default-logo

Dacă nu ar fi fost femeia…

„Dacă nu ar fi fost ea, nu ar fi existat niciodată un spaţiu gol sau nevoia de a-l umple”, spune Nicole Krause, despre femeie, în Istoria dragostei. Același lucru aș pune acum, după ce am citit „Umbrele Evei”, dacă nu ar fi existat femeia nu ar fi existat romanul scriitorului George Călin.
Romanul este o pledoarie pentru femeie, pentru ce este ea cu adevărat, pentru puterea ei și forța de a face față vieții singură, fără a avea nevoie de cineva, Faptul că uneori rămâne singură, nu înseamnă că este singură, ea este mereu cu Dumnezeu,
„Căci cu noi este Dumnezeu!
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor,
Amin!”, așa cum o spune însuși autorul în MURMURUL FLOAREI NOTARULUI ACSINTE DIN VALEA DORULUI.
Femeia capătă o altă dimensiune în scrierile lui George Călin, plasându-se pe o treaptă superioară față de viață, moarte sau dragoste. „Un zâmbet desprins din zborul îngerilor de veghe.., cuprinşi de nerăbdarea spovedaniei supreme.., a împărtăşirii.., a Judecăţii de Apoi…” este descrierea autorului la întâlnirea TUDORII CIZMARULUI NĂICĂ A SOLOVĂSTRULUI cu îngerul morții.
Ea nu duce o viață după reguli ci merge pe drumul pe care și l-a asumat singură. știe când să renunțe la mândrie pentru a fi cu bărbatul pe care-l iubește, sparge zidul standardelor sociale „Îl degusta prin săruturi lungi.., infinite.., ca într-un descântec de fecioară împovărată cu aspra pedeapsă a iubirii… Până când.., până când umbra buzelor i-a rămas răstignită pe sprânceana dimineţii…” dar care sub mantia sensibilități și a feminității ascunde de fapt, o tărie de caracter superioară, curajul de a înfrunta lumea și propria soartă.
Plasate în anotimpuri diferite, stări diferite….. probabil asociate cu spiritul autorul în momentul creării acestor scrieri, ca de exemplu
„Iarnă. Decembrie. Seară de Ajun.Crăciunul înflorea în sufletele oamenilor..,”
„Toamnă. Ploaie. Frig. Asfinţit otrăvit… Strigăte disperate…”
„ Dimineaţă… Soarele răsare… Mă trezesc cuprins de un zâmbet tainic… Zâmbetul se transformă în plâns şi rugăciune…”
„ Înserarea – tărâm de legământ în umbra serii… Ceaţa dezmieardă împreunările de peste zi.., clipocind în suflete..”
poveștile autorului descriu femeia ca fiind persoana care uneori suportă, alteori încalcă canoanele vieții, o creatură fascinantă pentru care autorul face pasiuni, chiar dacă este o Ană, o Mărie sau o Elenă, sau indiferent cum se numește ea, fiecare din scrieri fiind o „Poveste despre arta de a iubi prin şoapte şi-atingeri tăcute..”, cum declară chiar autorul în ARTA DE A IUBI A ELENEI LUI NECULAI A SÂNGERULUI DIN CÂŢA VECHE.
Lumea lui George Călin, din acest roman, trăiește prin femei, femeia este celula fiecărei povești, în jurul ei se învârtesc scenariile reale sauînchipuite, ale scriitorului, în care femeia este unică, atât la interior, cât și la exterior.. „sânii îi erau goi.., nurii ei tari – boabă de gherghină, …” în timp ce Inima „este un adânc abis la capătul căruia am găsit mereu iertare.., ” femeia „e toată o lume cu sângele cald.., cu ochii ei albaştri.., netulburaţi.., învăluiţi în frăgezimea ce-i dezmieardă înserările de lacrimă.., cu părul ei desfăcut în
clocote de ape tulburi şi învolburate de dorinţe…”.
Arhetipul feminin la George Călin pendulează mereu între două imagini, femeia reală și iubita din vise. rătăcind între granițele vieții și morții, într-o „lume cuprinsă de nemărginire şi magie…”.
În spatele scrierilor autorului sunt femei care i-au influențat viața. Povestirile sunt confesiuni personale, parcă pentru a înțelege însuși autorul, dar și cititorul, destinul și alegerile acestor femei, care au dispărut, dar sunt în același timp, veșnice, prin cuvinte, rugăciuni, tăceri, șoapte, îmbrăţişări sau vise…
Poveștile autorului sunt bulgări de timp, pierduți și regăsiți, clipe de beznă și lumină, clepsidre de nisip într-un joc al dragostei și ispitelor, momente de furtună și liniște, care se pierd „în necuvinte la umbra cuvintelor..”
Realități, iubiri neîmplinite, amintiri, doruri sau doar vise…. este întrebarea la care nu am găsit răspuns, deoarece autorul crede că „Timpul a furat prea mult din viaţa …” și „Uneori e atât de greu să obţii un strop de fericire..”
Femeia este la George Călin muza pierdută şi regăsită în amintiri scrise! „Cărbuni încinşi” rămân aceste scrieri, care „au ars destinul” și au „ucis amintirea fără să te atingă.., licărind blând spre infinit..”, iar sufletul autorului va „zace în tihnă printre secundele goale de viaţă – nesfârşit prag al luminii ce cuprinde vraja întunericului ce se-aşterne peste taina dragostei…”.
În fiecare lectură în parte este un suflet de femeie de aceea vă invit să descoperiți suflete, femei și pasiuni!

Maria Petrescu

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*