi îi zâceau Moșu’ Martinu’ și Urieșu’… că vezi… fără păr îi ca uomu… fuge după tine pe picioare șî de pune laba îți cântă popa; … o fost zâle când moșeam câte un băiat… de iera așe zdravăn îi dădeam poreclă Ursu”. (Marcel Lapteș – Timpul și sărbătorile poporului român). Moașa satului, atunci când se năștea un băiat voinic îl poreclea „ursul”, punându-l sub protecția animalului venerat, iar când un copil era firav sau bolnăvicios îl reboteza cu numele de Urs/Ursa din același motive.

Tot astăzi, oamenii aduceau la biserică plantele de leac culese peste vară pentru a le sfinți, stropeau livezile și gospodăriile cu agheasmă, ca să nu le prade ursul, iar în locurile lui de trecere îi lăsau drept ofrandă carne de vițel sau de oaie, spunând: „Na ursule mâncare/ Să nu te dai la mioare,/ Să nu te dai la vite/ Că-s mândre și cornute…”.

Și pentru că ziua de azi închide o perioadă în care mierea (aliment considerat multă vreme sacr), mai poate fi culeasă, stuparii, împreună cu prietenii, vecinii și rudele, se ospătează cu faguri, turte calde și vin îndulcit într-o masă ritualică de întărire a sănătății fizice, psihice și sufletești. Apoi, fac lumânări cu „ceara de la Macavei”, pe care le păstrează tot anul, pentru a le arde în zilele cu primejdii.

articol preluat de pe pagina de Fb Iulia Gorneanu – autor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *