default-logo

ÎNSEMNE LITERARE PREDESTINATE: FAMILIA GUMANN (DANIELA ȘI CONSTANTIN) DIN SALZBURG

Originari din România, stabiliți în Salzburg (Austria), cu o afacere de asistență socială, Daniela GUMANN și Constantin GUMANN alcătuiesc o familie model care onorează diaspora românească. I-am cunoscut la o reuniune culturală în Viena, unde există o viguroasă comunitate românească, coagulată în jurul lui Ioan GODJA, inițiatorul unor activități culturale, la care sunt invitați scriitori, preoți, artiști plastici, muzicieni, universitari, oameni de afaceri din România, precum și români din diferite țări europene. O familie elegantă, comunicativă, binevoitoare, respectuoasă și epatând printr-o ținută impunătoare se așază la o masă rezervată, fiindu-ne prezentată cu numele Gumann. Amabilitățile culturale au loc sub semnul schimbului de cărți, mesaje verbale, adrese, numere de telefoane, e-mailuri. Daniela îmi oferă, zice autoarea, “povestea unei vieți trăite”, relatată în volumul Îngrijitoarea, iar Constantin își pune autografe pe cărțile Evadarea mea din comunism (2018) și Gândirea pozitivă în profesie și politică (2019). Pofta de a citi cu atenție întregul text mi-a fost stimulată de ritmul autobiografic, de experiențele de viață transpuse “într-o poveste”, de construirea riscantă a unui viitor în condițiile plecării Danielei, autoarea, la muncă în străinătate, ca îngrijitoare: “despre tine, cititorule, este vorba în această carte, prin exemplele, unele dramatice, consumate cu Daniela ca personaj.” (p. 107)

Am scris recenzii la toate volumele cu conținut literar al celor doi, reluate în volumul A. Ilica, Pretexte pentru texte (Editura Ștef, Iași: 2021).

Daniela GUMAN și Constantin GUMANN, români din Salzburg, sunt “ambasadori culturali” în promovarea limbii și literaturii române, scriind, publicând, popularizând cartea românească într-o librărie personală, făcând parte din Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România și fiind autentici ambasadori ai spiritului românesc în Austria. Au înființat aici o Asociație a Scriitorilor Români din Austria (ASRA), sponsorizează activități culturale (au finanțat crearea bustului regretatului Doru Dinu GLĂVAN, ex-președinte al UZPR), redactează revista literară Condeierii Diasporei și își potolește dorul de viața românească prin întâlniri cu personalități, acordarea de distincții, dar mai ales prin popularizarea cărților în limba română și a realizărilor științifice naționale în media. Nedespărțiți (&), sunt modelul familiei de intelectuali, pasionați de cunoaștere, de cuvântul românesc, de legături culturale româno-austriece. Chiar uniți cu atâta devotament prin căsnicie și iubire familială, identitatea fiecăruia mă determină să-i privesc pe fiecare ca pe o personalitate bine definită aflată într-o frumoasă și modelatoare relație conjunctivă. Rar mi-a fost dat să observ un cuplu atât de elegant și provocator armonizat, pe chipul fiecăruia luminând fericirea de a fi împreună. Rar mi-a fost dat să constat că o familie “funcționează” riguros, exact, iar combustia care o animă este iubirea, buna înțelegere, proiecția comună într-un viitor plin de satisfacții. Aceasta cu atât mai mult cu cât formația lor spirituală unește spiritul realist și pragmatic al inginerului cu spiritul umanist al asistentei sociale (prin zodiac, femeia aparține Leului, iar bărbatul aparține Taurului!!!). Amândoi dispun de înzestrare literară, mângâind cu delicatețe cuvântul românesc, dându-i înflăcărare în versuri, proză ori mărturii. În același timp, vibrează, prin bucurie, la cote înalte privind dragostea pentru țara lor de origine și deopotrivă pentru țara de adopțiune. Cât de fericiți trebuie să fie consumând atâta pasiune pentru gesturi culturale, pentru bunăstarea literară, pentru a așeza “ca un fagure de miere” limba într-o alcătuire poetică ori într-o narativitate iscoditoare. Viața lor, descrisă în cărți, a fost tulburătoare, dificilă în copilărie, confuză în tinerețe și luptătoare la maturitate.

DANIELA GUMANN

…și-a descoperit vocația de scriitor după o incitantă experiență de îngrijitoare în Israel, prilej de mărturisire literară. A decis să-și construiască propria afacere socială, iar aceasta fost o plăcută reușită practică, dra și o sursă de literaturizare. Traseul de viață al Danielei este portretizat ca într-o ramă aurită și finisată a unui om înzestrat cu aspirația spre fericire. Avea vocația generozității, a devotamentului și a iubirii pentru oameni. Vasluianca (n. comuna Dimitrie Cantemir, în urmă cu peste jumătate de secol) urmează liceu ieșean, obține licența în comunicare la Galați, specializându-se mai apoi în practici de Asistență socială la Universitatea din București. Are experiență de asistent social în Haifa și Salzburg, de manager, pedagog, inspector, după care își alcătuiește o firmă de îngrijire în Salzburg (Austria). Leoaica (prin zodiac) dispune de calitățile acestui superb exemplar al puterii admirabile, cu delicatețe în gheare și colți când iubește și apărătoare tenace a familiei, cultivându-și cu glorie farmecul și consumând devotament nemăsurat pentru a-și păstra estetica gesturilor existențiale și orgoliul de a fi “Alfa” în grup.

