◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro28.03.2024

„E o datorie patriotică să ne vorbim limba corect” (Grigore Vieru)

Iată-ne ajunși la încă un 31 august, dar și la 32 de ani de Limbă Română. De câțiva ani deja, tradițional, prezentăm referințele, opiniile, aprecierile, dar și regretele, decepțiile specialiștilor în domeniu asupra faptului cât de corect ne vorbim limba, cât de mult o iubim, cum o promovăm, cum o protejăm, ce viitor are. De ce o sărbătorim în fiecare an? Sperăm să nu fie o întrebare retorică. De ce trebuie s-o protejăm? Pentru că suntem singura țară care a fost nevoită sa lupte pentru redobândirea limbii strămoșilor. Pentru că suntem unica țară, în care sute de mii de oameni au ieșit în stradă, au stat în fața tancurilor în Piața Marii Adunări Naționale, în mult prea fierbintele august al anului 1989 și au scandat: Limbă! Alfabet!, acțiuni pentru care au fost bătuți cu bâtele, târâți pe jos, umiliți și chiar închiși. Filologi, reprezentanți de seamă ai lingvisticii și literaturii române, scriitori, poeți, jurnaliști, istorici, eminenți profesori ai instituțiilor de învățământ, figuri proeminente ale vieții noastre culturale, elita intelectuală s-au aflat în prima linie, așa cum se află, acum, în prima linie, în această nenorocită pandemie, bravii noștri medici, și au luptat, fiecare cum a știut mai bine, cum le-a dictat conștiința, fie cu arma Cuvântului scris, fie a celui rostit, fie prin ridicarea nivelului de predare a disciplinelor filologice, fie ieșind și scandând zile și nopți, nopți și zile „Vrem Limba Română!”. Oameni veniți din toate raioanele republicii, protestau, cântau cântece patriotice, se rugau îngenunchind în fața monumentului Domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt, pentru ca astăzi să avem o limbă a noastră și care să constituie un adevărat simbol al identității noastre. Indiferent de bâtele primite acum trei decenii, indiferent de umilințele la care au fost supuși, acei eroi, pentru că acesta este cuvântul potrivit, și-au dus crezul până la capăt. Au trecut prin toate încercările, au învins toate provocările și amenințările, reușind să perpetueze ideea și dorința nestinsă de a avea o limbă a noastră, pe care s-o numim astăzi Limba Română. Drept că încă nu toți, unii o vorbesc „cu jumătate de gură”, cum ar spune intelectualul și, azi, regretatul Nicolae Dabija. Așa a fost la 1989. 

Oficializarea Limbii Române ca limbă de stat a Republicii Moldova şi revenirea la alfabetul latin a constituit și constituie o mare și reală cucerire, poate cea mai mare, de la 1989 încoace. Au trecut 32 de ani de la acea zi istorică, care a devenit un adevărat simbol pentru poporul nostru şi 31 de ani de la instituirea Zilei de 31 august – Ziua Limbii Române. Atunci eram uniți în jurul unei idei naționale, idee de trezire națională, inițiată de intelectuali – Uniunea Scriitorilor, Institutul de Filologie, savanți, dar și multe alte personalități cu nume sonore care ne-au deșteptat, făcându-ne să credem în realizarea idealurilor noastre. Și au reușit. Cinste și recunoștință, însoțite de un înclin frumos acestor temerari ai spiritualității noastre.

Ca un îndemn, dar și ca o avertizare erau memorabilele cuvintele marelui lingvist, academician Nicolae Corlăteanu din „Testamentul” său despre recunoașterea limbii române, îmbrăcată în haina ei firească: „Țineți minte! – v-o spun în calitate de încercat drumeț pe întortocheatele căi ale basarabenilor – limba română este numele corect și adevărat al limbii noastre și ea trebuie să ne unească, să devină un izvor de bucurii pentru contemporani și pentru cei ce vor veni după noi”. Marele artist al Cuvântului, Adrian Păunescu, ne îndemna și el să rămânem credincioși rădăcinii noastre, să ne batem pentru regăsirea noastră în Europa și în spațiul legitim al spiritualității românești și oriunde ne-am afla să visăm și să gândim în limba română. Regretatul Grigore Vieru avea să ne mărturisească un alt adevăr despre frumusețea limbii noastre: „Am răsărit ca poet din frumusețea, bogăția și tainele Limbii Române, căreia îi vor rămâne îndatorat până la capătul vieții”.

Cât de îndatorați rămânem noi limbii române? Cât de bine am însușit învățăturile înaintașilor noștri despre cât de importantă poate fi limba unui popor? Cât de mult ne-am aplecat urechea la rugămintea marelui iubitor de limbă și neam, Adrian Păunescu, care ne ruga pentru numele lui Eminescu, să nu trădăm limba română și care în Discursul său de intrare în Academia Moldovei (2010) ne spunea cu ochii în lacrimi…„trăiesc, mă îmbolnăvesc, mă vindec, lucrez, visez, și scriu în limba română…”.

Care este funcționalitatea și destinul limbii române astăzi? Cât de convingători suntem atunci când ne dorim ca cei din preajma noastră de la birou, colegi, vecini, rude să vorbească corect limba română? Când și cum o să se înțeleagă că limba naţională este mărturia esenţială şi cel dintâi semn al identităţii neamului nostru, după cum susțin savanții? Ce ne împiedică, finalmente, să fim demni și verticali, atunci când trebuie să ne cunoaștem bine limba, să vorbim corect, coerent și frumos limba țării? E timpul să vorbim corect.

Eugenia TOFAN, 

Șef Serviciul de Presă al Academiei de Științe a Moldovei ȘM, 

Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România,

Membru al Uniunii Jurnaliștilor din Moldova

 



 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *