default-logo

N-avem timp

Mereu grăbiţi şi supăraţi, n-avem timp. Niciodată n-avem timp. Nici să zâmbim, să râdem ori să fim fericiţi.
N-avem timp nici pentru noi, nici pentru alţii, nici să ne vizităm părinţii bolnavi care ne aşteaptă cu ochii ţintiţi în fereastră şi cu uşa întotdeauna deschisă. Nici să ascultăm un cântec vesel sau mut ori să sădim un copac şi să-i iubim pe alţii mai mult.
N-avem timp nici să ne întoarcem cu ochii spre sufletul nostru, care n-a rămas decât ca un oraş plin de ruine, în care nu mai plânge nimeni. Şi-i plin de dărâmături şi scânduri sângerânde. N-avem timp nici de copiii noştri, nici să le spunem poveşti ori să-i ţinem în braţe. Nici de mângâieri mai lungi şi mai blânde…
Mereu grăbiţi, grăbiţi niciunde. Mereu contra timpului sau contra noastră, aşa încât îmbătrânim fără să ştim… Şi numai înainte de moarte conştientizăm că n-am ştiut decât un singur lucru: să-L stingem pe Dumnezeu din ochii noştri şi să alergăm fără rost din prima şi până în ultima zi a vieţii.
Iar, atunci când am avut tot timpul necesar de-a fi fericiţi, ne-am tot văicărit: N-avem timp! N-avem timp! Când timp am avut întotdeauna destul!

Doina Dabija / UZPR Chișinău

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*