Dobândește plăcerea elaborării textului scris prin anii 2014, când debutează cu un volum intitulat Conflictul Arabo-Israelian (Editura Napoca Star, Cluj), iar, între cele 18 cărți tipărite, regăsim titluri cu tematică profesională, dar și literatură beletristică: Florile cireșului tânăr (Iași, 2017), Poezii în miez de noapte (ediție bilingvă, Iași, 2017), Ecoul stelelor (Iași, 2018, 2020) (versificări poetice); romane, oarecum autobiografice, Îngrijitoarea (Iași, 2017), Crăciunul care mi-a schimbat viața (Iași, 2019), Israel, am scăpat și de data aceasta (Editura UZPR, București, 2020), Șoimii Cruciadei Libertății (colab. Iași, 2020). În fine, intersecția profesiunii cu pasiunea sa pentru scris se exprimă prin înființarea Asociației Scriitorilor Români din Austria (ASRA), a revistei Condeierul diasporei (2018), precum și prin numeroase activități de promovare a culturii române în Europa. Despre activitatea sa, au scris oameni de cultură români, iar premiile, diplomele și distincțiile i-au recunoscut dreptul la omagii și respect, pentru “consolidarea identității culturii naționale” și răspândirea cunoașterii acesteia în arealul european. Este o apariție impunătoare, elegantă până la epatare, cu o privire scânteietoare, generoasă, caldă și prietenoasă, seducătoare prin feminitate și prietenie împărtășită. Este imaginea leoaicei tinere, expresie a puterii, frumuseții, hotărârii, ambiției și poeziei existențiale.

 

POETESA

Poeta Daniela GUMANN aspiră să devină “puțin nemuritoare”, valorificând “fiorul poetic” într-un “andante melancolic și grațios”, rostit în nopți “în care visul colindă lumi întregi” spre a da visătorului credința că “este fericit”. Versurile sale sunt un pelerinaj prin propriile neliniști, având sens terapeutic, de echilibrare emoțională și de exercițiu estetic. De aceea, cuvântul poetic îi iese direct din suflet, unde a conviețuit din împletirea bucuriei cu suferința, dar se întrupează cu optimism, în zâmbet, încântare și cu entuziasm într-o semantică a împlinirii cu simfonia muzicalității:

            “Sunt nopți în care visul colindă lumi întregi

Împărătești palate, bordeie, robi și regi

Păianjenii de aur se leagă iute-n vrajă

Pe somnul celui care i-a așezat de strajă”.

Aprecierile despre versificația autoarei sunt încurajatoare: “versurile par niște crenguțe de liliac înfiorate de adierea iubirii din cântecul privighetorii” (S. Vicol), “își spune sufletul în haine versificate” (M. Chelaru), “poezia în căutarea poeziei” (F. Alvoronei), “poetă talentată” (C. Păunescu), “e un manual despre cum ne putem găsi fericirea” (A. Baciu), “Daniela se află pe drumul poeziei, de la sentiment la expresivitate” (H. Zilieru), “poeme sensibile, pline de sentiment” (L. Apetroaie), “scrie dintr-o suflare, dintr-un preaplin preexistent, ca o suprapunere de straturi de emoții dintre cele mai diverse” (R. Istodor). Pentru Daniela GUMANN, literatura poetică devine un refugiu emoțional, în căsuța căruia croșetează sentimente în imaginea unei cămăși înflorate, cu fluturii nostalgiei melancolizate și ai unei bucurii luminate de împlinire.

 

ROMANCIERĂ

Întâiul roman autobiografic al Danielei GUMANN este intitulat ÎNGRIJITOAREA și a apărut în mai multe ediții în România, Austria și Israel, purtând ca motto “Diferența dintre ceea ce Ești și ceea ce îți dorești să FII este ceea ce FACI”.  Textul are ritm autobiografic, experiențe de viață împărtășite și transpuse “într-o poveste povestire”, indicând modul de alcătuire a unui viitor în condițiile plecării la muncă în străinătate, ca îngrijitoare și ca mod de supraviețuire. Daniela e mărturisitor și personaj.

Însoțind personajul, cititorul peregrinează prin trei țări. Dorind să nu mai fie săracă, pleacă pentru bani șapte ani în Israel ca îngrijitoare, deși era licențiată și avea la Iași o condiție socială echilibrată. Lansându-se în această “aventură”, cu lacrimile înnodate în colțul ochilor, își îmbrățișează mama și, fără a întoarce privirea, lasă instinctul să o călăuzească în “altă civilizație”. Experiența de îngrijitoare cu aspecte neplăcute, cu șicanele umilitoare ale statutului de îngrijitoare de bolnavi bătrâni și mofturoși, au fost compensate de voința de a face bani, de curiozitatea cunoașterii unui alt tip de spectacol al străzii, de diferența de mentalitate și de ritualuri atitudinale dintr-o altfel de civilizație. Cu toată această “închisoare în libertate” în urma “condamnării la străinătate”, are puterea să se adapteze noii vieți cu zâmbetul pe buze, să lucreze în Haifa, în timpul liber pentru înmulțirea veniturilor. Avea încredere în ceea ce face descoperindu-și “stima de sine”, îndemnată de ecoul vorbelor mamei sale adorate: “nu există nu pot, există doar nu vreau”. Absolventă de două facultăți, personajul Daniela acceptă condiția neplăcută în care s-a angajat “cu vocație”, spre a-și descoperi calitățile și defectele, ca să-și remanieze conturul personalității, să înțeleagă ferm că “suntem singurii responsabili de propria noastră viață” (A. Ilica, 2019).

Textul are înflorituri literare cu aromă poetică: “Să-ți amintești că ești femeie! Amintește-ți, femeie, cine ești! Amintește-ți, femeie, ce dorești tu! Amintește-ți, femeie, să te iubești…!” Femeia tânără conștientizează că “viitorul nu va mai fi așa cum și l-a imaginat”.

Compasiunea capătă accente înduioșătoare, deoarece aceste îngrijitoare “sunt femeile de sacrificiu ale României de azi, sute de mii de Vitoriei Lipan, anonime și invizibile pentru mulți, mai ales pentru copiii lăsați acasă” (p. 161). Poezia lasă câte o lacrimă în locul punctului: “Măsura fericirii vremelnice de astăzi este direct proporțională cu măsura lacrimilor vărsate” (p. 163). Fiecare româncă emigrantă dezvoltă povestea “unui surâs, precedat de o lacrimă vărsată de pe obrazul dorului, suferinței, sacrificiilor”.

            În final, considerațiile Danielei Gumann desenează o înălțătoare “aritmetică a fericirii”, ceea ce ne-a reclădit certitudinea de a considera volumul “Îngrijitoarea” un roman al despăgubirii față de care un suflet întinerit de mărturisire se înduioșează. Continuă relatarea vieții. Se căsătorește cu inginerul Constantin Gumann, descendent al unei familii germane din Iași, și împreună pun temelia unei familii în Austria, la Salzburg. Aici, ca și dincolo, își duce povara de “imigrant”, cu toate durerile unui epitet dureros, care maschează deșertăciunea compromisului: “când emigrezi, trebuie să fii total pregătit să suporți multă injustiție și multe blamări la adresa nației tale…” (p. 95).

            Celălalt roman al DANIELEI GUMANN se intitulează Crăciunul care mi-a schimbat viața. Spre a fi așezabil în genul literar al “romanului”, un text de asemenea manieră are nevoie de fantazare, de decoruri potrivite pentru evenimente conflictuale și personaje problematice. De altfel, cele câteva extrase din alte recenzii sau opinii marșează pe dezvoltarea unei experiențe de viață, idee indusă cititorilor încă din dedicație: “dedic această carte tuturor femeilor puternice, care, precum pasărea Phoenix, cu demnitate și credință, renasc din propria cenușă”. De altfel, oricare scriitor de romane valorifică elemente din propria existență sau din viața cunoscuților pentru a coagula o narație în stare să stârnească interesul cititorilor.

Deși relatarea este personalizată (“viața mea e un roman”), aș plasa considerațiile ce urmează sub umbrela celei de-a patra dimensiuni a existenței cotidiene, adică pe investiția de imaginație, insolit și fantazare, incluse în beteala unor întâmplări biografice atipice. Fiecare om are viața sa, tulburătoare sau simplistă, trepidantă sau liniștită, complexată sau inocentă. La vârstă semicentenară, Carmen, personajul principal, este părăsită de soț pentru căsătoria acestuia cu o amantă mai tânără. Intempestiv și fără să întoarcă privirea înapoi pentru regrete pleacă spre Roma, ca badantă, ajungând să îngrijească o bătrână castelană, al cărei fiu, medicul Francesco, îi va deveni prieten și apoi soț. Cele două perechi se revăd la nunta fiicei lor, sub expresia unei demnități comportamentale și a unor dimensiuni matrimoniale contradictorii: o familie se încropește prin iubire, cealaltă se destrăma prin superficialitate. Nrațiunea are fațetele unei melodrame. Dialogurile calme au o puternică aromă moralizatoare, demonstrând demnitatea și credința unei femei puternice, în stare să-și refacă viața răvășită de rătăcirile unui soț, ademenit de o tinerică naivă și interesată de avere și protecție. Calitatea dialogului, ferm, grijuliu elaborat, alimentează firul narațiunii, fără a lipsi descrierile, trăirile afective și confuziile psihologice ale personajului principal. Considerațiile despre viață, despre fericire, despre demnitate, despre moralitate etc. sunt emanații ale unui scriitor călăuzit de principii existențiale bine cumpănite. Romanul cu șase personaje, cu derulare în două medii sociale diferit organizate (Iași și Roma), dezvoltă o teză morală, ca axă a volumului, și anume credința că demnitatea dă fiecărui om șansa de a deveni sau redeveni fericit: “Fericirea înseamnă pentru fiecare altceva. Nimeni nu poate defini fericirea. Pentru dumneavoastră, fericirea înseamnă să ai, pentru mine înseamnă să fiu”. Remarc o gândire rafinată, care întreține “curățenie” în derularea narativă, prin limbaj decantat în formule cotidiene, precum și prin formula modernă de evitare a unor explicații, îndemnând cititorul la implicare și stimulându-i interesul. Romanul se citește cu dinamism, fiind tentant, moralizator și cu irizări de filosofii etice ori reflecții despre cotloanele psihologice ale omului ajuns într-o criză de context situațional. “Crăciunul …” este romanul femeii puternice, în stare să-și creioneze un viitor, atunci când sufletul și credința i-au fost amputate de o virtute vopsită cu superficialitate. Oamenii puternici pot fi salvați de eșec, luptând cu hotărâre contra prejudecăților.

Ca prozatoare, Daniela GUMANN construiește narativitatea pornind de la propria experiență de viață, mărturisind amintirile și intersecția cu diferiți oameni – unii aleși, alții înșelători – care i-au schimbat traseul vieții. Scrie cu vervă, concepând structura textelor într-o arhitectură vioaie, echilibrată, clasică, fiind susținută de personaje bântuite de spaima discretă a ratării, dar hotărâte să învingă teama unui eșec existențial.

Ambasador al culturii române în Austria, Daniela GUMANN aduce mândria românească la elegante cote de admirație prin virtutea sa umană, valoarea și calitatea activităților sale de promovare a literaturii române, contribuind la cunoașterea corectă a culturii naționale în lume.

CONSTANTIN GUMANN

Bărbat șarmant, îmbrăcat întotdeauna cu gust și eleganță, elevat în vorbă, comportament și atitudine, cu noblețe în privire și galanterie afectivă, Constantin GUMANN este ieșean, născut sub zodia Taurului, în vremea războiului. Având privațiunile determinate de vremea tulburată de agresiune și aversiune, “orfan” prin plecarea intempestivă a tatălui militar, ajunge în București beneficiind de atmosfera culturală a unui profesor umanist, care i-a devenit model și părinte. Își valorifică pasiunea pentru inginerie, ca student la Politehnica din București și la Cluj, se perfecționează în metaloplastie (artă în metal), devenind inginer la diferite întreprinderi de stat, se implică în activități politice care-i pun în pericol starea socială; va fi arestat în urma participării la proteste în Piața Universității din București, dar evadează și părăsește România, ascuns într-un TIR turcesc. Primește azil politic în Austria, unde, alături de Daniela GUMANN, începe o fermecătoare etapă în existența sa. Cu o nouă atitudine și o altă mentalitate, alt mediu social și o dimensiune familială fericită, autorul meditează pozitiv: “a fi liber este minunat, dar a elibera pe altul este înălțător”.

Cetățean austriac, ocupă posturi profesionale legate de sudură în Salzburg. După 1990, revine în țară, înființează firme, dar are privirea îndreptată spre Salzburg. Împreună cu soția sa, Daniela, începe o afacere profitabilă și umanitară, prin intermediul firmei D&C Gumann la Salzburg. Împlinirea financiară și atingerea bunăstării materiale prilejuiește momente de reflecție despre evoluția unor destine familiale. Viața sa a cuprins evenimente ce devin subiect de roman, astfel că începe să scrie mărturisiri, cu aromă literară, publicate sub egida Asociației Scriitorilor Români din Austria (ASRA), înființată de familia Daniela și Constantin GUMANN.

Inginerul în sudură, talentat în metaloplastie, după 2017, râvnește să ocupe un loc în lista literaturii române cu romane, proze, mărturii. Începe cu romanul autobiografic purtând titlul Evadarea mea din comunism (2018), precum și volumul de eseuri Gândirea pozitivă în profesie și politică (2018). Au urmat altele, cum ar fi Cartea luminii (2019), Șoimii Cruciadei Libertății (2020) și Quo Vadis, Constantine (2022). Pentru activitatea sa literară și în domeniul scrisului, a fost distins cu premii, diplome și distincții.

SCRIITORUL

Scrierile sale memorialistice îi reconfigurează traseul vieții prin omagierea amintirii a două personaje: profesorul filolog Constantin Ionescu, tatăl său adoptiv din București și Gheorghe Harnagea, bunicul din Grumezoaia, județul Vaslui. Romanele sale reconstituie, prin completare reciprocă, secvențe semnificative din viața sa, grație memoriei, prin retușarea literară a evenimentelor, astfel ca acestea să restituie cititorului o imagine cât mai reală a vremurilor tulburătoare și nebune în care i-a fost dat să trăiască. O asemenea viață merită să fie cunoscută și descrisă, fiind asemenea unui film despre o vreme în care toate cele par inspirate din subiecte literare. “Viața bate filmul”.

Abia dacă tangențial pomenește de tatăl său natural, colonel de jandarmi “cu ochi de vultur”, care a însoțit cu devotament retragerea armatei germane. Își ia numele de la mama, aparținând de familia Guma, originară din Orhei – Găuzeni, din Basarabia, cu rude în orașul austriac, Linz. E “cartea luminii”, a amintirilor, din care recuperează experiențe dramatice, pe care generația sa le-a suportat: e “amintirea venirii mele la București, în ultimele zile ale celui de-al doilea război mondial, refugiat din Moldova, copil de 4 ani, împreună cu mama și tatăl, colonel de jandarmi în drum spre Germania, însoțind trupele germane” (p. 6). Împreună cu mama sa, copilărește în capitală, după un popas fericit la Oarda de Jos, ultimul loc al familiei biologice întregite: “Tatăl meu conducea o echipă de luptă împotriva terorismului încă din Bucovina la Cernăuți…”. Mama sa, rămasă oarecum văduvă – fără a (mai) știi ceva despre “colonelul de jandarmi” – își protejează copilului printr-un tată adoptiv, un om de excepție, care a suplinit cu demnitate asistența în maturizare a lui Costel. Autorul își descrie viața în contact cu evenimentele, pe ani, din 1956 până în 1983, anul în care decide să “evadeze din închisoarea mică”, iar apoi din “închisoarea mare”, din comunism. Cu cinism și ură relatează torturile fizice și psihice la care a fost supus, menite să transforme dizidentul în bolnav psihic prin medicație, stres polițienesc, electroșocuri, spre a i se goli creierul de “gândurile nesănătoase”. Are chiar impresia că procedurile de tortură ale acestor călăi sunt “de inspirație nazistă”, mai rafinate însă și “modernizate”. Comportamentul sadic al unor medici, al anchetatorilor, al autorităților din penitenciare, aserviți mesajului sovietizat, constituie o mărturie vie a ceea ce s-a întâmplat “cu dizidenții politici”. Romanul e viu, surprinzător prin relatarea frustă, autentică, valorificând puternice impresii ale unei vieți, ce trebuia înfruntată cu tenacitate și demnitate.

Cartea luminii este dedicată memoriei “scriitorului Constantin N. Ionescu”, profesor bucureștean, tatăl său adoptiv, sub a cărui autoritatea intelectuală a crescut și s-a format ca om. Știm din precedentul roman (“Evadarea mea din comunism”, 2018) că tatăl său natural, colonel de jandarmi, s-a retras, în 1944, cu armata germană, iar mama și copilul au găsit protecție în casa sufletească a acestui om generos, onest, blând, intelectual cu harul lecturii și al scrisului, model de părinte și educator iscusit.

Apărută prin grija Asociației Scriitorilor Români din Austria, cartea are două părți: Cartea luminii și Viața mea: “Cartea luminii inclusiv pentru academicieni și analfabeți, exclusiv pentru idioți” – aflăm din explicațiile autorului – aparține lui Constantin Ionescu, fiind interzisă și arsă de autoritățile comuniste în 1947 (1) și “Viața mea” cuprinde reluarea selectivă și completată a unui text, publicat în volumul autobiografic “Evadarea mea din comunism” (2).

Cartea luminii …” este precedată de o explicație – “Viața mea alături de Constantin Ionescu” -, iar, în Argument, autorul transmite un mesaj încurajator pentru cititori: “Această carte merită să fie citită, mai ales pentru credința și sinceritatea care exaltă din fiecare pagină, din fiecare frază, mai ales pentru a-l cunoaște pe omul C. Ionescu, un om de omenie, un om care a crezut în comunismul teoretic, dar pe care practica l-a dezgustat”. Mai precizează “editorul” manuscrisului: cartea este “a Luminii”, “a Păcii”, a “Culturii”, a “Simplității”, a “Clarității”, a “Naturii”… considerând-o “un manual politic ce vă propune, mai întâi să vedeți ce se află în culisele unui partid, ale unei grupări politice, să aflați cine au fost și cum au devenit liderii”.

            Ce cuprinde Cartea Luminii …? În ordine alfabetică, profesorul C. Ionescu analizează câteva concepte, călăuzitoare ale vieții sociale, politice, dar mai ales morale, cum ar fi: Anarhia și Analfabetismul, Banul și Brutalitatea, Cultura și Civilizația, Disciplină, Democrație și Dreptate, Educația și Eroismul, Fapta și Fericirea, Generațiile și Generozitatea, Hoție, Individualism, Luciditate și Lașitate, Talent și Timp, Exploatare și Zămislire etc. Utilizând citate ale unora și altora, C. Ionescu definește noțiuni, emite opinii și concluzionează în sentințe etice. Din când în când, C. Gumann intervine, actualizând punctele de vedere și repunctând sensul ideilor. Impresionează calitatea lecturilor care au generat citările din autori diverși, precum și analizele comparative lingvistice ale unor termeni. “Cartea luminii …” este o înșiruire de eseuri etice, axate în jurul unor concepte, selectate astfel, ca să stârnească interesul deopotrivă al “analfabeților și academicienilor”.

            Deși dispune de o cultură inginerească, Constantin GUMANN scrie plăcut, folosind un limbaj agreabil, corect și matur. Excelează prin sinceritatea mărturisirii, prin iubirea recunoscătoare față de tatăl său, autorul manuscrisului editat, prin capacitatea de a înțelege farmecul eseistic și filosofic al discursului despre componentele morale ale unei scrieri din vremea torționarismului.

DANIELA ȘI CONSTANTIN

Cartea Șoimii Cruciadei Liberății” (2020) este dedicată memoriei lui Gheorghe Harnagea, bunicul din Grumezoaia, județul Vaslui, care a supraviețuit securității, “instituție criminală și teroristă”, fiind mulți ani deținut politic și luptător pentru democrație și libertate. Considerat “memorie istorică”, acest volum continuă preocuparea autorilor pentru promovarea adevărului: “Fiecare pagină scrisă, fiecare carte editată este o fărâmă din viața noastră, din realitatea trăită”.

Daniela Gumann a xeroxat 5 volume de documente despre familia sa și a soțului ei, spre a le valorifica în texte despre acea epocă, tulburătoare și încă păstrătoare de secrete. Patima pentru cunoașterea acelei uriașe minciuni oficiale pe care s-a construit sistemul politic comunist din România, prin propagandă și cu sprijinul securității, devine o obsesie. Demascarea “celor care au turnat sau au fost turnați” dezvoltă una din laturile prin care se purifică o lume, în care crusta minciunii i-a distorsionat imaginea.

            “Cine a fost Gheorghe C. Harnagea” aflăm din mărturia celor doi Gumann. Daniela scrie 83 pagini, despre “bunicul ei”, iar Constantin completează cu alte 44 pagini. Scrie Daniela, în Cuvânt înainte: “Am ales să scriu această carte ca obligație morală și reparatorie față de suferința la care a fost condamnat dragul meu bunic, Harnagea Gheorghe, membru în conducerea organizației anticomuniste “Șoimii din Cruciada Libertății”, Huși, jud. Vaslui, care a fost arestat în anul 1957 pentru că s-a opus categoric, de pe poziții democratice, unui regim criminal” (p. 7). Ca și în cazul lui Harnagea, “dictatura comunistă le-a zdrobit multora tinerețea, speranța, libertatea și demnitatea”, iar lipsa de implicare a autorităților actuale pentru cunoașterea “atrocităților și timpurilor odioase” conduce spre estomparea “memoriei comune” și “uitarea” unui trecut nefast și a unor evenimente cinice. “Demnitatea unei națiuni”, ca “suma demnităților fiecărui individ”, nu se poate alcătui, afirmă Daniela GUMANN, fără cunoașterea “jertfelor incomensurabile” ale “deținuților politici”, aceștia reprezentând “cele mai înalte repere ale demnității, curajului și atașamentului față de țară” (p. 10).

Gheorghe Harnagea a fost om “simplu de la țară”, care, în anul 1957, la vârsta de 45 de ani, este arestat “pentru delictul de crimă contra ordinii sociale”, conform extrasului din Sentința Tribunalului Militar din Iași. Ce fapte penale a comis “acest bunic din Grumezoaia”? A fost legionar și penelist, iar în vara anului 1954, s-a înscris, sub jurământ clandestin, în organizația contrarevoluționară “Șoimii din Cruciada Libertății”. A distribuit fițuici parașutate din “avioane imperialiste”, n-a denunțat că, în jurul comunei Hurdugi, “se află armament și muniție ascunsă”, a cântat “Deșteaptă-te, române”, a “preamărit” contrarevoluția din Ungaria, a donat un sac de porumb “fugarilor din munți”. Pentru cele de mai sus, este condamnat la 19 ani muncă silnică și degradare civilă, confiscându-i-se întreaga avere. Va fi eliberat din pușcărie în anul 1964 și va deceda în 1984, fiind reabilitat post-mortem, cu posibilitatea familiei de a recupera averea confiscată. Acesta este “subiectul” și pretextul “memoriilor istorice”, dar în jurul lor se dezvoltă alte “bucle narative”, alcătuite prin intersectarea opiniilor și experiențelor de viață ale autorilor. Cartea “Șoimii Cruciadei Libertății” cuprinde comentarii asupra unor problematici politice, cu reflecții și ecouri până în contemporaneitate, în vremea anchetelor epidemiologice determinate de pandemie.

            Daniela Gumann alcătuiește un grijuliu eseu afectiv despre “dragul meu bunic”, despre traiul propriu din perioada comunistă, întruchipare a “răului absolut”, despre absența din școli a educației pentru cunoașterea “atrocităților și timpurilor odioase” și “banalizarea crimelor comise pe criterii politice”. Revolta împotriva securității, “o instituție criminală și teroristă” capătă accente grave, reprezentând “structuri cu scopuri represiv-criminale”, care nici astăzi n-a pierit, ci doar și-a rafinat mijloacele de acțiune.

O vizită recentă în satul său natal întreține aura scrisului nostalgic, cu amintiri stârnite de fiecare pietricică ori casă, purtătoare de poveste și însuflețită de neamuri ori de vecini: “Grumezoaia era un sat mic, dar foarte pitoresc, la doar 19 km de Huși, cel mai cunoscut orășel din județul Vaslui”. Glosând după metoda proustiană a madlenei, transpunerea în anii copilărie e aromată de “mirosul de turtă coaptă pe plită, de gogoși și de plăcinte, de cozonac copt în cuptorul din curte, de mirosul de lapte proaspăt, de fructele proaspete și parfumate”, aduse de bunică cu pestelca. Copilul își amintește silueta bunicului, bărbat înalt și corpolent, “capul masiv cu chelie, puținul păr era alb-argintiu…ochi mici, căprui și duri, strălucitori…”. Este descrierea făcută eroului cărții, Gheorghe Harnagea, “om de onoare”, iar ca să ne convingă de farmecul amintirilor sale, sunt incluse în text câteva fotografii expresive. Amintirile din copilărie ale Danielei poartă amprenta “acestui om simplu de la țară”, care vorbea ca un moralist, folosind cuvintele “evoluezi”, “școliți”, “savurezi”, “saturație”, “să memoreze gustul și savoarea”, “conștient”, “instinctiv”, dar și propoziții cu iz psihologic “calmul este un sentiment de autocontrol interior, care ne permite să funcționăm la capacitatea maximă a tuturor abilităților noastre” etc.

A murit în martie 1984, dar nostalgiile Danielei glisează, mai apoi, spre amintirile bunicii, văduve, care “povestea numai despre vremurile frumoase”, nunta, dragostea și despre încă “o ramă” în care este așezat chipul bunicii: firavă, cu ochi catifelați, “om cumsecade”, croitoreasă harnică și bună gospodină. Familia Harnagea a fost integrată în pătura socială a chiaburimii, având un conac moștenit, case în centrul orașului Huși, peste 100 fălci de pământ și vreo 50 hectare de pădure. În vremuri prielnice, donează pământ pentru nevoiași, conacul îl oferă dispensarului comunal, o casă devine Liceul de fete, iar alta este donată testamentar Școlii Profesionale.

După schimbările din 1989, mama Danielei obține extras din sentința de condamnare a bunicului Gh. Harnagea, care devine document de sprijin pentru relatarea întâmplărilor cărții (se publică scanarea), prilej de sintetizare a informațiilor cunoscute despre “Cruciada libertății”, organizație anticomunistă, finanțată de guvernul american, la fel ca și postul de radio “Europa liberă”. Dizidenții care au fost condamnați pentru crimă împotriva ordinii sociale, cum a fost și Gh. Harnagea, au ispășit detenția în cele mai dezumanizate condiții, cu intenția expresă de a fi exterminați, prin muncă, la canalul din Bărăgan sau prin torturi inumane pentru reeducarea “dușmanilor poporului și a bandiților”. Anul 1964 nu a încheiat perioada deținuților politici, fiecare fost încartiruit devenind “urmărit” al securității și al cadriștilor partidului. Gheorghe Harnagea a purtat cu sine umbra condamnării, așa cum aceasta s-a extins asupra destinului întregii familii (vezi Închisoarea de afară. Persecutarea familiei, p. 70). A fost perioada “terorii psihice”, confiscarea averilor, a anilor furați, într-un regim “comunisto-ceaușisto-securist”, în care intelectuali de valoare au pierit sau au luat calea exilului, devenind disidenți, fugiți din “Gulagul românesc”.

După pagina 100, intră în discurs soțul Danielei, Constantin GUMANN, cel care a fost arestat de două ori, în 1963 și 1983, după cum relatează în volumul “Evadarea mea din comunism” (2018). Scrie despre falsificarea alegerilor din 1946, comportamentul conducătorilor activiști, despre fiii poporului, naționalizarea întreprinderilor și colectivizarea agriculturii, exterminarea intelectualității și a culturii naționale, precum și multe alte decizii emanate de autoritățile moscovite. Amintirile biografice se referă la școlarizarea sa, adoptarea de către profesorul Constantin Ionescu, prin căsătoria acestuia cu mama sa, tentativele de evadare etc., o sinteză scurtă a volumului pomenit anterior. Mărturiile se încheie cu părerea că “apariția virusului corona încurcă socotelile globalizatorilor”, lăsând la îndemâna lui Bill Gates șansa de folosire a “microcipurilor implantate”, ca o modalitate de “supraveghere totală a guvernului asupra individului”… Multe din supozițiile/ opiniile inginerului – scriitor vor fi adevărate și credibile, iar altele rămân păreri rostite cu credința că aduc cu sine îndreptarea funiei sucite în jurul căreia se învârtesc destine.

Ideea cărților se focalizează în jurul hotărârii omului de a accede la demnitate prin obținerea sacrificială a libertății. Un om înfruntă destinul geometrizat de un stat controlat de puterea moscovită, exprimând profunde sentimente de ură față de asemenea opresiuni, aspirând spre o lume umanizată. Ca urmare a tenacității și riscului, împlinirea (ca bună practică existențială și ca exercițiu de îndoială) duce la fuziunea Eu-lui cu Libertatea, la dobândirea înțelepciunii și la construirea unei noi claviaturi sufletești. Viața în alt mediu, purificat de strâmtorări sociale și de aiureli politice, e altfel parfumată, permițând alcătuirea unei siluete intelectuale și creative și înfășurarea acesteia în flacăra pasiunii … profesionale și familiale. Toate par a fi mulțumire pentru pavarea drumului cu tot ce e mai frumos și regăsirea unei armonii de viață și de trai tihnit, alături de o femeie înțeleaptă, harnică, creativă, decisă la construirea unui viitor familial și cu satisfacții complexe.

Amplul eseu despre “Gândirea pozitivă în profesie și în politică” (2018) sintetizează câteva probleme ale vieții contemporane, din unghiul de vedere al insului care și-a câștigat dreptul de sfătoșenie, ca urmare a unei experiențe reușite de viață cumpănită și vegheată de o înaltă înțelepciune. Cartea devine un ghid necesar pentru pesimiști, precum și un îndrumar pentru optimiști, adică pentru toți oamenii care caută să conștientizeze că fericirea sinelui ține de capacitatea fiecăruia și a grupului de a dori să fie pozitiv și să-și regăsească formula unei stări emoționale aureolată de virtuțile binelui, adevărului și frumosului. Cartea lui Constantin Gumann se citește cu interes, cu implicare și cu efecte educative exemplare.

            CONCLUZII

           Scrierile Danielei GUMANN și ale lui Constantin GUMANN plac la o lectură onestă, prin concretețea mărturisirii și prin stilul viguros în care sunt redactate. Unele texte se reiau, altele se completează, astfel că literatura noastră din diaspora regăsește la Salzburg, în Austria, o sursă care așază în rafturi volume precum Îngrijitoarea (roman), Cartea luminii (memorii), Cartea întunericului, Ecoul stelelor (poezii), Evadarea mea din comunism, Quo vadis, Constantine (mărturii) și alte câteva. În plus, publicația Condeierul diasporei oferă informații și comentarii despre evenimentele literare și culturale românești. Familia Gumann este, prin toate cele, un model de reprezentare a cetățenilor români stabiliți în străinătate, prin dragostea lor față de țară, de tradiții și istorie, de adevăr și devotament pentru receptarea corectă a spiritualității naționale în lume. În aparițiile lor publice, excelează prin eleganță intelectuală și ținută vestimentară, prin elevație și cumpănire în limbaj, prin dorința de a fi exemple reprezentative în toate comportamentele lor publice. Au, împreună, vocație fondatoare, regăsindu-se în momentele potrivite la temelia alcătuirii unei societăți lucrative, a unei asociații literare, a unei reviste de cultură, a unor inițiative creative, ca și cum ar dori să aducă răsplată împrejurărilor vieții pentru șansa de a se regăsi împreună pentru o nouă condiție umană și o fructuoasă calitate a traiului intelectual. Ca membri ai UZPR, finanțează bustul fostului președinte al Uniunii, DORU DINU GLĂVAN, așezat în holul acesteia, ca semn de respect și de omagiu, de prețuire și admirație pentru personalitatea acestuia.

Celor de mai sus li s-ar putea adăuga, extrase din recenziile la cărțile familiei Gumann: “apariție editorială de excepție”, “segment de literatura”, “tandem literar”, “monolog decantat”, “stil oral de exprimare” (F. Cândea) sauroman biografic”, “dincolo de metaforă”, “lecție de istorie” (C. Ienășel), “aristocrați români din viața culturală austriacă” (A. Ilica), “un filon viu și zburdalnic, ca un izvor de munte” (R. Istudor).

DANIELA GUMANN și CONSTANTIN GUMANN, cetățeni nativ români, s-au adapta excelent în mediul austriac, cucerindu-și liniștea orchestrată armonic în a concepe o elegantă scriitură în limba românească; știu să dea căldură cuvintelor, să scormonească în colțurile tăinuite ale sensurilor acestora, pentru ca cititorii să trăiască cu aura satisfacției că timpul lecturii a fost unul al plăcerii intelectuale și afective. Straturile de nostalgie și clipele de activare a memoriei dau amintirii vremurilor de altădată un farmec al cărui ecou se resimte îmbălsămat în suflete unse cu miere sau unse cu venin. Daniela Gumann și Constantin Gumann reconstruiesc un timp nebun, în care abuzurile s-au prăvălit peste oameni, frângându-le idealurile și fericirile ce le erau predestinate. Mesajul emoțional este tezaurizat într-un text cu multe ingrediente, care dau gust aromat istoricilor, îndemnându-i la reflecții și la analize. Ușa literaturii se deschide larg pentru textele tâlcuite cu virtuți ale scriiturii, semnate de Daniela GUMANN și deopotrivă de Constantin GUMANN.

Anton ILICA

UZPR, filiala ARAD

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*